Ramones a fost mereu una dintre trupele mele de suflet, inca de la primul album ascultat, Mondo Bizarro (1992), cand deja cei considerati parintii punk-ului isi schimbasera sensibil stilul, avand texte adesea sumbre, compozitii mai elaborate si mai lungi, o imagine mai grava, o sonoritate densa. Insa cu mult inainte de piesele gen Poison Heart, Pet Sematary sau She Talks to Rainbows, Ramones lansau in 1976 primul album, self-titled, produs cu doar vreo 6000 de dolari.14 piese pe un singur album, care nici macar nu era un disc dublu ? Asa ceva se intampla mai rar, dar cand ai numai piese de doua minute si chiar mai putin, ai mai putin de o ora de muzica. Este aceeasi trupa care in perioada de inceput, in concerte, era adsea nevoita sa repete cel putin o parte din setlist, pentru a acoperi un timp macar onorabil.
Dar, paradoxal sau nu, datorita productiei mediocre sound-ul este definitoriu pentru Ramones : putin cizelat, plin de energie, rapid, piese catchy - ce par mai curand transpuneri in limbaj punk a hiturilor la moda - si mai ales cu atitudine. Atitudine care nu se va schimba prea mult pe urmatoarele discuri, ci mult mai tarziu, cand Ramones trec intr-o perioada mult mai "dark". Nu este neaparat cel mai bun disc Ramones, dar este un foarte, foarte bun inceput, care a lansat si cateva piese memorabile, precum I Wanna Be Your Boyfriend, Blitzkrieg Bop, Judy Is a Punk sau Let's Dance, ce se vor regasi mai tarziu in setlistul concertelor.
Dincolo de imaginea deja formata a trupei, dar si de micile stangacii care dau farmec albumului, Ramones anunta o adevarata revolutie care isi va gasi cea mai radicala forma de expresie in explozia punk-ului britanic. Era universul adolescentin american tradus in limbaj punk, pseudo-revoltat in aceasta faza, ori mai curand revoltat de dragul revoltei. In locul pieselor calde, seducatoare, dragastoase, Ramones arunca la gunoi tot arsenalul Valentine's Day like si propunea in replica vocea maraita a lui Joey Ramone, secondata de un sunet dezarticulat si mult prea zgomotos pentru acele vremuri. Versurile pieselor sentimentale capatau noi valente, chiar daca temele erau cam aceleasi ca in muzica anilor 50- 60, cu o agresivitate jucausa si foarte placuta.
Sunt convins - si cifrele o arata - ca albumul nu s-a bucurat de prea mare succes atunci si a fost departe de a declansa Ramones-mania. Nu a fost o revolutie si poate a fost ignorata de multi dintre fanii de mai tarziu. Pentru mine ramane un album de debut foarte bun, mai ales privind retrospectiv la aparitiile ulterioare. Poate nu este recomandat oricui, dar a imbatranit onorabil. Merita macar un 8. Zic eu. Stiu ca poate nu suna terasant, dar ascultati-l. Macar, spre deosebire de chestiile de azi, Ramones inseamna muzica.
0 comments:
Post a Comment