Initial mi-a parut un thriller nu foarte inspirat. La doi ani dupa moartea sotului, Scott Landon, autor de succes, vaduva Lisey inca mai incearca sa treaca peste despartirea de “iubimeu”, dupa mai bine de doua decenii impreuna. Nu foarte interesant. Amintiri, un limbaj amuzant si codificat intre cei doi – ca in toate cuplurile un pic mai inteligente – vaduva scriitorului care ii rascoleste prin manuscrise, vise si fragmente dintr-un trecut ireal de apropiat. Nimic extraordinar. Te face sa te gandesti ca Stephen King s-a inspirat mult din casnicia cu Tabitha, adaugand un “ce-ar fi daca” sinistru, si ca in mare parte e o carte autobiografica. Lisey, apropiindu-se rapid de 60 de ani, cunoscuta ca doamna Scott Landon, este urmarita de un psihopat, care vrea sa puna mana pe manuscrisele si notele ramase de la celebrul sot. Si nu ezita sa o terorizeze si sa o ameninte, mergand chiar mai departe. E o scena mai tarziu care m-a facut sa ma infior. Dar mai incolo.
Eram din nou tentat sa abandonez. Un psihopat in cautare de manuscrise, vaduva luptand pentru a le pastra, cu toata groaza, umbra sotului prolific intinsa peste tot, un alter-ego mort al lui King. Si pe urma se produce turnura, intorsatura, schimbarea. Scott Landon nu provenea dintr-o familie obisnuita, ci dintr-o veche familie franceza, bantuita de misterioasa “malura”, in parte dementa, in parte licantropie (sau ceva foarte apropiat). Sange stricat. Iti dadea multa imaginatie si il treceai mai departe copiilor. Cand “malura” era prea puternica, puteai sa ii oferi un “bul de sange” - automutilare destul de serioasa, in speranta ca amocul se va lasa pacalit. Daca bulul nu mai era suficient, in timp “malura” ajungea sa te stapaneasca. Si sa te transforme. Asa cum, avea sa afle Lisey, s-a intamplat si cu fratele lui Scott, apoi cu tatal. Cu multi, multi ani in urma. Scott a scapat atunci pentru ca “malura” poate sa-ti si dea ceva. Ceva special. Puterea de a ajunge in Bu-Luna. Cu lunganul ei. Cu regulile ei. Cu secretul ei.
O poveste duala – istoria casniciei cu un scriitor de succes, prin prisma sotiei si istoria Bu-Luna si a “malurii” - Povestea lui Lisey este (se simte) o carte care a insemnat mult pentru King. Incercand o alta cheie a ororii, tentat de un nou portativ si o noua gama, este pana la urma o poveste interesanta. Cea mai buna parte ramane cea dedicata evenimentelor din Bu-Luna, lume ce poate fi privita ca o metafora pentru spatiul ideatic al autorului, capcana in care cazi initial, pana sa realizezi, odata cu Lisey, ca Bu-Luna este intr-un fel reala. Si ca Scott a reusit nu doar sa ajunga acolo, dar si sa deschida o usa. Pentru ca nu el a creat Bu-Luna. Bu-Luna se gasea deja acolo. Bu-Luna a fost dintotdeauna acolo. Ca un reprezentant solitar al unei societati initiatice, Scriitorul a reusit sa gaseasca o cheie, pe care o transmite mai departe. E, pana la urma, si o istorie de dragoste mai aparte.
Un Stephen King bun, dar nu la fel de bun. In primul rand, King pare sa-si fi uitat una dintre regulile de aur, si a scris prea mult. Mult prea mult. Substanta epica a unei nuvele ceva mai mari a fost rarefiata si extinsa pana la 600 si de pagini, ceea ce ajunge sa te plictiseasca, mai ales dupa ce primul sfert al cartii nu este tocmai pasionant. E adevarat ca turnura de la un aparent thriller la o poveste trademark Stephen King este carligul care te convinge sa nu abandonezi, dar prea mult. Inutil. Oricum, nota 10 pentru traducere, inspirata si dificila in parti egale. Merita citita daca ai terminat deja cu tot ce s-a tradus la noi din King. Altfel, nu e o urgenta.
Totusi, undeva este pentru fiecare o Bu-Luna.
5 comments:
Adevărul e că, în ultimul timp, King scrie mult prea pe lung şi bate cam mult apa în piuă, plus că a început să tot recicleze teme. Asta cu scriitorul (mă rog, văduva lui) urmărit de un psihopat a mai apărut şi în "Jumătatea întunecată" şi în "Fereastra din spate" iar scriitorul - cu sau fără inspiraţie - e o temă care îl tot bânuie pe King.
Mi se pare însă că a realizat o imagine foarte fidelă şi mişcătoare a relaţiei dintre scriitor şi soţia sa, până la a face cititorul să simtă cât de dureros este să iubeşti la prezent pe cineva care a murit.
Şi lacul pe marginea cărora oamenii se pierd în contemplare până uită cine sunt - ăla e înfiorător. Talentul lui King e încă acolo dar s-o fi plictisit şi el.
Aia de mai sus sunt eu. Am uitat că aici nu se loghează automat, ca pe wordpress.
Dreamingjewel : ai dreptate, nu m-am gandit ca si in celelalte doua e cam aceeasi tema. Bune, amandoua, dar parca si King a cam obosit. Oricum, la cat a scris si publicat pana acum, e surprinzator de tardiva epuizarea. Mi-a placut si mie relatia dintre cei doi, clar e mult Stephen - Tabitha acolo. La partea cu Bu-Luna m-a frapat placut pasajul cu corabia piratilor care nu va pleca niciodata. Rupe ceva in tine cand citesti si o vezi.
N-a fost cea mai buna Povestea lui Lisey, dar a meritat.
Buna ziua!caut de mult poveste lui Lisey de Stefan King !pe toate saiturile este stoc epuizat!ma ajuta si pe mine cineva?unde o pot gasi sau este cineva care a citito si ar dori sa o vinda!multumesc!
Buna ziua!caut de mult poveste lui Lisey de Stefan King !pe toate saiturile este stoc epuizat!ma ajuta si pe mine cineva?unde o pot gasi sau este cineva care a citito si ar dori sa o vinda!multumesc!
Post a Comment