Cum a cunoscut-o pavianul pe Simone de Beauvoir si s-a amorezat de ea
Am visat-o pe Simone de Beauvoir. La Grande Chartreuse. Castorul. Cel putin ea eram sigur ca era. Asa cred. Eu trebuie sa fi fost un soi de Jean Paul Sartre sau vreunul dintre pretendentii la coroana cervicala a distinsei doamne. Nu am avut parte de ea tot visul. Am visat-o pe Simone de Beauvoir, doar ca nu arata prea mult ca in pozele din presa si enciclopedii. Acolo arata a rozator de biblioteca, nu e deloc hot. Chiar naspa. Mai curand arata ca un star de cinema din anii 70, deceniu teribil in care femeile erau femei, aveau carne si toate cele, luxuriante covorase, aveai de ce sa te agati. Si in care sa dea dracu daca s-a intamplat ceva notabil. Erau anii in care totul pendula intre pastel, psihedel si isteric, in care se faceau filme marcate de Vietnam si se scriau carti ciudate. Deceniu in care aveam Pink Floyd and stuff. Si cand industria pornografica incepea sa se impuna cum trebuie.
Ca sa ajungi la Simone trebuia sa urci un deal interminabil. Pe drum erau trepte roase de vreme. Asezate haotic. Pe fiecare erau numere. Dupa cum calcai ai fi putut afla cat mai aveai de trait. Si cum o sa mori. Numerele erau la intamplare. 47 cu 5 cu 82 cu 16 cu 33 putea insemna cancer cu agonie cu operatie cu moarte. 13 cu 26 cu 5 cu 7 insemna ca ajungeai la Simone si nu apucai sa-i faci nimic. Asta pica multora.
Cand m-am intors odata acasa, stiam ca mai am trei cutii de tutun de pipa. Doua intacte si una inceputa. Doua virgine si una mai bagaboanta si mai tremuratoare la argumente. Danemarca si Anglia. Bune. Aproape perfecte. Am gasit-o pe Simone alb-galbuie la fata, fumandu-mi tutunul in tigari grosolane, din foaie de ziar. Mi-ar fi placut sa fi fost Der Sturmer. Aratau ca joint-urile sau ca niste cotolani cu matase de porumb, in aer pluteau sperantele pierdute ale tabacului ce nu mai ajunsese in pipa, iar mie mi se rupea sufletu’ ca si cand orfanii din Somalia ar fi trebuit adoptati de mine. Se intoxicase cu nicotina si avea pe ea o camasa galbena si chiloti albi si cuminti. Camasa era bine inchisa. Dupa cateva zeci de secunde, ca intr-un roman de Kundera, a inceput sa vomite toata nicotina si intreaga lista a unui delicios mic-dejun parizian, pe jumatate digerat si amestecat cu piese de fiere. Cred ca era si un croissant cliseistic acolo.
La un moment dat a aparut si Jean Paul Sartre. Nici el nu arata ca in versiunea oficiala. De pe site. Mai curand arata a domn destul de distins si destul de intre doua varste. Am fumat impreuna cate o tigara si i-am spus omule, imi place cum scrii. Si el mi-a zis pe bune ? Da, dar nu tot. Mai sunt si chestii care nu-mi plac. A, a facut Sartre si a lasat ochii in jos. Era ca un jurnalist care nu si-a primit prima de Paste. Imi place mult si Camus, i-am mai zis. O, a facut Sartre. Nu stiu daca il deranja ca ma dadeam la Simone. Mai curand parea usurat ca i-o mai ia cineva de pe cap. Ati vazut ca niciodata scriitorul real nu seamana cu poza pregatita pentru sepia ? E una dintre putinele constante. Asta si faptul ca 99 din 100 de scriitori sunt niste ratati sufocati de propria iluzie. Sunt atat de convinsi ca au talent incat se constipa periodic. Sau povestesc peste tot cum stau ei in biblioteca si vad meciul de pinball in liga mica din Cuba.
La sfarsit Simone s-a transformat intr-un paianjen urias, paros si verzuliu ca o musca. Avea un burdihan tremurand, gelatinos, uns cu lubrifiant Norocel. M-a intepat si am reusit sa fug. Am murit in rigola, cateva minute mai tarziu. Suferind de ficat. Undeva, in sumbra si diareica lume a blogurilor, cineva ma musca de cur in absenta. Sa fie primit…
Foto : de aici.
Am visat-o pe Simone de Beauvoir. La Grande Chartreuse. Castorul. Cel putin ea eram sigur ca era. Asa cred. Eu trebuie sa fi fost un soi de Jean Paul Sartre sau vreunul dintre pretendentii la coroana cervicala a distinsei doamne. Nu am avut parte de ea tot visul. Am visat-o pe Simone de Beauvoir, doar ca nu arata prea mult ca in pozele din presa si enciclopedii. Acolo arata a rozator de biblioteca, nu e deloc hot. Chiar naspa. Mai curand arata ca un star de cinema din anii 70, deceniu teribil in care femeile erau femei, aveau carne si toate cele, luxuriante covorase, aveai de ce sa te agati. Si in care sa dea dracu daca s-a intamplat ceva notabil. Erau anii in care totul pendula intre pastel, psihedel si isteric, in care se faceau filme marcate de Vietnam si se scriau carti ciudate. Deceniu in care aveam Pink Floyd and stuff. Si cand industria pornografica incepea sa se impuna cum trebuie.
Ca sa ajungi la Simone trebuia sa urci un deal interminabil. Pe drum erau trepte roase de vreme. Asezate haotic. Pe fiecare erau numere. Dupa cum calcai ai fi putut afla cat mai aveai de trait. Si cum o sa mori. Numerele erau la intamplare. 47 cu 5 cu 82 cu 16 cu 33 putea insemna cancer cu agonie cu operatie cu moarte. 13 cu 26 cu 5 cu 7 insemna ca ajungeai la Simone si nu apucai sa-i faci nimic. Asta pica multora.
Cand m-am intors odata acasa, stiam ca mai am trei cutii de tutun de pipa. Doua intacte si una inceputa. Doua virgine si una mai bagaboanta si mai tremuratoare la argumente. Danemarca si Anglia. Bune. Aproape perfecte. Am gasit-o pe Simone alb-galbuie la fata, fumandu-mi tutunul in tigari grosolane, din foaie de ziar. Mi-ar fi placut sa fi fost Der Sturmer. Aratau ca joint-urile sau ca niste cotolani cu matase de porumb, in aer pluteau sperantele pierdute ale tabacului ce nu mai ajunsese in pipa, iar mie mi se rupea sufletu’ ca si cand orfanii din Somalia ar fi trebuit adoptati de mine. Se intoxicase cu nicotina si avea pe ea o camasa galbena si chiloti albi si cuminti. Camasa era bine inchisa. Dupa cateva zeci de secunde, ca intr-un roman de Kundera, a inceput sa vomite toata nicotina si intreaga lista a unui delicios mic-dejun parizian, pe jumatate digerat si amestecat cu piese de fiere. Cred ca era si un croissant cliseistic acolo.
La un moment dat a aparut si Jean Paul Sartre. Nici el nu arata ca in versiunea oficiala. De pe site. Mai curand arata a domn destul de distins si destul de intre doua varste. Am fumat impreuna cate o tigara si i-am spus omule, imi place cum scrii. Si el mi-a zis pe bune ? Da, dar nu tot. Mai sunt si chestii care nu-mi plac. A, a facut Sartre si a lasat ochii in jos. Era ca un jurnalist care nu si-a primit prima de Paste. Imi place mult si Camus, i-am mai zis. O, a facut Sartre. Nu stiu daca il deranja ca ma dadeam la Simone. Mai curand parea usurat ca i-o mai ia cineva de pe cap. Ati vazut ca niciodata scriitorul real nu seamana cu poza pregatita pentru sepia ? E una dintre putinele constante. Asta si faptul ca 99 din 100 de scriitori sunt niste ratati sufocati de propria iluzie. Sunt atat de convinsi ca au talent incat se constipa periodic. Sau povestesc peste tot cum stau ei in biblioteca si vad meciul de pinball in liga mica din Cuba.
La sfarsit Simone s-a transformat intr-un paianjen urias, paros si verzuliu ca o musca. Avea un burdihan tremurand, gelatinos, uns cu lubrifiant Norocel. M-a intepat si am reusit sa fug. Am murit in rigola, cateva minute mai tarziu. Suferind de ficat. Undeva, in sumbra si diareica lume a blogurilor, cineva ma musca de cur in absenta. Sa fie primit…
Foto : de aici.
9 comments:
damn, man, si credeam ca eu am vise ciudate :D
:)) Chiar ai visat asta? Ce tare. Eu nu am visat niciodata cu oameni celebri pe care sa ii vad in poze. ;)) insa am visat cu aia pe care i-am vazut la televizor. Deci cred ca tot pe acolo sunt. Oricum nu am avut un vis asa plin de detalii.
Si mie imi place de astia 3 din visul tau. Iar pe ea as reinvia-o numai ca sa o intreb cum, dom'le, cum a putut accepta trioul amoros.
Lavinia : yup, lady, sunt ciudate. E, am mai infrumusetat pe ici, pe colo, prin partile neesentiale.
Tomata : l-am mai schimbat io un pic, dar in esenta cam asa a fost. Am des vise de gen. Tocmai de aceea imi place sa visez. Am si cosmaruri deosebit de puternice, de intense. Cu trioul amoros, daca era Simone si inca o duduita de gen, nu vad cine ar fi zis nu. A fost femeie, cu adevarat.
sper ca visul a fost in culori nu alb negru cum este fotografia doamnei simone. Apropo destul de generoasa.
Altheate : stii tu ce stii, nu-i asa ? Simone mi se pare extrem de atragatoare, sincer.
pe mine m-a fascinat de cand am dat de "al doilea sex". dar nu atat de tare incat s-o visez
interesante vise. ai incercat cu vreo baba ghicitoare sa ti le talmaceasca?:)
lollitta : si mie mi-a placut "Al doilea sex", desi la un moment dat marxismul devenea sufocant. Cat despre talmacirea viselor, ne descurcam la domiciliu.
uaiiiiiiii... Astea da vise:D. Te-ai gandit vreodata sa scrii ce visezi? :D. Pe mine ma cam tenteaza de ceva timp...
Victoria : intr-o perioada o mai faceam, pe urma am renuntat. Mai bine folosesc materialul pentru acest gen de postari :)
Post a Comment