11 Dec 2007

Popcorn (1988)

Doar Slayer cred ca isi mai aduce aminte de aceasta bijuterie, scoasa in 1988 de Lacral si ajunsa azi la stadiul de abandonware. Imi vine greu sa cred ca mai exista vreo discheta originala cu Popcorn si inca ma minunez cat se putea inghesui in cateva sute de k. Dau cateva exemple : Prince of Persia, Loom, Leisure Suit Larry 1, Sokoban, F19, Faceoff, Barbarian, Alley Cat, Ski or Die, J-Bird, Lode Runner, Paratrooper, Space Invaders, Formula 1 Grand Prix. Toate jucate pe un PC XT, cu monitor CGA, tastatura solida si un imens hard de 20 de mega. Singurul sunet venea de pe PC speaker. Floppy de 5.25, 360 k. Costase destul, dar in limitele lui functiona perfect. Nu s-a blocat vreodata, nu a inghetat, nu a mers mai greu. Spre deosebire de cele de astazi. Cat putea, mergea perfect. La Slayer aveam sa vad prima data monitor VGA, sunet pe o placa Soundblaster (cred) si jocuri precum Space Quest 4 (fascinant) sau un Wing Commander (care o fi fost). Dar asta este o alta poveste. Mie oricum nu imi mergeau.

Asa cum se intampla pe atunci, cand luai un calculator – la mana a doua, de la firma vreunui prieten – venea si cu jocuri, programe, eternul MS-DOS, toate inghesuite cat se putea. Printre jocurile primite – cu trei exceptii cele de mai sus – se numara si Popcorn, descoperit dupa cateva saptamani. Unul dintre cele mai bune jocuri de atunci. Pur si simplu genial. Si foarte greu. Nu puteai salva – din cate imi aduca aminte – ori nu am putut afla eu cum. Jucai cate vieti aveai, dupa care o luai de la capat. Principiul de joc era simplu : clona de Arkanoid. Miscai o paleta in josul ecranului, jucand oarecum tenis contra unui perete din caramizi colorate (ma rog, nu prea multe culori, vorbim de CGA aici). Cand le loveai, se spargeau si iti dadeau puncte. Si bipaiau. Sau iti dadeau puncte si lasau sa cada un bonus, o litera – A, C, V, F, I, L si altele – fiecare reprezentand un bonus. Nu dura mult pana le invatai si alergai dupa ele, incercand cu disperare sa le prinzi. C-ul facea bila sa se lipeasca de paleta, V (cel mai dorit) iti dadea inca o viata, L iti dadea lasere, S iti incetinea bila, in timp ce M iti oprea inamicii, ca in PacMan. Inamici, pentru ca in afara de ziduri de caramizi aveai tot felul de acvarii, baloane, monstruleti, care coborau spre tine si care trebuiau pocniti cu bila.

Stiu ca pare simplist si chiar ridicol acum, dar in definitiv nici Tetris, Arkanoid sau PacMan nu aveau super grafica, super poveste, incapeau pe o discheta si te tineau ore bune acolo. La Popcorn, pe care il jucam adesea pe ture cu Slayer, am reusit sa ajung cel mai departe la nivelul 26. In cateva ore. Bonusuri, bile, vieti, caramizi, decoruri schimbate de la un nivel la altul, sunete destul de enervante pe PC speaker. Ajungeai sa le visezi si noaptea, sa iti misti degetele pe stanga, dreapta, space, fara tastatura in fata. Ajungeai sa vezi totul in cele patru culori CGA. Popcorn este un joc “addictive”, chiar daca unele niveluri s-ar putea sa para monotone si enervate, pentru ca mai ramane o singura caramida, imposibil de lovit pentru ca e intr-un colt. Un clasic. Dar prea vechi sa placa celor prea tineri. E bun pentru batranei nostalgici. Ca mine. Insa mai imi aduc aminte cat de mandru eram cand faceam un nou high score.

Pozele le-am luat de pe
www.abandonia.com, unde am gasit si o scurta prezentare si ce insemna fiecare litera bonus. Dupa atatia ani, greu de crezut ca mai tineam minte.

3 comments:

www.demaio.info said...

Eşti nebun, să mor! =))

Cinabru said...

Astea erau jocurile adevarate. Ciudat este ca inca imi plac.

www.demaio.info said...

Nu e ciudat deloc. Lucrurile bune...rămân aşa cum sunt. Nu sunt Quake 4...

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...