Burzum : Fallen

Dupa Belus (un album care m-a surprins placut si a fost o revenire reusita pentru Varg) nu ma asteptam sa urmeze un alt album atat de repede. Daca initial am crezut ca Fallen va fi o continuare pentru Belus - asa cum s-a intamplat in trecut cu dublul Daudi Baldrs-Hlidskjalf - dupa mai multe ascultari imi dau seama ca lucrurile stau altfel. Noul disc este diferit de Belus, e o imbinare inspirata intre Burzum din perioada Hvis Lysset Tar Oss si chiar Det Som Engang Var cu Burzum astazi. Nu stiu in ce masura se poate vorbi de o evolutie, caracteristicile "cult" pentru Burzum s-au pastrat, e mai curand o abordare a vechilor coordonate intr-o cheie nou, moderna, in care Varg experimenteaza mai mult decat in trecut. 

Sonoritatile black metal au ramas, mult mai lucrate astazi, combinate cu riffuri melodice suprinzatoare, ce m-au dus aproape spre heavy. Vocea alterneaza si ea intre stilul vechi si vocea "curata", la un pas de viking sau folk fara a fi totusi nici una, nici alta. Productia, spre deosebire de Belus, mi-a parut mai primara, mai simplista, mai putin prelucrata. In afara celor doua piese ambientale, un intro de un minut si piesa finala, de aproape sase, ca structura ne intoarcem in timp la Hvis sau Filosofem : piese de peste sapte minute (cu o singura exceptie, Enhver til Sitt, care depaseste cu putin sase), cu acea monotonie studiata, repetitiva, care constituia trademark-ul proiectului din start. Interesant e ca, spre deosebire de multe alte trupe de gen, Burzum si-a pastrat elementele definitorii si a incercat si de aceasta data sa aduca ceva nou, fara sa se repete sau sa se autopastiseze. 

Daca prima piesa, un intro atmosferic, e pasabila, a doua piesa, Jeg Faller/I Am Falling, e pana acum preferata mea. Melodica, hipnotica, foarte catchy, alternand vocea black cu cea "folk" (in lipsa altui termen), m-a prins de la inceput si o ascult cel mai des. Vallen poate fi vazuta ca o continuare mai rapida, mai primitiva, poate prea monotona la un punct, in timp ce Vanvidd, a patra piesa, e o intoarcere la Dem Som Engang Var, cu momente de Hvis..., poate cea mai black metal compozitie de pe Fallen. Raw black metal. Interesanta ca o revenire a vechiului Burzum, mai ales ca voce si riff principal. Enhver til Sitt se incadreaza in aceleasi coordonate, fara a straluci insa prin nimic, iar penultima piesa, Budstikken, este o surpriza. Cu un tempo rapid, old school, repetandu-se ciclic, cu o durata de peste 10 minute, s-ar incadra fara probleme in categoria "spell" la care Varg revenea cu insistenta in interviurile de pe vremuri. Finalul este straniu. Til Hel og tilbake igjen are pasaje in care devine o piesa unplugged, foarte melodica, nostalgica, alternand cu portiune de percutie rece, voce soptita si elemente practic traditionale nipone. O ciudatenie ambientala care ar putea anunta niste schimbari interesante de stil pe viitorul album. 

Au trecut totusi destui ani, si poate ca nu as fi fost la fel de interesat de album, dupa prima auditie, daca n-ar fi scris Burzum pe coperta. Fallen nu a fost genul de album care sa ma prinda din start, asa cum s-a intamplat, in urma cu prea multi ani, cu Filosofem sau Det Som..., ulterior cu Daudi Baldrs. Am avut nevoie de mai multe ascultari pana sa incep sa il gust si sa il apreciez, acum presupun ca va fi rulat destul de des. Nu la fel de mult ca cele vechi, dar cam la egalitate cu Belus. Nu are furia inceputurilor, nu mai gasesti acel black metal primitiv, fara ca prin asta sa nu fie Burzum. Este diferit in sens bun, desi nu stiu in ce masura ar putea fi apreciat de cineva care nu a ascultat Burzum in trecut.