6 Dec 2008

Piticut, zis si Cinabru la Editura Art

Una dintre cartile mele de suflet in copilarie, Piticut, zis si Cinabru, a fost in sfarsit reeditata la Art. Editura care vad ca tot scoate titluri bune, desi este departe inca de notorietatea pe care o merita. Editia arata bine, pretul este mic (25 de Ron), iar traducerea este tot cea veche, a lui Al. Philippide. Si din ce mi-a spus candva un iubitor al lui Hoffmann si vorbitor de germana este o traducere exceptionala. Iar ilustratia de pe coperta se potriveste foarte bine cu povestea.

Am citit initial cartea in editia veche de la Ion Creanga, mare, bogat ilustrata, pe care nu stiu unde si cum am pierdut-o. A fost prima data cand i-am descoperit pe Cinabru, Fabian, profesorul Mosch Terpin, studentul Balthasar, frumoasa Candida, Prosper Alpanus si toti ceilalti. Frumosul oras cu universitatea si studentii si zanele si vrajitorii si farmecele sale, cu sedinte si petreceri, bere si tartine cu unt, prepelite umplute si haine prea lungi. Alaturi de Trei Grasani, Doctorul Au-ma-doare, Habarnam, Bertoldo si Bertoldino, Cinabru a fost una dintre cartile copilariei. Dintre titlurile pe care mi le mai aduc aminte, cat de cat cunoscute. Vor fi fost mai multe. De aici mi-am ales si numele blogului, fireste. Cine a citit sau va citi cartea va intelege de ce.

Then came the comics age.

Unii o considera capodopera lui Hoffmann. Cred ca au dreptate. Cel putin capodopera sa literara. E o carte despre care ezit de mult timp sa scriu, o nuvela-basm pe care nu o pot recomanda indeajuns. As trece-o la lecturi obligatorii pentru toti. O carte frumoasa, pur si simplu.

12 comments:

ionuca said...

Hiiii, ce bine suna! O sa mi-o cumpar de Craciun :D

Cinabru said...

Ionuca, eu ti-o recomand cu drag. Daca gasesti si altceva Hoffmann (stiu ca se reeditase Elixirele Diavolului) veti cum ti se pare.

demaio said...

Nu te dezminţi. Să ştii că apreciez enorm linia pe care o ai şi de care nu am văzut să te abaţi. Şi ştii tu de ce. Inclusiv pentru că aşa îmi place mie să văd că este omul. Porneşte şi merge până la capăt.
Felicitările mele, Cinabru...ăăă...Piticuţ...ăăă, omule :)

Cinabru said...

DeMaio, iti multumesc pentru incurajare si aprecieri. Si imi place sa cred ca linia asta le place si altora. Sper sa o tin tot asa. Multumesc, DeMaio, Bogdane, prietene :)

meropi said...

Uai, cat mi-a placut Doctorul Au-Ma-Doare cand eram mica! neaparat trebuie sa iau cartea asta!

Tomata cu scufita said...

;)) Prima data cand am vazut-o pe tamada, m-am gandit inevitabil la tine. Daca te-as fi cunoscut personal, daca n-ai fi un cititor care sa cunoasca majoritatea cartilor, mi-ar fi placut sa iti dau carticica asta in dar. :)

Cinabru said...

Meropi : ma bate gandul sa scriu despre cartile copilariei intr-un stil foarte serios si doct, absurd de serios. Asa, postmodern. Sa vedem daca tine.

Tomata : iar esti foarte draguta, si iti multumesc. Sper sa iti faci timp sa o citesti. Merita din plin.

vasiledingorj said...

sigur ca da !!!
Doctorul Au-ma-doare !!!
cine ar putea uita asa ceva :)

ws said...

habar nu aveam ca cinabru e un personaj dintr-o carte.

cand am vazut numele blogului tau,
m-am gandit ca "cinabru" e "urbanic"
scris invers, deci asta trebuie sa fie, de aici e numele.

aiurea, acum aflu de cinabru.

regards,
ws

Cinabru said...

vasiledingorj : inca are fani :) Pacat ca se gaseste tot mai greu, devine collector's item.

ws : niciodata nu m-am gandit la interpretarea asta, mai ales ca eu si "cultura urbana" suntem total paraleli. Faina idee, dar nu m-am prins pana acu' Regards, dear.

Nautilus said...

E una din cartile care m-au marcat profund - si face parte din universul personal despre care nu pot vorbi, pentru ca doar eu m-as intelege...

Cinabru said...

Nautilus, exact din acest motiv ezit sa scriu prea multe despre ea. Si nu e singurul titlu. Dar poate imi adun curajul in curand si incerc.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...