Stephen King : Misery

Misery este o poveste de dragoste. Este povestea relatiei dintre Paul Sheldon, autorul seriei siropoase si de succes Misery Chastain , romane pe care le-as vedea publicate la noi de Lider, si infirmiera lui, Annie Wilkes, o fosta asistenta medicala, solida si total dedicata scriitorului ei preferat, dorind ca recompensa un nou roman din serie. Noua carte cu Misery, eroina de secol XIX penduland intre daruire si castitate, sacrificiu si inocenta, romantism dulceag si drama pseudo-gotica. Un roman intr-un singur exemplar, care poate fi citit si pastrat de un singur om, un manuscris care incheie o saga ce i-a adus lui Sheldon succesul, dar si senzatia ca e un scriitor pentru coafeze. Si asistente medicale psihotice. Misery poate fi citit ca o poveste de dragoste, un fan care adora un scriitor pana la ultimele limite si e pregatit sa faca totul pentru el. Oare cati scriitori romani s-ar putea lauda ca starnesc asemenea pasiuni ? Doar ca Annie Wilkes interpreteaza cu totul altfel dragostea. Intr-o nota personala. Este un triunghi Paul Sheldon / Annie Wilkes / Misery.

Cand in urma unui accident de masina Paul Sheldon se trezeste in casa ei, Annie, masiva si profesionista, o adevarata femela-munte, pare un inger trimis dintr-un Rai neimaginat, care ii salveaza viata si ii trateaza pe cat poate picioarele sfaramate. Chiar in momentele de delir ii va spune Zeita. Il hraneste, il schimba, ii da mult doritele calmante cu portia, ii pune plosca, ii povesteste cat de mult o adora pe Misery. Atat de mult incat si scroafei, animal de companie, i-a dat numele de Misery. Totul pare minunat, pana cand Sheldon isi da seama ca si el este un scriitor de companie, un animalut captiv si infirm, care nu se poate opune fortei dezlantuite pe nume Annie Wilkes. Dependent de toanele si crizele sale, cu picioarele transformate in doua bete rupte si cumplit de dureroase, accepta in schimbul “gazduirii” sa scrie ultimul volum Misery, la o veche masina de scris din care tot pica literele, plata care ii va aduce sau nu libertatea.

 Numai ca in ultimul roman aparut Misery era moarta si ingropata (la propriu), si in stilul serialelor de aventuri de pe timpuri Sheldon trebuie sa gaseasca o solutie miraculoasa, care sa fie perfect logica si romantica, deloc deus ex machina. Credibila. Sheldon, poti tu ? Vechiul joc al scriiturii, de data asta cu o miza cam prea mare. Annie va face totul pentru ca scriitorul domestic sa poata sa “creieze”. Ii taie un deget de la mana si laba unui picior ca pedeapsa pentru ca a incalcat regulile, ii arde manuscrisul ultimei carti (nu era despre Misery), il tine prizonier si il aduce la un pas de moarte. Chiar ucide pentru a nu-l pierde, pentru ca un scriitor destul de cunoscut e cautat cu delicii de presa. Ii ofera un tort mamut ce are ca lumanare degetul mare al lui Paul Sheldon. Dar ii si pregateste o masa festiva - un munte de caviar si o sticla de sampanie, ca recompensa pentru carte.

Jocul dintre cei doi in casa retrasa a fostei asistente, cu un trecut pe care Paul il descopera pas cu pas, in secret, intr-o impresionanta arhiva de taieturi din ziare si fotografii, construieste in pagina o tensiune palpabila, sufocanta. Elementele aparent minore care o arata pe Zeita asa cum este de fapt, de la ordinea maniacala la colectia de mici bibelouri sau stocul de medicamente. Episoadele de furie oarba ale lui Annie, alternate cu cele de aproape tandra devotiune, intr-un echilibru instabil tot mai zguduit, felul in care scriitorul se arunca in spatiul cartii in speranta ca astfel va castiga timp si va reusi sa scape, intr-un fel sau altul. Pana cand ajunge chiar sa-i placa sa scrie ultima carte despre Misery, cea mai buna, pe care nimeni nu o va citi vreodata. In afara de el. Finalul in care Zeita descopera cu oroare ca furnicuta-scriitor, schilodita si slabita, e gata de orice pentru a se razbuna, e unul pe masura lui King. Desi de cand nu mai gasise Sheldon un loc retras si o ingrijitoare devotata, gata de orice pentru a-l face sa scrie ?

In parte o calatorie in universul unei psihopate, penduland intre furie sadica si dragoste pentru autorul venerat, in parte jurnal imaginar de scriitor, Misery e una dintre cele mai faine carti semnate Stephen King. Misery este cosmarul oricarui scriitor, fie diletant anonim, fie un nume de succes. Si cu siguranta King a avut destui admiratori aproape de Annie. Sa gasesti un fan caruia sa-i placa atat de mult ce ai scris incat sa te tortureze indelung pentru un nou volum ar fi o garantie absoluta a popularitatii scriiturii tale. Annie Wilkes este unul dintre cele mai infricosatoare personaje marca Stephen King. Pennywise sau Christine – cam greu sa crezi ca ar putea exista. Dar Annie sau, de ce nu, Cujo ? Posibil. Se poate intampla asa ceva. Poate s-a si intamplat, cu firesti diferente. Filmul cu James Caan si Kathy Bates e o ecranizare corecta si buna, chiar merita vazut ca o completare. Dar cartea a fost mult peste.

Stiu ca nu este foarte ‘telectual si de apreciat sa-ti placa Stephen King. Probabil ca se vor gasi niste cetitori fini si scarbiti care sa imi reproseze preferintele dubioase si afinitatile elective discutabile. Presupun ca saptamana asta e inca “pe trend” sa declari ca iti place la nebunie Herta Muller si ca, fireste, erai precis ca ea va lua Nobelul pentru Literatura. Norocul lor ca au tinut cont de parerea ta, nu ? Nu mi-a placut Le Clezio, nu mi-a placut Lessing, si nici la Herta Muller, dupa o experienta nu prea convingatoare cu Animalul inimii, nu voi reveni. Acuma sper sa-mi iau Cujo. Mi-a placut filmul.