Academia Romana a decernat astazi premiile in domeniul filologiei si literaturii. Premiul “Ion Creanga” a fost decernat prozatorilor Sorin Stoica – pentru “O limba comuna” – si Florina Ilis – pentru “Cruciada copiilor”. Numai ca in cazul lui Sorin Stoica, meritatul premiu este decernat post-mortem. Sorin Stoica a murit la inceputul anului trecut, la doar 27 de ani. Suferea de cativa ani de cancer. Imi place sa cred ca acest premiu, daca i-ar fi fost decernat in timpul vietii sale, l-ar fi bucurat. Sau i-ar fi inspirat o noua povestire.
Ca multi altii, l-am descoperit pe acest povestas tardiv, dupa moartea sa. Intr-o comanda facuta Polirom-ului, in loc de “Jurnal” (Palahniuk) a aparut “Jurnal” (Sorin Stoica). Greseala lor ? Azi chiar ma indoiesc de asta. Ciudat ca nu mi-a trecut prin cap sa returnez cartea, m-am apucat in aceeasi seara de ea – desi erau destule alte carti la rand. L-am terminat spre dimineata, ramanand cu un zdrobitor sentiment de invidie. Sorin Stoica era un scriitor din rara categorie : “Mi-as vinde 10 ani din viata ca sa scriu ca tipul asta!”. Foarte rari, cumplit de buni, imposibil de imitat fara a cadea in penibil. Ar fi facut foarte multe si mai tarziu, daca avea macar un dram de noroc.
Asa ca premiul decernat astazi poate fi privit ca o reparatie tarzie, ca un gest normal, ca o victorie. Dincolo de toate acestea este o parere de rau. Ca nu l-am cunoscut pe Sorin Stoica, ori ca nu va mai termina proiectele pe care le incepuse, sau ca am pierdut cu totii un mare prozator.
Ca multi altii, l-am descoperit pe acest povestas tardiv, dupa moartea sa. Intr-o comanda facuta Polirom-ului, in loc de “Jurnal” (Palahniuk) a aparut “Jurnal” (Sorin Stoica). Greseala lor ? Azi chiar ma indoiesc de asta. Ciudat ca nu mi-a trecut prin cap sa returnez cartea, m-am apucat in aceeasi seara de ea – desi erau destule alte carti la rand. L-am terminat spre dimineata, ramanand cu un zdrobitor sentiment de invidie. Sorin Stoica era un scriitor din rara categorie : “Mi-as vinde 10 ani din viata ca sa scriu ca tipul asta!”. Foarte rari, cumplit de buni, imposibil de imitat fara a cadea in penibil. Ar fi facut foarte multe si mai tarziu, daca avea macar un dram de noroc.
Asa ca premiul decernat astazi poate fi privit ca o reparatie tarzie, ca un gest normal, ca o victorie. Dincolo de toate acestea este o parere de rau. Ca nu l-am cunoscut pe Sorin Stoica, ori ca nu va mai termina proiectele pe care le incepuse, sau ca am pierdut cu totii un mare prozator.
3 comments:
Felicitari pentru aducerea unui elogiu tardiv. Oamenii de genul asta ori mor repede, ori mor singuri..ceea ce e mult mai grav :(
Din nefericire ai cumplit de multa dreptate. Pacat, mare pacat ca oameni precum Sorin Stoica nu sunt apreciati cum ar fi meritat in timpul vietii.
Azi l-am descoperit pe Sorin Stoica. Am tras pe dreapta ca sa citesc, nu am avut rabdare sa ajung acasa. Am citit razand si plangand in acelasi timp. Nu cred ca am mai trait asa un sentiment...Ramane sa il apreciem noi mai departe si sa povestim despre el.
Post a Comment