Gore Vidal – Orasul si stalpul

Un roman gay pentru ambele sexe. Aceasta sintagma cu care era prezentat in Cotidianul romanul lui Gore Vidal m-a cam nelinistit. Nu citesc literatura gay, nu ma intereseaza cultura gay, nu vreau sa aflu mai multe si nu vreau sa-mi deschid mintea. Nu sunt chiar atat de european, aleg sa nu imi pese. Tinand cont de tema si reclama, ma asteptam la un roman revoltator, cu scene pe langa care Sade sa fie un dulce copil, o pledoarie dezgustatoare in favoarea sexului intre barbati, cu descrieri hiper-corecte din punct de vedere anatomic, eventual ceva trucuri, tehnici si sfaturi pentru masculii care vor sa manance budinca si sa-si descopere reciproc sexualitatea (ok, South Park). In loc de asta, ”Orasul si stalpul” este un roman care in ciuda temei ramane practic soft, plin de aluzii si eufemisme, iar sensibilitatea cititorului este ferita de socuri si imagini gay. Poate doar scena de final sa fie socanta, mai curand prin incarcatura emotionala.

Jim Willard si Bob Ford au fost colegi de scoala si cei mai buni prieteni, iar dupa absolvire se hotarasc sa plece intr-o scurta excursie, departe de tot. Excursie care se transforma intr-o scurta relatie homosexuala – din fericire sau din pacate pentru unii Gore Vidal nu da prea multe detalii “tehnice” – iar la final Jim isi da seama ca ceea ce simtise alaturi de Bob era ceva cu totul neasteptat. Ca o paranteza, aceasta pudoare in detaliile erotice se va mentine pe tot parcursul romanului, iar cei care se asteapta la scene explicite vor fi dezamagiti. Insinuari, eufemisme, aluzii, nimic mai mult. Poate doar cu exceptia finalului. Cu siguranta ca la aparitie cartea a revoltat si dezgustat, fiind un roman gay, dar astazi pare inocenta fata de alte titluri.

Cei doi se despart, fiecare pleaca pe drumul lui, dar Jim ramane cu speranta ca se vor revedea si totul va fi la fel. Pentru tot restul romanului va trece dintr-o relatie in alta, va ajunge iubitul unui vestit star de cinema – asa aflam ca la Hollywood numarul homosexualilor este impresionant, chiar daca multi au cate o iubita de fatada – apoi al unui scriitor ratat, ajunge sa se indragosteasca de o femeie fara a putea sa suporte sa o atinga, incearca relatii pasagere si este de fiecare data dezamagit. Se simte respins, un monstru, un bolnav incurabil si totusi intelege ca este homosexual, pur si simplu, si ca nu poate schimba nimic. Jim Willard nu are profunzimea necesara pentru a deveni un damnat, pentru a se sinucide sau pedepsi in vreun fel. Avand adanc intiparita in creier amintirea acelor prime zile cu Bob, simte ca doar cu acesta va putea recupera paradisul pierdut. Nu este deloc un putin tragic – iar Gore Vidal nu incearca sa transforme cartea intr-o drama interioara – cat un tip obisnuit, dar gay, care trebuie sa ascunda asta, trebuie sa functioneze intr-o societate care l-ar respinge sau chiar distruge, facand in egala masura parte din lumea sa subterana. Aceasta dualitate, care il fascineaza pe Vidal si il face pe Jim sa caute in zadar o solutie, este cheia intregului roman. Jim nu poate fi cu adevarat fericit, pentru ca este gay. Nu prea corect dpv politic, dar aceasta este realitatea. Iar obsesia sa, Bob, se va dovedi in final o simpla obsesie si nimic mai mult. E adevarat, terminata brutal si murdar.

Straniu este si ca desi critica a vorbit de un roman gay, Gore Vidal nu prezinta intr-o lumina prea placuta comunitatea si modul de viata. Nu ma asteptam – tinand cont mai ales de perioada in care a fost publicat romanul – la o prezentare roz, apologetica, eventual hagiografica. Dar autorul are pe alocuri accente implicit inchizitoriale, ceva bolnav, murdar, slinos transpare adesea din relatiile intre barbati, ceva nenatural. Poate nu monstruos, abominabil, dar in nici un caz nu este un roman care sa te convinga sa renunti la convingerile homofobe. Relatiile dintre homosexuali par dominate de promiscuitate si o anumita disperare a experimentului, cuplurile se leaga si se despart rapid, fara prea multe sentimente, nu gasim nimic din farmecul iubirii dintre un barbat si o femeie. Chiar daca Vidal evita sa raneasca sensibilitatea cititorului prin detalii scabroase, ceva nedefinit si intunecat transpare prin tesatura narativa.

Este un roman de dragoste, pana la urma, cronica unei obsesii in lumea gay, o lume ascunsa pe atunci, despre care nu se vorbea si se prefera ignoranta. Nu este cel mai bun roman din colectia Cotidianul, cel mult unul mediu, si nu stiu daca fara componenta gay ar mai fi fost citit altfel decat ca o banala “histoire d’amour”, cu final previzibil si totusi dureros. Nu l-as recomanda, dar nici nu spun ca nu trebuie citit.