Le voyage dans la Lune (1902)

Regie : Georges Melies
Scenariu : Georges Melies
Actori : Georges Melies, Victor Andre, Henri Delannoy

Oricat as incerca, nu reusesc sa imi aduc aminte cand si unde am vazut pentru prima oara capodopera lui Melies, Le voyage dans la Lune. Ani buni am fost convins ca il vazusem la cursurile de Istorie si film, dar Cinabra m-a lamurit : nu acolo. Sigur nu acolo. Il voi fi vazut la Cinemateca, la vreun post TV, pe vreo caseta video ? Imposibil sa-mi aduc aminte exact. Stiu ca inca de prima data m-a socat. Sa faci asa ceva cu mijloacele tehnice din 1902 si sa iasa primul film “stiintifico-fantastic” din istorie, o poveste coerenta si plina de trucaje, animatii, este nu greu, ci aproape imposibil. Trebuie sa ai geniu. Nu pot decat sa-mi imaginez care va fi fost reactia in epoca, daca acest film este si astazi cel putin interesant. Engleza are un termen foarte bun : "groundbreaking". Georges Melies era cunoscut drept creator de spectacole de teatru, oarecum un teatru de revista, cu balet, cuplete, muzica, dar mai ales scamatorii si iluzii, de unde si pasiunea de mai tarziu pentru trucaje. A invatat totul, lucrand ca autodidact, si isi turna filmele lucrand ca regizor, scenarist, realiza decorurile, dadea ultimele indicatii, alegea costumele, gasea noi idei si juca diverse roluri. A realizat sute de filme, majoritatea fantastice, prea putine pastrandu-se insa, dar i-au asigurat popularitatea in acea vreme.

Le voyage dans la Lune, un film de circa 12 minute, a fost la data aparitiei pur si simplu o nebunie. Nimeni nu mai facuse un film de 5 ori mai lung decat un film obisnuit – desi multe pelicule inca aveau in jur de un minut – cu atatea decoruri, costume, actori, figuranti, scenarii, trucaje, tehnici de filmare inedite. Ramane legendara scena in care luna umanizata sub forma unui chip de clovn se pomeneste cu obuzul infipt in ochi - grimasa este memorabila. Daca ar fi putut, Melies ar fi facut un film color, cu sunet, mult mai lung, mai substantial. Din pacate tehnic ii era imposibil. E adevarat ca din multe puncte de vedere pelicula este primitiva : cadre statice, dintr-un singur unghi, succesiunea de tablouri similare scenei unui teatru, filmate mereu la fel, decoruri din mucava, inserarea unor secvente ce nu isi au locul, dar erau obisnuite in “feeriile” marca Melies.

Il costase 10.000 de franci, dar lansarea a fost un triumf. Lansat fara acordul sau in SUA, nu i-a adus nici un ban lui Melies, succesul fiind insa imens. Celebru si destul de instarit, Melies a continuat sa faca filme. S-a ruinat in anii razboiului si dupa aceea, uitat de toti, vindea maruntisuri la o taraba din Paris. Regasit accidental prin anii ’30 de o industrie care il uitase, datorita unui articol de ziar, este primit ca un erou, un creator al spectacolului cinematografic, un pionier. Intuise, intelesese, vazuse. Dar in egala masura ca un dinozaur, o ultima pasare Dodo, care nu putea intelege ce se schimbase in cinematografie. Va muri la putin timp dupa aceea, de cancer, dupa ce incercase sa revina pe platourile de filmare. Pregatise chiar un film in stilul de vodevil, cu urmariri si rastunari spectaculoase de situatie. Era prea tarziu.

Calatoria pe Luna

Pornind de la Jules Verne “De la Pamant la Luna" si H.G. Wells "Primii oameni pe Luna" , povestea imaginata de Melies prezinta aventura excentricului profesor Barbenfouillis (interpretat chiar de regizor), care isi anunta colegii astronomi ca pregateste o expeditie pe Luna. Folosind un obuz spatial, reuseste sa ajunga pe Luna, alaturi de alti cinci exploratori. Isi petrec noaptea acolo, supravegheati de comete si stele, pentru a fi capturati de enigmaticii Seleniti (interpretati de dansatori de la Folies Bergere), care ii duc in regatul lor. Reusesc sa scape si sa revina pe Pamant, aducand cu ei si un Selenit, agatat de “nava” lor. Sunt primiti ca eroi, printr-o parada de zile mari. Totul in mai putin de 12 minute. Aceasta ar fi povestea pe scurt.

Nu am avut insa, din pacate, varianta completa a filmului, redescoperita prin 2002, din intamplare, colorata manuala si avand inclusiv scena finala, cu intoarcerea triumfatoare a exploratorilor, scena care lipseste din versiunile mai vechi, ci filmul "clasic". In lipsa de altceva, sa vedem ce sa intampla in primul SF din istorie.

Voyage sur la Lune

Odata cu primul cadru al filmului intram in atmosfera agitata a Societatii de Astronomie, o camera mica, cu un décor-butaforie, plina de personaje, intre care si viitorii exploratori, Imbracati cu robe lungi decorate cu sori, stele si planete, purtand palarii inalte si conice, barbi de toate felurile, astronomii par “a merry bunch”, o adunatura inghesuita de excentrici, putin “sariti”, ca toti oamenii de stiinta, reprezentarea clasic-umoristica a savantului rupt de realitate. Intr-un fel aduce cu o clasa de scoala, dominata de o catedra cu o tabla in spatele ei, sau mai curand cu un auditorium. Senzationala intrarea presedintelui Societatii, viitorul explorator (Melies), care isi pierde palaria impozanta la cateva secunde dupa ce ajunge la catedra. Accident sau gag voit ? Cine stie. Le prezinta barbilor savante planul unei calatorii pe Luna, cu gesturi bombastice : se va trimite spre luna un obuz-nava, dintr-un tun gigantic. Se simte traditia teatrala, inca nu putem vorbi de o scoala pentru actorii de film, multi in fapt amatori care isi castigau banii cu slujbe marunte. Putem simti rumoarea din sala, regizorul a stiut sa isi aseze si dirijeze actorii si figurantii Planul este acceptat de astronomi, cu exceptia unui singur membru, care isi exprima opozitia intr-o maniera exagerata, gesticuleaza amplu, sufocant chiar, repede impiedicat de ceilalti sa se apropie de venerabilul presedinte. Cearta se transforma intr-un tir de hartii aruncate de la contestatar la presedinte si inapoi, un alt gag subtil introdus de Melies. Inspirat de altfel. Hilar chiar. Ii vedem cum se contrazic, cum cer, cum explica. Sase curajosi vor pleca pe Luna. Isi imbraca redingotele, isi pun palariile. Sunt gata de lansare.

Scenele de pregatire a obuzului, intr-un atelier, anticipeaza in mic atmosfera din Metropolis, dar la o scara mult mai umana si mai restransa. Este o manufactura stramta - ca toate cadrele filmului - in care se pregateste nava. Savantii vin, ii saluta reverentios pe muncitori, se urca si coboara din obuz, veseli ca niste copii. Un nou gag, strecurat printre miscarile de robot ale muncitorilor : venerabilul presedinte se impiedica si cade pe spate, restul se reped sa il ridice. Se pleaca in sfarsit, cu garda de onoare, saluturi, palarii ridicate, barbi infoiate, iar obuzul este proiectat in spatiu de un tun gigantic. Scena in care fetele in uniforme - dansatoare ale trupei de teatru conduse de Melies - imping obuzul in tun, salutand apoi cu palariile, este de efect. Iar lansarea este sarbatorita de aceleasi dansatoare, dar si "targoveti, osteni, popor" ce le fac semne de ramas bun exploratorilor. Este in aceasta scena atata naivitate narativa, se transmite o bucurie teatrala, incat te face sa zambesti.

Si urmeaza scena pentru care filmul ramane in istorie, cea mai cunoscuta : Luna, la inceput indepartata, filmata cu (poate) primul travelling din istorie, se mareste din ce in ce. Este un chip, o Luna vie, cu grimase de clovn, care se trezeste cu obuzul infipt in ochiul drept. Omul din Luna. Exploratorii au ajuns.

Triumf, doar ca Luna arata cu totul altfel decat ne-am imagina. Exista inclusiv ciuperci uriase si tot felul de cratere. Se poate respira fara probleme aici. Nici urma de viata. Obuzul aselenizat dispare (ca prin farmec) pentru a lasa loc savantilor sa admire rasaritul…Pamantului. O explozie si o flacara scurta ii doboara ca pe popice. Fara alte explicatii. Luna nu pare prea primitoare. Ostentativ osteniti, se culcusesc pe sol, se invelesc frumos cu paturile si dorm. Pe deasupra lor trece o cometa, apoi apar sapte stele, avand in centru cate un chip de femeie, inlocuite de o planeta (Saturn) cu un omulet in mijloc, , o stea tinuta de doua tinere, o semiluna pe care sta in echilibru o frumoasa cu mainile si picioarele dezgolite (cumplit de obscena reprezentare a Zeitei Lunii). Universul este viu, este umanizat, este in tonul spectacolelor si feerilor semnate de Melies, pe gustul publicului. Incepe sa ninga, iar fulgii ii trezesc pe exploratori, corpurile ceresti dispar. Adapostindu-se de fulgi in subteranele din Luna, printre ciuperci si alte plante ciudate, de un stat de om, cei sase pun la cale un nou gag (o constanta a filmului) : umbrela conducatorului expozitiei este deschis si infipta in "pamant". Sub ochii lor uimiti, se transforma intr-o ciuperca uriasa, un trucaj reusit. Apare si primul Selenit, misteriosii locuitori ai lumii, ce dispare intr-un nor de fum cand este pocnit zdravan cu umbrela. La fel si al doilea, insa apoi exploratorii sunt capturati si dusi in regatul Selenitilor, decorat intr-o maniera orientala, extravaganta, pe tron gasindu-se Regina Selenitilor. Inconjurati de garzi cu sulite, intr-un décor de teatru, dupa un scurt schimb de cuvinte exploratorii o iau pe regina, dau cu ea de pamant si in felul acesta o ucid, fugind apoi de Selenitii furiosi. Cinci dintre ei se urca in obuz, in timp ce seful expeditiei, dupa noi dueluri cu umbrela, il invinge pe ultimul selenit cu un sut in partile moi. Se agata de obuz, isi foloseste propria greutate pentru a-l dezechilibra si a-l proiecta in spre Pamant - desi nu stim cum a ajuns pe muchia unui deal si nici cum va supravietui curajosul in spatiu - dar in ultima clipa (ca in peliculele moderne), un Selenit se agata si el de obuz. Se prabuseste in mare, de unde iese la suprafata cu ajutorul "aerului comprimat" din interior, iar temerarul astronom care se "sacrificase" apare in cadrul urmator, pe obuz, in timp ce sunt remorcati de un vas, spre mal. Selenitul se ineaca. Lipseste ultima scena, din pacate. Din ce am citit, sunt primiti ca eroi. O scurta si primitiva secventa de animatie. Sfarsit.

Voyage sur la Lune este departe de ceea ce am numi astazi un film perfect. Exista numeroase stangacii si erori de montaj, inconsistente ale povestii, elemente de décor ce apar si dispar, o atitudine poate prea teatrala a actorilor. Decorurile sunt de teatru si nu foarte reusite. Cu toate acestea filmul poate fi vazut si astazi ca unul dintre cele mai importante. De fapt, nu "poate" ci trebuie. Melies a reusit capodopera sa, a folosit travelling-ul si trucajele intr-o maniera noua si, atunci, revolutionara, iar povestea rezista.

Voyage sur la Lune poate fi descarcat gratuit de pe Internet Archive.