Bret Easton Ellis – American Psycho

Am citit cartea cu ceva timp in urma. Imi amintesc cu o inspaimantatoare precizie ca anumite pasaje m-au facut aproape sa vomit la prima citire. Eram ingrozit si fascinat. Dupa prima lectura, am fost convins ca este o carte esentiala pentru literatura postbelica, definitorie pentru America anilor 80, dincolo de stralucirea ambalajelor, Patrick Bateman era definitia eroului negativ, iar Ellis un animal furibund al scrisului care nu se temea sa incalce orice tabu. Ceea ce, aveam sa aflu, l-a plasat pe lista celor mai controversati autori si i-a adus mai multe amenintari cu moartea, unele foarte reale. Am recitit cartea sau pasaje din ea de mai multe ori, si mi-am pastrat parerea. Este una dintre cartile mele de suflet.

Povestea, pe scurt : personajul principal, Patrick Bateman, este un tanar om de afaceri, bogat, frumos, perfect, pasionat de mancarurile fine, cocaina, hi-fi, haine, incaltaminte si accesorii de lux, muzica la moda, sexul ca sport cu femei din aceeasi lume si la acelasi nivel. Are o viata perfecta, este un yupee invidiat de multi, dar ceva lipseste. Iar acea senzatie lipsa, acea traire a carei absenta il sufoca, o va gasi in viol, tortura si in final in crime de un sadism cumplit, ireal si totusi intalnit adesea in stirile din ziare sau de la televizor. Bateman ucide in feluri abominabile, ajungand la necrofilie si canibalism, dar nimeni nu isi da seama. Viata lui merge mai departe, cu acelasi curs, in aparenta desavarsit de perfecta, in timp ce apartamentul sau de lux este plin de bucati de cadavre care se descompun bacovian. Incearca sa fie crezut, isi marturiseste crimele, dar lumea autista in care traieste, cool, trendy si perfect, nu il crede ; el nu exista decat ca o imagine exterioara, perfecta, superba, dar falsa. In final, nu stii daca Bateman chiar a facut totul, chiar a ucis, mutilat si torturat, fara ca cineva sa indrazneasca sa il acuze, sau pur si simplu isi imagineaza totul, ca un debuseu care il ajuta sa reziste ritmului monoton de perfect al vietii. Nu stii, si tocmai aceasta incertitudine il face pe Bateman un simbol. Intr-un fel, finalul aminteste de sfarsitul deschis din Taxi Driver, capodopera omului singur al lui Dumnezeu. Bateman nu are Dumnezeu, dar poate vorbi ore intregi despre haine de lux, despre feluri de mancare exotice, despre ultimul album aparut. Despre nimic. Discutiile cu prietenii lui sunt repetitive si maladive : se comenteaza hainele, se propun noi iesiri, se discuta calitatea femelelor grupului, afaceri, muzica, fiecare se lauda, nimeni nu exista de fapt.

Ellis este un artist care, dupa mine, a invatat mult de la Sade, maestrul nenumit, dar a mers mult mai departe decat acesta, a indraznit mai mult, a depasit mai multe limite. Bateman este natural in dementa sa inventiva, Bateman este posibil si cu siguranta asasini reali, din buletinele de stiri, au facut ceva asemanator, poate cu mai putin rafinament Bateman este idealul anilor ’80, o personalitatea schizoida care ucide pentru a atrage atentia asupra sa. In esenta, Patrick Bateman este o fiinta ingrozitor de singura si nefericita, fara capacitatea metafizica de a constientiza asta, asa ca se elibereaza orgasmic prin violenta si distrugere. Moartea nu este pentru American Psycho – genial titlu – decat o evolutie fireasca a inutilitatii scumpe in care traieste. Moartea este un moft al celui bogat, care are tot ce se poate cumpara si vrea sa cumpere si mai mult. Nu avem aici un Raskolnikov al anilor ’80, nu avem profunzimi abisale ale sufletului, avem un maniac de manual care vrea putina viata. Si cum nu o poate avea, o ia pe a celorlalti. Nu avem nici revolta din mai tarziu Fight Club, nu avem proto-Generatia X, Bateman este un om bolnav, nu un rebel romantic si nihilist.

Material, are totul. Pentru sine, nu are de fapt nimic. Nimic nu exista cu adevarat. Aceleasi chipuri inexpresive pe care le cunoaste de la slujba, aceleasi restaurante, aceleasi femei, aceleasi haine, totul se repeta ciclic. Toate lumea din universul sau se imbraca la fel, vorbeste la fel, reguleaza la fel, mananca la fel, este un taram al clonelor, din care Bateman incearca sa evadeze in stilul sau. Crima, violul, tortura, sunt pentru Bateman, stapanul lumii sale, practic intangibil datorita banilor si pozitiei profesionale, o placere ca trabucele fine, bauturile scumpe, hainele de firma. Nimic mai mult. Nici un moment eroul nu se simte vinovat pentru ce face, si-ar dori mai mult, spera mai mult, ucide intr-un ritm tot mai alert, cu mai multe detalii, cu mai multa inventivitate, in speranta ca ceva se va schimba. Pentru ca aceasta este drama lui Bateman : nimic nu se schimba. Isi marturiseste crimele – toata lumea doar se face ca il asculta. Ucide un vag cunoscut, este interogat de politie – si totusi este de neatins. Vrea putina atentie, vrea sa fie vazut cu adevarat, ascultat cu adevarat, vrea sa discute cu cineva, vrea ca cineva sa il creada, sa il ajute, sa il vindece. Nimanui nu ii pasa. Este condamnat sa traiasca intr-o lume perfecta. Mereu. Un revoltat fara iesire, va dispare din nou in lumea sa de manual de marketing. Un strigat inutil de ajutor. Alienarea interumana este totala.

American Psycho este un roman socant, pe care multi il vor gasi insuportabil. Pentru mine, ramane o carte esentiala, o capodopera, iar Ellis un mare artist al cuvintelor, beneficiind si de o traducere excelenta, care nu se fereste de “vulgaritatile” presarate in momentele cheie. Cosmarul volumului nu este neaparat crima. Aceasta devine banala, si tocmai de aceea Bateman o infrumuseteaza prin sadism. Banalitatea raului este o realitate oriunde. Adevaratul monstru al cartii nu este Bateman, ci lumea care l-a facut posibil, care l-a creat, l-a incurajat si il acopera. Poate ca Bateman este de fapt nebun. Poate ca lumea este dementa. Nu se stie niciodata.

Filmul (de fapt filmele) sunt foarte slabe. Pur si simplu. Nu s-a inteles nimic din ce a vrut sa spuna Ellis. Cum se intampla mai mereu. Sunt multe altele de spus. Prefer sa nu o fac. Cititi cartea, daca rezistati la scenele mult prea dure pentru sensibilitatea oricui. Aveti nevoie de un stomac puternic, dar merita.