Ca majoritatea cititorilor ei, am auzit de Castor din vina lui Sartre. Sa fim sinceri, altfel ma tem ca teribila Simone ar fi fost uitata. Si nu pentru ca nu ar avea testicule literare, chiar unele redutabile. Ci pur si simplu pentru ca de multe ori asa se intampla. Am descoperit-o in forta, cu “Al doilea sex”, carte care m-a surprins placut in ciuda infuziei sanatoase de marxism. Invitata m-a dezamagit, dar am recuperat o doza serioasa de admiratie dupa Amintirile unei fete cuminti. In final concluzia a fost ca Simone de Beauvoir nu imi place ca romanciera in exces, dar ca “filosoafa” sau memorialista, merita atentie.Asta pana la Toti oamenii sunt muritori. O aveam si in editia veche din Romanul Secolului XX, am ajuns pana la urma s-o citesc in Cotidianul. Si s-a dovedit un roman foarte bun. Clasic, in sens bun, cu o parte istorica departe de a fi plicticoasa, un personaj central care merita chiar mai mult spatiu si naratiune. Si cum a picat chiar intr-un moment in care aveam nevoie de un roman de gen…Ca de o cafea zdravana.
Regine, eroina secundara a romanului, este o tanara, seducatoare si ambitioasa artista. Tinta ei : cucerirea Parisului. Apoi a Europei. Apoi a lumii. Pana in punctul in care nu se va mai vorbi decat de ea. Un fel de Leni Caler a capitalei Frantei. Seduce, este sedusa, traieste fiecare clipa temandu-se ca nu o va savura, pana cand, intamplator, il cunoaste pe misteriosul Fosca. Aproape batranesc in infatisare si haine, desprins de realitatea plina de culori si lumini, este atat de diferit de ea incat nu poate decat sa o fascineze. Abandonand totul, Regine il vrea alaturi de ea pe barbatul numit Fosca. Pentru toata viata. Numai ca Fosca are un secret : este nemuritor.
Fosca s-a nascut in 1279 in Italia, unde in scurt timp a ajuns carmuitorul Carmonei, o cetate mica, slaba si lesne de cucerit. Luand puterea, miraculosul drog al puterii, al stapanirii, Fosca intelege ca nu va putea niciodata, intr-o viata de om, sa faca tot ceea ce isi doreste. Iar cand obtine un elixir al nemuririi, alege sa traiasca pentru totdeauna, visand sa cucereasca cetatile vecine, Italia, Europa, lumea intreaga. Este infinit in timp. Orice rana ar primi nu poate fi ucis. Poate sa lupte cu oricine. Devine un cuceritor, un diplomat si un razboinic, transforma Carmona intr-o cetate puternica si apoi in centrul unui imperiu, pentru a realiza ca nimic din toate acestea nu conteaza de fapt. Nici moartea unicului fiu, nici cea a femeii iubite, nici pierderea Cremonei, nici tradarea si moartea prietenilor. Fara posibilitatea mortii, nu se mai poate bucura si nu se mai poate teme de nimic. Daca toti oamenii sunt muritori, el este altceva. Intr-o istorie a umanitatii dominata de obsesia mortii, el a reusit sa iasa in afara. Pentru Fosca a venit sfarsitul istoriei. Calatoreste prin intreaga lume, pana in Lumea Noua, pe cale de a fi cucerita si descoperita, ajunge la curtea puternicilor regi si printi ai vremii, cunoaste Europa si intrigile de palat, este temut si discret in egala masura. Se bucura de favoruri, de iubiri trecatoare, incearca sa joace rolul de om fara prea mult succes, trece prin revolutii, revolte, razboaie. Intr-o buna zi, obosit, se culca si doarme pentru 60 de ani. In speranta ca nu se va trezi niciodata. Se trezeste insa, la fel de sanatos ca intotdeauna.
Aceasta este si partea esentiala a unui roman de calibru greu. Spre deosebire de alte romane istorice, “Toti oamenii sunt muritori” este scris cu nerv, cu acribie stiintifica si cu acel simt al istoriei pe care il gasesti foarte greu la un literat “de rand”. Nici o senzatie de plictis, nici o frunzarire rapida prin pagini, nici o sincopa in senzatia de cronica adusa la zi. Prin comparatie, restul cartii paleste ireversibil.
Nemurirea ca blestem. Cosmarul lui Fosca nu este ca nu poate simti si trai cu adevarat. Ca tot ceea ce ii bucura pe altii este fara sens pentru el. Senzatia insuportabila de incarcerare. Ca a trait secole si mai poate trai inca pe atat. Cosmarul sau este ca intr-o buna zi pe intregul pamant ar putea ramane doar el. Fosca, nemuritorul. Alaturi de un soricel pe care fusese testat elixirul miraculos. Un om si un soarece. Reducere steinbeckiana a unui viitor posibil.
PS : Tomata cu Scufita a scris despre carte aici. Si a scris foarte fain.
10 comments:
Am inceput si eu sa o citesc; recunosc, nu am apucat inca sa o termin, tu ai fost mai "harnic" decat mine. Lectura ma captiveaza, desi momentan am extrem de putin timp pentru citit; in plus, m-am apucat doar de putin timp de ea.
Pare a fi un roman greu de lasat din mana; poate de aceea, ori de cate ori am cateva momente libere reiau lectura. Sper sa o termin cat pot de repede.
:)) Ca sa vezi coincidenta. Am intrat la tine fara sa vad linkul spre postul meu. Am inceput sa rad si sa ma bucur ca am citit
cartea in acelasi timp. am atatea de spus despre cartea asta, atata de comentat, de dezbatut si de palavragit, insa nu puteam
sa o fac in post, m-as fi intins prea mult. asa ca mai zic neste chestii pe la tine. pe alocuri, oricat de interesant si
intrigant ar fi fost Fosca, mi s-a parut usor arogant. evident ca i se cuvenea si nimeni nu ar fi avut ce sa ii reproseze, dar
mi-am dat de vreo 2 ori ochii peste cap la pretentiile lui. :) Mi-a placut ca Beauvoir a fost extrem de generoasa cu detaliile
despre razboaie, despre strategii si date exacte, insa marturisesc ca unele pagini mi-au parut plictisitoare. cu toate astea,
e romanul ei care imi place cel mai mult. Paginile in care vorbeste despre iubirea cu Marianne m-au miscat foarte mult. chiar
am simtit durerea lui si disperarea ei cand i-a aflat secretul si ii simteam si dorul cand ea a murit. of, nemurirea e
groaznica. Imi pare rau ca am omis sa vorbesc despre unele aspecte, asa cum ziceam mai sus, as fi putut scrie prea mult despre acest roman. imi place mult ultimul tau paragraf, ai surprins foarte bine nefericire lui Fosca.
Dar ca sa vezi ca m-am gandit la o salvare a lui, iata ce minte diabolica am. M-am gandit cum ar fi putut sa moara Fosca. Decapitat sau taiat in bucatele. nu e ca si cum i-ar fi crescut un cap in locul celuilalt si nici nu s-ar fi lipit la loc ca si Terminator, nu? ca atunci cred ca dadea in SF si nu mai iesea frumusetea de roman. :) Chiar ma bucur ca ai scris recenzia.
Scuze pentru scrisul asta rasfirat, am scris comentariul in Notepad, pentru ca Firefoxul imi da erori si aveam mult de perorat. nu stiu de ce a iesit asa, dar e inteligibil, nu? :D
Cristina : o carte excelenta, si a picat intr-un moment in care imi doream sa descopar asa ceva. Sper sa mai am parte de surprize de gen in Cotidianul. Scrie si tu macar un pic despre ea.
Tomata : n-a fost problema cu notepadul, parca a fost mai clar asa impartit pe paragrafe. Mersi pentru mentionarea pe blogul tau.
Tomata : dar ai scris ceva si aici si la tine. Cartea este surprinzatoare in mod placut. De ceva timp n-am mai citit un roman care sa-mi placa, pur si simplu.
Cat priveste sfarsitul lui Fosca, si io m-am gandit la fel. Daca il tocam, incineram, topim in acid, aruncam in vulcan ? Oare supravietuieste ? Dar s-ar fi pierdut tot farmecul, cum prea bine spui, daca devenea prea sadic de tehnic si realist. Asa, stim ca e nemuritor. Ceea ce se pare ca nu e deloc grozav.
Astept sa o termin intai; va mai dura probabil maxim 2-3 zile. Apoi voi scrie si eu cate ceva despre ea. Recunosc, mi-ai lansat o provocare la care sunt tentata sa raspund.
Cristina, ma bucur sa citesc asta si astept. Chiar sunt curios.
Poate voi lansa si eu o "sectiune" de carti pe blogul meu...Nu ar fi o idee rea.
Cartea aceasta mi-a schimbat viata ..... nu sant ,nu pot fi Fosca dar am inceput sa gandesc la fel si tot ce inainte imi parea minunat, s-a sters..cartea aceasta a intrat in mine de parca eu as fi nascut-o,..singuratatea geniului ..o alta parabola ..mi-a placut enorm ....si mi-a intrat in sange mult prea mult ..sant 1o ani decand am citit-o prima data si a devenit obsesia mea ...
Post a Comment