4 Apr 2012

Iuri Oleşa - Trei grăsani

Nu există nici o carte proletcultistă pentru copii mai eficientă decât această fantezie revoluţionară a lui Iuri Oleşa, neapărat în ediţia mare, cartonată, scoasă în 1987 de editura Ion Creangă în colaborare cu moscovita Raduga. Au mai existat şi altele, dar aceasta era cea ”bună”. 

Pe un fundal hoffmannesc în amestec bine dozat cu principii leniniste, Trei grăsani este basmul perfect al Revoluţiei din Octombrie, repovestită ca o revoltă a muncitorilor şi săracilor împotriva triumviratului despotic şi lacom al celor trei grăsani. Grăsani, pentru că în contrast cu muncitorii slabi, flămânzi, dar cu antebraţe vânoase de culturişti (dacă ne raportăm la iconografia fazei revoluţionar-romantice a comunismului), cei trei sunt puhavi, monstruoşi, diformi. Proletariatul este mândru, slab şi idealist. Grăsanii şi acoliţii lor sunt leneşi, răi şi lacomi. Nimic mai simplu ca dihotomie. Operetă bufă pentru copii. Pentru copii comunişti, care, se ştie, sunt mai buni decât cei burghezi.  

Problema este că citită atunci te transforma rapid într-un potenţial mic revoluţionar, care detesta visceral burghezia şi toţi îmbuibaţii lumii, un activist gata de luptă pentru cauza celor flămânzi şi nedreptăţiţi, gata să uite că părinţii ascultă pe furiş Europa Liberă şi îţi interzic să vorbeşti despre asta. Vrei să lupţi până la moarte alături de armurierul Prospero şi gimnastul Tibul, eventual să-i furi un sărut cast micuţei Suoc. Nimeni altcineva decât Iuri Oleşa nu a reuşit să pună în pagină formula câştigătoare. Ce Tânara Gardă, ce comsomolişti, ce pionieri care îşi dau viaţa în lupta împotriva fascismului, pentru cauza nobilă a partidului... Pe undeva trebuiau şi nişte majuscule. Nu ne trebuie. Important este că, recitită astăzi, îmi pare la fel de interesantă şi bine scrisă, chiar dacă punând totul în context ai un fior de groază când vezi cât de bine poate fi pusă în pagină propaganda. Intensă. Insistentă. Sigur, contează enorm şi factorul nostalgic, dar Trei grăsani e dincolo de mesajul politic o carte pentru copii suprinzător de bună.




Începuturile unui mic revoluţionar

Cum spuneam , dintr-o întâmplare cu iz tămâios a ajuns prima oară un exemplar în mâinile mele lacome. Pentru bunică-mea (Dumnezeu s-o ierte) şi prietenele sale, trecute ca şi ea de 70 de ani şi apelându-se cu madam, instituţia vizitei la cimitir era la fel de importantă ca cea a cafeluţei, Bisericii sau tricotatului. Cel puţin săptămânal se duceau in corpore să îngrijească mormintele, cu ciobul de tămâie, lumânari, stropitoare mică, unelte de grădinărit şi, dacă era cazul, pachete pentru pomană. N-ar fi lipsit pentru nimic în lume, asta era clar. Şi cum noi stăteam destul de aproape de un cimitir cele mai multe dintre madame îşi lăsau lucrurile la noi, să nu le mai care până la cimitir. După ce mă pupau, scuipau de deochi (unele traume nu se şterg uşor) şi sfătuiau să fiu cuminte. Foarte cuminte. Nerăbdător să rămân singur şi mai ales să văd grupul de cucoane ce nu-mi plăceau - mi se păreau cumplit de urâte, cu ceva cotoronţios în fiinţă şi miros de naftalină - fără să pricep de ce le suporta bunică-mea, şi mai ales să le cotrobăi prin sacoşe. Nu ca să iau ceva, ci dintr-un instinct infantil de voyeurist. Să vedem, ce are madam Pandele (nume fictiv) prin sacoşă? De regulă erau cumpărături, tacâmuri de pui, chibrituri, snopi de lumânări, sacoşe, cartofi, eventual ceapă verde şi vegetale de sezon, nimic excepţional. O singură dată am dat lovitura. Una dintre babe avea în sacoşă Trei grăsani, presupun pentru nepoţel. În două zile o aveam şi eu. Eram fascinat. Şi stângist fără să ştiu. Ce stângist, bolşevic fanatizat. Prima dată când mintea a sucombat rapid şi dornic în faţa propagandei. Nu şi ultima. 

Un intermezzo idilic

Cei Trei Grăsani, calmi şi senini
Par trei desagi cu grâne plini;
Stau tolăniţi, făr să gândească;
Au doar o grijă, să le crească
Averile şi curţile, 
Şi cefele şi burţile.
Hei, graşilor, azi pentru voi
Sosit-a ziua de apoi. 

Iuri Oleşa şi câte ceva despre acesta

Prozator, poet, dramaturg sovietic, născut în 1899. I-a cunoscut şi chiar a fost apropiat de Isaac Babel şi Ilf şi Petrov. Lucrează iniţial pentru propaganda oficială, ca mulţi alţii, publică proză scurtă şi poezie, adesea satirice, nu prea potrivite cu statutul său de element esenţial al agitprop. Debutează în volum în 1927 cu Invidia (s-o fi tradus la noi?) cu mare succes, şi, în acelaşi an, apare şi Trei grăsani, scrisă cu vreo trei ani înainte. Este cea mai longevivă dintre scrierile sale, va fi adaptată radiofonic, devine balet, operă, film, etc. Următoarele scrieri, nu puţine la număr, nu mai sunt primite cu acelaşi interes, mai ales că autorul începuse, ca şi alţi iluştri contemporani, să piardă din influenţă şi să cadă în dizgraţie. Dispare din viaţa literară, din fericire fără a lua drumul Siberiei şi fără a fi prins într-un proces cu final previzibil. Greu de spus dacă ar fi rezistat să nu strige ”Trăiască Stalin” în faţa plutonului de execuţie. Mulţi nu au făcut-o. Recuperat târziu, după moartea părintelui popoarelor, moare în 1960. Prea târziu pentru el, deşi continuase să scrie şi să spere fusese practic exclus. Paradoxal sau nu opera sa de referinţă, tradusă şi editată în tot spaţiul sovietic, rămâne Trei grăsani. 

Trei grăsani - o poveste cu un circ, o păpuşă, săraci, trei grăsani şi un acrobat. Plus târgoveţi, oşteni, popor

Tărâmul cârmuit de cei trei grăsani este un amestec de oraş medieval şi societate industrială, lume de basm şi de injustiţie socială intensă, unde cei mulţi şi săraci, în majoritatea lor proletari, sunt oprimaţi şi se revoltă periodic. Sub conducerea celor doi lideri, armurierul Prospero, un soi de Hercule roşcat al meşteşugarilor, şi gimnastul Tibul, secondantul acestuia. Mereu poporul se ridică împotriva tiranilor, şi de fiecare dată este înfrânt. Cadrul este potrivit mai curând pentru un roman revoluţionar romantic, eventual unul de secol XIX, sau pentru o utopie materialist-iluministă, cel puţin la prima vedere. Dar pagină după pagină se construieşte o cetate, un oraş, un ţinut de basm, demn de Grimm sau Andersen. Cu o componentă politică, fireşte, dar cine e perfect? 

În urma unei noi revolte Prospero este prins, iar Tibul ajunge la un anume profesor Gaspar Arneri, un savant simpatizant (fireşte) al poporului, genul de Faust cu gânduri împotriva regimului, ce nu ezită să îl ajute pe rebel. Schimbându-i cu ajutorul unei soluţii pigmentul, Tibul devine aşadar un impresionant şi revoluţionar negru. Care nu peste mult timp reapare în oraş, se luptă aruncând căpăţâni de varză, pregăteşte asaltul asupra palatului. Un revoluţionar-atlet foarte modern, mai să crezi că are în pelerină un exemplar zdrenţuit din Tehnica loviturii de stat.  

Numai că profesorul Arneri este chemat la palatul celor trei grăsani, unde i se dă o misiune imposibilă. Moştenitorul Tutti, cel cu o inimă de fier, unicul urmaş al celor trei tirani, are o păpuşă. O păpuşă fermecată - dacă ar mai exista magia - care poate să cânte, să vorbească, să se mişte, să danseze. Când păpuşa este înjunghiată de un revoluţionar, Gaspar Arneri trebuie să o repare în doar câteva ore, ceea ce este imposibil chiar şi pentru un savant. Convins că va sfârşi la rândul său pe eşafod, ca toţi cei care se împotrivesc celor ”trei porci graşi”, Gaspar Arneri pleacă spre palat noaptea, cu o trăsură. Aţipeşte şi pierde păpuşa pe drum, în întuneric, dar în căutările sale disperate dă peste o trupă de artişti de circ. Printre ei o fetiţă ce seamănă perfect cu păpuşa pierdută. Micuţa Suoc. Care a trăit mereu în arenă, şi nu-şi poate imagina o altă lume. Poate doar una feerică în care prăjiturile sunt gratis. Fireşte, şi artiştii sunt revoluţionari (se pare că aici toată lumea este într-o perpetuă stare de revoltă). Şi se gândesc la un plan - Suoc va lua locul păpuşii pierdute, se va apropia de moştenitor şi mai ales de cei trei grăsani. Cine ştie, poate aşa îl va elibera pe Prospero, temutul armurier, şi va ajuta Revoluţia. Poporul va fi liber, etc, etc. Ceea ce Suoc acceptă, fără să ştie că palatul celor trei grăsani şi mai ales menajeria ascund secretul naşterii sale şi, mai ales, că moştenitorul Tutti nu este ceea ce se credea. Măcar Tutti are prăjituri. 



Într-un final reîncepe revoluţia, chiar când Suoc este la un pas de a fi executată pentru trădare, Prospero şi Tibul sunt în fruntea hoardelor de rebeli dezlănţuiţi, gărzile sunt înfrânte sau trec de partea poporului, iar cei trei grăsani sunt capturaţi şi întemniţaţi. Totul într-un final ce amestecă fericirea bucolică şi entuziasmul revoluţionar, în părţi egale, acea mistică a schimbărilor ce anunţă o lume paradisiac-materialistă, în care nimeni nu va mai fi sărac şi flămând, ci toţi vom fi bogaţi şi sătui. Iar, dacă va fi rău, măcar ai mângâierea că şi ăla de lângă tine crapă de foame. El nu are mai mult, cum nu ai nici tu. 

Sunt momente de comedie pură, mergând până la un fantastic în tonuri puternice şi viu colorate, cu accente de reverie bufă, cum ar fi zborul unui vânzător de baloane, care ajunge să aterizeze într-un tort uriaş, pregătit pentru cei trei grăsani. Şi e la un pas să i se reteze căpăţâna, ca nu cumva să fie plină cu bomboane. Un profesor de dans, dandy burghez, trece printr-o sumedenie de necazuri, pentru că nu înţelege durerea surdă a poporului, preferând eleganţa şi maimuţărelile. Una dintre luptele revoluţiei se desfăşoară în bucătăria palatului, degenerând într-o luptă cu frişcă şi anexe diverse. Foarte dulci. 

Dar Trei grăsani are, cum spuneam la început, şi mult din Hoffmann. Chiar sunt curios dacă Oleşa îl va fi citit, sau e pur şi simplu o stranie coincidenţă. Atmosfera, personajele, replicile, aerul întregului schelet epic, răsturnările de situaţii şi gustul pentru mistere, un Hoffmann la care magia şi farmecele sunt înlocuite de tehnică şi materie, dar ca aer şi echilibru, mai ales ca fantastic, este Hoffmann. Fireşte, mesajul propagandistic este, privit acum, omniprezent. Dar, lucru rar pentru o carte încadrată totuşi în canonul proletcultist pentru cei mici, nu sufocă povestea. Este insidios şi convingător, te face să te încolonezi şi să simpatizezi cu proletarul (până când ajungi să-l cunoşti, ani mai târziu) dar fără a-ţi răpi din plăcerea lecturii. Poţi găsi mai târziu similitudini cu Revoluţia din Octombrie, poţi să îl vezi pe Tibul ca pe Troţki, etc, grilele de interpretare sunt numeroase, dar au făcut-o alţii la primele ediţii. E o revoluţie aparent glazurată cu basm, cu accente sumbre şi naturaliste pe alocuri, o revoluţie în varianta pentru copii. 



La revedere, trei grăsani

Care sfârşesc aşa cum meritau, deşi revoluţionarii din carte sunt mai miloşi decât cei din realitate. Ar mai reedita astăzi cineva Trei grăsani? Şi cum ar fi privită? Ne-am trezi că în tânăra generaţie simpatiile de stânga devin brusc procentual masive? Şi, cel mai important, ar mai scoate cineva Trei grăsani în ediţie cartonată, cu ilustraţii? Cu riscul de a-mi atrage acuze de bolşevic şi perfid proletcultist, e şi astăzi una dintre cărţile copilăriei ce a rămas. Recomand, dacă rezişti la propagandă.


5 comments:

Centrale termice pe lemn said...

Cel mai mult imi place momentul in care citesti ceva si traiesti acele povesti :)

mrg said...

Bravos, dom'le Cinabru!
Bine scris, frumos intors din... tastatura ;-)
La mai multe!!

Cinabru said...

Multumesc frumos. Sper sa mai fie.

cr4yv3n said...

Cartea este mai de 'actualitate" decat credeti. Grasanii nu au fost inlaturati, s-au mutat in parlament.

Cinabru said...

Poate reusim ce au reusit si personajele din carte, pana la urma.

Post a Comment

Share This