Irvine Welsh – Trainspotting

Iata un roman care a devenit cunoscut in intreaga lume datorita ecranizarii, in treacat fie spus socanta, plina de forta si chiar de oroare, genul de film care te face sa iti pui niste “mici” si “banale” intrebari, care nu te lasa indiferent, care te oripileaza. Greu de crezut ca Trainspotting este cartea de debut pentru Irvine Welsh, ci cred ca si fara film ar fi devenit suficient de cunoscuta pentru a-l impune. Welsh socheaza de la bun inceput printr-un stil surprinzator de matur, dar in egala masura proaspat, un stil care nu evita obscenitatile, argoul, Am inceput sa o citesc cu o anumita retinere, temandu-ma ca ma va dezamagi, spre deosebire de film (am mai facut o data cel putin greseala asta, cu Fight Club a lui Chuck Palahniuk). Surpriza a fost imensa, in sens bun. Este o carte surprinzator de dura si de sigura narativ, hiper-realista, scriitura care te loveste in plin cu un limbaj frust si sincer, de cartier in stil britanic, fara tendinte manieriste sau edulcorari. Nu stiu daca Welsh a contribuit si la scenariul filmului – vreau, nu vreau, astfel de paralele se impun in acest caz – dar cu siguranta ar fi putut sa o faca, pentru ca sunt pasaje in care se simte mana regizorului : pasaje alerte, de o vulgaritate pe alocuri insuportabila, in care foloseste ipoteticul pix ca pe o camera mobila. Se simte ca Welsh a trait aceasta carte, a suferit pentru ea, a regizat-o si a imaginat-o in cele mai mici detalii, pentru a surprinde apoi imaginile cruciale. Nu exista judecati de valoare in Trainspotting, autorul nu isi judeca eroii, nu ofera alternative si solutii, exista doar dava, doar speed, doar HIV si relatiile de o seara, doar halba de bere proiectata in capul cuiva, bataile de baruri, concertele si moartea cate unuia, afacerile si procesele. Cum spune la un moment dat unul dintre personaje, poti sa iti alegi o viata, o familie, o slujba, poti sa alegi o masina, o casa, un hobby, poti sa alegi tot ceea ce conteaza. Sau poti sa alegi dava. Pentru care nu exista justificari si explicatii, nu exista valori. Doar senzatia celui mai bun orgasm din viata ta, multiplicata de 100 de ori. De fiecare data. Spre deosebire de prieteni, heroina este de fiecare data acolo cand ai nevoie.

Povestea : un grup de consumatori de droguri – in principal dava (heroina) – din leith, Edinburgh, este urmarit in flash-uri narative, alcatuind atat o poveste principala, un fir narativ nu foarte usor de urmarit, cat si un mozaic de personaje, intamplari, drame si momente de un umor ce penduleaza intre scabros si scatofil. Oarecum iubesc, sunt oarecum prieteni, se lasa – prilej pentru perioade interminabile de durere, halucinatii si suferinta – si se iau iarasi, fac mic trafic, isi imprumuta unul altuia sculele si apoi tremura in fata spectrului HIV, fac sex – singurul destul de real in comparatie cu heroina – si merg apoi la o bauta cu prietenii. Welsh ii urmeaza in flash-uri scurte, intense si socante, alegand exact acele momente in care apare omul din spatele pasiunii pentru dava. Stilul sau, marcat de un umor atroce, este perfect pentru o asemenea lume intunecata si grotesca. Sunt prieteni, au fiecare dramele si succesele lor, dar unitatea grupului se va destrama in final cand eroul principal decide sa incerce din nou sa renunte la heroina si la orasul in care a cunoscut-o, chiar daca asta inseamna sa isi tradeze prietenii si chiar prin extensie sa le termine vietile. Rent Boy, Sick Boy, Spud, Franco, Davie, Tommy, Dianne, toate aceste nume apar mereu, recurent, intr-un carnaval al delirurilor provocate de dava. Nu exista valori morale, nu exista frumos si bine, nu exista idealuri inalte si altruiste. Aruncati la periferia societatii moderne si cuminti, inchisi intr-un spatiu carceral in parte auto-impus, cu regulile, termenii, parolele si personajele sale, eroii din Trainspotting nu pot iesi de aici decat renuntand la dava sau murind. Nu avem jumatati de masura, dava te ia si te duce, este iubita totala, sufocanta si acaparatoare. In loc de a se feri dezgustat si oripilat de spectacolul acestei globale Curti a Miracolelor, avem scriitorul martor, scriitorul care reda ceea ce vede cu maxima acuratete. Si forta.

Cartea are imensa calitate de a fi o poveste bine spusa si ampla, ceea ce este destul de rar in zilele noastre. Pasiunea pentru obscen, pentru socarea cititorului pana la dezgust si scarba, imaginatia lui Welsh in contruirea unor scene ingrozitoare, par desprinse chiar dintr-un trip cu dava. Un singur exemplu. Cum ar fi daca ai cunoaste o fata, de care te indragostesti ? Nu stii ca este seropozitiva pana si tu afli ca esti. De la ea. Ea, care a fost violata si infectata mai demult. Asa ca afli cine a facut-o. El e pe moarte, intr-o rezerva mizera. SIDA. Stii ca indirect ti-a distrus viata. Stii ca te-a ucis. Ai putea sa o faci la randul tau. Afli si ca are un copil, cel mai pretios lucru din viata sa de gunoi. Il iubeste mai mult decat orice pe lume, pustiul are doar vreo opt anisori, ar face orice pentru el daca SIDA nu l-ar ucide. Te imprietenesti cu mama copilului si nu peste mult timp ii aduci muribundului poze cu voi trei distrandu-va de minune. Nu intelege, se zbate, incearca sa ii apere desi mai cantareste 40 de kg si are rani deschise pe tot corpul. Inauntru, organele mai au putin pana se fac terci. Ii arati apoi ultima poza. Copilul lui, alb la fata ca hartia, legat de un scaun, parand ca doarme, cu gauri sangerande in tot corpul si o balta vesel sangerie in jur, latindu-se treptat. Ii spui ce i-ai facut pustiului, cu detalii, apoi il sufoci. Moare cumplit, stiind ca si copilul sau, unicul sau copil, a suferit ingrozitor inainte de a muri. Nu se stinge pur si simplu, se stinge urland cat mai poate. Este razbunarea perfecta, moartea nu i-a mai fost o eliberare, ci un chin. Si totusi, aici vine twist-ul lui Welsh, nu esti deloc o persoana ingrozitoare, un criminal, pentru ca …

Este doar un exemplu, dar Trainspotting este plin de astfel de scene, bine scrise si bine gandite, uneori aparent absurde, alteori aparent socante in mod gratuit, dar fiecare bine gandita in economia intregului, un intreg fals dizamornic, in final fiecare bine legat. Este un infern post-modern, in fata caruia medievistii cu bestiarii cumplite se retrag rusinati, pentru ca nimeni nu ar fi putut imagina atunci infernul numit dava-world. Nu exista nimic mai acaparator si mai ingrozitor decat heroina, este mesajul lui Welsh, transmis prin viata anti-eroilor sai. In locul damnatilor dantesti, avem drogati care sufera. Intrebarea este : unde apare diferenta ?

Inca ceva despre Trainspotting ? Cel mai eficient argument anti-drog. In loc de milioane cheltuite pe programe de prevenire si tratament, fiecare sa primeasca un exemplar din Trainspotting. Eventual doar filmul, pentru “vizuali”. Iar cine se mai atinge de droguri dupa asta, un glont in cap. Este un ratat inutil.

Ar mai fi de notat faptul ca exista si o continuare, in curs de aparitie tot la Polirom, intitulata simplu : Porno.