Noutăți de la Nemira - serie Lovecraft și una bucată antologie

Două cărți pe care le așteptam cu nerăbdare de ceva vreme. Mă bucur să văd că Nemira continuă seria de titluri horror, de această dată cu o antologie ce se anunță foarte bună și mai ales cu primul volum dintr-o colecție ce va reuni (teoretic) cele mai bune scrieri H.P. Lovecraft. Se anunță un pre-Crăciun pe gustul meu. Încă nu am luat cărțile, probabil săptămâna viitoare să le am și eu pe raft.

Finaliștii la final

Am terminat și Omar cel orb, ultimul din cele cinci romane finaliste la a doua ediție a Premiului ”Augustin Frățilă”. O surpriză din multe puncte de vedere (nu spun dacă una plăcută sau neplăcută). Categoric altceva decât mă așteptasem la prima vedere. Săptămâna viitoare voi trimite și punctajul meu, fatalmente subiectiv. 

Am ales deja locurile 3, 4 și 5, fără prea multe ezitări și reveniri, dar încă nu sunt sigur cine va fi pe locul 1 din cele două rămase. Blestemul Balanțelor - indecizia. Combinat cu valoarea apropiată a celor două titluri. Presupun că voi scrie mai pe larg despre fiecare din cele cinci după marea finală. Eventual cu un prim articol cu punctajele pentru fiecare și scurte prezentări. 

Black Gold Special

Tutun : cavendish

Aspect tutun : ribbon

Aroma : fructată, dulce-acrișoară

Tărie : scăzută

WAF : mediu

Prezentare : cutie de 100 g

Au fost vremuri demult apuse în care un tutun din seria Borkum Riff îmi părea nu doar fumabil, ci chiar destul de bun. Și alte amestecuri pe care îmi doresc a le uita. Dulcea nevinovăție a lipsei de experiență și a gusturilor în formare... Dacă este ceva ce am învățat când vine vorba de tabacuri este să evit pe cât posibil mixturile ieftine, eventual de care nu am auzit mai nimic, și e o prudență care în general funcționează. Și mă ferește de nicotinice deziluzii. Numai că, la fel ca orice altă regulă, presupune și excepții.

Despre Keene și Wilson în Revista de Suspans nr 13

A apărut numărul 13 al Revistei de Suspans, în care am și eu două prezentări/recenzii. 

Prima, Molasar, este despre clasicul roman horror The Keep, publicat de F. Paul Wilson în 1981 și ecranizat, din păcate, doi ani mai târziu. În afara coloanei sonore și a momentelor de umor involuntar este genul de film pe care ar fi mai bine să-l dăm uitării. Definitiv. Dar cartea, fără a fi perfectă, este deja un titlu de referință al genului. Recomandată. 

A doua este Dumnezeu există, dedicată unei surprinzătoare nuvele semnate de Brian Keene, unul dintre autorii noului val de care sunt mai mult decât încântat, și care a reușit aici, păstrându-și stilul, o schimbare radicală a temelor sale preferate. Foarte bună, chiar excelentă, și până se va traduce și la noi (dacă, vreodată) tot e-book-ul este soluția. 

Și sunt multe altele de citit în numărul 13. Multe. Și îmi place coperta. Nu știu cine le face, dar sunt reușite. 

Trei titluri din Colecția Enigma

Am primit recent trei titluri din Colecția Enigma a Editurii Univers. Mă bucur când ocazia să descopăr noi titluri thriller-suspans, sper să fie doar începutul. Am început printre picături să citesc numărul 2 și până acum este o surpriză foarte plăcută. Sper și celelalte să fie la fel de interesante. Recenzii în scurt timp aici și/sau în Revista de Suspans. 

1. Claudia Pineiro - Betibú

2. Adam Creed - Justițiarii

3. Sissel-Jo Gazan - Pană de dinozaur

Memoir '44

Între wargame și joc de noroc. Plus zaruri. 

Produs de cei de la Days of Wonder în 2004 și creat de Richard Borg (designerul care a imaginat sistemul Command and Colors și are în portofoliu alte câteva wargames, precum Battlelore sau Battle Cry) Memoir '44 a avut de la bun început atât fanii săi, încântați de aspect, funcționalitate și mai ales de seria aparent interminabilă de extensii, cât și detractorii înverșunați, care vedeau în Memoir un soi de blasfemie adusă genului, un joc în care hazardul juca adesea un rol mult mai important decât strategiile minuțioase și putea să aducă la disperare un pasionat. De la Axis and Allies (un Behemoth ca număr de apariții și cel mai cunoscut titlu de gen) până aici drumul era lung și marcat de nenumărate diferențe.  

Pentru că Memoir 44 este înainte de orice un joc simplu, foarte ușor de învățat, și poate cel mai potrivit prim pas pentru cei care au păstrat nostalgia soldățeilor de plastic din copilărie. Am avut și noi, fie cei românești, turnați în matrițe adesea inegale care îi făceau să aibă mari probleme de stabilitate. Mai târziu pungile cu seturi Made in China sau Made in Taiwan, excelenți și foarte colecționabili, care au dispărut în majoritatea cazurilor în acel vortex nostalgic și misterios unde se pierd cele mai multe jucării și cărți de benzi desenate. M-a atras din start tocmai pentru că îmi plac jocurile din categoria numită ”ameritrash”. Nu vreau cubulețe de lemn viu colorate, ci figurine. Nu mecanici ingenioase și revoluționare, ci o poveste și o tematică bine implementată. Chiar dacă mă costă mai mult. 

Prezentare oficială

Memoir 44 a fost din start conceput ca baza unui sistem cât mai ușor, fără reguli deosebit de complicate, fără calcule peste calcule, tabele cu valori și excepții de la regulament, fără să trebuiască să măsori distanța dintre unități cu vreo riglă miniaturială. Wargame cu miniaturi din plastic, plasat spre finalul celui de al Doilea Război Mondial (de unde și titlul) oferă un set de scenarii, 16 la număr, plus unul pentru varianta Overlord (pentru care ai nevoie de încă o copie a jocului de bază). Succesul a fost peste așteptări, este și astăzi unul dintre cele mai populare titluri Days of Wonder, și a avut până în prezent un număr impresionant de extensii și suplimente, inclusiv o geantă care să le includă pe toate. Armate noi - britanică, japoneză, rusă - cu scenariile, jetoanele, tokenele aferente, hărți în deșert și de iarnă și două Campaign Books, o extensie epuizată în prezent cu avioane, un pachet cu o campanie de iarnă, o imensă extensie cu 186 de figurine noi. Etc. Dar pachetul de start este suficient pentru început. Deși s-ar putea să nu ne ajungă prea mult timp. 

Partidă în desfășurare

Componente și surprize

Într-o cutie de dimensiuni normale pentru un boardgame, cu o grafică impresionantă, găsești o micuță comoară pentru un wargamer în devenire:

- manual cu instrucțiuni și scenarii, color, ilustrații, foarte clar și foarte bine tipărit. Reții esențialul de la prima lectură. Nimic stufos. 

- o hartă dreptunghiulară cu șase secțiuni și două fețe, pădure/plajă, împărțită în hexagoane și având pe laturi secțiunea pentru medalii. 

- 72 de jetoane - hexagoane pentru teren, medalii, Forțe Speciale, etc. 

- 70 de cărți cu ordine pentru unități, plus un set de informații succinte despre tipurile de teren, obstacole, ca să nu mai consulți manualul. Plus un suport din trei segmente, de plastic, pentru fiecare parte. 

- motivul pentru care am ales Memoir 44: două inserturi din plastic pline cu miniaturi pentru forțele Axei și Aliați, fiecare având 42 de infanteriști, 24 tancuri, 6 piese de artilerie, 18 obstacole (saci de nisip, sârmă ghimpată, baricadă). Totalul este mai mult decât generos. Axa este de un gri închis, Aliații verzi. Plus un ingenios suport pentru cărți. Miniaturile, deși de circa 28-30 mm înățime/lungime (după caz, tancuri au cam 3.6 cm) sunt surprinzător de detaliate. Nu perfecte, dar suficient de bine făcute, iar pe forumul boardgamesgeek se găsesc destule exemple de armate pentru Memoir pictate. Și când vezi o miniatură de 3 cm pictată, inclusiv arma... există pasionați dincolo de înțelegerea umană comună. Păcat că îmi lipsește orice doză infimă de talent în această direcție. 

- opt zaruri din lemn, cu simboluri (grenadă, tanc, stea, steag, infanterie). Practic ele rezolvă confruntările dintre unități. 

Suficient pentru un wargame memorabil. 

Un scenariu de Memoir 44

Exemplu de carte tactică

Sistemul este de o invidiabilă accesibilitate, și după primele partide mai ezitante nu mai ai nevoie de manual. Alegi un scenariu din cele 16, așezi pe hartă hexagoanele de păduri, râuri, orașe și restul în locurile indicate, adaugi obstacolele și unitățile pentru fiecare armată, împarți numărul de cărți de comandă necesar. O unitate de infanterie are patru unități, una de tancuri trei, artileria două. Și e o plăcere la început când vezi harta plină de unități, chiar dacă de dimensiuni reduse. Alternativ, fiecare jucător alege dintre cărțile de comandă una singură. Harta este împărțită în trei sectoare - stânga, centru, dreapta - și majoritatea cărților îți permit să muți una, două sau mai multe unități dintr-un sector. Cărțile tactice, mai puține la număr, permit atacuri aeriene, cresc numărul de mișcări, permit un contra-atac și altele. 

Infanteria se mută un hexagon și poate ataca, tancurile până la trei, artileria unul singur și nu mai poate să tragă. Atacul este și el cât de poate de simplu, fără calcule prea complicate. Dacă unitatea ta vede una inamică (celebrul line of sight) și este la o distanță potrivită atunci aruncă un număr de zaruri, în funcție de numărul de hexagoane, teren și alte modificări. Maxim trei, minim unul. Grenadă sau simbolul unității atacate înseamnă eliminarea unei miniaturi, steagul forțează de regulă retragerea plutonului, steagul este ratare. Se adaugă penalizări sau avantaje în funcție de tipul unității sau al terenului. Până la urmă e cam greu pentru un tanc să se descurce în pădure, unde infanteria sau Rezistența Franceză primesc bonusuri deloc neglijabile. O unitate eliminată total înseamnă o medalie, un punct de victorie, și mai poți câștiga puncte dacă ocupi și ții anumite obiective de pe hartă (în general orașe). Și tot așa, alternativ, până când Aliații sau Axa strâng numărul necesar de medalii. Simplu. Ușor de copiat, ceea ce s-a și făcut. O partidă nu depășește o oră, în cel mai bun caz. Teoretic se poate juca de la opt ani, în practică și un copil de șase ani, ajutat puțin să citească textul cărților de comandă, s-ar putea să îți ofere, cu dragoste filială, o înfrângere usturătoare. 

De ce funcționează? De ce nu?

Categoric, nu este genul de joc recomandat celor pasionați de strategii militare autentice sau celor care își doresc un joc pe cât posibil realist. Poți să ai o tactică aparent invincibilă și să ai ghinionul ca mâna de cărți să fie un adevărat coșmar. Poți să te descurci mai mult decât bine, și într-un atac aparent de rutină adversarul să aibă un noroc porcin, și cu un soldat singuratic, ultimul supraviețuitor al plutonului distrus, să îți elimine o divizie completă de trei tancuri. Rar, dar se întâmplă, și tocmai acest amestec de hazard și enervare fatalistă îi face pe mulți să evite Memoir 44. 

Zaruri de Memoir 44

Unele scenarii sunt mai dificile pentru Axă, altele pentru Aliați, dar jucătorii vechi afirmă că oricare poate fi câștigat, cu o sinteză inspirată de strategie și noroc. Pe mine tocmai asta m-a atras. Îmi dorisem de multă vreme un wargame, am fost tentat de mult mai voluminosul și complexul Tide of Iron, dar după primele partide mi-am dat seama că acest simplist Memoir 44 este mult mai distractiv decât mă așteptasem. Accesibil. Frumos. Plin de miniaturi. Și cu suficient extensii și modificări cât să aibă o viață foarte lungă. Sper să iau în viitorul apropiat o extensie cu o nouă armată. Fie rușii, fie japonezii. Primii ar avea ei Ofițerul Politic, dar să urli Banzai în timp ce zdrobești Aliații... priceless. 

Cam asta găsiți în cutie. Nice. 

Cumpărat de la Gamesstop.ro. De la care am mai luat în timp și alte jocuri, majoritatea prezentate aici. 

Foto: boardgamesgeek.com, daysofwonder.com, 

Am ajuns la Hotel Universal

După Cronicile genocidului (Radu Aldulescu) și Șoseaua Cățelu 42 (Alina Nedelea) am ajuns și la al treilea titlu din cele cinci finaliste ale concursului. Hotel Universal de Simona Sora. Să vedem ce și cum, începutul mi-a stârnit curiozitatea. Mai pe larg despre fiecare titlu când o veni vremea.

În pauze cred că ar merge și un boardgame, eventual o partidă de Memoir 44. Singur, sau eventual împotriva unei dintre personalitățile mele complexe, care va avea șansa de a juca, firește, cu Aliații. 

Premiul Augustin Frățilă - romanele finaliste

Juriul de specialitate ( Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache) a ales cele cinci romane finaliste la Premiul Literar ”Augustin Frățilă”. Cel mai bun roman românesc din 2012. 

1.  “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, Editura Cartea Românească, 2012

2.  “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2012

3.  “Hotel Universal”, de Simona Sora, Editura Polirom, 2012

4.  “Omar cel orb”, de Daniela Zeca, Editura Polirom, 2012

5.  “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea, Editura ALLFA, 2012

Cinci din 56 înscrise. Am citit doar două dintre ele până acum. Unul a fost foarte bun, așa cum mă așteptam de altfel. Și dacă n-ar fi prea devreme poate pe el aș miza pentru marele premiu. Celălalt a ajuns mai mult accidental pe lista de lecturi și a fost o surpriză, una foarte plăcută. Nu dau mai multe detalii acum care sunt cele două cărți, dar cum anul acesta am onoarea de a face parte din juriul bloggerilor voi scrie despre toate cinci (și nu numai) pe parcurs. Și din cele rămase în afara finalei sunt câteva care merită citite, dar și despre acestea pe viitor. Marele premiu va fi decernat pe 7 noiembrie 2013. 

Despre oroarea din Innswich în Revista de Suspans nr 12

Un horror lovecraftian de zile mari și poate cel mai bun Edward Lee citit până acum. A reușit perfect să folosească stilul și atmosfera Maestrului, cu improvizații și schimbări personale foarte inspirate. 

Despre The Innswich Horror de Edward Lee în numărul 12 al Revistei de Suspans. 

Despre Joyland în Revista de Suspans

Noul Stephen King, Joyland, s-a dovedit chiar mai bun decât sperasem. Ar merita tradus și la noi cât mai repede, dar cine știe când, și cine, sau unde. Cum am spus/scris și cu alte ocazii King reușește să se joace din nou, într-o manieră doar aparent atipică pentru el. 

O mică prezentare cu titlul Tărâmul fericirii în numărul 11 al Revistei de Suspans. 

Aștept Dr. Sleep...