10 Dec 2014

Negustorul de începuturi de roman - romanul anului 2013

Câștigătorul Premiului literar Augustin Frățilă de anul acesta este „Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec. Firește, și de această dată a fost și este loc de controverse și ”a fost sau nu a fost”-uri. Nu știu dacă nu ar fi o idee mai bună să se selecteze mai multe titluri pentru lista scurtă a finalistelor data viitoare, sunt cel puțin trei din cele înscrise care ar fi putut câștiga. În fine...

A doua oară când particip ca membru al juriului, deși parcă anul acesta mi-au plăcut mai mult cărțile înscrise în concurs decât la ediția precedentă. Au fost bune, toate cinci, și am stat ceva să mă gândesc până am ajuns la clasamentul de mai jos. De asta m-am temut de la bun început, să nu îmi pierd vremea și timpul cu vreo carte care să nu îmi placă, sau să mă plictisească ore bune și irosite. N-a fost cazul. Firește, punctaj pur subiectiv:

1. „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec - 5 puncte

2. „Kinderland”, de Liliana Corobca - 4 puncte

3. „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu - 3 puncte

4. „Boala şi visul”, de Dan Stanca - 2 puncte

5. „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de  Bujor Nedelcovici - 1 punct

Să vedem anul viitor ce și cum.

0 comments:

Post a Comment

Share This