S-a scris destul de mult despre cartea asta, in general de bine spre foarte bine. Am fost curios sa o citesc, dar am ajuns sa scriu despre ea abia acum, desi promisesem sa o fac de ceva vreme. M-am temut ca Martin Page este inca un copil teribil si imbecil al prozei actuale, umflat zdravan de media, desi nu spune prea multe. Ma bucur ca cel putin in M-am hotarat sa devin prost mi-a dovedit ca ma insel. Intr-un stil pe alocuri simplist, pe alocuri pretentios pana la pedanterie, Martin Page construieste o poveste inedita.
Antoine, eroul cartii, este un personaj posibil, dar in egala masura absurd. O varietate de Asperger nespectaculoasa, un intelectual total rupt de realitate si inadaptat prin definitie, un paria care nu se poate adapta unei lumi isteric de vesele, colorate si lucitoare in inconstienta sa. Sufera de o dubla boala : este grotesc de sarac si gandeste prea mult. Tot timpul. Este un erou anacronic si romantic, cu anumite caracteristici aproape kafkiene : a facut studii absurd de pretentioase, care nu ii pot asigura nimic ; prietenii sai sunt poate mai ciudati decat el ; este atat de sarac incat fura din magazine maruntisurile necesare. Respins de toti, nu vorbeste aceeasi limba, nu intelege si nu gusta realitatea cat se poate de autentica, isi construieste propriul sistem de valori si temeri. Este ceea ce in limbaj scrasnit proletar se cheama “intelectual”. Un intelectual care se simte respins, strain, inutil, care nu isi permite nici macar sa viseze si care vrea, mai mult ca orice, normalitatea. Normalitatea care, adup Antoine, exclude inteligenta.
Fura pasta de dinti, samponul, sapunul, crema de ras, ciresele – cate o boaba, cate un pic, storcand cat are nevoie pentru o zi intr-o cutiuta minuscula. Nu are bani de carti, asa ca le fura pagina cu pagina si le lipeste artizanal acasa. Editii unice in lume. Editii cleptomane, in numar de 20 si ceva. Prietenii sai sunt Ganja,
Incearca sa scape de drama sa interioara ca alcoolic. Va esua lamentabil, dupa ce afla mai multe despre esenta existenti ca alcoolic, capotand dupa jumatate de pahar de bere. Incearca sa devina un sinucigas si descopera cursurile de arta a sinuciderii, cei obsedati de sinucidere ca de ceva trendy, ratatii care se agata de asta pentru a demonstra ca lor nu le pasa. In final, Antoine are revelatia, care este si cheia romanului. Veritabila epifanie. Se decide sa devina prost. Pentru ca adevarata nefericire, spleenul, drama sa, totul este provocat de prea multa inteligenta. Inteligenta, luciditatea, ideile, cultura, il scot in afara lumii reale, il fac sarac, urat, trist, absurd. Singura lui sansa, dupa o cerere refuzata de lobotomizare, este sa devina prost. Sa se indoape cu pastile anti-depresive, sa isi caute o slujba unde sa munceasca mult, rutinat si sa castige bine, sa isi cumpere haine, masini si mobilier modern, sa mearga la McDonalds, la petreceri. Pentru a fi cu adevarat imbecil. Pentru a deveni in sfarsit prost. Pentru a fi in sfarsit incadrat undeva, un om-masa, fericit si zambitor, doldora de pastile si carti de debit sau credit, cu un post bun, colegi de birou, afaceri peste afaceri, lovituri de geniu pe piata. In mare masura reuseste. Chiar reuseste nesperat de bine sa devina imbecilul perfect. Prostul. Cu majuscule. Spre un final poate previzibil, dar oricum amuzant.
M-am hotarat sa devin prost este una dintre acele carti surprinzatoare, de care dai destul de rar. Genul de carte pe care ti-ai dori sa o fi scris daca erai scriitor. O piesa mai greu de gasit. Aparent un manual aiurit despre cum poti sa devii prost. Daca nu esti deja, desigur. Dar poate ca este mai bine sa nu devii imbecilul perfect, cel putin nu in felul lui Antoine. Sa nu devii un om serios si la locul lui. M-a facut curios sa citesc si altceva semnat de Martin Page. Oricum pe aceasta o voi reciti. Si de aceea o recomand. A scris si Tomata cu Scufita aici.
19 comments:
O carte care promite recitirea imediat dupa prima lectura... hmmm, o sa o caut saptamana viitoare si o sa revin cu un comentariu dupa ce o citesc. Oricum mi-a placut textul, frumos scris!
Multumesc. E o carte surprinzator de buna, la care probabil voi reveni peste ceva timp. Nici nu este una de cursa lunga - vreo suta si ceva de pagini.
Cred ca multi suntem in acesata situatie. Pentru a supravietui ne prefacem ca suntem prosti, ne dorim sa fim prosti, dar nu ne iese tot timpul, iar prostii adevarati ne miros. Octavian Paler spunea ca una din calitatile prostilor este sa miroasa desteptii, pe care apoi ii marginalizeaza, de frica sa nu le ia locul pe care nu il merita.
Cartea ofera un compensator refugiu celor care se cred destepti (marginalizati,cum spune lascaris)insa in final exista pericolul manierismului :sfidarea conventiei,intoarcerea pe dos a valorizarilor curente (prost vs destept)sfarseste intr-o derizorie,chiar daca sarcastica, neputinta.Tot la dispretuirea prostilor se ajunge,chiar daca in raspar...
Frumoasa recenzie, mi-ai readus aminte de carte. Poate odata o sa o recitesc si eu, desi nu am obiceiul asta..
E plina de adevararui care vor trebui sa ni se reaminteasca, asa ca...
Lascaris : foarte corect. Ne miros foarte usor, la fel cum se si miros intre ei pana se pune de o haita.
Inraspar : frumos spus.
Tomata : Multumesc. Mie mi-a placut mult ce scrisesei tu despre carte. Cumva m-a motivat sa o recitesc, cu mai multa atentie.
Si eu simt cam ce zice in raspar
Pai toti indivizii marginalizati, insipizi, grotesti, prosti ca noaptea si fuduli de nu se poate au sanse sa se "regaseasca" in acest personaj.
Mai ales ca "regasirea" e in directa proportie cu magulirea.
Mie imi pare o carte cu un potential primejdios pentru marea masa de oamenii care nu depasesc mediocritatea decat in ceea ce priveste buna parere pe care o au despre ei insisi. :)
si o sa fii surprins in ce tiraje mari se vand asemenea carti.
Semn ca pe lumea asta sunt o multime de inteligenti neintelesi :-)
"oameni" cu un i
Scriitor in devenire : din fericire sunt mici sansele ca acestia sa citeasca, si cu atat mai putin sa citeasca tocmai cartea asta. Si inca si mai putin sa priceapa ceva.
Pe lumea asta sunt o groaie de imbecili. Omul-masa. Suficient si fericit. Existenta inutila.
la mine e in biblioteca, va fi citita in curand dupa legislatia auto :))
Zmeura, e o carte buna, merita timpul. Legislatie rutiera ? Ouch.
Se pare ca sunt singura careia nu i-a placut si care nu-si doreste s-o fi scris :) Dar cum am citit-o acum suficient de multa vreme, nu pot aduce contraargumente suficient de bune. Imi amintesc doar impresia de carte prost scrisa de care nu pot scapa, oricate recenzii bune as citi.
Si se pare ca la ora asta degeaba recitesc ce scriu, tot ma repet cu "suficientul" ala...
Esk : pacat ca nu ti-a placut. Argumente cu siguranta s-ar gasi la o recitire, daca prima ti-a lasat o impresie defavorabila. Dar ce te faci daca la recitire iti place ? :)
Salut.
Am primit si eu cartea asta drept cadou la aniversarea celor 25 de ani ai mei.
Mi s-a parut f interesanta din titlu si scurta descriere dar trebuie sa spun ca m-a dezamagit.
A inceput bine, a mers binisor dar apoi prea a "luat-o la vale" si s-a terminat destul de brusc.
Pacat. Ar fi putut iesi ceva deosebit.
Anonim : imi pare rau ca nu ti-a placut prea mult. La Multi Ani pentru aniversare.
Ideea însăşi a cărţii este provocatoare -alţii nu ştiu cum să pară mai rasaţi în intelect. Şi în ultimul roman se pleacă tot de la o premisă sclipitoare: o dragoste faţă de o fiinţă care nu există în carne şi oase. Page ştie să te incite înainte de a citi propriu-zis cartea. Te provoacă la un pariu tacit.Ca de obicei, o recenzie frumoasă şi adevărată, în spiritul cărţii. :)
Insemnari din subterana : n-am citit altceva de Page, dar o sa incerc pe viitor. Asta mi-a placut mult. M-a atras atat inteligenta autorului, cat si stilul poetic-minimalist.
Multumesc pentru aprecieri.
Plăcerea e de partea noastră!
Post a Comment