Amelie Nothomb - Antichrista

Nu am fost niciodata un admirator al deja celebrei Amelie Nothomb. A scris mult, a publicat mult, are o biografie mult mai interesanta decat opera, a fost tradusa in mai multe limbi, premii, distinctii, elogii, are un stil profund personal, nu ezita sa provoace controverse, o citesti usor si nu fara placere. Cu toate acestea, intotdeauna ceva mi s-a parut ca lipseste. Ceva greu de definit poate, dar care ma face sa nu caut sa o citesc cu frenezie, si cu atat mai putin sa o recitesc. Asa cum exista "disposable pop", asa exista si "disposable books". Sunt bune, sunt placute, au ceva de film american de sambata seara, insa nimic mai mult. Genul de carte pe care o termini in doua ore.

Nici "Antichrista" nu face exceptie. Desi mi s-a parut mai buna decat alte titluri marca Nothomb. Dar nu o carte care ramane. Cat de mult iti poate cotropi un prieten viata, cat de departe poate merge prezenta sa, cum te poate sufoca ? Si cat de bun prieten iti este ? Dar cand vine vorba de doua adolescente, una practic invizibila pentru ceilalti si una adorata de intreaga lume ?

Blanche, prin forta lucrurilor eroina secundara a cartii, este o adolescenta timida, speriata, indepartata de toti si de toate, care prefera singuratatea, uneori cartile, si careia ii este imposibil sa se adapteze. Asperger de manual ? De ce nu, chiar daca nu este numit. Stearsa, usor de ignorat, se va trezi in lumea ei cu seducatoarea Christa, opusul a tot ceea ce este Blanche.

Va amintiti filmele americane cu adolescenti, povesti stas in care ceea ce conteaza mai mult este "popularitatea" ? Popularitate pentru care ai face orice ? Majoreta blonda cu bust generos, care se duce la "date" cu jucatorul de fotbal american, cu profil perfect si frizura pe masura ? Invidiata de restul fetelor care isi doresc sa ajunga in locul ei ? Cam asa este si cazul Christei. Doar ca pentru ea este ceva natural. Toata lumea o adora, toata lumea ii cauta prietenia, toti vor sa o asculte si sa ii stea alaturi. Christa exercita o vraja neinteleasa asupra lumii, este o viitoare femeie frumoasa, este o forta careia timida Blanche nu ii poate rezista. Iar cand Christa se invita la Blanche, nu mai poate fi oprita. Ii ravaseste camera virginala, se dezbraca si socheaza cu nuditatea, o forteaza si pe Blanche sa renunte la secretul hainelor. Ceea ce cititorii visatori sperau sa se transforme intr-o scena de lesbianism este in fapt zdrobirea timidei Blanche. Fara haine, ridiculizata de Christa pentru formele ei copilaresti, Blanche observa cu groaza cum aceasta ii cucereste ultima reduta. Lumea cretina, falsa si plina de sclipici de care Blanche se ascunde ii cotropeste lumea interioara prin aceasta Anti-Christa.

Parintii lui Blanche sunt vrajiti de farmecul noii prietene, ii cer sa o scoata pe Blanche din carapace, sa o ajute sa isi faca prieteni, sa o transforme intr-o adolescenta populara. Mai mult, impresionati de povestea vietii Christei - copil sarac, locuind intr-un orasel mizer, munceste pentru a se intretine, studiaza stiintele politice - parintii o "adopta" si ii propun sa locuiasca, gratuit, alaturi de Blanche. In camera ei. In casa lor. Sora pe care Blanche - ce descopera cu oroare cum Christa se transforma in Anti - Christa - nu a avut-o niciodata. Copilul pe care ei nu l-au avut. Copilul pe care si l-ar fi dorit, dar zeii au fost mahmuri, si le-au dat-o pe Blanche.

Indepartata de propria familie, pusa in umbra de aceasta posesiva si agresiva sora impusa, Blanche stie ca pentru a distruge Anti-Christa – exceptand omuciderea voluntara, cu numeroase detalii sangeroase – trebuie sa ii distruga imaginea. Trebuie sa ii afle secretul. Oricine are un secret care ii distruge imaginea publica. Oricine a ajuns ca Anti-Christa. Iar secretul Christei este previzibil. Atat de previzibil incat finalul se prabuseste intr-un cliseu dulceag, de-a dreptul gretos.

In concluzie, o carte de citit cand asteptati trenul, autobuzul sau tortura pe scaunul destinului. Lectura usoara, nu atat de facila pe cat pare si nu atat de buna pe cat si-ar dori un scriitor de calibru. Bubble-gum story. Nu spun ca este ultima carte de Amelie Nothomb pe care o voi citi. Dar nici nu as regreta daca ar fi. Nu o recomand.