Charles Bukowski : Ham on Rye

Descopera primii copii de varsta sa la gradinita. Ii par ciudati. Rad si vorbesc si par fericiti. Nu ii plac. Pentru micul Charles Bukowski / viitorul Hank Chinaski gradinita este un loc straniu. Aerul este neclintit si alb, iar el se simte rau, simte ca va vomita atunci si acolo. Toata ziua evita toaleta, se abtine cu o devotiune psihopata, si copiii care ies de acolo ii par si ei murdari, i se pare ca au facut ceva nepermis acolo. Niciodata nu ii va vedea pe altii altfel. Mereu vor fi ciudati, fericiti, straini si murdari.

Este primul moment cheie al cartii si prima revelatie a lui Henry/Hank/Charles – nu este ca ceilalti. A doua, definitorie, va fi la balul de final de liceu. Desfigurat de o acnee monstruoasa, care il transformase intr-un monstru de balci, imbracat saracacios, grotesc si urat, ii priveste dezgustat si inspaimantat, dureros de constient de cat de fals este totul. Iubeste doar bautura si e fascinat de femei. Prima e scumpa, ele nu-l vor. Glamour. Hank va deveni mai tarziu scriitor, din lipsa de optiuni. Doar mult mai tarziu, la biblioteca publica, descoperindu-i fascinat pe Upton Sinclair, Sinclair Lewis, DH Lawrence, Huxley, rusii, si mai ales Hemingway (Fante va intra in scena peste ani buni), Bukowski incepe sa inteleaga ca scriitura e singura sa realitate. Scriitura, alcoolul si femeile.

Aparut in 1982, Ham on Rye (inca netradus din pacate si la noi) este poate cel mai bun roman semnat Bukowski. La fel de sincer, la fel de brutal, in acelasi stil (mult diferit de cel folosit in volumele de proza scurta). Ofera cifrul pentru a-l descifra si a-l intelege pe Charles Bukowski, si nu e de mirare ca Barry Miles, autorul unei excelente biografii, a folosit in extenso informatiile de aici. Cat de mult a infrumusetat/deformat Bukowski trecutul, greu de spus. Micul Charles traieste in Los Angeles-ul din anii Marii Crize, este sarac, nu are prieteni, nu isi doreste, are – ca mai toata lumea – o familie cinzecist/psihotica. Doar toate familiile sunt psihotice, nu ? Tatal, violent si schizoid, isi bate copilul cu o curea veche pentru ascutit briciul daca acesta nu reuseste sa tunda gazonul din jurul casei cu o precizie maniacala si imposibila ; cand isi pierde slujba pleaca in fiecare zi la aceeasi ora si revine seara, pentru ca vecinii sa nu afle ca e somer ; ii uraste pe toti, vrea sa fie considerat bogat si de succes, da lectii pedante si imbecile, sfaturi pe masura ; isi detesta copilul, isi uraste viata, ceilalti ii sunt insuportabili. Mama, marcata de educatia germana, o sclava docila a sotului. O bunica murdara si bigota, obsedata de un Dumnezeu pe care Hank nu-l iubeste. Singurele rude interesante sunt bunicul alcoolic si unchii ratati care ii calca pe urme. In loc de slujba stabila, casa, rate, ipoteca si respectabilitate – ratare. Pana la urma, cum va realiza Bukowski, nimic nu conteaza.

Cat de departe e Ham on Rye de romanele siropoase de pe vremuri, pline de sfaturi si retete de moralitate si fericire. De romanele cu adolescenti imaginari, cuminti si buni, gata sa-si recunoasca greselile si sa ofere tuturor iubire, respect si munca. Ham on Rye e realitate. E un scris ce sufera de cancer (cum se spune in alt roman bukowskian). Charles Bukowski pustiul e un Morcoveata al crizei americane, e un Jules Valles fara revolutii, e un Salinger alcoolic si violent. Acnee, cicatrice, saracie, pantofi rupti, fara prieteni, fara idealuri, fara Creste fara prieteni, reusind sa atraga langa el doar ratatii, invinsii, cei respinsi, cei umili, cei batuti. Nu vorbeste cu nimeni si ii suporta ca si cand n-ar fi. Descopera violenta, bataile zilnice cu toata lumea, saracia, foamea, jegul. Evita munca. Copiii/adolescentii sunt rai, flamanzi, sadici, plini de ura, dar pentru el sunt ireali. Nume de cunoscuti apar si dispar in toata cartea, nimeni nu ramane prea mult langa el. Este povestea unui inadaptat, unui dur, unui strain, prins intr-o lume pe care o uraste si care nu-i ofera nimic. Este povestea unui adolescent furios si scarbit, care nu iubeste pe nimeni si nu este iubit de nimeni, incapabil sa gaseasca ceva interesant oriunde. Face sport – baseball, fotbal american – pentru ca asa ii poate rani pe ceilalti. O bata in teasta lasa urme. La fel o placare buna. Renunta repede. Nu vrea nimic decat sa fie lasat singur mereu. Se bate din acelasi motiv. Merge la scoala pentru ca nu are altceva de facut, si acolo tace si se lasa in aerul alb si cald. Scrie despre un alter-ego, un aviator german in Primul Razboi Mondial, Baron Von Himmlen, un barbat urat cu chipul brazdat de urme si rani. Ajunge chiar, in anii razboiului, sa frecventeze gruparile naziste (o bila neagra in biografia lui Bukowski) pentru ca America de atunci nu-i oferea nimic, dar victoria lui Hitler i-ar fi adus poate « a cunt » si un dolar pe saptamana. Nu-i ura pe evrei si negri, ci pe albii crestini, singurii care ii facusera probleme. E nazist pentru a fi diferit, pentru a nu fi ca ei, pentru a intra in conflict cu ei. Eternul revoltat. Care cocheteaza cu ideea de a deveni calugar, sa stea singur undeva si sa pileasca vinul de impartasanie.

Acneea cumplita de care sufera il acopera pe fata, gat, brate, piept si spate cu imense cosuri supurande, infectate, ce trebuie intepate la spital, stoarse, arse cu raze ultraviolete si apoi bandajate. Ca un Iov modern sau un sfant din Pateric, in lupta cu uneltirile demonilor, uratenia scarboasa il face si mai singur, si mai dezgustator pentru ceilalti si il marcheaza pentru totdeauna. Singura problema reala e ca asa fetele sunt un ideal inaccesibil. Descopera intamplator alcoolul, o pivnita cu vinuri ieftine, si, sa-l citam pe Fenriz, alchool runs through my veins. Pentru prima oara viata devine suportabila. Pentru prima oara avea un prieten adevarat. Pasajele dedicate primei slujbe – inainte de cea de la posta ; parasirea caldului camin al parintilor pentru camere inchiriate ; cursurile pre-militare ; prima oara cand vede in toata splendoarea sexul unei femei, oarecum accidental ; masturbarile frenetice ; desenele ; obsesia ca a ucis pe cineva ; primele scrieri. Cautarea unui stil. Un stil direct, sincer, minimalist, in acelasi timp obscur de poetic.

Lumea vazuta prin ochii lui Charles Bukowski este cruda, trista, reala, de o poezie sincera, obscena, ridicola, dureros de luminoasa, adesea insuportabila. Este povestea inceputurilor unui scriitor pe care il detesti sau te fascineaza, nu exista cale de mijloc. Este o constructie dureroasa, o transplantare a imperiului cenobitilor in America anilor 30 – 40, in cheie foarte umana si sociala. Incepi sa intelegi cum a putut sa scrie ce a scris. Pana la Ham on Rye am crezut mai curand in poza, in sictirul studiat, in construirea unui personaj identic poetului damnat al secolului XX, alcoolic, mizantrop, dependent de sex, urandu-i pe ceilalti si dispretuindu-se pe sine. Dar dupa Ham on Rye incepi sa te gandesti ca Bukowski nu putea fi fatalmente un altul, ca stilul sau a fost genetic si nativ.

Condamnat sa fie « Puke ». Si oarecum ideea te nelinisteste.

Urmeaza Notes of a Dirty Old Man si, daca fac rost de fonduri, Hollywood.