Dead

I am not a human. This is just a dream and soon I will awake. It was too cold and my body was frozen all the time.

Per Yngve Ohlin (1969 - 1991)

Cu multi ani in urma am avut o lunga perioada in care ascultam, obsesiv si exclusiv (aproape), black metal. Mai ales norvegian. Genul avea numai avantaje : inca nu era la moda ; era suficient de agresiv si depresiv pentru a fi pe gustul meu ; suna suficient de true (criteriu esential) pentru a nu fi pe placul altora ; nu era un gen socializant (nu te intalneai cu prietenii la o bere sa asculti black metal, ar fi fost penibil) ; nu avea un mesaj pozitiv, optimist sau motivator ; textele erau morbide, satanice, bolnave si ininteligibile. Si pe deasupra incepuse sa imi placa tot mai mult. Ascultai singur, gandeai singur, nu aveai nevoie de companie, ii detestai pe ceilalti si erai cat mai evil. Cautai trupe cat mai necunoscute, chiar daca sunau groaznic. Daca altora le placea, clar tie nu mai trebuia sa iti placa. Ma rog, asta este o alta povestea. Regula care admitea si cateva exceptii. Una dintre ele : Mayhem. Alta, esentiala, Burzum.

Trecusem prin perioada Cradle of Filth si Dimmu Borgir, dupa cativa ani de punk, death, trash, heavy and the likes, si simteam nevoia de ceva mai mult. Mult mai mult. Primele doua albume de care am facut rost au fost Burzum - Filosofem (dar despre Varg cu alta ocazie) si genialul De Mysteriis Dom Sathanas. Mayhem. Cu textele scrise integral de un anume Dead, fostul vocal al trupei. Care se impuscase in aprilie 1991. Dupa care Burzum il omorase pe chitaristul si liderul trupei, Euronymous. Cam asta mi-a spus cel care mi le imprumutase. O trupa de copii de cor. Un album definitoriu al genului, chiar daca fara Dead. Noul vocal, Atilla Csihar, nu era prea grozav. Un album agresiv, sumbru, violent, satanic, intunecat, pentru mine un album superb. Dar fara Dead. Pe care aveam sa il ascult pentru prima oara pe Live in Leipzig, cea mai buna inregistrare Mayhem avandu-l in prim plan. Si singura, cu exceptia unor bootleguri si demo-uri.

Dar destul despre album, merita un post ulterior. Vroiam atunci sa aflu mai multe despre Dead, care avea sa fie pret de cateva luni noul erou al copilariei mele intarziate. Si care a fost pentru black metal ceea ce Sid Vicious a fost pentru punk : imaginea iconica.

Inceputurile

Per (Pelle) Yngve Ohlin s-a nascut pe 16 ianuarie 1969 in Vasterhaninge, langa Stockholm. Nu se stiu multe despre anii de inceput. Cand a fost descoperit de scena black metal norvegiana era deja un personaj depresiv, taciturn, sadic, suicidal, fara prieteni, asocial. Diferit de toti. Trecuse la varsta de 10 ani printr-o "near-death experience" : in timp ce patina, gheata cedase si Per a cazut in apa inghetata. In moarte clinica, a fost reanimat cu greu. Nu a fost prima experienta de gen, dar l-a inspirat mai tarziu sa adopte numele de Dead. Obsedat de : moarte, true black metal, Bathory, Venom, Celtic Frost si orice alta trupa true, singuratate, snuff, poezie, decrepitudine, boala. Convins ca nu este o fiinta umana, ci altceva. Avea un simt al umorului bolnav, morbid, prefera sa scrie textele pentru viitoarele cantece - unele chiar surprinzator de bune - si sa deseneze intr-un stil aparent infantil, foarte sangeros si macabru, fara sa vada pe nimeni zile intregi. Detesta visceral tot ce il inconjura, mai putin muzica. Ura pisicile, crestinismul, era interesant de magie, mitologii, vrajitorie, satanism. Filmul preferat - Cannibal Ferox. Dadea adesea dovada de sadism, ducea totul la extrem. Venea direct la repetitii si concerte, disparea apoi si se inchidea intr-o camera sau pleca in padure. Nu este sigur daca vreunul dintre interviurile atribuite lui si aparute prin fanzine obscure sunt autentice sau inventate.

A fost mai intai vocalistul obscurei trupe Morbid, apoi, pe la jumatatea lui 1988, se alatura celor de la Mayhem. Era vocalul perfect, era imaginea desavarsita, era cel de care Euronymous avea nevoie, chiar daca mai tarziu, in urma unui conflict banal, Dead a incercat sa il injunghie. Avea un timbru unic, imitat mai tarziu dar imposibil de reprodus. Urla pe scena asa cum ar fi urlat un mort-viu caruia i se smulg intestinele. Incerca sa dea prin voce impresia mortii. Nu avea nimic artistic, lucrat, totul era ura si moarte. Cei din trupa il acceptau, dar in egala masura se tineau la distanta.

Dupa un concert in Norvegia, in 1990, Dead a ajuns la spital. Pierduse prea mult sange. Atunci a fost din nou in moarte clinica, povestind mai tarziu ca a trecut "dincolo", unde totul era scaldat intr-o stranie lumina albastra, acesta fiind primul plan al existentei dupa moarte. Cum Mayhem avea pe scena, la putinele concerte, capete de porc infipte in tarusi, Dead se distra aruncand cu ele in public. A reusit sa dea o noua dimensiune concertelor Mayhem, ducand totul dincolo de limite. Daca pentru altii un show era doar un show, pentru Dead totul trebuia sa fie real. Si doar cei care suportau asa ceva erau true. Nu prea multi, cum era si firesc.

Dead Live

Isi ingropa hainele in pamant saptamani in sir, apoi le dezgropa si le purta pe scena, pe jumatate putrezite si pline de viermi si insecte.

Obisnuia sa se taie pe scena cu bucati de sticla si cutite. De fiecare data ii stropea cu sange pe cei din public si restul trupei.

Intotdeauna pe scena purta corpse-paint, dar nu pentru spectacol, ci pentru a semana cat mai bine cu un cadavru.

Nu manca saptamani in sir, incercand sa para cat mai slab, practic emaciat.

In timpul concertelor, intre piese, aspira dintr-o punga de plastic in care avea un corb mort, pentru ca duhoarea mortii sa il inspire.

Comunica foarte putin cu publicul. Dupa concerte ramanea din nou singur cat mai mult timp.

Sfarsitul

S-a sinucis pe 8 (12 ?) aprilie 1991. Mai intai si-a taiat venele cu un cutit de bucatarie. Apoi s-a impuscat in cap cu o arma de vanatoare. Arma era a lui Euronymous. Cartusele erau un cadou facut de Varg Vikernes, de Craciun. Dead a lasat doar un mesaj sumar - "Excuse all the blood". Avea doar 21 de ani. Cand a fost gasit de membrii trupei, Euronymous a fotografiat cadavrul - imaginea avea sa fie folosita pentru coperta unui bootleg, Dawn of the Black Hearts. Apoi, potrivit unor surse mai mult sau mai putin credibile, a gatit creierul lui Dead si l-a mancat. Sub forma de supa cu ardei. Din bucatele de craniu au fost facute mai multe amulete, cateva fiind trimise altor trupe true - Samael si Abruptum, printre cele mentionate mai tarziu. Cel mai probabil o simpla legenda, dar popularitatea trupei a ajuns la cote maxime. Cel care nu suportase niciodata trupele comerciale a devenit centrul unei campanii de marketing de succes. Ironic… Nu a mai apucat sa inregistreze viitorul album, care avea sa apara abia in 1994. Pentru cei mai multi atunci s-a terminat si cu Mayhem si chiar cu black metal-ul.

Mayhem nu mai este astazi Mayhem, ci altceva. Care nu mai seamana deloc. Primul si ultimul lor album a fost De Mysteriis Dom Sathanas. Pe urma totul s-a terminat. La fel ca si Dead.

Only death is real…

Mi-a placut Dead pentru ca in felul sau a fost un Damien Hirst in black metal. Sau un Andy Warhol, fara spirit antreprenorial. A construit un personaj si o imagine, s-a confundat cu ele, a trait totul la intensitate maxima, a fost una ditnre cele mai bune voci ale genului, a scris unele dintre cele mai bune texte. Un erou negativ, fireste. Si cand a simtit ca asta este totul, a pus punct. Cu un umor absurd, maladiv. Cum nu se simtise niciodata om, presupun ca a fost singurul sau moment de extaz. Dar un erou negativ fascinant in felul sau. Cu care am avut si un tricou. Nuclear Blast, m-a costat vreo 30 de marci. Era un LS. L-am vandut mai tarziu. Si acum mi se intampla sa mai ascult Live in Leipzig pentru Funeral Fog si Freezing Moon, piesele mele preferate. Insa e penibil sa spui RIP cand vine vorba de Dead.

Foto : wikipedia.org ; www.freewebs.com/peryngveohlin/