Claire Castillon – Insecta

Termin de citit volumul cu un sentiment rar : acela de incantare. Cartea este nesperat de pe gustul meu, chit ca e mai curand de dimensiunile unei brosuri (vreo suta de pagini, un pic peste) si te lasa cu gandul ca ai fi vrut mai mult. Are nerv, are stil, are forta, intreaga carte este strabatuta de un vant friguros de dementa si imaginatie bolnava, cu accente sadice care mi s-au parut delicioase. Nu ma mai mira acum ca un critic a primit din partea autoarei un pachet surpriza : o pereche de fudulii, inca sangerande. Demonstratie directa ca domnisoara Claire Castillon are testicule literare serioase. Ca sa o spun frumos.

Insecta este un volum de povestiri, unitare ca stil si invartindu-se in acelasi univers tematic. Marea tema pentru Castillon pare sa fie feminitatea – cel putin de aceasta data – sub toate formele ei, de la legatura dintre mama si fiica (aproape intotdeauna maladiva si distructiva) la cea dintre prietene sau o femeie la o varsta anume si universul intreg, ce ii devine adversar. Ciudat ca barbatii, atunci cand apar, sunt pe un plan foarte indepartat, mai mult accesorii femeiesti decat personaje in sine, figuranti ce isi spun replica si dispar in multime. Rolul lor este cel mult in reproducere si sustinere financiara, nu sunt lasati sa se implice, mai ales intre mama si fiica. Am vazut-o pe Castillon ca pe o Mary Cassatt postmoderna, diforma si in antiteza cu ideea de familie si blanda, fertila maternitate, care a renuntat la umanitate in favoarea literaturii, construind scene de o violenta inedita, ce mi-au amintit de Palahniuk in momentele sale decameronice din Bantuitii. Fiecare povestire incepe straniu si se termina aproape intotdeauna tragic pentru privitorul neavizat, fara nimic bun, frumos, salvator, mantuitor. Nu este o carte pentru hippiotii de duminica sau pentru cei cu stomacul sensibil, este o carte socanta prin imagistica si nu prin limbaj – care in buna traditie borgesiana este pastrat la nivelul unei simplitati de cristal. Femei care isi ucid una din cele doua fetite, pentru ca si-au dorit doar una ; femei care ii provoaca unicului copii septicemii, injectandu-l cu “decoctul” fecalelor mamei ; cupluri mama-fiica angrenate intr-o ura reciproca ce ajunge la paroxism si care este singurul lor mod de comunicare ; femei bolnave de gelozie, banuind pretutindeni tradari, incesturi, calomnii. Sunt doar cateva exemple de situatii si personaje din lumea creionata in Insecta, o lume bolnava, fara nimic “normal” (in masura in care cei care o populeaza ar putea macar intui normalitatea), o lume fara limite morale, fara interdictii respectate, umpluta de o fauna diversa si totusi egala siesi. Este lumea cat se poate de reala in care traim acum, in aceste clipe, o lume in care ne pierdem de la o zi la alta. Si unde dementa din paginile lui Claire Castillon este deja comuna in paginile de stiri diverse ale ziarelor.

O carte pe care o recomand oricui. Fie place, fie dezgusta, ingrozeste, starneste ura. Oricare ar fi rezultatul, merita citita. Mai mult, trebuie citita. Claire Castillon este o voce aparte, cu un curaj deosebit de a spune ceea ce viseaza, un stil placut si echilibrat, o imaginatie maladiva, bolnava, dementiala. Un autor cu personalitate. Si genul de femeie pe care o iubesti cu adevarat, si te eviscereaza milimetru cu milimetru, fara a inceta insa sa iti zambeasca, secunda cu secunda. Si cand scriu eviscereaza, nu este o figura de stil.