Nu ascult Beatles. Cumva nu s-au legat de mine, poate ca nu a venit momentul. Dar cum am trupele mele preferate, pot sa inteleg foarte bine Beatlemania. Cred ca am ascultat cateva piese dupa "Padurea norvegiana" a lui Murakami, si nimic mai mult. Poate tocmai de aceea am asteptat cu nerabdare cartea lui Lars Saabye Christensen (unul dintre cei mai populari autori norvegieni contemporani), publicata in colectia Cotidianul. Este o carte buna, se citeste rapid in ciuda faptului ca are cateva sute de pagini (542, mai exact), dar este in parte o dezamagire.Beatles este povestea lui Kim Karlsen - vocea principala a cartii - un adolescent norvegian cuprins tocmai de Beatlemania. Alaturi de alti trei prieteni, Gunnar, Ola si Seb, viseaza sa infiinteaza o trupa - The Snafus - dupa modelul Beatles. Totul se petrece in turbulentii ani '60, cand Beatles se impunea de la un an la altul, iar fiecare capitol al cartii poarta titlul unei piese Beatles (si, din cate am vazut cu Google, a unor piese solo spre final). Isi cumpara discurile Beatles, fie LP sau single-uri si le asculta doar impreuna, intr-o tacere religioasa, comentand apoi piesele noi. Se intampla sa fie dezamagiti de noile piese, se tem ca trupa s-ar putea desparti. Si eu am trecut prin asta - cred ca toti am trecut - cand faci rost de un album, dupa o lunga asteptare, si il asculti cu prietenii. Cand ai o trupa preferata, cand te identifici cu muzica ei, cand cauti totul despre ea, perioada aceea cretina cand ai nevoie de idoli. Cei patru adopta ca porecle numele celor patru Beatles, "lupta" cu parintii si scoala pentru a purta parul lung, stiu pe dinafara piesele nota cu nota si se extaziaza in fata versurilor. Pe langa Beatles asculta si Stones, Animals, Kinks, mai tarziu vor descoperi Doors si mai ales pe Morrison, care ii eclipseaza treptat pe Beatles si ii atrage in mirajul eliberarii. Este acea epoca a experimentarii, a drogurilor, a muzicii, a revoltei, flower-power, India, marijuana, bere si toate celelalte.
Si tocmai aici cartea m-a dezamagit. Ma asteptam ca cei patru sa vorbeasca mai mult despre Beatles, despre albume, piese, concerte, stil, texte, sa fie practic o istorie a trupei cu toate detaliile mai putin cunoscute. Eu stiu ce as putea scrie despre Queen. In loc de asta, Beatles pare un pretext pentru a-ti lasa parul lung si a incerca sa fii un rebel. Nici macar atata nu reusesc insa. Poate ca societatea norvegiana era prea conservatoare, dar tinerii imi par destul de infantili si nehotarati, un fel de rebeliune in limitele bine stabilite. Mai tarziu vor ajunge sa fie militanti de stanga, vor protesta impotriva razboiului din Vietnam, impotriva SUA, se vor implica intr-un fel sau altul in evenimentele din Paris 68, vor incepe sa se drogheze si sa bea serios. Totul pare insa fals, fara substanta, fara idealuri. Iar cand Beatles se despart, deja pe Kim si pe ceilalti trei nu ii mai intereseaza, nici macar nu vorbesc despre asta. Este ceva mult prea departe. Stangismul lor este si el o forma de protest la moda, un "hai sa fim anti-capitalisti, sa ascultam Doors si sa ne drogam", Lenin, Mao sau Stalin fiind un fel de vedete pop, care trebuie sa naruie societatea burgheza. Ar fi fost amuzanti sa ii vedem pe rebelii norvegieni in Rusia sovietica sau in China maoista. Nu cred ca pletele si Beatles ar fi fost de actualitate.
Straniu este ca pentru cei patru - ca si pentru prietenii lor - sexul nu pare sa fie prea important. Prefera sa pescuiasca, merg in excursii, mai tarziu calatoresc prin Europa si Scandinavia, dar nu ajuns sa aiba experiente erotice (ca sa fiu delicat). Ciudat, in anii 60 sa nu te intereseze prea mult subiectul, oarecum eroii isi pierd din autenticitate tocmai prin asta. Exista cateva momente de un romantism emotionant, dar nu sunt finalizate, nu se implinesc, femeile raman un mister. Mai ales pentru erou principal.
Totusi, in ciuda acestei dezamagiri legate de Beatles, cartea mi-a placut foarte mult. Este un roman bun. Fara sa aiba idealuri sau valori bine definite, personajele sunt simpatice si iti place sa afli ce mai fac. Chiar daca nu fac ceva deosebit. Cel mai interesant ramane insa Kim, care va avea si finalul pe care il prevedeam. Spre deosebire de ceilalti prieteni, refuza "normalitatea", dar si "rebeliunea" programata, acceptata, la moda, alegand dementa personala, neinregimentata, totala, care il va face liber dar il va distruge. Intr-un fel, asa s-a intamplat si cu cei patru Beatles. Kim alege sa traiasca asa cum isi doreste, isi paraseste familia, este nevoit sa isi abandoneze prietenii - putini la numar - studiile, nu are simpatii politice clare, nu isi doreste cu adevarat nimic, bea pentru ca are ocazia, fumeaza si se intalneste cu femei la fel, pare incapabil sa faca ceva cu adevarat. Fara Beatles, pare ca a pierdut totul, si este dintre cei patru singurul care rateaza cu adevarat. Sau, mai exact, rateaza in ochii altora si se castiga pe sine. Este acesta un refuz al maturizarii, este cea ce Ramones numeau "I don't wanna grow up" ? Foarte posibil. Kim devine un erou dramatic, si tocmai partea de final este cea mai bine scrisa si cea mai intensa, intr-o fractura stilistica inspirata.
O carte pe care o recomand, in pofida dimensiunilor si a faptului ca nu va schimba viata nici unui cititor. Asa au privit tinerii norvegieni Beatlemania. Este mai putin decat imi imaginam, dar oricum este interesant. Iar autorul stie sa gaseasca stilul si vocea narativa necesare. Ceea ce inseamna destul de mult. Poate ca eroii sunt mai imaturi decat ma asteptam, dar asa poate ca va fi fost. Oricum, merita sa o cititi.
19 comments:
Iarasi am fugit pe textul tau. :) Ma cam sperie dimensiunile cartilor de la Cotidianul cateodata, dar iar ma plang aiurea pentru ca nici macar Pobby si Dingan n-am citit inca. :( As vrea odata sa am puterea sa renunt la alte carti si sa ma apuc de colectia asta...
Aşa, aşa...foaie verde păstârnac, sunt rocker şi dau în cap...sau, mai degrabă, foaie verde chichirez, eu cu Dero mă droghez. Dero alb, dero dalb, normal...
Tomata : au fost cateva aparitii excelente la Cotidianul, multe carti bune, cateva slabe si foarte slabe. Cel putin pentru mine. E greu cu timpul.
Demaio : LOL. Daca mai zici o singura data Dero alb, dalb, te strang de gat online.
nitel fara legatura, da' stiu ca ma ierti: ti-a venit vreodata, la o pipa, ideea ca ai putea fi realizatorul unui site de book review? :D
Haidiiii măi, ce ai cu mineeee? Cum să mă strângi de gât pentru atât? Uite gata, tac.
DERO ALB, DERO DALB :D =))
Serban : e cam mult pentru mine, dar o iau ca pe un compliment. Vorbim, normal.
Demaio : lol. Once again.
da..e foarte tare cartea..acum o citesc si eu..si mi ai dezvaluit oarecum finalul:( ma rog..
Floricik : n-am dezvaluit marea surpriza din final, asa ca merita sa o citesti mai departe.
Mie mi-a schimbat intr-un fel viata. Adica am inceput sa ascult muzica mai buna. Mi-a placut mult cartea, nu m-am obisnuit cu gandul ca am terminat-o, parca tot astept sa vad ce mai fac personajele. :)
Anonim, daca pe langa o carte buna ti-a dat si idei "muzicale", atunci e perfect. Pacat ca nu a insistat mai mult tocmai pe muzica, folosind-o mai curand ca pretext narativ.
Autorul mi se pare ca suprinde foarte bine societatea respectiva: filistinismul si complacerea mic-burgheza, niste copii care sunt rebeli dar nu depasesc linia continua a drumului, cu niste parinti care merg la lucru in fiecare si au micile lor drame. Cu pusti revolutionari la 20 de ani, de care alti pusti, chiar daca sunt necopti, la 26 de ani rad copios de ei. E mic-revolutia unor mic-burghezi, care se scurge linistita si nevazuta. Si nebunia lui Kim se va fi sfarsit tot regulamentar, probabil, cu tunsoare regulamentara, castum regulamentar, cravata regulamentara, pranz regulamentar, nevasta regulamentara, copil regulamentar pana la o varsta si neregulamentar cativa ani, acolo. La fel de regulamentar ca viata lui Paul, pe care il intruchipa. Cum e viata lui Paul McCartney acum? Regulamentara, Cavaler Regulamentar al Coroanei Britanice cu un divort (cu ceva coco in joc) pe rol. Obladi oblada life goes on... Revolutie perpetua? Avem Che si Fidel. Doua chile de fiecare? Ii impachetez impreuna sau separat?
Ai perfecta dreptate. E o rebeliune cu voie de la primarie, si numai Kim mi se pare ca scapa, distrugandu-se. Nu m-am gandit la paralela cu Paul McCartney, dar daca stau sa ma gandesc ai perfecta dreptate. Multumesc pentru comentariu.
uh... sincer, am avut curiozitatea sa stau sa citesc tot ce ai scris despre ea... si raspunsul e DA si NU si imi e extraordinar de greu sa imi argumentez raspunsul printr-un comment. merita vreo 2 beri si o dupa-amiaza :))
pe scurt... din primele cateva pagini iti dai seama ca nu este o carte biografica Beatles si ca autorul nu are nici o intentie sa dezvaluie "o istorie a trupei cu toate detaliile mai putin cunoscute". ai fost cam crud in analiza personajelor... :)) dar exista un mic secret al unui bun scriitor [sau cel putin asa mi se pare mie], si anume daca subiectul nu e nemaipomenit, atunci nareaza in asa fel incat sa-ti naucesti cititorii. si la Lars Saabye Christensen, daca stai atent si analizezi ce spune si cum spune... it's bang! pe langa asta si subiectul mi s-a parut ok, desi intradevar prima parte e oarecum lipsita de consistenta in timp ce ultima parte devine intensa. dar sincer, privind din unghiul adolescentei mele... ma regsesc oarecum perfect in Kim, si lumea si gandurile lui. din copilarie si pana mai tarziu. am avut parte de copilaria aia cuminte si linistita care mai tarziu a facut loc unei adolescente cu teribilism din plin. asa ca nu'sh... ideea e ca daca oricare dintre noi ar scrie o carte despre evolutia sa ca individ din copilarie si pana dupa adolescenta, ar iesi la fel :D oups... am scris cam mult @-)
Abhora Ratio : in primul rand vreau sa-ti multumesc pentru comentariul substantial si pentru ca ai avut rabdarea sa imi citesti postul. A iesit cam lung, dar si cartea e consistenta.
Christensen este "bang!", dar vroiam mai mult de la o carte cu un asemenea subiect. De asta spun ca miza era mare, iar rezultatul in mare parte o dezamagire. Pentru mine. Cat despre Kim, nu m-a convins ca se ia in serios, preferam un fanatic Beatles decat un pusti confuz, care se agata de Beatles pentru a fi un rebel. Si abia spre final va fi un rebel pana la capat.
Te mai astept, oricand.
Am citit si eu pe nerasuflate cartea acum, in decembrie, la 10 luni de la lansare. Mie mi-a placut foarte mult. Nu mi se pare un defect ca nu se insista mai mult pe muzica celor de la Beatles pentru ca nu e o carte biografica Beatles. Iar despre faptul ca personajele sunt anti-capitalisti si protestatari pentru ca e "cool", chestia asta nu mi se pare un defect, nu cred ca la vremea respectiva erau prea multi protestatari autentici (desi Gunnar este oricum destul de convingator), ci mai degraba multi mic-burghezi derutati. In alta ordine de idei, un stangism "adevarat", profund poate ar fi dat o aura de artificialitate personajele. In ceea ce priveste sexul, desi nu a fost prezent foarte mult sex explicit, cartea are multe pasaje cu o tensiune sexuala puternica.
De fapt, eu vreau doar sa zic ca ma bucur ca au mai citit cativa cartea si ca le-a placut si lor. Eu as recomanda-o oricui, oricand.
Si eu, cu rezervele mentionate. Mi-am dorit mult mai mult de la ea, avand un asemenea subiect. Cred ca ma interesa mai curand ce insemna Beatles decat cum erau adolescentii obisnuiti atunci. Mai multa muzica, mai multa rebeliune, si poate un final mai putin intunecat.
Mi-a placut ca ai punctat in comentariul tau detalii pe care eu le-am scapat.
Azi am terminat cartea si cum spunea cineva mai inainte o sa-mi lipseasca si parca sunt curios ce se va mai intampla in continuare. Eu cred ca titlul cartii nu a fost ales prea inspirat, intr-adevar te duce cu gandul spre o biografie Beatles cand de fapt eu cred ca autorul l-a ales doar pentru a spune intr-un singur cuvant, cat mai concis, continutul cartii. Si Beatles e cu siguranta cel mai reprezentativ pentru anii 60-70. Mie cartea mi-a placut foarte mult, naratiunea la persoana 1, din punctul de vedere al personajului principal este pe gustul meu. La fel, perioada adolescentei imi atinge coarda sensibila...
Cu siguranta au fost cei mai mari atunci, poate cei mai mari din toate timpurile. Dar nu imi plac. Vroiam de la cartea asta mai mult, vroiam altceva, si m-a dezamagit in parte. Si adolescentii in cauza, prea putin despre ce ii definea si prea putin veridic.
Cartea mi s-a parut geniala, plina de haz, si inspirata chiar dupa o poveste reala. Merita citita de adolescenti si privita ca un pas viitor pentru cei care abordeaza de la varste fragede alcoolul si drogurile. Consider ca nu ar trebui sa plictiseasca pe niminei, ba din potriva este palpitanta, va spun eu, o adolescenta de 14 ani.
Post a Comment