10 Feb 2009

Gheorghe Florescu – Confesiunile unui cafegiu

Trebuie sa marturisesc. Nu am fost niciodata amator de cafea. Daca este, o beau. Nu prea dulce. Dar habar nu am care e o cafea buna, care una proasta, care una cumplita. Asa ca l-am citit pe Gheorghe Florescu si pentru a afla cum naiba recunosc o cafea buna. Am gasit o carte buna, poate nu cartea anului 2008, dar un volum memorialistic bun. Placut scris, desi autorul nu este un scriitor profesionist, o poveste bine tinuta in frau (desi adesea cu prea multe amanunte de detaliu), o fresca ampla a unor decenii din care am prins mult prea putin. Vremurile in care de la importuri masive de cafea, portocale, tutunuri si tigari, bauturi fine, ciocolata si multe etc s-a ajuns la cartele, spaga, datul de sub tejghea, banane doar de sarbatorile de iarna.

Gheorghe Florescu este un personaj fabulos. A lucrat initial la Agentia de Import (practic oficina a Securitatii) in ciuda unor pete pe dosar, a iubit comertul si mai ales cafeaua, a invatat meserie de la Avedis Carabelaian, a invatat cum se face o cafea desavarsita, de unde sa aduci boabele, cum sa obtii amestecul. Detaliile unei arte minutioase. Alchimice. A preluat un magazin in Hristo Botev 10 (distrus la cutremurul din 1977) si s-a mutat apoi pe Sfintilor 6, unde avea sa i se termine si cariera de cafegiu. Intr-un mod pana la urma previzibil. Doar ca in acel moment, cand a fost la un pas de a impartasi soarta celebrului Stefanescu / Nea Bachus, Gheorghe Florescu era deja un personaj celebru in lumea bucuresteana. Si protejat mai mult sau mai putin discret chiar de ... Securitate. Pentru ca si securistii erau oameni : o cafea, un rom cubanez, niste tigari fine, niste portocale, un vin, Florescu facea rost de orice, se descurca, lasa de la el, cunostea. Se descurca. Omul de care aveai nevoie, daca te respectai. Ajuta-ma sa te ajut.

Si asta intr-o Romanie in care intregul comert (si in special cel exterior) era controlat de Securitate, direct prin oficiali cu greutate, unii ramasi din sumbrii ani dejisti – cum este atotputernicul Victor Ranga – altii urcati rapid in ierarhie si avand puteri aproape discretionare. Rafuielile dintre diversele grupuri erau dure, invinsii infundau puscaria cu pedepse mari, in cazuri extraordinare erau pensionati / trecuti in rezerva. O Romanie in care oficial se gaseau de toate, toti erau fericiti, nu exista coruptie si comertul era cinstit. Citesti cartea si ai senzatia ca vezi un rau mocirlos plin de piranha. Romania de azi s-a nascut atunci : colcaind, supurand, corupta in esenta sa, cu sefii si calaii din epoca. Si totusi cafegiul nostru a supravietuit chiar mai mult decat o buna parte dintre clientii sai cu grade.

Gheorghe Florescu nu a fost catusi de putin un disident. Dar nici un profitor al regimului. Sau nu mai mult decat multi altii. Si, se pare, nici un informator. A fost un adaptat, un personaj descurcaret – calitate cu care se mandreste adesea in carte – care a inteles cum functioneaza « minunata lume noua » si cum poti sa rezisti in ea. Mielul bland care suge de la doua oi. Negustorul prin excelenta, care stie sa zambeasca, stie ce, cum si mai ales pe cine sa serveasca prioritar, stie sa incurce contabilitatea cat sa-si acopere urmele si in fata celui mai al dracului control, Pastreaza vie traditia mostenita de la maestrul cafegiu Avedis Carabelaian, face toate giumbuslucurile posibile pentru a face rost de cafea buna si are printre clientii sai atat scriitori sau poeti (Marin Preda, Toma Caragiu, Florin Piersic, Ilarion Ciobanu, Nichita Stanescu, si altii, si altii) cat si securisti de toate gradele. Unii vin aproape in fiecare zi si stau cu domnul Florescu, altii trec, cumpara sau iau ce vor. Afla informatii si barfe, deschide o cafenea improvizata in magazinul sau, pentru un numar foarte redus de clienti preferati, este respectat de securisti si stabi in fata carora restul tremura. Este comerciantul traditional, de manual, cumva nelalocul sau in Romania comunista, este nevoit sa vanda pe o piata unde de la un punct incolo nu se mai gaseste nimic. Oficial. Si din cate se pare un cafegiu perfect, capabil nu doar sa recunoasca orice soi de cafea, dar sa fiarba acea cafea unica si de neuitat. Extraordinar cum Gheorghe Florescu stie sa isi puna pe hartie amintirile, nu fara talent literar si cu o memorie surprinzator de proaspata si de vie, detalii minutioase, intamplari si descrieri triste sau amuzante. Ajungi sa vezi cum ar fi aratat magazinul lui Florescu si incepi sa simti in nari un strop de aroma de cafea.

Dincolo de amanuntele de culoare si stilul nu lipsit de farmec, memoriile lui Gheorghe Florescu sunt interesante pentru doua aspecte esentiale. Primul : politicienii si afaceristii infipti zdravan in paine astazi sunt copiii, nepotii si urmasii spirituali ai securistilor de atunci. Un transfer de generatii, nimic mai mult, dar cu un aparent plus serios de ticalosie. Al doilea : coruptia atingea inca de atunci cote greu de imaginat de naivii care mai cred in utopia comunista, iar vanzatorul (cu atat mai mult unul de produse de import) era un mic zeu. Taia si spanzura, pana cand altii mai tari il spanzurau la randul lor. Existau magazinele cu circuit inchis, ce era bun mergea doar la supra-pret sau pentru anumiti clienti, cei care se descurcau erau puternici. Ceilalti...

Nu am cunoscut nici un cafegiu in copilarie. Cafea mai primeam (cand primeam) in pachetele venite de la bunica-mea, din Israel, si era dijmuita pe cinste la oficiul postal. Astea erau vremurile, lasai si bani, si un pachet de cafea, o ciocolata, o cutie de ness, altfel nu mai vedeai pachet. Sunt curios Gheorghe Florescu in cat timp s-ar fi imprietenit cu acriturile de la vama. Cred ca ii lua vreo doua minute. Maxim. Si cartea lui trebuie citita, chiar daca va lua mult mai mult decat doua minute.

30 comments:

andibob said...

Cafea proastă știu eu să fac!!Am multe referințe dacă dorești :)
Cafea bună de tot (făcută în fața ta, pe masa ta) la Madrid, în clubulețul DeciM. Aveau 90 de sortimente. Juma de oră mi s-au tot explicat diferențele :)
La noi am băut cafea surprinzător de bună în DaVinci...

Cinabru said...

andibob : cum scriam, nu ma pricep si nu prea imi dau seama de diferente. Mai bine am inceput sa ma pricep la tutunuri. Dar Florescu explica foarte bine ce si cum.

Alexandru said...

Nu am citit cartea, dar cronica ta m-a hotărît s-o caut şi s-o citesc. Într-adevăr, Gh. Florescu pare un personaj fabulos, se înscrie pe undeva prin zona extremismelor de centru ale lui Radu Cosaşu (chiar sînt curios dacă a scris ceva despre); nu ştiu multe cărţi care să fi reuşit să recupereze griurile din viaţa de zi cu zi din comunism.

Delaskela said...

o cronica remarcabila; stiam de carte, dar abia acum vreau sa o citesc, multumesc

Cinabru said...

Alexandru : cartea merita, si chiar reuseste sa evoce fidel atmosfera anilor comunisti. Eu am prins doar ultimul deceniu, si mi-a fost suficient. Mi-ar fi placut ca Radu Sterescu sa fi apucat sa scrie un volum similar pe vremuri, chit ca ar fi aparut abia acum.

Delaskela : multumesc pentru apreciere, cred ca m-a ajutat cartea. Buna carte. Cand iti faci timp, citeste-o. Si astept sa scrii si tu.

krossfire said...

L-am luat si eu in urma unei recenzii din presa desi trebuie sa spun ca pretul m-a cam usturat la buzunar si m-am cam saturat ca lucrul asta sa se intample constant cu putinele carti care merita citite pe filiera autorilor romani.

Eram expert in cafele pana am trecut pe ceaiuri (sau pe ''ceai'' , mai precis) si am lasat cafeaua la nivelul ''cafea scumpa vs cafea cu gust de lesie''.

Cinabru said...

Cartea e buna, dar pretul este cam mare. La cafea nu ma pricep, nici la ceai in exces. Le beau pe amandoua cand si cand, fara prea multa stiinta. Doar sa fie acceptabile spre bune.

krossfire said...

Ehh, vezi cu cine iti bei ceaiul, poate e viitorul conducator al Romaniei :)

Cinabru said...

Nevasta-mea ? In cazul asta sunt primul al emigrare, ca dictatura ca asta nu a mai existat vreodata.

adaco said...

Multumim Domnule Florescu pentru minunata carte scrisa si va doresc multa sanatate.

Cinabru said...

adaco : cred ca e cea mai importanta rasplata pe care o poate primi un scriitor. Cine stie, poate domnul Florescu va trece vreodata pe aici :)

cip said...

O citesc acum, mai am acm 100 de pagini. Excelenta! Am trait 25 de ani in comunism si imi dau seama ca reda foarte fidel realitatea de atunci. Ar trebui sa fie lectura obligatorie la scoala si pentru cei care mai regreta comunismul.

Cinabru said...

Ciprian : cred ca trebuie trecuta in bibliografia obligatorie pe subiect, mai ales ca se citeste usor si e plina de culoare. Eu am prins doar vreo 10, dar mi-au fost suficienti.

annemarie said...

Acum am terminat cartea! Imi mai ramasesera vreo doua sute de pagini dimineata si nu as fi coborat din metrou nici in ruptul capului dimineata la Pipera, mi se parea o pierdere prea mare de timp sa nu citesc ce zice nea Florescu, mai ales ca ajunsesem la partea cu anii '80 pe care, de bine-de rau mi-i mai amintesc...
Nu m-am mai entuziasmat de mult timp in fata unei carti, mai ales una atat de... hm... sa-i zicem "deficitara la capitolul artistic?" - e prea dur, cartea nu are pretentii la asa ceva. Uneori se transforma intr-o lunga lista de inventar sau intr-un mare mic carnetel negru al unui personaj pe care nu stii daca sa-l banuiesti de candoare sau de paranoia...

Cred ca nu sunt singura care a dat search pe google dupa "cafea avedis" pentru a vedea daca s-a sesizat cineva deja sa preia o veche arta si meserie si sa realizeze visul unui pensionar, de a-si face propria cafenea, ca la carte, in centrul orasului... Eu una nu am gasit vreo referinta la vreun viitoar posibil magazin de cafea Avedis, si nici nu stiu daca voi gasi prea curand. Pot doar sa sper, si sa visez sa beau la un moment dat o cafea adevarata.

Si sa le recomand tuturor cartea, ca un dus rece si o binemeritata palma de aducere-aminte a unor vremuri pe care nu le mai doresc nimanui...

Cinabru said...

Anne : nu sunt pasionat de cafea, doar dependent de tutun. Cartea mi s-a parut extraordinara si, pentru cineva care nu e de meserie, surprinzator de bine scrisa. Foarte realista, foarte sincera, foarte dura, pe alocuri. Cand vezi viermuiala de atunci - mai ales ca s-a pastrat si astazi - te cam trec fiori reci amestecati cu furie.

annemarie said...

Cinabru, eu beau decafeinizata de mai bine de doi ani, asa ca-ti inteleg lipsa de pasiune pentru cafeaua propriu-zisa. Dar nu pot spune ca nu sunt curioasa, macar un pic, asa... :)

Eu tin minte shop-urile de la mare, cele pe valuta - aveam vreo 6-7 ani si am vazut cafea naturala in vitrina unui magazin dintr-un hotel. Normal, am tras-o de maneca pe mama, pe care o auzisem de atatea ori ca s-a saturat de nautul cu sobolani ca de mere padurete si aveam un oarece habar de traficul care se facea cu cafea (cadrele didactice erau favorizate de soarta, la fel ca medicii - fiul unei doctorite, prietena de familie cu ai mei, exclama, pe la sapte ani: "mama, ce bine ca esti tu dictorita, ca altfel am muri de foame!!!")
Dar sa ma intorc la shop-ul cu cafea: "mama, uite cafea, hai sa cumparam!"
"Mama, nu putem cumpara de aici" imi raspunde maica-mea diplomata, tragandu-ma de maneca spre iesire (deh, copilul vorbeste ce-aude pe-acasa si deja era cam periculos ca "stiam atatea")
"Da' de ce nu putem cumpara?"
"Pai aici marfa se vinde pe dolari"
"Si noi de ce nu avem dolari?"
"Pentru ca dolarii se gasesc numai in strainatate"
"Da, dar magazinul asta e la noi in tara..."

Si tot asa. Am fost un copil cam precoce si cam incomod, drept pentru care la un moment dat am fost lasata sa ma ia valul tineretului pionier si scolar, si daca nu venea Revolutia nu stiu, zau, ce s-ar fi ales de mine...

Stii cumva, exista pe vreundeva un blog al povestirilor din comunism???

Cinabru said...

annemarie : sa stii ca mi-ai dat o idee pentru un viitor post. Numai ca noi eram privilegiati : cand venea bunica din Israel puteam sa mergem si la shop. Era, cum sa spun, o proba initiatica, te rupea dintre muritori. Inca mai simt mirosul, desi imi dau seama acuma ca nu era cine stie ce magazin shop-ul. Dar, de, atunci nu stiam.

cati said...

cinabru: excelenta cronica la cartea din care mai am de citit vreo 50 de pagini. Carte care, in primele capitole, mi-a reinviat frumoase amintiri: sint destul de in virsta ca sa-mi amintesc foarte bine magazinul de cafea de linga catedrala Sf. Iosif, unde ma trimitea mama sa-i cumpar cite un pachetel de 50g de cafea (de altfel, datorita parfumului irezistibil, am devenit "cafegioaica" foarte devreme, la doar vreo 14 ani...). I-am prins inca si pe armeni, erau trei generatii - bunicul, tatal, fiul, care serveau ireprosabil (bunicul, batrin tare si slab aproape scheletic, se indeletnicea cu facutul pachetelelor, si avea un sistem de-a dreptul maestru de a indoi hirtia pentru a le inchide ermetic). Ce sa mai zic de parfumul ametitor, pe care nu l-am mai regasit niciodata de atunci - dar cartea d-lui Florescu mi l-a reinviat... Cit despre ce urmeaza dupa parfumul de cafea, mi se pare ca a reusit o extraordinar de fidela si detaliata fresca a societatii de atunci. M-am oprit in mod special asupra unui paragraf care mi se pare ca spune totul despre "iepoca de aur" pe care o traiam (v. pag 312) "pe la mijlocul lui decembrie '84, masina lui Stefan Pavel este inconjurata de mai multe vehicule ale Securitatii pe Soseaua Stefan cel Mare. Stefan Pavel se deplasa chiar la sediul central al IGM-ului de pe soseaua sus-numita si la cel al Clubului Dinamo, pentru a duce "dreptul" unor cadre de conducere din aceste institutii. Pe pachetele cu carne (numai specialitati) figurau chiar numele celor carora le erau destinate, generali si colonei din Ministerul de Interne. Este arestat imediat, iar masina e luata la sediul Militiei Capitalei".
Din tot ce s-a scris despre "iepoca", nimic nu mi s-a parut sa puna mai bine in evidenta ridicolul absurd in esenta lui! (ma rog, nu se poate spune ca aceste practici au disparut, poate doar "darul" sa fie altul...)

Cinabru said...

Cati : multumesc. Ai mei erau in principal bautori de ness si ceai, rar luam cafea, si in general o primeam din Israel. Mai luam de aici cafea cu naut cand ramaneam fara alte optiuni.

Carte e fascinanta tocmai pentru ca surprinde atat de bine viermuiala si coruptia ante-89, prelungita si extinsa pana astazi.

irina said...

Eu sunt nascuta in 1984, practic nu eram constienta cand s-a produs marea "schimbare".Dar atitudinea oamenilor din jurul meu m-a facut sa investighez cat am putut eu ce s-a intamplat in acesti ani inainte sa ma nasc si ce a determinat societatea in care m-am nascut sa reactioneze intr-un fel sau altul la diferiti factori.Am citit cateva confesiuni ale fostilor detinuti politici,dizidenti si am vazut cateva documentare de gen. Ceea ce mi s-a parut extraordinar in cartea domnului Florescu este descrierea impartiala ale unei "categorii sociale" care nu apare in nici o cronica a vremii si nici un scriitor nu a fost mai aproape de ea.Pentru mine a aceasta carte a completat cumva veriga lipsa intre tot ceea ce am citit pana acum despre comunism si societatea in care am trait pana acum.
cati:unul dintre urmasii armeanului de langa catedrala Sf. Iosif se afla acum pe strada Grigore Manolescu nr 16(langa Pta 1 mai,Ion Mihalache), iar cafeaua dupa spusele bunicii mele este la fel de buna ca "pe vremuri", chiar domnul Florescu recomanda locatia in unul dintre interviurile sale.

Cinabru said...

Irina : eu am prins un pic mai mult, dar suficient ca sa simt ceva din viermuiala si coruptia de atunci. Dom Florescu a fost chiar in centrul mizeriei, in esaloanele superioare. Am notat locatia, nu prea ies eu, dar poate trec pe acolo sa iau pentru nevasta un pic de cafea adevarata. Mersi de informatie.

cati said...

Irina: multumesc pentru pont, o sa caut la adresa indicata, poate am noroc sa regasesc aromele de altadata...Eu nu m-am putut obisnui cu ness,expresso sau alte instanturi, nemaivorbind de amestecurile ingrozitoare din ultimii ani ai deceniului '80... Pentru mine cafeaua adevarata ramane cea fin macinata, preparata la ibric, fierband incet incet la foc mic, cu caimac, servita intr-o cescuta de portelan fin si un pahar cu apa rece alaturi...hmmmm. Iar aroma, pot spune ca nu-mi displace cea de la Florian...

Mircea said...

Il puteti gasi pe domnule Florescu la Humanitas Auchan duminica, intre orele 17 si 20. Eu am fost astazi, am baut o cafea buna, adusa de dansul, si am discutat 5 minute. Am luat si un autograf :-)).

Anonymous said...

Haig Keskerian, imi cer scuze!

Anonymous said...

Domnule Florescu, ati scris o carte minunata! Va multumesc!
La Revolutie aveam 21 de ani, asa ca... am cam prins din vremurile alea oribile.
Ieri l-am cunoscut pe dl Hain Keskerian, vis a vis de Piata 1 Mai.

Gheorghe APETROAEDELAMOIȘA, Sibiu said...


MĂRTURII DESPRE UNIRE

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Patriei,

istoria, cupolă de rubin,

e un cântec de arbore

întins peste neam...!

E pajura ce-i poartă

în aripi

izvoarele

în culorile de sânge,

pâine şi cer;

e cântecul de dor

al trezitelor zări

din Cartea Unirii...!



Printre genele zorilor

săgeată cerul arc-

trunchiul de Eroi

din rădăcini, intins-

arcul noii generaţii…!



Trandafirii cresc temple

din sângele ţărânei,

scut şi simbol:

Limba şi neamul,

marea şi cerul –

stau mărturii de safire

Poporului Român, Erou!

G.A.S.

Cinabru said...

Si legatura cu postarea fiind....

Gheorghe APETROAEDELAMOIȘA, Sibiu said...

O reflexie asupra existenței și numai atât!
La eseul domnului Octav Semarian , intitulat ”CEL CE A FOST, CEL CE ESTE, CEL CE VA FI”, publicat pe Rețeaua literară trebuie să amintim că sufletul si spiritul sunt principii existențiale complexe echivalente.. Nici sufletul și nici spiritul nu părăsesc corpul fizic la așa-zisa moarte, este doar o stare coexistentă universal determinată de biomagnetismul materiei și nu va deveni Eul spiritual al vieții în care s-a format, ca entitate istorică. El este și rămâne ostare a materiei din care este constituit trupul cu valențele genetice funcțional differentiate evolutiv, configurat structural în dinamică din aceasta cu aportul energetic fotonic astral cu reflectare mineralogică absolută, ca un sumum de câmpuri magnetice energetice ale biomateriei astfel organizată, capabilă de autoreflectare cromatică, sonantă și olfactivă, desigur, cu configurri universal genetice și de conștientizarea prin inducția mineralogic reflexivă în corpul – trup a exteriorului acestuia, transferat entropic în structura molecular-atomică, în speța biologică a ”viermilor” care îl devorează și a osemintelor, într-un cuvânt, în câmpul substanței rămășiților sale pământești și nu mai mult... Purificarea aparține doar unei metafizici a revelației în condițiile unui raționament limitativ pitagoreic raportat la universal și numai atât! Cu stimă! Gheorghe Apetroae, Sibiu

Gheorghe APETROAEDELAMOIȘA, Sibiu said...


GHORGHE APETROAE ~ CÂNTECUL LUI CRISTOPHER COLUMBUS (17)


ÎNTÂLNIREA DIN TURN

Ajunsă lângă prinț în turn,
cu vreri de vindecare-n mit,
din zestrea ei, să i le- ofere :
același gând și-același cer,
Felippa –i dărui iubirea…-
El, diamant : țărmul luminei…
dorinţa vie a inimilor lor
e flacăra ce- o-mpart, din stele… !

Când clipele din gând le vor
un cântec de-mplinire-n vrere-
ea-i cântă lui cu glas șoptit….
..și-n levantin, desminul bolții -
lăuntrul lui, un val smarald
în cursa zărilor buiestre,
aprinde-n prinț flacăra vieții!...

Zeiţa lui din Rodosul de flori
şi din azur, cu el nuntește…
Când viaţa i-a redat-o-n cer
din candela cu-ncinșii sori
de amintiri și ard din zori
în irişi ce s-aprind dorințe,
făclii cresc nobile plăceri...

Că-n mătăsări de vânt pe val,
prin cântecul ce îl pătrunde…
cuprinsul ei i-a-l mării harpă,
și-i cântă lui cu-ntreg oceanul,
cel contopit cu prinț, pe viață!..

În zorii înmiresmați de crini,
trezit de-al cerului sărut,
viaţa i-a redat-o –n Sine,
Felippa-i răsărit şi har…
în cântece și-al mării val
arde-n mister de răzvrătire
sedus , în vraja lui, de vis…
de El, nuntesc în turn, în fericire ….

Cu el se vrea să meargă-n lume,
licornul pe-amândoi să-i poarte,
spre falnicul castel de astre
pe-al zilei răsărit mileric,
de-a dăinui -n grădini cinabre
cu rod în corindon, albastre,
pe soclul greu de nemurire…!

Gheorghe APETROAEDELAMOIȘA, Sibiu said...

EL, EMINESCU

Gheorghe Apetroae, Sibiu



Când pe harfele de unde

stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,

fruntea- boltă peste veacuri

și-o înclină visător

să-şi revadă-n codri, lacul,

strălucirea în izvor...


pe azure văi de cuget
cu ochi negri lin coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…

cu Luna se plimbă-n trestii,

iar din cornu-i de argint

îşi desfată nemurirea,

dă tăcerii dor şi gând..!


Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor,
El... luceşte-n rostul lumii
spre trecut şi viitor…!

Din grădinile de aur,

îi culege Lunei crini,

...El - ecoul între clipe -

să-i păstreze-n templul firii

candelabre de rubin...


arc de cer în El, lumina
celei mai pure lumini...!

Gheorghe Apetroae, Sibiu


”Depășirea trecerii”, Editura FIATLUX , București, 2000;


Revista „Foaia
Poporului” - ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...