Un an…

Pe 15 iulie anul trecut puneam primul post, fara sa stiu exact ce si cum, mai mult ca o forma de terapie. Era o perioada stresanta. Pentru ca este mai bine sa iti consumi ceva timp si nervi cat mai des decat sa stai intins pe canapea – sau, in Romania, ciucit pe scaun – si sa te auto-exorcizezi. Plus ca revine mai ieftin pe cap de melc furajat. Psihoterapia este foarte scumpa si pe taramurile mioritice. Si e plictisitor sa vorbesti despre tine cu cineva platit pentru asta. Ca Bukowski, sunt cuvintele pe care le scrii ca sa te linistesti. Sa nu cedezi.

Nu sunt blogger si nu voi fi niciodata. Nu ma intereseaza si nu mi-o doresc. O confrerie post-moderna careia nu ii apartin. Nu fac parte dintr-o comunitate, dintr-un grup sau dintr-o gasca. Habar n-am care sunt rivalitatile, prieteniile, interesele, cum se scoate banul greu din povestea asta, care sunt evenimentele, taierile de mot si chiuretajele la care ar trebui sa particip. Citesc doar oamenii pe care ii gasesc interesanti, chiar daca nu sunt printre bloggerii “de top”. Am si eu sensibilitatile mele. Scriu doar ceea ce vreau, si ma intereseaza mult prea putin numarul de unici pe zi. Si nici nu ma intereseaza sa seduc scriptic domnisoare cutremurate de cateva cuvinte razatoare printre ferigi, la soare, ca sa-l parafrazez pe Jules Valles. La inceput puneam carti, poeziile altora si mici texte, concerte Queen, apoi cate un film, mai tarziu tutunuri de pipa, cate o leapsa, liste, cronici, anunturi. Cateva decese. Si tot asa. Am crescut un pic, exact cat trebuia. Am evitat tot ce era prea popular, prea cautat, prea cerut. Sa incercam sa oferim altceva, camarade. Cartile au fost fundatia, restul s-a dezvoltat oarecum firesc. Firesc pentru mine. Pacat ca adesea nu am timpul si energia de a scrie tot ceea ce as putea.

Am cunoscut virtual oameni cel putin interesanti, cu unii dintre ei poate m-as intalni la un moment dat. Daca as putea sa depasesc anumite obstacole inerente. Din tot blogroll-ul meu cunosc relativ bine doar trei persoane, si intr-un fel sau altul am lucrat cu fiecare, am impartit niste lucruri, am trecut prin niste zile. Cu o a patra m-am intalnit o singura data, ii citesc si acum blogul si recitesc uneori cartile.

Citesc zilnic 15 – 20 de bloguri, unele imi plac cu totul, altele partial, unele imi starnesc adesea invidia prin calitate si forta, altele ma amuza. Sunt oameni care scriu extraordinar, si din pacate nu sunt cititi mai mult. Presupun ca sunt altii care scriu mizerabil si au vizite garla. Presupun. Am dat peste oameni care merita, dar am dat si peste cretini socanti in imbecilitatea lor delabrata, frustrati juvenil-acneici, incapabili sa accepte ca singura dovada de noblete din partea lor ar fi sinuciderea. M-am ciocnit de agramati agresivi, de toleranti isterici, de farisei epileptici. M-am ciocnit si am mers mai departe. Ceva din balele lor a ramas, dar trece la dus. Cu apa vie, apa moarta.

Am vrut sa renunt la un moment dat. Cred ca toata lumea trece prin asta. Am revenit pentru ca sevrajul a fost cam dificil, pentru ca toata jucaria asta ma relaxeaza, pentru ca este placut sa ai un proiect numai al tau, indiferent cum l-ai numi. Tonul, temele, ideile au inceput sa se schimbe. Cinabru, ca personaj, s-a schimbat. Am revenit pentru ca am dorit sa revin si pentru ca unora le-as fi lipsit, cu elucubratiile si isteriile mele calm-dubitative, atat de asemanatoare uneori cu dansul Sf Vitus. Macar am fost mereu sincer.

Va multumesc celor care ma cititi. Uneori ma gandesc, fara doza inerenta umanului de cabotinism, ca nu se prea merita. Nu se prea merita sa mai scriu pe aici. Ar trebui, precum Al Bundy, sa-mi fac o gradina de legume pentru a-mi combate stresul. Nu-mi place sa lucru in gradina. Pe urma imi dau seama ca unora chiar va place. Asa ca mai raman pe aici. Macar un timp.

Am un surprinzator Borkum Riff Black Cavendish, sunt burdusit de Cola, ar mai fi fost multe de spus, si deja mi-e cumplit de somn. Maine o iau de la capat cu toate. S-au adunat suficiente carti despre care ar trebui sa scriu.

Noapte buna, vise placute, si toate alelalte.