Citisem Un loc placut si numai al lor si imi placuse. Cautand, am aflat ca se mai tradusese la noi inca un roman de Beagle, Ultima licorna, prezentat peste tot ca cel mai bun din creatia sa. Normal ca ingerasul meu norocos m-a ajutat sa nu il mai gasesc la Polirom, si a durat ceva pana sa fac rost de o editie mai veche, aparuta la Univers in … 1977. Carti curat subversive apareau pe atunci. Si bune. Si ieftina, luata cu trei lei in final. Ultima licorna este un basm. Un basm scris de un autor contemporan. Dar dupa toate regulile artei. Beagle a reusit aici un nivel similar cu Michael Ende (Povestea fara sfarsit), Calvino in trilogia sa, si, de ce nu, Dino Buzzati in anumite povestiri, un fantastic nu doar convingator si marcat de medievism, dar pur si simplu frumos. Ba chiar au fost momente in care se simte o aroma de Borges. Si asa am aflat ca licorna este de fapt femela unicornului, mai curand o fecioara-unicorn, aproape imposibil de vazut de catre oameni, mai ales daca nu o doreste. Candva, licornele puteau fi gasite peste tot, acum a mai ramas una singura, ultima licorna, eroina principala a cartii. Ultimul supravietuitor. Ultima femela de unicorn din lumea oamenilor.
Tot mai singura si mai frumoasa, in padurea sa, licorna isi da seama ca nu a mai intalnit de mult timp nici un unicorn, nici o alta licorna. Ca in Peter Pan, cand zana e pe moarte pentru ca nu mai sunt destui copii care sa creada in ea, licorna intelege si ca oamenii nu o mai vad pentru ca nu mai stiu sa o vada, in locul ei ochii lor acoperiti de cataracta ratiunii vad doar o frumoasa iapa alba. Asa ca se decide sa plece in cautarea celorlalte licorne.
Licornele, spune Beagle – si o spune asa cum ar trebui sa fie – sunt fiinte singuratice, care simt prezenta celor asemenea lor, dar nu pot comunica intre ele. Cel putin nu fara sa se vada. Licorna simte ca este singura ramasa, fara sa stie ce s-a intamplat cu celelalte. Si afla doar ca acestea ar fi fost alungate de Taurul Stacojiu, undeva foarte departe. Si ca pentru a ajunge acolo trebuie sa il gaseasca pe sumbrul rege Haggard, stapanul absolut din Hagsgate. Capturata de Baba Fortuna, pentru menajeria circului ei ambulant, licorna va fi inchisa alaturi de alte fapturi fantastice – un manticor, un dragon, un satir, Cerberul, sarpele cel mare care va lupta la Ragnarok. Numai ca fiecare este de fapt doar o creatie a Babei Fortuna, o iluzie, o vrajitorie, un fals pe care oamenii vor sa il vada pentru ca au nevoie de fantastic, au nevoie sa se teama si sa nu inteleaga, au nevoie de spectacolul lumii vechi. Singurele adevarate sunt licorna si infricosatoarea harpie. Singurele care nu sunt doar niste animale jigarite, batrane, inconjurate de minciuna ieftina.
Reusind sa scape, licorna pleaca in cautarea Taurului Stacojiu, inamicul licornelor si unicornilor de pretutindeni, alaturi de noii sai “prieteni” – atat cat o licorna poate avea prieteni – magicianul neispravit Schmendrick si imbatranita frumoasa Molly Grue. Cei trei vor ajunge la castelul regelui Haggard, vor afla adevarul despre licornele disparute si Taurul Stacojiu, iar eroina va trebui sa faca o alegere aproape imposibila. De fapt, perioada petrecuta in castelul din Hagsgate constituie o mare parte a aventurilor, pentru ca dupa o perioada picaresca timpul curge altfel aici. Pana atunci calatorisera, trecusera prin aventuri, vorbisera despre ele si despre ce trebuiau sa faca. Aici, in castel, aerul si timpul sunt diferite. Apasatoare, reci, dense, distrugand si umanizand. Finalul este destul de trist, dar pana la urma firesc intr-o lume reala, a oamenilor, unde licornele mai sunt doar mituri, din imaginariu.
Mi-a placut, dar nu mai mult decat Un loc placut si numai al lor. Poate si pentru ca nu eram tocmai in dispozitia pentru un basm, altfel bine scris. Merita citite amandoua, pentru comparatie. Oricum, imi imaginez ca in anii ’70 – cartea a aparut in 1968 – a facut ceva valva, din moment ce rezista foarte bine si azi. Din avantajele unui basm – nu imbatraneste niciodata. O carte frumoasa, in sens clasic.
Nota : din lipsa de aparat foto, am pus coperta editiei Polirom. Cine stie, poate se mai gaseste pe undeva. Sau se reediteaza.
7 comments:
Am citit doar "Ultima licorna" de Beagle si,exact cum spui,cere o anumita dispozitie.Prima incercare a fost ratata,a doua oara accesul la imaginar mi-a inlesnit lectura. Cu toate subtilitatile,cartea nu prea poate fi accesibila intr-o stare de triumf al ratiunii (pragmatice).
Asa este, necesita dispozitie de poveste, de basm. A fost buna, desi nu mi-a placut la fel de mult ca cealalta.
Ei, ce coincidenta frumoasa... acum trei zile am reusit sa prind si eu ca printr-un noroc "Ultima licorna", tot de la editura Univers (pentru ca Poliromul vad c-a amutit!), si abia astept sa o citesc... De mica am fost indragostita de desenul animat, melodia inca ma mai emotioneaza, am citit si alte carti avand ca tema licornii, si in sfarsit ajung si la batranul Beagle.
Am citit si "Un loc placut si numai al lor"... o carte foarte frumoasa, sper sa am timp sa scriu cateva randuri despre ea, pentru ca mi-a placut in mod deosebit.
In legatura cu starea, perfect adevarat, si este un lucru care se aplica oricarei lecturi care face apel mai mult la latura emotionala, la gandirea magica din copilarie, si nu la cea intelectuala. Trebuie sa patrunzi in poveste, sa te simti din nou un copil curios foc sa vada ce se intampla, sa crezi, macar un pic, in minunile pe care ti le ofera.
Gandindu-ma, cred ca o perioada perfecta pentru a te bucura si a te lasa incalzit de o astfel de literatura este in perioada iernii, cand e ger afara, totul e acoperit de zapada, stai confortabil in fotoliu sau in varful patului, bei o ceasca de cacao cu lapte, si patrunzi fila cu fila in lumea basmelor. Sau... poate cintindu-le copiilor, daca au prins drag de astfel de povesti.
Hmmm... poate astept pana la iarna.
Chiar sunt curios sa scrii despre Un loc..., mi-a placut foarte mult. Beagle e un autor aparte, un autor cu identitate bine conturata, fara sa se repete si sa se auto-pastiseze. Si aceste doua titluri au fost surprinzatoare si foarte bune.
Chiar asa, trebuie sa privesti totul cu o anumita inocenta a lectorului fara experiente, si atunci cartea chiar se dezvaluie.
Cred ca inainte de asta, o voi reciti, pentru ca mi-a placut prea mult. Ce m-a fascinat la ea a fost ca mi-a dat o senzatie profunda de "firesc", de natural, de posibil.
Citind tot editia '77 a editurii Univers, m-am gandit la fel, "carti curat subversive apareau pe atunci"... In legatura cu dispozitia, nu stiu ce sa spun, poate ca a fost de la inceput ceva care m-a atras spre carte, fara sa stiu nimic despre ea, dar m-a vrajit de la prima fraza, si nu exagerez.
Tocmai faptul ca am scos-o din biblioteca intamplator (?), asteptandu-ma probabil la altceva (dulceag,romantios, dupa titlu) a facut ca impactul sa fie si mai puternic. M-a miscat profund..de fapt,m-a schimbat lumina aparte care se desprinde in permanenta din poveste.
Demnitatea puritatii si forta ei neschimbatoare se reflecta in aparenta neputinta a bunatatii omonesti, slaba, si ridicola flacara incapatanata, care insa poate, arzand in adevarata sa tarie, sa aprinda insasi fata Imuabilului.
Olesia: si pentru mine este ciudat ca se strecurau astfel de titluri, total opuse ”mersului” oficial. Din acest punct de vedere am fost norocosi in acei ani, mai ales ca si traducerile erau de mare forta. Este un titlu superb, si acum, recitind modesta prezentare, regret ca nu am scris mai mult si mai bine. Cred ca ar fi un titlu pe care l-as recomanda si altora cu multa placere.
Eu ma asteptasem, tinand cont de titlu, sa fie o fantezie, un basm, dar e mult mai mult.
Post a Comment