Michel Tournier – Vineri si limburile Pacificului

Din cate imi aduc aminte, Robinson Crusoe a fost una dintre primele carti serioase citite. Aveam o editie veche, zdrentuita, tiparita prin 1943 la Cartea Romaneasca, in traducerea lui Radu D. Rosetti, cu coperta impodobita de imaginea unui Crusoe barbos, imbracat in blanuri ca un explorator la Pol, cu o caciula si o barba impresionant de stufoase, o umbrela, o pusca si un caine. Ceva intre Moise, hermit tarotic si Omul Padurilor in varianta cu praf de pusca. Graficienii vremii aveau un talent aparte – accentuau prea mult ideea centrala. Cartea m-a fascinat, am citit-o si recitit-o pana ajunsesem sa stiu pagini intregi pe de rost. Cred ca a fost un lucru bun.

De aceea am fost sceptic dupa ce am aflat de Vineri si limburile Pacificului, romanul de debut al lui Michel Tournier, publicat in 1967 si aparut la noi pentru prima oara in 1978, in colectia Globus.. Pana la Vineri… Tournier ma dezamagise in mare masura cu Gaspar, Melhior & Baltazar si Fecioara si capcaunul. Subiecte dense, exceptionale, abordate intr-o maniera superficiala si dezolanta. Cel putin pentru gusturile mele. Asa ca am inceput Vineri… cu oarece prudenta. Si ma bucur ca m-am inselat. Aceasta rescriere modernista a lui Robinson Crusoe este o carte exceptionala. Ceea ce nu inseamna insa ca e desavarsita. Surprinzator este ca un asemenea titlu aparea pentru prima data in Romania in 1978. Care va fi fost ecoul atunci, nu stiu.

Reinterpretare inspirata a povestii naufragiatului Robinson Crusoe – Crusoe Unu – romanul lui Tournier il prezinta pe Crusoe Doi ca un quaker fanatic, care nu poate trai in afara ordinii bine definite a societatii vremii sale. Un om perfect integrat in sistemul din care face parte, va fi aruncat pe insula botezata mai tarziu Speranza, pentru a se confrunta cu adevaratul sau cosmar : lumea a incetat sa mai existe. Pentru ca Tournier pune accent tocmai pe acest element, mai mult insinuat in prima versiune a povestii : omul obisnuit, gentilomul in declin prevestind omul-masa, aruncat in afara lumii sale si nevoit sa reconstruiasca societatea.

Devenit primul om, Robinson Crusoe trebuie sa reinventeze universul. Practic el a iesit din istorie, sentiment care se va accentua si il motiveaza la final sa ia o surprinzatoare decizie. Tot ceea ce se intampla in afara insulei sale nu mai conteaza, nu mai este stiut. Nu mai exista. Ca ultim sau prim membru al unui trib exotic, Robinson ar putea sa se afle pe alta planeta. E acelasi lucru. Intrand in rolul lui Adam, dupa ce se lupta cu disperarea de a fi singur – daca nu il pune la socoteala pe cainele Tenn – Robinson realizeaza ca esential pentru a redeveni un “om” modern nu sunt nici mancarea, nici arma, nici compania celorlalti, nici macar Divinitatea. Nici macar Eva. Pentru a fi om are nevoie de reguli, trebuie sa reconstruiasca societatea cu pedepse si recompense, o terapie ABA a fiintarii sociale. Si chiar daca, singur fiind, totul are un caracter suprarealist, nu va ezita sa scrie si Constitutia insulei, care reglementa inclusiv locul pentru firestile nevoi.

In afara de munca, meditatie – prilej pentru lungi scrieri moralizatoare, Tournier reusind perfect sa exprime stilul pretentios al epocii – si rugaciune, Robinson isi ingaduie placerea interzisa a fumatului, dintr-o lunga pipa olandeza de portelan, insa tocmai fumatul ii va aduce mai apoi sfarsitul lumii sale. Fumat care este tot mai rar - Robinson stie sa se bucure de o pipa - pe masura ce tutunul se imputineaza, si capata dimensiunea unui act religios, sacru. Doar ca spre deosebire de primul Robinson, cel postmodern este chinuit de angoase si temeri, crize de isterie si viziuni, ajunge sa vada insula ca pe o mama protectoare si primordiala, refugiindu-se la propriu in uterul acesteia. Un Robinson chinuit de regulile sale si pedepsele impuse, de isteria singuratatii si nevoia de a dezvalui si altuia lumea creata de el. Geneza are nevoie de un martor.

Martor care va deveni naivul Vineri, salbaticul considerat de Robinson altceva decat un om, net inferior, din cauza culorii pielii si a lipsei de educatie, Vineri care va deveni sclavul lui Robinson, puternicul lui stapan care are o arma ce raspandeste foc, stie multe despre lumea din afara insulei – ceea ce pentru Vineri inseamna povesti frumoase – are reguli si pedepse pe care nu le intelege, dar din teama si respect le urmeaza sau suporta. Dupa o perioada de ascultare si frica, Vineri va incepe sa nu-si mai asculte stapanul, sa distruga o buna parte din munca si creatiile acestuia, doar pentru placerea de a se distra, va incepe sa gandeasca singur, iar decorul de butaforie occidentala al societatii de pe Speranza ameninta sa se prabuseasca.

Furios, pedepsindu-si mereu sclavul, revoltat de salbaticia si inocenta sa rauvoitoare, Robinson devine stapanul in declin, exponentul unei lumi civilizate, cu reguli pietrificate, ancestrale, adesea fara sens, imaginea unui rege alungat de supusii sai. Iar Vineri este esenta unei noi generatii, unui alt trib, altei natiuni, primitive si salbatice, puternice si fara alte reguli decat cele instinctuale, gata sa distruga tot ceea ce au lasat predecesorii pentru a construi altceva. Intre quaker-ul sumbru, obsedat de crizele sale si de amintirea tot mai stearsa a civilizatiei si salbaticul negru, dornic sa rada, sa manance si sa se distreze, ciocnirea este de proportii. La scala minuscula, teoria lui Huntington se confirma. Mai ales dupa ce Vineri descopera butoiasul cu tutun si pipa, fumand linistit in pestera/depozit, delectandu-se cu fructul oprit, unul dintre pacatele capitale pentru Robinson. Pacat care va duce de altfel la un deznodamant pe cat de amuzant, pe atat de tragic. Si o schimbare totala in viata lui Robinson. Si un final mult diferit de cel al cartii originale.

Este un Michel Tournier de zile mari. Un scriitor care a stiu sa preia un mit, un personaj-cult si sa il transforme intr-un erou postmodern, tragic, cu mai multe umbre decat lumini. Dar in acelasi timp a stiut sa transpuna o teorie de dimensiuni colosale si sa o foloseasca pe o insula pierduta in Pacific, fara ca ideea sa isi piarda din sens si semnificatii. Dintre cele citite, cea mai buna carte semnata Tournier.

Nota : imi amintesc si de o continuare a cartii lui Defoe, mai mult o carte pentru copii, desi de cateva sute de pagini. Titlul era ceva de gen “Noile aventuri ale lui Robinson Crusoe” sau ceva asemanator. Autorul era ceh sau polonez, e pe undeva prin biblioteca. Dumnezeu mai stie pe unde.

Nota : multumesc Tomatei cu scufita pentru corectura. Vineri si viata salbatica, aparuta recent la Humanitas, este o rescriere "pentru copii" a primului roman. Si io care credeam ca e doar o reeditare, cu titlu schimbat. Asta e, am gresit.