Pana in vara lui 1990, cand am ajuns in Israel (aveam sa raman mai bine de trei luni) nu stiam decat ca acolo sunt evrei (fara sa stiu exact ce inseamna asta), ca acolo locuieste bunica-mea, ca de acolo vin cele mai bune dulciuri si jucarii, ca acolo au de toate, ca este cald, ca au marea aproape, ca e razboi si ca nu o sa am vreodata sanse sa ajung acolo. Israelul a ramas de 20 de ani spatiul magic, tara perfecta, unde as vrea sa ma intorc si unde regret aproape in fiecare zi ca nu am ramas. Acum e mult prea tarziu. Atunci ne propusesem sa mai venim macar o data la cativa ani, din varii motive nu s-a mai putut.
Ce insemna Israel atunci pentru mine, ca un caleidoscop minimal :
- locul unde am vazut prima oara un ciorchine imens de banane. Stiu, acum nu mai pare ceva iesit din comun, dar io eram un pusti venit in ’90 din Romania lui Ceausescu.
- aici am aflat ca pot exista peste 40 de feluri de paine alba si vreo 60 de posturi de televiziune, ceea ce mi-a produs un soc cultural greu de depasit. E adevarat, fostul pionier avea doar 10 ani si ceva.
- acolo am stat zile intregi la familii de evrei, de origine romana, am invatat un strop de ivrit uitat in timp, si m-am simtit ca acasa. Normal, am mancat de toate, de la cele traditionale la mancare romaneasca.
- mi-am luat reviste de benzi desenate (DC si Marvel) si un Batman, album dupa film, in ivrit. Pozele erau frumoase.
- imi placeau enorm pachetele cu mini-pizza pentru microunde si lipiile. Cam cu asta traiam saptamani in sir. Normal, si cu dulciuri.
- aici am vazut prima oara palmieri, lifturi cu senzori si aer conditionat in autobuze
- jocuri pe HC vazusem la Poiana Brasov cu doi-trei ani inainte, dar aici am vazut primul Commodore.
- am vazut muntele Carmel noaptea, de pe terasa unei case de acolo, am vazut portul, m-am plimbat prin Haifa, stiam Kiryat Yam-ul relativ bine, prea putin Tel Aviv-ul, deloc Ierusalim-ul, unde n-am ajuns.
- invatasem si sa spun ma pitom cand nu intelegeam/ma enerva/amuza ceva
- am mers la cumparaturi in mall, supermarket si mai ales in piata de langa blocul nostru, foarte aglomerata si plina de culori, fructe exotice, arabi care se targuiau la sange, evreice batrane si foarte elegante, pusti de varsta mea cu care ma imprietenisem si ma jucam in parcul din apropiere.
- in loc de bilete de autobuz aveam niste cartele pe care soferul le perfora cu patratele, stelute, cercuri, semiluna, etc
- era cald si mirosea a mare
- multa verdeata peste tot, vile elegante sau blocuri scunde, strazi largi si parcuri, magazine mari sau pravalii, erau zone traditionale si palcuri de blocuri high-tech. Era alta lume.
- am avut pentru prima oara propria si personala mea bancnota de 20 de dolari
- am gasit pistoale cu capse, capse care chiar pocneau si miroseau a praf de pusca
- acolo am aflat prima data de Holocaust, si nu din carti, ci de la evrei care supravietuisera. Nu putini aveau inca pe antebrat numarul de lagar. Si totusi vorbeau perfect romaneste si stiau la milimetru Bucurestiul dinaintea emigrarii, pastrand o iubire nostalgica incredibila.
- in loc de lei aveam sekeli
- invatasem sa spun shalom oricand era cazul
- aici am vazut prima oara evrei ortodocsi, cu perciuni si haine negre, si tin minte ca mi-era putin teama de ei.
- totul mirosea altfel, exotic, era mai curat, mai proaspat, mai frumos. Am stat in Kiryat Yam, pentru cunoscatori. Intr-un apartament de doua camere, mai mare decat multe din cele de trei camere de la noi.
- era bine ca fiind asa de mic toata lumea simtea nevoia sa ma alinte.
- iar cand am plecat stiu ca aveam in mine o buna parte din toata tristetea lumii.
Ii multumesc lui DeMaio ca mi-a adus aminte ce e azi. La multi ani, Israel. Poate mai ajung vreodata pe acolo. Fireste ca mai sunt foarte multe de spus, dar poate incerc pe viitor.
Ce insemna Israel atunci pentru mine, ca un caleidoscop minimal :
- locul unde am vazut prima oara un ciorchine imens de banane. Stiu, acum nu mai pare ceva iesit din comun, dar io eram un pusti venit in ’90 din Romania lui Ceausescu.
- aici am aflat ca pot exista peste 40 de feluri de paine alba si vreo 60 de posturi de televiziune, ceea ce mi-a produs un soc cultural greu de depasit. E adevarat, fostul pionier avea doar 10 ani si ceva.
- acolo am stat zile intregi la familii de evrei, de origine romana, am invatat un strop de ivrit uitat in timp, si m-am simtit ca acasa. Normal, am mancat de toate, de la cele traditionale la mancare romaneasca.
- mi-am luat reviste de benzi desenate (DC si Marvel) si un Batman, album dupa film, in ivrit. Pozele erau frumoase.
- imi placeau enorm pachetele cu mini-pizza pentru microunde si lipiile. Cam cu asta traiam saptamani in sir. Normal, si cu dulciuri.
- aici am vazut prima oara palmieri, lifturi cu senzori si aer conditionat in autobuze
- jocuri pe HC vazusem la Poiana Brasov cu doi-trei ani inainte, dar aici am vazut primul Commodore.
- am vazut muntele Carmel noaptea, de pe terasa unei case de acolo, am vazut portul, m-am plimbat prin Haifa, stiam Kiryat Yam-ul relativ bine, prea putin Tel Aviv-ul, deloc Ierusalim-ul, unde n-am ajuns.
- invatasem si sa spun ma pitom cand nu intelegeam/ma enerva/amuza ceva
- am mers la cumparaturi in mall, supermarket si mai ales in piata de langa blocul nostru, foarte aglomerata si plina de culori, fructe exotice, arabi care se targuiau la sange, evreice batrane si foarte elegante, pusti de varsta mea cu care ma imprietenisem si ma jucam in parcul din apropiere.
- in loc de bilete de autobuz aveam niste cartele pe care soferul le perfora cu patratele, stelute, cercuri, semiluna, etc
- era cald si mirosea a mare
- multa verdeata peste tot, vile elegante sau blocuri scunde, strazi largi si parcuri, magazine mari sau pravalii, erau zone traditionale si palcuri de blocuri high-tech. Era alta lume.
- am avut pentru prima oara propria si personala mea bancnota de 20 de dolari
- am gasit pistoale cu capse, capse care chiar pocneau si miroseau a praf de pusca
- acolo am aflat prima data de Holocaust, si nu din carti, ci de la evrei care supravietuisera. Nu putini aveau inca pe antebrat numarul de lagar. Si totusi vorbeau perfect romaneste si stiau la milimetru Bucurestiul dinaintea emigrarii, pastrand o iubire nostalgica incredibila.
- in loc de lei aveam sekeli
- invatasem sa spun shalom oricand era cazul
- aici am vazut prima oara evrei ortodocsi, cu perciuni si haine negre, si tin minte ca mi-era putin teama de ei.
- totul mirosea altfel, exotic, era mai curat, mai proaspat, mai frumos. Am stat in Kiryat Yam, pentru cunoscatori. Intr-un apartament de doua camere, mai mare decat multe din cele de trei camere de la noi.
- era bine ca fiind asa de mic toata lumea simtea nevoia sa ma alinte.
- iar cand am plecat stiu ca aveam in mine o buna parte din toata tristetea lumii.
Ii multumesc lui DeMaio ca mi-a adus aminte ce e azi. La multi ani, Israel. Poate mai ajung vreodata pe acolo. Fireste ca mai sunt foarte multe de spus, dar poate incerc pe viitor.
10 comments:
Poate încerci să şi rămâi :)
Crezi ca eu n-as vrea. Dar acuma e practic imposibil. Si sa car si copiii e mai mult decat imposibil. Raman cu amintirile.
dar astazi ce inseamna Israelul pentur tine? ai descris frumos ce ai vazut cu ochi de copil.
Un capitol foarte drag al copilariei mele si tara unde mi-ar fi placut sa raman. Asa, pe scurt. O sa povestesc mai incolo mai multe.
prin '92 eram deja student si visul meu era ca o sa ma convertesc si ca o sa predau matematica intr-un kibutz (asa se scrie?). intre timp m-am consolat cu ortodoxia in care m-am nascut, si nici macar nu am vizitat israelul ca turist.
ai vazut vreun kibutz? cred ca erai prea mic ca sa iti dai seama ce si cum. dar as vrea sa stiu ce am pierdut.
regards,
ws
Din pacate nu am ajuns sa vad un kibutz, dar mi-au povestit prietenii bunicii ce si cum. A fost o experienta extraordinara.
Ce poveste frumoasa, nu am stiut k ai vizitat Israelul, insa pare asa frumos din spusele tale, asa k mai poveste Adi, relatezi foarte frumos experientele tale
Cu drag a ta cole ;)
DeeaPink : ia uite ce surprinza, bine ai venit cu primul tau comentariu aici, pe blogul meu. A fost tare frumos, trebuie sa ne facem timp intr-o pauza de masa sa iti mai povestesc. Zilele astea, cand ne mai eliberam.
politically corect
Sa stii ca la varsta aia chiar stiam io ce e asta. Ma rog, cred ca nu prea stia nimeni pe atunci. Bre, trei cuvinte : ciorchine de banane.
Post a Comment