30 Nov 2011

Richard Bachman - The Long Walk

     Dacă eşti fumător, e bine să te abţii când participi la Marşul cel lung. Să nu porţi pantofi sport. Nimic nu îţi provoacă mai repede rosături. Poartă şosete albe, sport. Să nu ai mâncare la tine în afara concentratelor proteice. Nici lichide. Ai apa din bidon. Orice greutate suplimentară te oboseşte mai repede. Poţi să vorbeşti cu oricare dintre concurenţi, dacă nu părăseşti drumul şi nu încetineşti. Nu te grăbi dacă nu este necesar. Nu uita că trebuie să rămâi ultimul în picioare. Nu încetini sub viteza de patru mile pe oră. Înseamnă un avertisment. Orice s-ar întâmpla, nu te opri să ajuţi un alt concurent. Dacă încerci să îl blochezi, în orice fel, vei primi un avertisment. Şi ai grijă. Nu vei primi al patrulea avertisment. Îţi vei primi tichetul. Sunt doar câteva din regulile şi recomandările Marşului cel lung. Felicitări. Eşti unul din cei 100 de participanţi la ceea ce Lemmy Kilmister ar fi numit ”March or Die”.  Numai că în această Americă Lemmy nu există. 

Primul roman scris de Stephen King, cu ceva timp înainte de Carrie, a fost publicat în 1979 sub pseudonimul Richard Bachman, şi încă este unul dintre King-urile pe nedrept prea puţin cunoscute. Surprinzător de matură pentru un autor departe de experienţa şi succesul de mai târziu. Din fericire, Frank Darabont (omul care l-a înţeles şi transpus cel mai bine pe King când vine vorba de filme) a cumpărat drepturile pentru o viitoare ecranizare, ceea ce ar trebui să readucă The Long Walk în prim-plan. Şi merită. Pentru că este, categoric, un roman bun şi atipic pentru cei care îl încadrează pe King, simplist şi abuziv, în categoria ”horror”. Mult înainte de isteria mediatică de astăzi, mult înainte de reality-show şi fascinaţia de a vedea în prime-time moartea şi suferinţa străinilor, King a imaginat Marşul cel lung. Fragment al unei distopii întunecate, mică piesă de puzzle dintr-un viitor ce părea atunci, în anii 70, o fantasmă suprarealistă, cu accente ”neo-fasciste”(cum avea să fie prezentată în mai multe recenzii) Marşul cel lung este mai mult decât cel mai pasionant meci de fotbal de astăzi, decât cea mai tensionată emisiune, decât un documentar despre crimele de război dintr-o regiune al cărei nume îl pronunţi cu stânjenită aproximaţie. Undeva, într-o Americă aflată în plină istorie alternativă, Marşul cel lung a depăşit Super Bowl-ul, despre care nu se mai menţionează nimic. Organizat şi supervizat de un misterios şi carismatic Maior, Marşul cel lung este şansa la care visează orice puşti. Maiorul, privit cu respect şi veneraţie la start, mai implicat în această ediţie a Marşului decât oricând. 

Mii de candidaţi se înscriu în fiecare an, şi dintre ei sunt aleşi 100 de participanţi şi 100 de rezerve. Adolescenţi şi tineri. Doar băieţi. Nimeni nu ştie cum sunt selectaţi, dar în prima zi sunt toţi aliniaţi la start. O centurie. Primeşti concentrate proteice şi o ploscă plină cu apă. Vei primi altele când ai nevoie. Porţi şi numărul tău. Unul dintr-o sută. Câştigătorul va primi, la final, Premiul - orice îşi doreşte, pentru tot restul vieţii. Unul dintre concurenţii noii ediţii a marşului este Raymond Davis Garraty, eroul din roman, unul dintre miile de puşti care pot recita la orice oră regulile şi trucurile. Cel mai important: la trei avertismente nu va exista un al patrulea. Al patrulea este tichetul de ieşire. La al patrulea eşti mort. Tot ce ai de făcut este să mergi, zi şi noapte, fără să încetineşti, să părăseşti drumul sau să strângi peste trei avertismente. Poţi să cânţi, să taci, să vorbeşti cu ceilalţi, să te gândeşti, să aţipeşti în marş, să-ţi faci nevoile din mers, să urli, să nu mai vorbeşti. Poţi să te împrieteneşti cu ceilalţi. Puteţi deveni, pe tot parcursul Marşului, cei mai buni prieteni din lume. Ştii că până la final cel mai bun prieten trebuie să moară pentru ca tu să câştigi. Nu poţi să te retragi. Nu poţi să renunţi. La final rămâne unul singur. Totul este supravegheat în permanenţă, de pe margine, de armată. Lasere, mitraliere, puşti de asalt, tehnologii de ultimă generaţie. Fiecare greşeala este penalizată. Cinci zile mai târziu au mai rămas doar doi. Iar finalul, deschis interpretărilor, este unul dintre cele mai bune citite în ultima vreme. Ce se întâmplă de fapt cu Garraty te poate trimite la multe alte titluri de King, inclusiv la seria Dark Tower. 

Întrebarea este ce îi face pe puşti să participe la Marşul cel Lung? Promisiunea Premiului? Căutarea a ceva? Dorinţa de a câştiga? De a trăi cu adevărat în afara confuziei adolescentine? Ce te poate face să intri într-un concurs care îţi va aduce, aproape sigur, moartea? O întrebare la care nu există nici un răspuns. Ideea centrală nu este neapărat marşul. Eliminând moartea/tichetul, nu este mult diferită de orice maraton, de orice eveniment sportiv. La final este un singur câştigător, restul au rămas de multă vreme în urmă. Morţi. Majoritatea au fost împuşcaţi. Prea multe avertismente. Unii au ales sinuciderea. Prea puţini au încercat să fugă de pe drum sau, pierzându-şi controlul, s-au năpustit asupra soldaţilor. Alţii s-au prăbuşit, epuizaţi, având şansa unui atac de cord. După două-trei zile rămân doar cei mai buni şi cei mai norocoşi. Iar Marşul continuă. Înmărmureşte nu doar existenţa Marşului, cât reacţia publicului, fascinat şi entuziast, încolonat de-a lungul traseului zi şi noapte, primindu-i pe concurenţi ca pe nişte eroi ce pleacă într-o cruciadă modernă, împotriva unui inamic nenumit. Fiecare dintre ei are 99 de inamici. Campionii unui nou mileniu. Felul în care Bachman/King a ales să prezinte Marşul, relaţiile dintre concurenţi (majoritatea doar numiţi, feţe anonime şi repede dispărute), umanizarea unei competiţii mortale, omniprezenţa represiunii personificate în trupele speciale, inumane prin repetiţie şi funcţionând fără erori, fac din The Long Walk o carte extraordinară. Totul este distorsionat prin prisma umanităţii, dar perfect credibil şi funcţional, când te gândeşti până unde poate ajunge fascinaţia pentru competiţie. Şi moarte. 


PS: o traducere românească a fost publicată în 2004 la editura Lucman, sub titlul ”Marşul cel lung”. Până acum nu am găsit-o pe nicăieri, este unul dintre puţinele titluri ce îmi lipsesc din colecţia autohtonă King/Bachman. Epuizată şi la editură, din păcate.  

8 comments:

partealuminoasa said...

po' sa ti-o dau eu numa' sa te uiti la ea vreo 5 minute. :))

p.s. acum serios, daca vrei sa citesti varianta in romana ti-o imprumut cu drag.

Cinabru said...

Multumesc frumos. Lucky you. M-am hotarat sa iau toate Bachman-urile in engleza, sa vad cand si cum. Si, mai ales, cu ce. Dar traducerea e buna ?

brightie said...

foarte buna, presupun. :)) n-am citit long walk, insa naratiunea si replicile (stii ca-i plin de dialoguri) sunt atat de "regale", firesti si colorate, ca mi-e greu sa cred ca omu' de-o adaptat-o (mihai dan pavelescu) n-a facut o treaba de nota 10.

Cinabru said...

Atunci nu-mi ramane decat sa astept o reeditare. O voi avea, orice ar fi. Pana imi iau toate Bachman-urile in engleza, cand va fi si asta.

brightie said...

ca sa nu fiu absolut offtopic:
am gasit pe stephen king wiki :))) (habar n-aveam ca exista asa ceva) ce este fornit. dar fornus ce-i?
si in care poveste apare fornit la SK?

Cinabru said...

Brightie: e un site foarte bun, si in continua dezvoltare. Sper sa se tot extinda. Fornus ar fi capacitatea magica a fiecarui Fornit, ce face el daca este bine tratat si bine hranit. Gimmick-ul sau. Trucul sau. Apare in Ballad of the Flexible Bullet, o bucata excelenta din Skeleton Crew, un volum fantastic de povestiri, din pacate inca netradus la noi. Ca si Night Shift, Nightmares and Dreamscapes sau Everything's Eventual. Mi-ar placea sa le traduca tot Mircea Pricajan, daca si cand o fi. Enfin, revenind la Fornit. Aici eroul este un scriitor care ajunge pas cu pas la dementa, dupa ce este convins ca un Fornit traieste in masina lui de scris. Nu spun mai multe, sa nu stric placerea lecturii. De aici si mottotolul de sus.

Simina said...

superba carte, pacat ca stocul este epuizat. La fel si cu Editura Aquila care a scos minunata colectie Cameleon. Imi lipseste Jumatatea Intunecata si stocul este 0 peste tot. Astea doua imi lipsesc si mi le doresc enorm.. :(

Cinabru said...

O am doar in format electronic, la un moment dat sper sa iau Bachman Books. Din seria de la Aquila imi mai lipseste doar Lucruri pretioase. Si nu dau deloc de ea.

Post a Comment

Share This