11 Dec 2009

Se reediteaza 1001 de nopti

0 comments
Via Chestii livresti. Multumesc, Dragos.

Editura Erc Press va reedita in 15 volume 1001 de nopti in traducerea Haralambie Gramescu, aparuta inainte de 1989 in Biblioteca pentru Toti, in doua serii. Din cate stiu, este singura traducere integrala, folosindu-se versiunile J.C. Mardrus (franceza), M.A. Salie (rusa) si Max Henning (germana). Cine a prins macar un volum din vechile serii stie cat de frumoasa este versiunea Gramescu. Cine nu, are ocazia sa descopere. Primul numar a aparut deja si se gaseste la chioscurile de ziare sau direct la editura. Sper sa apara toate 15, chiar daca este ceva de asteptat. Inca nu am gasit volumul I, sper sa rezolv maine.

Mai multe detalii pe site-ul editurii.

Sincer sa fiu, ma asteptasem ca o editura gen Polirom sau Humanitas sa preia o asemenea reeditare. Mi se pare ca Erc Press a facut o alegere mai mult decat inspirata. Felicitari. In sfarsit o sa am toata seria, nu volume disparate. Si altceva n-o sa mai citesc mult timp.

3 Dec 2009

Top 10 personaje preferate din carti

17 comments
O leapsa de la Tomata cu scufita, la care trebuia sa raspund de ceva vreme. O fac abia acum. Greu. Nu am ales cele 10 personaje in ordinea preferintelor neaparat, mai mult cum mi-au venit in minte. Ca in orice top de gen iti dai seama la final ca mai puteai alege si X, si Y. Si Z.

1.Henry Chinaski : alter-ego-ul lui Charles Bukowski, un anti-erou prin definitie, alcoolic, melancolic, misogin, indragostit, pseudo-priapic si poet de geniu, dependent de trabucul de 15 centi si tigari Pall Mall, capabil sa ingurgiteze cantitati ametitoare de bere si sa creeze randuri categoric geniale, adesea obscene si crude, fiind foarte aproape de textul sferic, perfect. Uneori atingandu-l. Foarte des. Un tip pe care nu l-ai putea recomanda si care nu ti-ar putea fi prieten, dar un scriitor autentic.

2.Firmin : cui ar putea sa nu ii placa un soricel librovor, un exclus, un paria care nu este primit nici printre rozatoare (nu, fetele chitaitoare nu-l plac) si nici pentru oameni, pentru ca nu poate sa le vorbeasca limba. Desi le-a invatat cartile prin citit digestiv, intr-o viata de soarece. O carte pur si simplu frumoasa, dovada ca unii autori pot sa dea enorm de mult foarte tarziu in existenta.

3.Arturo Bandini : l-am descoperit initial in Intreaba praful, din cauza lui Bukowski, care ma indreptase spre un alt autor genial si foarte drag mie. Un pusti isteric, megaloman si mincinos, obsedat ca multi altii de posibilitatea devenirii intru scris, urandu-se cand e indragostit si scarbindu-se de sine cand nu este, un imigrant gata sa se lupte cu toata lumea pentru a-si vedea numele pe o carte mare. O silueta care s-a repetat in mii de destine, majoritatea ratate. Si fara Bukowski asta ar fi fost si soarta lui John Fante.

4.Oskar Matzerath : ce top de gen ar putea exista fara personajul tobosar al lui Gunter Grass, dintr-o carte de geniu. Pur si simplu. Vast poem in proza, ampla biografie fantastica, drama erotica, fresca istoric-imaginara, Toba de tinichea poate fi oricare si orice. Este genul de carte pe care o poti citi si reciti ca pe o sumbra si exploziva evanghelie, din nou si din nou.

5.Svejk : bravul soldat, rubicond si falstaffian, priceput la toate si la nimic, enciclopedie de povestiri de tot soiul, fumator de pipa ieftina si bautor de orice poate arde sau e bere/vin, eroul imaginat de Hasek intr-o poveste din pacate neterminata poate sa fie cel mai bun prieten, cand simti nevoia sa razi un pic. Sau mult. Sa transformi un cosmar numit razboi mondial in cadrul vastei comedii cu Svejk mot in centru... imposibil de imitat.

6.Kien : Un savant. Posibil Asperger. Sinolog de prestigiu, cu o menajera vulgara si sufocanta, gata sa il calce in picioare si sa-l arunce intr-o cosmar cat se poate de tangibil, jucand intr-o piesa absurda, pe o scena mizera, in ochii urdurosi ai unui public un pic baut. Un personaj ce se lasa din prea multa absenta inecat de orbire. Canetti a fost prea mare.

7.Atreyu : sunt unul dintre fanii vechi ai filmului, vazut prima oara pe o caseta video la a saptea mana, in limba germana. Nu vorbesc germana, asa ca am inteles Povestea fara sfarsit pe la 11 – 12 ani, cand am facut rost de carte, intr-o editie mai veche, de la Univers. O carte superba si una dintre cele mai bune pentru un copil. Atreyu a devenit imediat eroul meu, cine nu si-ar fi dorit sa fie in locul lui, in Fantasia ? Si nu, nu m-am simtit Bastian Balthazar Bux. Deloc. Vroiam sa fiu eroul, nu lectorul.

8.Rorschach : sa incalc un pic regulile si sa imi aleg un personaj de banda desenata dintr-un graphic novel descoperit cu vreo 18 ani in urma, intr-o editie franceza in 12 numere, gasita greu. Watchmen a fost un soc, o revelatie, intr-o vreme in care nu citeam decat comicsurile frantuzesti aparute dupa 90 prin librarii, retururi occidentale de top. Rorschach este aparent in universul paralel raul prin excelenta, un vigilante care aplica propriu cod al onoarei si nu ezita sa raneasca si chiar sa ucida pentru a pedepsi. Toti sunt vinovati. Un Travis Brickley cu un trecut cumplit. Un personaj tragic.

9. Habarnam : editia noua de la Humanitas a cartii lui Nikolai Nosov arata foarte bine, acum a aparut si un audiobook. Dar pentru cei din generatia mea ramane editia mare, cartonata, albastra, cu Habarnam pescuind in voie pe fond albastru. Chit ca n-o mai am, o am pe cea necartonata, cu Habarnam cocotat pe papadie. Sau ce o fi planta in cauza. Habarnam e atat de anti-sistem, anti-realism-socialist, tipator, amuzant si stupid, incat nu o sa crezi la final ca fetitele il pot transforma intr-un baietel cuminte. Si cine ar vrea sa-l vada pe Habarnam cuminte ? Stie-Tot, Gogoasa, Surubel, Piulita, Acuarela, Pilula, etc.

10. Juliette : sau Deliciile virtutii, in traducerea pe care o am, aparuta in 1993 la FF Press :) Este romanul preferat din “bibliografia” Sade, iar Juliette este genul de nimfomana superba, depravata si lipsita de scrupule, cu o morala foarte logica si distructiva, gata de orice pentru a se cufunda pana la capat in viciu. Superba. Genul de femeie pe care ai vrea sa o intalnesti, chiar daca e sigur ca te va lichida ca un trendinez un Happy Meal. Fantezia erotica de final. Si asa avem si o femeie in top.

Bonus : Cinabru – nu putea sa lipseasca tocmai eroul uneia dintre cartile mele de suflet. Un pitic diform, rau si nefericit, cumplit de singur (doar ca nu-si da seama de asta) ajunge prin magia unei bune zane sa se bucure de norocul care ii fusese refuzat. De un Dumnezeu mahmur, o ursitoare nervoasa, o mostenire genetica avant-la-lettre. Un impostor care ajunge sa traiasca tot ce ar fi fost daca, depasindu-si destinul prin vrajitorie, spre un destin trist. Urmeaza o recenzie, cat de curand.


E faina. Cine mai vrea sa raspunda, are rugamintea mea. Cine nu, nu.

Planta : Presbyterian Mixture

2 comments


Tutun : Virginia, Latakia, Oriental

Aspect tutun : marunta

Aroma : oriental, cu putina latakie

Tarie : medie

WAF : scazut

Prezentare : cutie 100 grame

Un tutun interesant, pe care l-am fumat la una sau doua intalniri si pe care l-am “aprofundat” dupa ce Zudo mi-a donat o mostra generoasa. Un tutun pe care l-am fumat ceva timp, dar in final l-as pune in categoria bun, poate doar mediu spre bun, pentru ca totusi nu m-a impresionat cu adevarat.

Amestec de trei tutunuri, in care virginia e factorul dominant, cu o doza – cred – generoasa de tutun oriental si putina latakie, mai mult pentru aroma decat pentru gust, e si o mixtura cu o interesanta istorie, pe care o puteti citi aici. Cand deschizi cutia se simte mirosul de latakie, un oriental bine lucrat, nu atat de dur cat sa deranjeze la prima impresie. Citeam ca s-a discutat mult, pro si contra, daca in Presbyterian Mixture s-ar gasi latakie. Doua tabere inversunate. Mie mi se pare ca are, desi foarte putina, de condiment. Tutunurile sunt taiate in panglici subtiri, medii ca lungime, si mai era inca putin umed, asa ca de fiecare data l-am lasat un pic la aerisit. Fumat in doua pipe, cu si fara filtru, poate fi un tutun de seara sau un tutun de toata ziua, nu am avut probleme de condens sau de incins pipa. Insa mi s-a intamplat (de mai multe ori) ca pipa sa se stinga, cu toata aerisirea. Poate trebuia sa-l mai las, dar ma temeam sa nu-si piarda aroma.

Aroma care este surprinzatoare la inceput – baza consistenta de virginie, un pic de oriental-latakie, cat sa-ti dea acea placuta amareala – dar spre jumatatea pipei incepe sa-si piarda din intensitate si sa devina plata, chiar monotona. Un start bun, un final mediocru. Mirosul in camera este placut, la final ramane cenusa inchisa la culoare, cu mici bucatele de tutun nears.

Concluzie : un tutun bun, dar nu memorabil. L-as mai fuma daca as avea ocazia, dar nu l-as cumpara prea curand, cand sunt atatea alte mixturi de gustat/descoperit. Cred totusi ca e bun mai ales la inceput, cand vrei sa descoperi un oriental nu foarte puternic, nu foarte dur.

1 Dec 2009

Stephen King : Povestea lui Lisey

3 comments


Iubimeu, malura, bul de sange, lunganul, Bu-Luna, fotare, tigareste-ma, bul bun. Fiecare cuplu, dupa un timp ceva mai lung, ajunge sa construiasca un cod secret, propriu si absurd pentru ceilalti, prin care transmite mai mult decat prin limbajul standard. De cele mai multe ori ca sa transmiti varii obscenitati la adapost de urechile copiilor. Familia Landon, din Povestea lui Lisey, nu face exceptie. Mai mult, acest lexic aparte e unul dintre elementele cheie ale cartii. Cu siguranta traducerea a fost infernal de dificila, pentru ca e cel putin greu sa gasesti echivalente inspirate pentru limbajul cifrat dintre sot si sotie, sau pentru elementele unei lumi imaginare, de cosmar. Si totusi... Prima data cand un Stephen King nu mi-a placut foarte, foarte mult, ba chiar in prima faza l-am citit cu dificultati, chiar abandonat intr-un rand. Dupa ce treci de prima treime povestea se schimba si incepe sa te prinda, chiar daca nu te tine cu rasuflarea taiata pana la final.
Initial mi-a parut un thriller nu foarte inspirat. La doi ani dupa moartea sotului, Scott Landon, autor de succes, vaduva Lisey inca mai incearca sa treaca peste despartirea de “iubimeu”, dupa mai bine de doua decenii impreuna. Nu foarte interesant. Amintiri, un limbaj amuzant si codificat intre cei doi – ca in toate cuplurile un pic mai inteligente – vaduva scriitorului care ii rascoleste prin manuscrise, vise si fragmente dintr-un trecut ireal de apropiat. Nimic extraordinar. Te face sa te gandesti ca Stephen King s-a inspirat mult din casnicia cu Tabitha, adaugand un “ce-ar fi daca” sinistru, si ca in mare parte e o carte autobiografica. Lisey, apropiindu-se rapid de 60 de ani, cunoscuta ca doamna Scott Landon, este urmarita de un psihopat, care vrea sa puna mana pe manuscrisele si notele ramase de la celebrul sot. Si nu ezita sa o terorizeze si sa o ameninte, mergand chiar mai departe. E o scena mai tarziu care m-a facut sa ma infior. Dar mai incolo.
Eram din nou tentat sa abandonez. Un psihopat in cautare de manuscrise, vaduva luptand pentru a le pastra, cu toata groaza, umbra sotului prolific intinsa peste tot, un alter-ego mort al lui King. Si pe urma se produce turnura, intorsatura, schimbarea. Scott Landon nu provenea dintr-o familie obisnuita, ci dintr-o veche familie franceza, bantuita de misterioasa “malura”, in parte dementa, in parte licantropie (sau ceva foarte apropiat). Sange stricat. Iti dadea multa imaginatie si il treceai mai departe copiilor. Cand “malura” era prea puternica, puteai sa ii oferi un “bul de sange” - automutilare destul de serioasa, in speranta ca amocul se va lasa pacalit. Daca bulul nu mai era suficient, in timp “malura” ajungea sa te stapaneasca. Si sa te transforme. Asa cum, avea sa afle Lisey, s-a intamplat si cu fratele lui Scott, apoi cu tatal. Cu multi, multi ani in urma. Scott a scapat atunci pentru ca “malura” poate sa-ti si dea ceva. Ceva special. Puterea de a ajunge in Bu-Luna. Cu lunganul ei. Cu regulile ei. Cu secretul ei.
O poveste duala – istoria casniciei cu un scriitor de succes, prin prisma sotiei si istoria Bu-Luna si a “malurii” - Povestea lui Lisey este (se simte) o carte care a insemnat mult pentru King. Incercand o alta cheie a ororii, tentat de un nou portativ si o noua gama, este pana la urma o poveste interesanta. Cea mai buna parte ramane cea dedicata evenimentelor din Bu-Luna, lume ce poate fi privita ca o metafora pentru spatiul ideatic al autorului, capcana in care cazi initial, pana sa realizezi, odata cu Lisey, ca Bu-Luna este intr-un fel reala. Si ca Scott a reusit nu doar sa ajunga acolo, dar si sa deschida o usa. Pentru ca nu el a creat Bu-Luna. Bu-Luna se gasea deja acolo. Bu-Luna a fost dintotdeauna acolo. Ca un reprezentant solitar al unei societati initiatice, Scriitorul a reusit sa gaseasca o cheie, pe care o transmite mai departe. E, pana la urma, si o istorie de dragoste mai aparte.
Un Stephen King bun, dar nu la fel de bun. In primul rand, King pare sa-si fi uitat una dintre regulile de aur, si a scris prea mult. Mult prea mult. Substanta epica a unei nuvele ceva mai mari a fost rarefiata si extinsa pana la 600 si de pagini, ceea ce ajunge sa te plictiseasca, mai ales dupa ce primul sfert al cartii nu este tocmai pasionant. E adevarat ca turnura de la un aparent thriller la o poveste trademark Stephen King este carligul care te convinge sa nu abandonezi, dar prea mult. Inutil. Oricum, nota 10 pentru traducere, inspirata si dificila in parti egale. Merita citita daca ai terminat deja cu tot ce s-a tradus la noi din King. Altfel, nu e o urgenta.
Totusi, undeva este pentru fiecare o Bu-Luna.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This