27 Jan 2013

Stephen King și Joe Hill - In the Tall Grass


Publicat în Revista de suspans, nr 4, cu titlul King şi Hill vizitează Zona crepusculară


Greu de spus cât este King şi cât este Joe Hill în această nuvelă, o inspirată colaborare între tată şi fiu, potrivită ca scenariu pentru un episod din Zona Crepusculară. Prima serie. Unul dintre cele mai bune seriale făcute vreodată. Nu l-am citit până acum pe Joe Hill, deşi a publicat două romane, un volum de povestiri şi e privit ca o voce interesantă şi mai ales matură a noii generaţii a genului – şi aici se pare că ar fi contat prea puţin influenţa celebrului său tată. Am citit în schimb numerele apărute până acum din banda desenată Locke & Key, al cărei scenarist este Joe Hill (pseudonimul lui Joseph Hillstrom King), şi este unul dintre cele mai bune titluri apărute în ultimii ani, un amestec de gotic, oroarea lovecraftiană şi tensiune aproape cinematografică, totul pe fundalul unei lumi şi unui univers imaginar macabru, straniu şi percutant. In the Tall Grass, nuvelă apărută în două numere ale revistei Esquire în vara acestui an este – ca atmosferă, ritm epic şi muzicalitate a stilului – categoric un King. Îmi pare că aşa se întâmplă mai mereu cu titlurile scrise de King în colaborare cu alţi autori, oricare ar fi aceştia, iar cel mai bun exemplu îmi pare dubleta realizată în colaborare cu Peter Straub, Talismanul/ Casa întunericului. Dar în nuvela de faţă este un King ce aminteşte de vremurile bune, de King din perioada în care a apărut poate cel mai bun volum de povestiri horror purtându-i semnătura, Night Shift (1978). Un King care a revenit la originile sale.


    Despărţiţi unul de altul, speriaţi şi căutând un copil ce alternează strigătele de ajutor cu un râs aproape sardonic, fără a-l putea vedea vreo clipă şi înţelegând cu oroare că băiatul pare să se deplaseze tot mai departe în iarbă, Cal şi Becky încep să priceapă treptat că sunt prinşi nu doar în jocul unui copil şi, mai ales, al unei familii care nu este ceea ce credeau, ci mai ales în lanul de iarbă.

In the Tall Grass are în centru unul din acele locuri stranii aflate în afara lumii reale sau mai exact la graniţa dintre mai multe existenţe şi universuri. Un loc în care regulile clasice sunt ignorate ori de-a dreptul încălcate cu acea nonşalanţă ubicuă a supranaturalului. Porţiunea acoperită de iarbă înaltă aminteşte de cercul straniu de pietre din N., nuvela king-iană poate cea mai influenţată de Cthulhu Mythos, publicată în La asfinţit, este locul ce îi cheamă pe toţi cei ajunşi în preajma sa pentru a nu-i mai lăsa vreodată să se mai elibereze. Un loc ce nu poate fi înţeles, pentru că simpla sa existenţă este imposibilă în limitele fizice şi mentale ale trăirii umane. Înainte ca aceasta să devină supravieţuire. Iar când fraţii Cal şi Becky DeMuth, atât de apropiaţi încât nu sunt departe de acea aparent accidentală şi miraculoasă legătură telepatică a unor gemeni, ajung în preajma ierburilor misterioase, totul începe să semene cu primele minute dintr-un episod, unul bun, al serialului mai sus menţionat.

    Cal şi Becky sunt mai mult decât fraţi şi prieteni, sunt cu adevărat gemeni, chiar dacă fiecare ocupă un alt corp. Una din acele relaţii foarte rare, dar foarte dorite. Abia ieşind din adolescenţă, la vârsta la care adolescenţii stereotipi se gândesc doar la colegiu, eventual maşini, neapărat „dates” şi un viitor „job”, Cal trebuie să fie alături de Becky, pe care o sarcină nu tocmai accidentală, dar nici dorită, o va face să devină mamă. Nu peste mult timp. Viitor unchi şi vechi confident, plecat împreună cu sora sa într-o călătorie ce se vrea o evadare şi ultima aventură înainte de odiseea maternităţii timpurii, Cal este cel responsabil. Şi când aud dintr-un lan înalt de iarbă, foarte înalt chiar, peste doi metri, pierdut undeva prin Kansas, un copil care ţipă după ajutor, ce ar putea face fratele? Altceva decât să devină erou. Copilul strigă după ajutor din nou şi din nou. Din nou şi din nou. Şi când cei doi se decid să intre în lanul de iarbă, ciudat de înalt şi, după cum îşi dau repede seama, neaşteptat de rigid şi puternic, un glas feminin îi avertizează să nu creadă şi să plece cât mai au timp. Despărţiţi unul de altul, speriaţi şi căutând un copil ce alternează strigătele de ajutor cu un râs aproape sardonic, fără a-l putea vedea vreo clipă şi înţelegând cu oroare că băiatul pare să se deplaseze tot mai departe în iarbă, Cal şi Becky încep să priceapă treptat că sunt prinşi nu doar în jocul unui copil şi, mai ales, al unei familii care nu este ceea ce credeau, ci mai ales în lanul de iarbă. Loc unde regulile fizicii nu mai funcţionează. Loc din care nu mai poţi ieşi, oricât ai alerga şi oricât te-ai lupta. Eşti mai departe de drum pe măsură ce fugi spre el, departe de parcarea abandonată plină de maşini (ar fi trebuit să te întrebi ce caută acolo), telefonul nu are semnal, nu ai mâncare sau apă. Eşti captiv. Şi poate că singura soluţie este ca fostul samaritean, care a încercat să îi salveze pe alţii, să devină la rândul său o sirenă king-iană postmodernă şi să atragă alţi potenţiali salvatori. Într-un ciclu fără sfârşit.

    Foarte bună această colaborare între King-tatăl şi King-fiul, chiar mai bună decât mă aşteptam. Poate ar fi interesant şi un roman pe viitor, sau vreun scenariu, mai ales că în ultima vreme nu prea am mai auzit nimic de o posibilă ecranizare king-iană. In the Tall Grass e pentru King şi un fel de „back to the roots”, la acel stil şi acea atmosferă ce îmbină ceva din atmosfera nuvele Children of the Corn (inspirat ecranizată) cu dezorientarea şi teama din încă netradusa The Girl Who Loved Tom Gordon, totul pe un fundal amintind de povestirile scurte şi eficiente din seria originală de reviste Tales from the Crypt. Mi-a plăcut, chiar dacă finalul era previzibil. Ceea ce nu îl face mai puţin apăsător şi îngrozitor.

7 comments:

OptimizarePlus said...

Acum ca mi-ai atras atentia asupra ei, trebuie sa o incerc :)

Razvan Avraam said...

bun articolul iti face pfta de citit

Gina said...

Sper sa o cumpar cat de curand!

razvanvanfirescu said...

Oau, dar vad ca bagi Stephen King nu gluma :)

Te stiam eu fan, dar, din cate se pare, in curand ai sa devii doctor in King. :)
Spor!
Imi plac recenziile tale la King si ma bucur ca sunt apreciate si reproduse in Revista de suspans.

George UDREA said...

pai sa ne punem cu burta pe carte nu??!!!

Cinabru said...

E o nuvela surprinzatoare, poate nu o capodopera, dar buna. Merita timpul si banii.

Razvan: daca nu ar fi fost Mircea Pricajan si mai ales Revista de Suspans - inainte de ea Suspans.ro - poate ca nu m-as fi apucat mai serios de King si mai ales poate nu scriam despre el atata. Multumesc mult pentru aprecieri si ma bucur ca le urmaresti si acolo.

di toate said...

Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

Post a Comment

Share This