7 Dec 2011

Joey Ramone - Don't Worry About Me

     Singurul album solo purtând semnătura Joey Ramone a apărut postum, în 2002, şi dacă în mare se merge pe sound-ul Ramones de pe albume ca Brain Drain sau Adios Amigos, din perioada în care trupa se îndrepta cu paşi repezi spre destrămare, discul are şi un optimism atins de melancolie, o atitudine de smiley face, don't worry, be happy. Nu este o capodoperă, vreun nou album conceptual de elită sau măcar unul care să depăşească cele mai bune titluri Ramones, dar este profund personal, foarte Joey Ramone, şi poate că cei care l-au văzut ca versiunea lui de Show Must Go On nu sunt prea  departe de realitate. Cu totul scuzabilul entuziasm al fanului, Don't Worry About Me este un album plăcut, melodic, amuzant şi suficient de punk. Şi cum ascult trupa de peste 15 ani, fără să se fi instalat plictiseala, se întâmplă să îi dau play relativ frecvent. Şi de fiecare dată îmi place. 

Tras într-o perioadă în care trupa devenise amintire, iar Joey ştia deja că nu mai are foarte mult timp (cancerul avea să-l omoare în 2001), albumul nu este suicidal, depresiv, nu este un protest la adresa destinului crud care face doar farse nu foarte reuşite. Nu este un act de acuzare. Dacă în ultima perioadă Ramones piesele erau marcate, în majoritate, de tristeţe şi certitudinea că totul este absurd şi inutil (în bună măsură datorită tensiunilor din trupă) aici Joey revine la optimismul din perioada ”bună” Ramones. Vocea este imediat recognoscibilă, mârâită şi inegală, este clar Joey, trademark pentru una dintre trupele mele de suflet. Sună a Ramones, fireşte, dar mai lent, adesea foarte melodic, nu fără o anumită patină pop, este un album de vară, luminos şi, de ce nu, dansabil. Un album care te face să te simţi bine, şi în care doar câteva aluzii trimit la drama prin care trecea atunci Joey. 

Deschis cu un cover surprinzător la What a Wonderful World, mai reuşit decât mă aşteptasem şi categoric cea mai bună opţiune în categoria ”testament-muzical” (e adevărat ca am fost pe vremuri un fan al discului de cover-uri Acid Eaters) Don't Worry About Me are şi alte câteva piese foarte bune: piesa omonimă, de departe preferata mea, energică şi plină de viaţă, Maria Bartimoro, Stop Thinking About It (în stilul clasic Ramones), experimentala şi ciudata 1969. Sunt şi piese modeste, care nu se potrivesc ansamblului, ca Mr. Punchy (infantil) sau Spirit in My House (prea Ramones pentru binele său şi prea lent ca să funcţioneze), dar în ansamblu  Don't Worry About Me a fost o plăcută surpriză. Dacă Joey ar fi avut mai mult timp, poate unele dintre piesele mai puţin reuşite ar fi fost eliminate sau cizelate, însă chiar şi aşa e un album pe care îl recomand, mai ales celor care au ascultat Ramones în tinereţe



0 comments:

Post a Comment

Share This