28 May 2009

Standul pentru 12 pipe

20 comments
Ca multi altii, am inceput cu o singura pipa. O pipa veche, roasa, zgariata, cu defecte si cu un funest filtru metalic in interior (nu stiam atunci ca trebuie scos), ramasa in familie de mai bine de 10 ani. Si necuratata cam tot de atunci. O pipa no-name, dar la inceput mi s-a parut cea mai dulce si mai buna pipa din lume. E adevarat ca, printr-un noroc, am inceput cu un tutun destul de bun pentru un novice : Sunday’s Fantasy. Eram entuziasmat de el, i-am dedicat chiar o recenzie extatica, astazi nu ma mai atrage aproape deloc. Am trecut si prin alte tutunuri proaste, dar si multe exceptionale. Mai tarziu.

Dupa prima pipa, pe care o fumam de 2-3 ori pe saptamana – cu toate necazurile si neajunsurile aduse de lipsa de experienta – am ajuns la doua. Prima mea pipa noua, un Danske Club pe care il fumez chiar acum. Bun. Si ieftin. Apoi la patru. Acum am ajuns la opt. Nu sunt neaparat nume mari, cunoscute, nu valoreaza enorm, dar e colectia mea la care am ajuns sa tin, pentru ca fiecare pipa are povestea ei, gustul ei, forma ei. Chiar daca unele au nevoie de mici reparatii, iar mustiucurile sunt cam oxidate-muscate. Mai tarziu, vor veni mai multe. Si poate imi gasesc si curajul ca folosindu-mi cele doua maini semi-stangi sa incerc sa scot o pipa dintr-un kit de briar. Provocarea suprema...

Deja la opt pipe aveam nevoie de un stand. Cumparasem deja unul pentru doua pipe, in rest le tineam cum se putea, inclusiv in scrumiera design Humidor. Aveau nevoie de un stand. Un stand pentru...12 pipe. Multumesc, Mrg :) Un stand excelent, foarte bine pastrat, frumos, elegant, intr-o nuanta care se potriveste cu restul bibliotecii.


Dupa cum se vede, le-am asezat strategic, asa incat sa nu fie prea deranjant ca nu sunt suficient de multe. Cu ochi de artist amator, ajutat de sotie. Deocamdata inca mai astept sa completez spatiile goale. Pe raftul de sus sunt cele trei pe care le fumez mai des – in ordine virginii, latakii, latakii/orientale, pe raftul de jos cele fumate mai rar – de la stanga la dreapta diverse, virginie, teste, flake-uri. A opta (prima mea pipa) este pe moment internata in reparatii, speram sa fie bine sanatoasa si restaurata cat de curand. Semnele sunt bune, are tonus, fibra stabila si mai rezista macar cateva decenii.

Am schimbat tot aspectul raftului unde imi tin sculele de fumat, cand mai aduc ceva pipe/tutunuri ii voi face o fotografie de ansamblu. Ce sa spun, arata mai mult decat bine. Dar nu sunt suficiente pipe. De fapt, niciodata nu se poate spune ca sunt suficiente, nu ?

Foto : Altheate

23 May 2009

Diversity reading – de pe Blog de carti

19 comments

O leapsa noua, de data asta de pe Blog de carti. N-am mai tradus intrebarile, din comoditate. Autori discriminati/ignorati ? Hmmm...

Name the last book by a female author that you’ve read.

Claire Castillon – Dedesubt este infernul. Nu la fel de buna ca Insecta, dar merge.


Name the last book by an African or African-American author that you’ve read.

Nu doar ca nu am citit recent, dar cred ca nu am citit niciodata vreun autor african/african-american. Pur si simplu s-a intamplat. Astept recomandari.

Name one from a Latino/a author.

Adolfo Bioy Casares – Celalalt labirint. Descoperire interesanta pana acum.

How about one from an Asian country or Asian-American?

Kobo Abe – Harta arsa. Din nou timp pierdut, e un autor pe care aproape sigur il voi evita pe viitor. Deja trei titluri deloc pe placul meu.

What about a GLBT writer?

Ca tot vine (sau a fost, nu stiu) marsul. Una dintre cele mai bune carti citite recent : Augusten Burroughs – Alergand ca apucatii. Geniala.

Why not name an Israeli/Arab/Turk/Persian writer, if you’re feeling lucky?

Recitit Salom Alehem recent, nu cred ca se pune. Nou ar fi Amos Oz – Cutia neagra, aparut acum mult timp in colectia Cotidianul. Suprinzatoare.

Any other “marginalized” authors you’ve read lately?

Nu prea stiu care este sensul lui “marginalized”, in fine... Poate Sam Savage cu Firmin, desi s-a cam auto-marginalizat. Radu Gyr, recitit saptamanile astea (volumul de memorii si o parte din poezie). Lovecraft nu cred ca se incadreaza.

Cine se mai incumeta...

18 May 2009

Ryu Murakami : In supa miso

6 comments
Ryu Murakami reuseste fie sa te dezamageasca total (Ecstasy), fie sa te intrige (Albastru nemarginit, aproape transparent), fie sa iti ofere o carte buna (Copii de aruncat), si tocmai aceste suisuri si coborasuri m-au intrigat suficient cat sa citesc si In supa miso. Pornita fara prea mari speranta, In supa miso s-a dovedit pana la final cel mai bun Ryu Murakami aparut la noi. Cu o scena-cheie de un sadism descriptiv greu de suportat, un masacru aparent insens si nascut dintr-un capriciu (doar aparent), aflat intre thriller si incursiune in universul distorsionat al unui misterios ucigas, este in egala masura o introducere in stralucitoarea si deprimanta industrie nipona a sexului, cu toate detaliile imposibil de aflat din ghidurile de calatorie « serioase », inclusiv o selectie de termeni obsceni in traducere. Perfect pentru completarea unui vocabular de baza, pana la urma.

Mi-a amintit de American Psycho, genialul roman al lui Bret Easton Ellis, o versiune insa mai « light » si fara profunzimea acestuia. Desi o singura scena atinge tensiunea dezlantuita ce poarta amprenta Patrick Bateman, este si cheia intregii carti. Poate fi citit ca un thriller bun, ca o explorare a unei Japonii ciudate si perverse, ca o lunga confesiune sau ca o poveste absurda, in care un strain, un gaijin, reuseste sa pulverizeze echilibrul instabil al lumii tanarului Kenji. Kenji, un pusti de 20 de ani, castiga destul de bine ca ghid pentru turisti. Dar nu pentru cei care vor sa descopere Japonia din pliante, ci pentru cei care vor sa descopere turismul sexual, de la bordeluri de tot felul la saloane de masaj, cluburi sado-maso, peep-shows, etc. Iar Kenji este unul dintre ghizii destul de buni si destul de ieftini, asa ca este bucuros sa primeasca un nou client, un american, Frank, un personaj ciudat, cu o fizionomie ce pare artificiala, haine saracacioase si o poveste ce se dezvaluie incetul cu incetul.

Frank este un alt gaijin venit in Japonia in cautarea distractiilor, cu un teanc zdravan de yeni si dolari, chiar in preajma Anului Nou, si daca initial Kenji il vede doar ca pe un alt client, bun pana la urma de muls, isi da repede seama ca Frank este mai mult decat atat. La inceput banuieli fara sens, apoi mici aluzii, apoi fragmente din amintirile lui Frank, totul construind o tensiune infricosatoare. Foarte repede, Kenji isi da seama ca Frank este mult mai mult decat si-a dat seama initial, si in loc de respect sau prietenie apare teroarea ca Frank ii poate face rau. Foarte mult rau. De fapt, obsesia indreptatita ca Frank va continua sa ucida, iar Kenji ii va deveni complice sau urmatoarea victima. Interesant cum Ryu Murakami reuseste sa construiasca tensiunea, un adevarat exemplu al genului. Il insoteste in baruri, ii explica unde se gasesc cele mai ieftine prostituate, care sunt distractiile la moda, cum functioneaza industria nipona a sexului. Un client ca oricare altul, aparent.

Iar Frank explodeaza pana la urma intr-un bar, cand patronii profita de gaijin si ii incarca sanatos nota de plata. Totul intr-un fel perfect legal si de o rece politete. Iar ceea ce pentru Kenji e doar o teapa autohtona devine un declic. Declic pentru o scena memorabila, dementa in stare pura, fara aditivi sau indulcitori, un masacru in care pentru prima oara Frank devine adevaratul Frank, si nu un gaijin naiv. Cu o coregrafie narativa de exceptie, este momentul de turnura pentru Kenji, momentul in care isi da seama ca este prins intr-un joc. Un sir de crime descrise cu o veridicitate care te pune pe ganduri, care te face sa te indoiesti de limitele unui scriitor ca Ryu Murakami. Sunt scene cum am citit foarte rar, cumplit de realiste, o poezie a criminalitatii extreme, sadice, ireale si totusi des intalnita. Si, paradoxal poate, desi Kenji este martor si stie ca singura sa sansa este sa il denunte pe Frank, nu o va face. Pentru ca intelege ca Frank nu este doar un om care a cedat si a incalcat limitele. Frank are limitele sale. Si inca este foarte departe de ele.

Intre asasin si ghidul sau s-a format o legatura morbida si stranie, un Frank atotputernic, fara limite si imposibil de oprit si un Kenji fascinat, vulnerabil si ingrozit, care isi doreste doar sa iasa din cosmar. Nu este doar teama, este mult mai mult de atat, si pentru prima data Frank si Kenji ajung cu adevarat sa comunice, sa se descopere si sa se inteleaga abia dupa ce au in amintirea comuna cateva victime, ucise cu o maladiva imaginatie. Iar finalul a fost, cel putin pentru mine, o surpriza.

In supa miso este un roman surprinzator, bun, tensionat. E un thriller, e o critica a Japoniei consumiste, o calatorie in spatiul imaginar al unui criminal psihopat, o explorare a nebuniei, increderii si legaturii dintre doi oameni aflati in afara lumii normale, civilizate, echilibrate. Sau, pana la urma, o calatorie intr-o alta Japonie. Recomandat.

14 May 2009

La multi ani, Israel

10 comments
Pana in vara lui 1990, cand am ajuns in Israel (aveam sa raman mai bine de trei luni) nu stiam decat ca acolo sunt evrei (fara sa stiu exact ce inseamna asta), ca acolo locuieste bunica-mea, ca de acolo vin cele mai bune dulciuri si jucarii, ca acolo au de toate, ca este cald, ca au marea aproape, ca e razboi si ca nu o sa am vreodata sanse sa ajung acolo. Israelul a ramas de 20 de ani spatiul magic, tara perfecta, unde as vrea sa ma intorc si unde regret aproape in fiecare zi ca nu am ramas. Acum e mult prea tarziu. Atunci ne propusesem sa mai venim macar o data la cativa ani, din varii motive nu s-a mai putut.


Ce insemna Israel atunci pentru mine, ca un caleidoscop minimal :

- locul unde am vazut prima oara un ciorchine imens de banane. Stiu, acum nu mai pare ceva iesit din comun, dar io eram un pusti venit in ’90 din Romania lui Ceausescu.

- aici am aflat ca pot exista peste 40 de feluri de paine alba si vreo 60 de posturi de televiziune, ceea ce mi-a produs un soc cultural greu de depasit. E adevarat, fostul pionier avea doar 10 ani si ceva.

- acolo am stat zile intregi la familii de evrei, de origine romana, am invatat un strop de ivrit uitat in timp, si m-am simtit ca acasa. Normal, am mancat de toate, de la cele traditionale la mancare romaneasca.

- mi-am luat reviste de benzi desenate (DC si Marvel) si un Batman, album dupa film, in ivrit. Pozele erau frumoase.

- imi placeau enorm pachetele cu mini-pizza pentru microunde si lipiile. Cam cu asta traiam saptamani in sir. Normal, si cu dulciuri.

- aici am vazut prima oara palmieri, lifturi cu senzori si aer conditionat in autobuze

- jocuri pe HC vazusem la Poiana Brasov cu doi-trei ani inainte, dar aici am vazut primul Commodore.

- am vazut muntele Carmel noaptea, de pe terasa unei case de acolo, am vazut portul, m-am plimbat prin Haifa, stiam Kiryat Yam-ul relativ bine, prea putin Tel Aviv-ul, deloc Ierusalim-ul, unde n-am ajuns.

- invatasem si sa spun ma pitom cand nu intelegeam/ma enerva/amuza ceva

- am mers la cumparaturi in mall, supermarket si mai ales in piata de langa blocul nostru, foarte aglomerata si plina de culori, fructe exotice, arabi care se targuiau la sange, evreice batrane si foarte elegante, pusti de varsta mea cu care ma imprietenisem si ma jucam in parcul din apropiere.

- in loc de bilete de autobuz aveam niste cartele pe care soferul le perfora cu patratele, stelute, cercuri, semiluna, etc

- era cald si mirosea a mare

- multa verdeata peste tot, vile elegante sau blocuri scunde, strazi largi si parcuri, magazine mari sau pravalii, erau zone traditionale si palcuri de blocuri high-tech. Era alta lume.

- am avut pentru prima oara propria si personala mea bancnota de 20 de dolari

- am gasit pistoale cu capse, capse care chiar pocneau si miroseau a praf de pusca

- acolo am aflat prima data de Holocaust, si nu din carti, ci de la evrei care supravietuisera. Nu putini aveau inca pe antebrat numarul de lagar. Si totusi vorbeau perfect romaneste si stiau la milimetru Bucurestiul dinaintea emigrarii, pastrand o iubire nostalgica incredibila.

- in loc de lei aveam sekeli

- invatasem sa spun shalom oricand era cazul

- aici am vazut prima oara evrei ortodocsi, cu perciuni si haine negre, si tin minte ca mi-era putin teama de ei.

- totul mirosea altfel, exotic, era mai curat, mai proaspat, mai frumos. Am stat in Kiryat Yam, pentru cunoscatori. Intr-un apartament de doua camere, mai mare decat multe din cele de trei camere de la noi.

- era bine ca fiind asa de mic toata lumea simtea nevoia sa ma alinte.

- iar cand am plecat stiu ca aveam in mine o buna parte din toata tristetea lumii.


Ii multumesc lui DeMaio ca mi-a adus aminte ce e azi. La multi ani, Israel. Poate mai ajung vreodata pe acolo. Fireste ca mai sunt foarte multe de spus, dar poate incerc pe viitor.

13 May 2009

Au venit Lovecraft-urile :)

7 comments
Si daca tot vorbeam aici de un viitor volum Lovecraft, azi mi-a venit si pachetul de la Tamada cu cele trei volume din seria Omnibus : At The Mountains Of Madness, Dagon & Other Macabre Tales, The Haunter Of The Dark. Arata excelent, au cam toate povestirile (cu putine exceptii, nimic important insa) si au ajuns la mine ceva mai repede decat anticipasem.
Si ca un bonus mi-am luat si cartea lui J.M. Barrie – My Lady Nicotine. A Study in Smoke, cel mai bun roman umoristic despre fumatorii de pipa. Pana acum seamana ca stil si umor cu Jerome K. Jerome, sper saptamana viitoare sa vina si o mica recenzie. Macar sa-mi destabilizez bugetul pe luna in curs, mai ales ca trebuie sa vina si biletul la Motorhead.

Asa ca acum fumez o pipa cu Ashton Sovereign (Mrg, n-am mai rezistat tentatiei), rasfoiesc cele trei volume si ascult ceva doo woop. Si mai scriu si aici. Curat multitasking. Si paradoxala combinatie.


Intalnirea de vineri 8 mai 2009. Tot la Bononnia

2 comments
Inca o intalnire a Pipa Club Bucuresti, tot intr-o vineri, si tot la Bononnia Café. Tot pipe si tutunuri noi, aceeasi atmosfera placuta, discutii si noutati despre pipe si tutunuri, dar parca ar fi fost frumos sa fim ceva mai multi. Cateva pipe noi, intre care un frumos poker marca Humidor (felicitari Molia pentru achizitie) si un splendid meerschaum, cu care Augustinus a starnit invidii. Maestre, s-o stapanesti sanatos si s-o fumezi cu placere, e superba.

Am gustat si cateva tutunuri mai noi si mai vechi, si (din nou) mi-am depasit cu mult limita de 1-2 pipe pe zi, ajungand la finalul intalnirii un pic prea ametit si lejer verzuliu, invatatura de minte pentru data viitoare. Nu ca mi-ar folosi. E ca si cand te duce un binevoitor la Carturesti si iti spune : ia, domne, ce vrei. Cam asa ceva.

Am inceput cu o jumatate de bol de Peterson Sweet Kilarney (pasabil, nimic interesant sau de retinut), continuat cu un bol maaare de Ashton Sovereign (la fel de bun, dar deja ma simteam cam departe de lumea dezlantuita) si, fireste, un bol la fel de zdravan din Moth Mixture 2, excelent ca de fiecare data. Surpriza placuta a serii a fost un tutun oriental turcesc, autentic, Yenice Agonya, pe care initial l-am privit/mirosit cu retinere. Un miros usor acrisor, spre ketchup sau ceva similar, amestecat cu aroma tipica pentru oriental, potrivit de uscat, s-a aprins repede si a ars bine.

Foarte bun, chiar neasteptat si diferit de ce mai fumasem. Mai incercasem cate un oriental, dar asta m-a facut un pic visator si mai mult incantat de buchetul de arome care se tot schimba de la un fum la altul. Mirosul acrisor ii dadea o aroma ciudata, avea destula nicotina dar nu parea o mixtura prea grea. Si, la final, dupa doua cafele, am incheiat victorios – atatat de dulceata fumului din pipa lui Mrg – cu o fumata din Red Virginia de la McConnell. Clar va fi pe urmatoarea comanda, e unul dintre preferatele mele, dar nu stiu cand va fi comanda.

In rest, s-a vorbit de pipe, tutunuri, viitoare achizitii, reparatii si imbunatatiri, Maiden, alternative, indie, horror-uri, Lovecraft, Septuaginta, greaca veche, doctorate, ceaiuri, muzica, iarasi carti. Si multe altele. E fain ca de fiecare data mai invat cate ceva nou, si nu doar despre tutunuri. Si parca atunci cand esti la a doua sau a treia pipa, limba se dezmorteste, mintea merge mai repede, si vin ideile cu viteza, gata-gata sa se napusteasca spre convivi. O alta reuniunea placuta, a treia pentru mine si cu siguranta nu si ultima. Iar pipele mele, cateva aduse pentru prima oara la intalnire, au fumat decent spre foarte bine, de la caz la caz. Chit ca nu erau la fel de frumoase ca unele dintre suratele lor vazute acolo, au iesit pentru prima oara in lume. Primul lor bal, cum ar fi.

Si inca mi-e pofta rau de Yenice Agonya.

Nota : am scris ceva mai tarziu, pentru ca e o perioada mai mult decat aglomerata. Draftul era gata de atunci, dar...

12 May 2009

Chemarea Lui Cthulhu - in curand la Leda

0 comments

In sfarsit. Leda va edita (probabil luna aceasta) H.P Lovecraft - Chemarea lui Cthulhu. Volumul va avea 15 texte, intre care Sobolanii din ziduri, Dulaul si, fireste, capodopera Chemarea lui Cthulu. Am comandat deja editia Omnibus, cele trei volume, ar trebui sa vina saptamana aceasta, dar sigur voi lua si versiunea romaneasca.

Tot la Leda au aparut in 2005 Dagon si alte povestiri macabre si Demoni si miracole, bine traduse, editii frumusele, in colectia Galeria Fantastica. Mai jos puteti admira coperta noului volum.


7 May 2009

Intrebari beletristice – de la Tomata cu scufita

22 comments

Tomata cu scufita (la multi ani din nou pentru cei doi ani de blogging) are obiceiul fain de a-mi trimite periodic o leapsa care imi place. Multumesc mult.


1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Greu de spus, catalogul nu e mai la zi si trebuie sa il trec din Excel in alt soft. Top 3 conform listei actuale in Excel : Noica (20), Balzac (19 titluri), Cioran (18). Lol, e prima data cand ma uit la asta, habar nu aveam.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?

13 editii din poeziile lui Bacovia, inclusiv editia Ancora din 1929 si Poezii din 1957.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

Hm, singurul personal ar fi Craiasa Copila din Povestea fara sfarsit. Dar spre ca mi-a trecut. Si a mai fost Wonder Girl din prima serie Teen Titans, cand eram puber, dar cum sunt benzi desenate nu se pune.

4) Ce carte ai citit cel mai des?

Vlad Musatescu – Extravagantul Conan Doi. Nu ma pot plictisi de ea de aproape 20 de ani.

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?

Mircea Santimbreanu – Recreatia mare. Tin minte ca o reciteam tot timpul. Editia mare, galbena, cu ilustratii. Am recitit-o recent si nu inteleg de ce imi placea. Mister.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Am avut noroc sa nu nimeresc multe carti proaste, dar cea mai proasta in 2008 ramane Ryu Murakami – Ecstasy. Trebuie sa mai fi fost si altele, dar asta a luat locul I.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Alasdair Gray – Lanark.

8) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?

Elias Canetti – Orbirea.

9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?

Cartarescu, dar nu cred ca se va intampla. Din cei cu sanse – Philip Roth sau Milan Kundera.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?

Alasdair Gray – Lanark. Sunt curios cine ar avea curajul asta dement. Pe locul doi ar veni Sam Savage – Firmin, mi-a placut prea mult.

11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

Hehe, am scris aici. Au fost mai multe, dar asta e recent.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Cartile Warcraft aparute la noi, trei parca erau. Mda, vechile iubiri nu mor niciodata cu adevarat.

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?

Thomas Mann – Doctor Faustus. Nu cred ca voi mai avea curajul sa o recitesc. Cel putin nu prea curand, si nu pot spune ca am inteles-o prea bine.

14) Preferi autorii francezi său ruşi?

Breaking my balls here... Rusi.

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?

In perioada asta Milton. Am gasit in sfarsit un volum de Complete Works.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?

Oamenii din jur, pana reusesc sa-i trec mental pe mute.

17) Care e romanul tău favorit?

Azi aleg Vladimir Nabokov - Lolita. Oldies but goldies.

18) Joci ceva?

Diablo 2, Colonisation, Jagged Alliance 2, Baldur’s Gate 2, Fallout 2, seria Hunting Unlimited, Rollercoaster Tycoon. Uneori un pic the Magic the Gathering. Si mai sunt...

19)Povestiri scurte, schiţe?

Caragiale, Gogol, Maupassant, Carver, Bukowski, Jaroslav Hasek, Borges.

20) Non-ficţiune?

Lucian Boia, Fernand Braudel, Steinhardt.

21) Scriitorul favorit?

Sunt in perioada HP Lovecraft, peste o saptamana/luna foarte posibil se va schimba.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?

J. M. G. Le Clezio

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

1001 de nopti, editia Burton in 16 volume :) Dar tradusa, sa-mi fie mai usor de citit decat in engleza.

24) Şi…acum ce citeşti?

Lovecraft – The Whisperer in Darkness, Alexandrian – Istoria filozofiei oculte si Charles Bukowski – Ham on Rye. Mereu am facut asa, cand te plictisesti sau te impotmolesti treci la alta carte si schimbi ritmul, stilul, atmosfera, povestea. Dupa care te intorci. Alternezi.


Sunt curios ce ar raspunde toti cei din blogroll, dar fiti mizericordiosi, mi-e atat de lene sa pun muuulte linkuri. Asa ca va rog, nu va sfiiti. Abia astept sa va citesc.

Nota : acum imi dau seama ca am gasit suficiente bloguri foarte bune cat sa am un blogroll kilometric. Si sper sa mai gasesc.

5 May 2009

Cele mai frumoase carti germane

4 comments
Via Zmeura

LEIPZIG & FRANKFURT 2007-2008

Centrul de Carte Germana expune cele mai frumoase carti premiate de Stiftung Buchkuns
t - Frankfurt

De vazut si de atins in 9-10 mai, orele 15-19 la Atelierul de Grafica, Str. Spatarului, nr 6 A (Zona Armeneasca)



Danish Black Vanilla Flake

2 comments
Producator : Planta

Marca : Danish Black Vanilla Flake

Tutun : cavendish, burley

Aspect tutun : flake

Aroma : vanilie, putin alcool

Tarie : scazuta

WAF : medie

Prezentare : cutie 50 grame

Un tutun de care citisem numai de bine pana acum. Un tutun « social », perfect pentru impresionat nefumatorii vulnerabili la mixturile cu latakia sau sotia putin mai prost dispusa cu mirosul de vanilie. E si flake, are recenzii bune pe Tobacco Reviews si un pret convenabil, mergea pentru o schimbare de ton. In final s-a dovedit o alegere nu foarte inspirata.

Prezentarea nu e deloc rea, cutie de 50 de grame, inauntru flake-urile sunt sigilate in staniol auriu, un pic mai greu, cu un abtibild in forma de frunza de tutun. Interesant. Mirosul este intens dar cumva mai natural decat la alte aromatice, vanilie cu un strop de alcool fin, mai curand spre lichior decat spre confiserie. Surpriza a fost dimensiunea flake-urile, de marimea cutiei, aproximativ 7.5 pe 5 cm, foarte inchise la culoare. Putin umede, am rupt initial cam jumatate de flake si l-am pus intr-o pipa speciala pentru aromatice.

Aprindere greoaie, reaprinderi dese, nu a mers si am abandonat destul de repede. Luat cealalta jumatate de flake, faramitat cu grija – mirosul e foarte fain – si pus in alta pipa, cu filtru. Se aprinde relativ usor, arde bine si pana la final a avut nevoie de doua reaprinderi. Aroma nu este de vanilie simpla, mai curand de lichior de vanilie, si este cea mai buna dintre toate aromaticele incercate pana acum. Cam atat despre partile bune. Arde prea fierbinte (orice i-as face), iar de la jumatate gustul de vanilie face loc celui de burley, dar rezultatul nu este prea inspirat. Greu, fara aroma aceea de miez de nuca, prea artificial si prea dulceag, clar nu cea mai buna mixtura cu burley. Nu am reusit pana acum sa termin o pipa intreaga, mereu m-am plictisit pana la final si am mai lasat un pic de tutun.

Concluzie : ma asteptam la mai mult. E un tutun mediu, nu mi-a oferit ce ma asteptam, si cum m-am plictisit de aromatice cred ca va mai dura ceva pana sa termin cutia. Si nici nu sunt sanse sa mai cumpar alta. Merge cand si cand, mai ales in compania celor care vor sa simta stereotipa aroma de vanilie dintr-o pipa. Dar nu prea des.

Foto : pipe-shop.net

Share This