18 Jun 2012

Puppet Master (1989)

Apărut în Suspans nr 24

Când vine vorba de filme horror de categorie B, Full Moon Entertainment este unul dintre producătorii deja iconici, cu un număr impresionant de pelicule, poate nu foarte reuşite estetic, poate cu scenarii mai pline de găuri decât un şvaiţer delicios şi original, efecte speciale care ar fi avut nevoie de un buget mai generos, mult sânge, totul condimentat cu nuditate adesea gratuită. Dar categoric văzute şi revăzute de pasionaţii genului. Totul a început în 1989, după ce precedenta casă de producţie a lui Charles Band (el însuşi un veteran al filmelor B) se închisese după un şir de insuccese. Un nou studio – Full Moon Productions. Şi un film, cu buget destul de restrâns şi lansat până la urmă direct pe casetă video. Puppet Master. Categoric, Band nu îşi imaginase că această primă producţie va deveni rapid un „cult-movie” şi debutul unei francize cu nu mai puţin de nouă continuări. Şi un posibil remake, anunţat şi mereu amânat. E adevărat că întreaga serie are numeroase inconsistenţe în povestea generală, detalii şi amănunte aparent importante se schimbă de la un capitol la altul, efectele sunt mai mereu stângace. Şi totuşi. Fără să transforme Full Moon Productions într-un studio de top, i-a asigurat nu doar supravieţuirea, dar mai ales numeroşi fani şi un loc onorabil în istoria genului. Totul începând cu povestea maestrului păpuşar Andre Toulon…

Maestrul păpuşar Andre Toulon

În 1939, în Bodega Bay Inn, California, Andre Toulon, înconjurat de creaţiile sale, pe care le iubeşte şi le vorbeşte asemeni unor copii şi prieteni, adaugă ultimele detalii unei noi păpuşi, Jester. Diforme şi stranii, păpuşile sale antropomorfe nu sunt doar neobişnuite, cât mai ales însufleţite. După cum se va vedea în câteva dintre continuări, i-au asigurat renumele lui Toulon ca cel mai important păpuşar în viaţă, iar spectacolele sale sunt mereu asaltate de public. Pentru că Toulon a descoperit un secret. Păpuşile sale sunt însufleţite, chiar dacă nu vorbesc. Nu tocmai vii, un fel de viaţă magică, se mişcă, se ajută unele pe altele, îşi pregătesc în echipă numerele de senzaţie de pe scenă. Şi mai ales îl iubesc pe creatorul lor. Cum au fost create şi ce le animă rămâne un mister. Încolţit de doi spioni nazişti (nu se ştie cum au ajuns aceştia în California şi de ce îl caută pe Toulon), păpuşarul îşi ascunde creaţiile şi se sinucide. Pentru următoarele cinci decenii păpuşile rămân acolo. Şi aşteaptă.

Aşteaptă Jester, bufonul cu chipul împărţit în trei segmente, ce se rotesc pentru a-i exprima bucuria sau furia. Aşteaptă conducătorul păpuşilor, Blade, păpuşa cu faţa emaciată şi albă, pălărie şi un fulgarin negru, un cuţit în locul mâinii drepte şi un cârlig în loc de stânga. Pinhead, uriaşul cu mâini şi trup enorm, dar cu un cap minuscul, chel şi abrutizat. Tunneler, într-o uniformă de inspiraţie nazistă, are montat pe cap un burghiu. Leech Woman, femeia seducătoare, care ucide vomitând pe trupul victimei lipitori imense. Shredder Khan, ciudata creaţie de inspiraţie orientală şi indianul Gengie, alături de celelalte păpuşi. Ştiu că Andre Toulon a murit din cauza celorlalţi. Şi aşteaptă să îl aducă înapoi.

În 1989 o echipă de investigatori paranormali, bântuiţi de viziuni inexplicabile, se reuneşte în acelaşi loc, căutând răspunsuri la întrebări încă nespuse. Prietenul lor, Neil Gallagher, s-a sinucis în Bodega Bay Inn, la fel ca Toulon, fără ca nimeni să ştie de ce. Cu ani în urmă, împreună cu Neil, au încercat pornind de la rituri egiptene uitate să obţină o formulă pentru imortalitate. Curând, alături de soţia lui Neil, cei patru încep la rândul lor să aibă viziuni şi nu durează mult până când păpuşile să îi vâneze, unul câte unul. Abia spre final cei rămaşi înţeleg că, mergând pe urmele lui Andre Toulon, Neil a reuşit nu doar să obţină nemurirea ca noul Puppet Master, dar mai ales să controleze păpuşile. Acestea îl văd ca noul Andre Toulon, iar martorii trebuie să dispară. Până când noul Maestru Păpuşar face greşeala de a lovi una dintre păpuşi.

Puppet Master – efecte şi defecte

Tot farmecul seriei şi mai ales al primei părţi rezidă tocmai în felul în care păpuşile îi vânează pe intruşi. Felul în care păpuşile îşi ucid victimele nu este doar imaginativ şi adesea original, dar mai ales amuzant, dacă preferi umorul negru, şi îi conferă galeriei de creaţii purtând semnătura lui Toulon un şarm care ar revolta cu siguranţă un spirit conservator. Sigur, Pinhead, Blade, Tunneler sunt ucigaşi, şi cel puţin la început nimeni nu înţelege ce îi face să atace. Este genul de convenţie esenţială pentru horror. Au fost credincioşi lui Toulon, şi acum par să asculte de un altul, un nou Maestru Păpuşar. Sigur că efectele speciale – din fericire suntem departe de CGI şi totul se bazează, încă, pe animatronică şi trucuri de cameră – ar fi avut nevoie de un buget extins. Şi totuşi, în simplitatea şi chiar stângăcia lor, funcţionează şi conving. Păpuşile ucigaşe se mişcă exact cum ar trebui să o facă nişte mici trupuri de lemn, rigide şi în acelaşi timp surprinzător de rapide. Sunt sângeroase şi sadice, nemiloase, atacă fără să ezite. E adevărat că în primul episod rămân nenumărate elemente neclare – cum anima Toulon păpuşile, cum le controla, de unde provin – motivul perfect pentru a continua seria. Charles Band a reuşit să creeze şi să impună în această fascinantă subcultură o serie de mini-eroi memorabili. Ceea ce nu este, orice s-ar spune, un lucru uşor.

Nu înseamnă că Puppet Master este un exemplu perfect de cinematografie, nici măcar pentru un B-movie. Scenariul nu este foarte legat şi inspirat, cu numeroase zone moarte, ritmul naraţiunii este adesea prea lent, iar jocul, cu puţine excepţii, este stângaci şi lasă impresia de amatorism. Dar întregul, aparent paradoxal, are un farmec aparte. Şi mai ales funcţionează, cu toate defectele sale. Chiar dacă cele nouă continuări sunt extrem de inegale şi consensul general este că nu au mai atins nivelul primei părţi, pentru a nu mai vorbi de erorile şi contradicţiile din scenariile ulterioare, Puppet Master rămâne un titlu de referinţă. Dacă vrei să vezi o altfel de poveste cu păpuşi. Un fel de Pinocchio altoit cu Freddy Krueger.

2 comments:

Paul D. Adrian said...

Foarte faina recenzia! Mi-a adus aminte de o alta serie de categoria B, filmata chiar in Romania, de aceeasi casa de productie - Full Moon. Este vorba de Subspecies... chessy but very entertaining!

Te-am adaugat cu cea mai mare placere la lista mea de bloguri preferate (www.pauldadrian.blogspot.com)!
Ne mai citim...

Cinabru said...

Subspecies nu am vazut, dar nu e timpul trecut, pentru ca Full Moon intra usor in categoria mea de Guilty Pleasures. Multumesc si ne mai citim. Si aici, si la tine, si in Suspans.

Post a Comment

Share This