Italo Calvino – Baronul din copaci

Intr-o buna zi, un baietel de 12 ani, Cosimo, viitorul baron di Rondo , refuza sa manance melcii fierti in supa si prajiti in tigaie, adusi la masa. Cum o asemenea cutezanta nu putea ramane nepedepsita intr-o familie nobila si stricta, singura lui scapare este sa o zbugheasca si sa se urce in primul copac din frumoasa gradina a domeniului, in speranta ca astfel va scapa de fulgerele paterne de manie. Ceea ce parea o revolta copilareasca, un fel de “nu ma dau jos de aici pana nu ma iertati” ,se transforma intr-un mod de viata, dupa ce Cosimo descopera fascinat libertatea si varietatea unei lumi aflate la doar cativa metri de pamant. Cum copacii alcatuiesc un sir ce se prelungeste in toate directiile, de la arborii obisnuiti la cei exotici, plantati de unul dintre vecini, domeniul baronului din copaci este aproape la fel de intins ca domeniile tuturor puse laolalta, dar mult mai liber. Iar ceea ce incepuse ca o revolta copilareasca, se va transforma in viata baronului din copaci. Povestita de fratele sau, Biagio, devenit cronicar mai mult fara voie, singurul care va pune cap la cap ceea ce ii spune fratele, ceea ce se aude in tinut, ceea ce ii spun parintii, pentru a alcatui o saga pitoresca si picaresca.

Asa ar putea fi povestit pe scurt unul dintre romanele lui Italo Calvino, parte a “trilogiei”, cum mai este numita (si cea mai ampla parte). Pornind tot de la o premisa aparent absurda, Calvino reuseste – din nou – sa creeze o poveste fantastica si frumoasa. Sigur, pare imposibil sa traiesti prin copaci, departe la doar cativa metri de oameni, si totusi cu totul in alta lume decat ei. Oricat de bun catarator ai fi. Iar Cosimo este un bun catarator. Dar acolo, liber, departe de normele oamenilor, isi reconstruieste lumea dupa necesitati si, cat se poate, dupa bunul plac. Purtand hainele de acasa – mai tarziu va purta si o bereta din blana unei pisici salbatice, una din primele sale “victime”, - mananca fructe, pasari, vanat sau mancarea primita de la parinti, isi face nevoile intr-un loc anume si chiar improvizeaza o baie, deviind un parau cu un ingenios sistem de tevi. Dus la inaltime. Descopera fascinat lectura si citeste ca un maniac, carte dupa carte, agatat cu agilitate de primata de cate o creanga, epuizand rapid biblioteca parintilor si cerand noi si noi carti, este viciul sau adevarat, este pasiunea sa dementa, este identitatea sa. In afara de statutul de baron. Chiar daca nu mai este baron pe pamant, Cosimo isi pastreaza un stil de viata aproape aristocratic. Ca un Robinson Crusoe al arborilor, isi intocmeste o lume proprie, cu valori, principii si reguli, cea mai importanta fiind “nu voi mai cobori niciodata pe pamant”. Cu agilitate de neintrecut va reusi asta pentru tot restul vietii.

Se va indragosti de frumoasa fetita Viola, “printesa” din vecini, care va pleca apoi, revenind mult mai tarziu si tarandu-l pe Cosimo in marea iubire a vietii, sfartecandu-l pentru totdeauna ; va deveni cel mai cunoscut si temut vanator ; Zburatorul din padure, care le lasa grele pe fetele din tinut, pe negandite ; filosoful in spiritul rationalist al epocii, care incepe sa citeasca din intamplare si ajunga sa corespondeze cu marii ganditori ai vremurilor ; invatatorul care il face pe un temut talhar sa renunte la crime pentru a se dedica romanelor din acea perioada ; filantropul si protectorul taranilor, carora le da sfaturi despre natura, plante, animale ; ciudatul baron, privit ca o curiozitate, mereu aparand si disparand din copaci, tot mai batran si mai bolnav, tot mai amar, dar stiind ca de acolo, de sus, vede lumea altfel. Pentru prima data, viziunea sa nu mai este limitata, ci este pretutindeni. La jumatatea distantei dintre pamant si cer, Cosimo este deasupra omului si imediat sub zeu. Cu atat mai ciudata – dar in spiritul umanist al epocii – este si grija pe care o are pentru cei de jos, pentru cei marunti, pe care ii ajuta, ii sfatuieste, si care il accepta ca pe un protector un pic bizar. Ii salveaza de piratii care ii jefuiau, ii vede cum se nasc, cresc si mor, este permanent in preajma lor. Astfel de tineri romantici, provenind din familii bune si gata sa se sacrifice pentru ceilalti aveau sa apara secole mai tarziu, asa ca acest Cosimo e un precursor ilustru si excentric. Cu familia relatia este mentinuta in limitele unei politeti protocolare clasice, in spatele careia se ascunde afectiunea. Mai ales pentru Biagio.

Si astfel, ca Baronul din copaci, Cosimo trece prin istorie, prin revolutie, cunoaste alti excentrici, corespondeaza cu inteleptii lumii, vede dramele si bucuriile de pe pamant, pana va ajunge la randul sau la sfarsitul povestii. Sfarsit care il va aduce in sfarsit pe pamant, mort, gata sa fie ingropat si dovedind ca nu si-a incalcat juramantul din copilarie ? Sau Cosimo va gasi o solutie spectaculoasa pentru a nu parasi arborii ? Ramane de vazut.

O carte excelenta, poate cea mai buna a trilogiei, meritand sa fie citita si recitita. Un Calvino mai bun ca in alte randuri.