17 Oct 2011

Rochus Misch - Am fost garda de corp a lui Hitler

       În funcție de așteptările fiecăruia, mărturia lui Rochus Misch s-ar putea să se dovedească o mare dezamăgire sau o incursiune fascinantă în universul ”omului nou” național-socialist, nu atât prin ceea ce povestește Misch, cât mai ales prin ceea ce tace. Cine se așteaptă la dezvăluiri senzaționale, mistere picante, adevăratul Adolf Hitler - va fi cu siguranță dezamăgit. Misch nici măcar nu își va fi pus problema să spună ceva, chiar dacă ar fi fost unicul deținător al marilor secrete ale Fuhrer-ului. Nu adorat, dar în continuare respectat, la decenii după sinuciderea controversată încă. Spre deosebire, ca un exemplu, de ”12 ani cu Hitler”, care oferă numeroase informații inedite și a fost o adevărată mină de aur pentru istorici, aceasta este o carte în care ceea ce nu se spune pare a fi mult mai interesant decât puținele elemente noi aduse de fosta gardă de corp, mai ales dacă ești cât de cât familiarizat cu perioada, iar arhitectura discursului, marcată de o amnezie aproape totală, exemplu de diplomație discretă și retrospectivă, poate nu în mică măsură o formă de apologie, este mai interesantă decât sărăcia informațiilor. 

Din start trebuie spus că titlul, categoric vandabil, este în mare măsură inexact. Garda de corp a lui Hitler, sintagma îți evocă o relație mai mult decât apropiată între tânărul Rochus Misch, cu siguranță un exemplar perfect și infailibil al noii generații a Reich-ului, gata să își dea viața pentru liderul venerat, și un Adolf Hitler care se încrede total în protecția oferită de tânărul entuziast. Fals. Rochus Misch nu a fost garda de corp personală a lui Hitler, nici măcar nu a fost prea apropiat de acesta, în orice caz nu mai mult decât un angajat din eșalonul superior al unei organizații de șeful său. Mai mult, discuțiile directe cu Hitler au fost surprinzător de puține și scurte, nu foarte personale, fără să iasă din limitele relației șef-subaltern decât foarte, foarte rar. Rochus Misch a fost doar una dintre gărzile de corp, nimic mai mult. Iar amintirile lui Misch sunt marcate, la mai bine de jumătate de secol, de un respect aproape mistic pentru Hitler, pe care l-a văzut mereu ca pe un șef bun, amabil, foarte corect. Nimic din izbucnirile de furie, nimic din ranchiuna capricioasă de care amintesc alte surse, nimic despre caracterul oscilant al Fuhrer-ului. Chiar când îl vede concediind militari de carieri pentru garda de corp este un comportament perfect normal. Fuhrer-ul nu are capricii, el știe mai bine decât ceilalți ce e de făcut. E adevărat că Misch nu se număra printre apropiații liderului, dar totuși...

Interesant este că Misch nu a fost membru NSDAP, nici măcar nu a făcut parte din Hitlerjugend. Și, potrivit mărturiei sale, nici măcar nu a citit Biblia național-socialistă, Mein Kampf, care ajunsese atunci una dintre cele mai vândute cărți din istoria Germaniei. Pasionat inițial de artă, este convocat pentru efectuarea serviciului militar și se înrolează în Verfugungstruppe, unitate SS care va ajunge în câțiva ani la 14.000 de membri. Este acceptat, încadrat în Leibstandarte Adolf Hitler, regimentul ce făcea efectiv parte din trupa personală a Fuhrer-ului, trece prin antrenamente obositoare și îndelungate, fiind fascinat de ideea că va face dintr-o unitate de elită. Grav rănit în campania poloneză din septembrie 1939, se reface greu și are șansa de a fi ales pentru un post din cadrul comandoului de escortă al lui Hitler, așa-numitul Begleitkommando, care asigura inițial paza (și nu numai) Cancelariei. Un amănunt surprinzător este că în primă fază corpul de pază intern avea doar vreo 20 de membri, înarmați în principal cu pistoale, așa că un grup de atentatori sinucigași ar fi avut șanse reale de a-l elimina pe Hitler chiar înainte de războiul mondial. Nimeni nu a încercat atunci. De aici încolo Misch îl va însoți pe Hitler în fiecare zi, fiind în principal curier și operator telefonic, iar când era necesar fiind una dintre gărzile de corp, fără incidente deosebite însă (cu excepția celebrului atentat din 20 iulie 1944 și al fugii lui Hess). În Cancelarie, în trenul personal al lui Hitler, pretutindeni, mereu la o distanță sigură și respectuoasă. Îl urmează chiar și în buncăr, certifică sinuciderea fostului șef și a Evei Braun, reușește să fugă și este capturat de sovietici.  Revine în țară după nouă ani de prizonierat, în primii fiind interogat dur și torturat. Nimeni nu credea că Hitler nu mai trăiește. Misch a fost până la urmă un norocos. Și ultimul supraviețuitor. 

Viața în preajma lui Hitler a fost, din amintirile fostei gărzi de corp, surprinzător de monotonă și cazonă, până și în ultimele zile ale Fuhrer-ului. O seriozitate tipic germană, dar categoric plicticoasă pentru cine vrea să afle detalii de budoar. Cu excepția unui incident amuzant, implicând-o pe Eva Braun (pe care Misch a văzut-o aproape nudă) noul angajat nu a făcut nici o greșeală. Existau reguli scrise și nescrise, pe care garda personală le respecta în fiecare clipă. Se întâlneau foarte rar cu Hitler și schimbau câteva cuvinte ori doar salutau. Misch era unul dintre membrii ”agenției de presă” care tria și pregătea corespondența, selecțiile din presă, depeșele, mesajele personale și militare. Sursele erau diverse: agenți secreți, generali, lideri ai NSDAP, jurnaliști, etc. De multe ori Misch se ocupa și de legăturile telefonice sau făcea mici servicii de curierat, unele oficiale, altele personale. Era o slujbă bună, plătită decent, și care într-o perioadă de austeritate oferea nu puține avantaje materiale secundare. Fascinant este că după toți acești ani Misch susține că nu citea niciodată mesajele în cauză, pregătindu-le doar pentru Fuhrer în funcție de expeditor. Nimic mai mult. Nu a știut niciodată ce se întâmpla în lagăre, nu a primit nici un mesaj despre asasinatele de acolo, nu a fost informat vreodată despre Holocaust. Nu a știut, nu a cunoscut, și-a făcut datoria cu discreție. Nimeni nu a știut. Să fie o amnezie selectivă sau reflexul unui soldat bine instruit preț de ani buni, este greu de spus. Nu a aflat nimic despre Conferința de la Wannsee, nu a știut nimic despre deportarea și asasinarea evreilor. Să nu fi ajuns nici o informație despre atrocități, sau uneori memoria se joacă în felul ei, ascunzând ceea ce iese din tipare? A fost Misch doar o rotiță a angrenajului, atât de corect încât se auto-cenzura în permanență, sau acum preferă să pretindă că nu a știut, de teama unei pedepse târzii? 
O existență de o monotonie ucigașă, cu atât mai stranie cu cât se desfășura în preajma unui om în egală măsură adorat și detestat, iar Misch este sincer când povestește cum până la eșecurile de pe front Hitler a fost cu adevărat iubit în Germania, iubit cu un fanatism care ar fi părut șocant oricui reușea să se mențină în afara delirului național-socialist. Pentru Misch era stare de normalitate.  

Memoriile lui Rochus Misch nu oferă informații surprinzătoare. Cartea este lunga mărturie, corectă istoric și destul de seacă literar, a unui militar care a lucrat direct pentru Adolf Hitler, un șef pe care l-a respectat în permanență, și care l-a tratat corect, destul de distant, fără apropieri nepermise. Un șef pentru care i-a plăcut să lucreze, care l-a impresionat prin prestanță, prin memoria stupefiantă, prin magnetismul cu care reușea să își domine colaboratorii. Se simte regretul, oricât ar părea astăzi de incorect politic. Nici o acuzație, nici un resentiment, nici un regret. Și nici o înflăcărare, o încercare explicită de a scuza, de a prezenta un Hitler ”bun”, de a cosmetiza lucrurile. Nu direct. Fără a se declara național-socialist - și din datele biografice rezultă că dimensiunea politică nu a existat de fapt pentru el - Misch este un martor aparent obiectiv. Îți lasă impresia că educația omului-nou în viziunea NSDAP a reușit atât de bine în cazul său, încât Misch nici nu a realizat. Cu adevărat, poate nu l-a iubit, dar l-a respectat cu adevărat pe cel care juca rolul Marelui Frate în povestea lui. De citit, fie doar pentru a descoperi o nouă viziune. 

0 comments:

Post a Comment

Share This