15 Sep 2008

Queen + Paul Rodgers – The Cosmos Rocks

Noul album Queen. Sau Queen + Paul Rodgers. Ascultat, reascultat. Hmmm… In primul rand nu mai avem nici macar o piesa cu Freddie. Pentru ca tot inainte de lansare se facusera speculatii peste speculatii. In al doilea rand, albumul nu mai suna deloc a Queen. Catusi de putin. Pare mai curand, din cat imi dau seama, un album Paul Rodgers/Bad Company/whatever, featuring Brian May, Roger Taylor si altii. Chiar pe alocuri mi s-a parut ca ascult un album solo Roger Taylor, ceea ce nu este deloc un lucru bun. Cine se asteapta la un album in stil Queen va avea, ca si mine, o mare dezamagire. Red Special-ul parca nu mai este Red Special, Roger Taylor este undeva departe in mix, nici o piesa nu este memorabila, nu ramane in urechi, singurul care se simte bine parand a fi Paul Rodgers. Nu mai vorbesc de lipsa lui John Deacon.

Cei care pot trece peste faptul ca nu mai este Queen si il plac pe Paul Rodgers vor descoperi un album poate nu prea rau, aproape OK. Doar ca nu se remarca prin absolut nimic. Cel mai bun este Paul Rodgers, care atunci cand nu incearca sa cante piesele lui Freddie - misiune imposibila - canta in stilul sau. Si suna bine, chiar daca nu iti place genul. Albumul a iesit de altfel foarte bluesy, dar si numeroase momente country (greu de suportat) si ii pune vocea in valoare excelent, dar cam aceasta este singura parte pozitiva. In rest dupa maxim cinci piese ai senzatia de somn de plumb, sau de nervi intinsi, in asteptarea unei piese pe care sa o retii si/sau fredonezi. Nu se intampla.

Albumul are momentele sale, dar si piese care nu se mai termina, fie enervante, fie plictisitoare, fie ambele. Si nu sunt putine : Small, Call Me, pasaje din alte piese. Are si piese mai bune, chiar placute, precum Say It’s Not True, Voodoo, Through the Night. In ansamblu este de o surprinzatoare platitudine, dar nu pot sa nu ma intreb ce ar fi facut Freddie din piesele astea. Ma tem insa ca nu prea mult. Cand ai material prost din start, nu mai faci minuni.

Versurile variaza si ele intre mediocru si penibil, departe, foarte departe de ce reusea Queen inca din primele albume sau de textele de pe Innuendo sau chiar A Kind of Magic. Faptul ca cei trei sunt profesionisti nu mai poate salva prea mult, cand ai piese slabe, texte pe masura si senzatia ca au scos un album pentru ca trebuia sa editeze ceva, nu pentru ca aveau ceva de valoare. Mi-e groaza cand ma gandesc acum ca urmeaza ditamai turneul mondial, in care albumul asta va fi intr-un fel sau altul promovat. Doar trebuie sa se vanda.

Queen + Paul Rodgers poate fi un proiect pe care il sustii sau pe care il vezi ca o alegere neinspirata pentru trupa. Eu fac parte din a doua categorie. Queen a luat sfarsit in 1991, asta este. Dar chiar si fanii Queen + Paul Rodgers nu cred ca vor gasi “The Cosmos Rocks” un album remarcabil sau macar foarte bun. Cei mai duri il vor gasi foarte prost.

Concluzie : albumul nu mai are nimic in comun cu ceea ce a fost Queen, este cu totul altceva. Nimic sa te lase cu pulsul ridicat. Multi vor fi dezamagiti, dar cei care il tolereaza/plac pe Paul Rodgers vor avea o surpriza interesanta. Nu mi-a placut prea mult si sunt foarte mici sansele de a-l reasculta prea curand. Nici nu il recomand. Pana si coperta este stupida. Trist final pentru ce a fost Queen.

Personal...prefer sa ascult Body Language pe repeat. Doua-trei zile. Si tot e mai bine decat The Cosmos Rocks.

Foto : amazon.co.uk

25 comments:

DeMaio said...

Ai dreptate, în mare parte.
Acum sunt la Through The Night, poate prima piesă care îmi place mai mult. Şi are un clar parfum de Bad Company şi asta.
Mdeah. Oricum...este frumos că istoria merge înainte.

Cinabru said...

Pe mine m-a dezamagit foarte mult. Singura parte buna e Paul Rodgers, in rest nu mi-a placut nimic. Through the Night e draguta, dar nimic mai mult. Mai bine isi scotea el album si gata, ca asta a iesit.

Lascaris said...

Am ascultat si eu o piessa, Paul Rodgers parca era gatuit, nu avea suflu. Freddie avea amploare, dinamica si inspiratie.

Cinabru said...

Lascaris, mi-e si teama sa mai fac astfel de comparatii. Dar din tot albumul parca doar Paul Rodgers se simte bine si face muzica. In rest...dezastru.

DeMaio said...

Băi, să ştii că Paul o duce foarte bine. Nu ştiu ce este cu ceilalţi. Pe bune.

Cinabru said...

Demaio : Paul e singurul care pare ca se simte bine si stie ce face. Nu e genul meu, dar obiectiv vorbind suna bine. Restul ma ingrijoreaza. Rau.

Razvan said...

Ahmmm... Sunt primul care va fi de partea cealalta a baricadei (va spun asta, ca sa stiti de la inceput ce cititi, sau nu)

In primul rand, nu inteleg chiar deloc de ce cinabru se refera la The Cosmos Rocks ca fiind un album Queen. Toata lumea stie ca formatia Queen nu mai este,si, ATENTIE!, nici nu incearca sa mai fie. Brian May a spus-o in nenumarate randuri ca acesta nu va fi un album Queen. Trupa se numeste "Queen+Paul Rodgers" ca un intreg, si nicidecum "Queen" "+" "Paul Rodgers". De aici si nedumerirea mea fata de cele scrise mai sus. Nu inteleg de ce aceasta trupa este comparata cu ce a fost Queen. Daca doresc, si eu imi pot face o trupa cu numele Queen+Cutarescu, si sa cant lautareasca. Bine,bine, veti spune ca de ce Brian si Roger nu au revenit la denumirea de Smile. Simplu, pentru ca ei sunt perceputi la nivel de mapamond drept Queen, nicidecum Smile.

Cea de-a doua nelamurire a mea consta in faptul ca ii criticati pe baieti ca suna prea "bluesy", sau prea "country". Ca orice alta trupa, Queen+Paul Rodgers canta stilul lor si nu stilul Queen. Irisul canta Iris si Phoenixul, Phoenix, clar. Si, in plus de asta, amintiti-va va rog cate genuri muzicale a cantat Queen de-a lungul anilor.

La litera c, as mai adauga faptul ca Paul Rodgers nu ii tine locul lui Freddie si nici nu vrea sa i-l tina. Daca ar fi incercat sa fie Freddie (sa-l imite deci), ar fi fost probabil cel mai hidos si mai josnic lucru posibil, caz in care va dadeam dreptate.

In concluzie spun doar atat: The Cosmos Rocks este primul album (foarte reusit) al trupei Queen+Paul Rodgers. Este un album bun, cu melodii chiar foarte reusite, marea majoritate.
Este un album adresat fanilor muzicii bune,de calitate, si nu doar fanilor Queen.


Cu respect, si cu speranta ca nu v-am plictisit, Razvan.


GOD BLESS THE QUEEN!

Cinabru said...

Razvan : in nici un caz nu se pune problema de plictiseala. Multumesc pentru comentariu.

Sa le luam pe rand. Brian a spus mereu ca este tot Queen, de aceasta data in colaborare cu Paul Rodgers. Si atat timp cat live folosesti piesele vechi, imagini cu Freddie, ii dedici cantece lui Freddie, etc, etc, eu cred ca trupa este in continuare Queen. Cu un alt vocal si basist.

Albumul nu mi-a placut, catusi de putin, pentru ca este prea mult pe stilul lui Paul Rodgers, si prea putin Queen. Dar am spus ca pe tot albumul singurul lucru bun este Rodgers.

Paul Rodgers nu ar fi trebuit atunci sa incerce sa cante piesele din perioada Freddie, in acest caz. Oricum nu a facut-o tocmai reusit. Ca sa folosesc un eufemism...

De gustibus. Albumul nu mi-a placut, este cel mult mediocru si departe chiar de cel mai slab album Roger Taylor (take your pick). Imi pare rau ca sub titulatura Queen, fie si cu + Paul Rodgers, a aparut asa ceva.

In definitiv e vorba de o parere personala, nu ? Foarte bine ca ti-a placut, multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa scrii aici si te mai astept si pe viitor.

We agree to disagree...

Razvan said...

Cred ca tot sound-ul cd-ului este dat de voce. Pai sa vedem... Show Must Go On in varianta Q+PR ti se pare o melodie pe stilul Queen? :-) Dar We are the champions? Dar A kind of magic? Toate suna clar a Paul Rodgers.
Hai si invers: Cum ar fi sunat Cosmos Rockin' cu Freddie? Dar Call Me? Dar Still Burnin'?
Aici e cheia. Freddie le canta intr-un mod Queen (chiar daca suna pleonastic) si facea un adevarat regal, un adevarat show din aceste piese de pe The Cosmos Rocks. Paul Rodgers le canta in stilul sau si, fac pariu ca daca era Freddie vocal, Roger taylor si Brian May sunau dumnezeeste acum. :-)

Aaa! Daca te referi la faptul ca daca ar fi fost Freddie mai apareau cateva mari clasice pe album in plus, sunt total de acord.

In sfarsit, sper sa nu cad in penibil :-)

P.S. - Acum am observat ca in postarea anterioara, la final am scris "God bless the Queen"... Cred ca deja am luat-o razna daca am scris asta fara sa-mi dau seama, dar suna bine oricum :-)


GOD SAVE THE QUEEN!

Cinabru said...

Razvan : foarte bine, God bless the Queen, de ce nu ? :)

Nu stiu cum ar fi sunat cu Freddie, oricum nu mi-au placut piesele. Singura parte reusita a albumului mi se pare Paul Rodgers, dar nu poate face minuni.

Conteaza ca tie ti-a placut, asta este tot. Mie nu. Si nu se pune problema de penibil. Multumesc pentru comentarii argumentate, asta inseamna foarte mult.

Sincer sa fiu, daca prin absurd Queen ar veni pentru un concert aici, oricum m-as duce.

Francessca said...

Personal, cred ca acest album nu mai are nimic de-a face cu sound-ul Queen, asa cum nici actuala trua nu mai are nicio treaba cu cea care ne-a incantat pana in 1991. Ce-am observat, ascultand The Cosmos Rocks, este ca Paul Rodgers chiar isi merita renumele de "the voice" daca nu canta piesele lui Freddie, care pur si simplu nu i se potrivesc. Sau nu se poate ridica la nivelul de "the supervoice", la care canta Freddie. Am constatat, de asemenea, cu regret, ca Brian si Roger nu-si fac simtita prezenta mai deloc, nici ca voce, nici ca stil. Pacat, am vrut sa cred ca cei doi au cautat un vocalist pentru a reinsufleti si perpetua numele Queen, si nu pentru a-i pierde identitatea, daca a mai ramas ceva din ea dupa moartea marelui frontman. In paranteza fie spus,cred ca un Robbie Williams, ca vocalist, ar fi fost o alegere mult mai fericita. In fine, ce pot sa zic, albumul nu e rau, dar nu e Queen. Cui ii place, n-are decat sa-l savureze. Eu raman la "the oldies, but goldies".

zmeura said...

ca sa indulcec putin atmosfera: am vazut ca albumul se numeste The Cosmos Rocks. probabil, pentru a-si face simtita prezenta, in cele din urma, si Brian, daca Roger nu prea poate, au denumit albumul dupa pasiunea lui May pentru astrologie.

Cinabru said...

Francesca : sunt cu totul de acord cu tine, in toate privintele. Cred ca speram pe undeva un al doilea Mde in Heaven. Fara Freddie nu mai este Queen, clar. Oricum, singurul care face muzica este, paradoxal, Paul Rodgers.

Zmeura : chiar nu m-am gandit la asta, dar e foarte posibil sa ai dreptate.

Brianmay1975 said...

Cinabru si Zmeura: Albumul se numeste asa datorita piesei cu incepe (Cosmos Rockin'). Aceasta piesa a fost scrisa de Roger Taylor si purta initial titlul de Whole House Rockin'. Asta, pana in momentul in care Brian i-a ascultat refrenul si s-a gandit ca, daca tot canta "we've got the whole house rockin'... the whole town rockin'... the world rockin'"... ar putea foarte bine sa zica si "we've got the cosmos rockin'", evident pasiunea pentru astronomie influentand alegerea (sursa: brianmay.com). E chiar amuzant ca va ganditi ca Brian a dat titlu albumului doar ca sa se remarce in vreun fel. Nu mai comentez, ca si asa e de ras.

Cinabru said...

BrianMay1975 : relax, era doar o gluma. In loc de Cosmos... Brian mai bine se ocupa de Hyde Park 76, Earls Court, sau, de ce nu, Budapest 86. Parerea mea :)

brianmay1975 said...

In alta ordine de idei...
E dreptul vostru sa nu va placa The Cosmos Rocks, asa cum este dreptul meu sa il consider un album mai bun decat, de exemplu, Hot Space. As putea numi 15 piese Queen din "vremurile bune" mai slabe decat ORICARE melodie de pe Cosmos Rocks. Gusturile sunt gusturi.
Dar ca sa spuneti ca Paul Rodgers canta gatuit e cam exagerat. De mult nu am mai auzit un solist vocal cantand cu atata pasiune si daruire. E un mare muzician, care si-a inceput cariera in anii '60 (inainte sa apara Queen pe firmament) si care, dupa atata amar de vreme, isi pastreaza inca energia, forta creativa si prospetimea. Si, Lascaris, un cantaret sau un album nu se judeca dupa o SINGURA melodie ascultata...
Brian, Roger si Paul au participat in proportii relativ egale la creatia acestui album. Nu vad de ce Red Special-ul nu mai suna la fel, dimpotriva mie mi se pare ca stilul interpretativ al lui Brian seamana mult cu cel de pe Made In Heaven. De fapt, senzatia mea este ca albumul pleaca exact din punctul unde a incheiat Made In Heaven. Si pleaca pe un cu totul alt drum, pentru ca toate celelalte porti sunt acum inchise.
Pentru urechile mele, albumul suna si nu suna a Queen. Un lucru e sigur: suna a Queen + Paul Rodgers, orice ar fi insemnand Q+PR. Imi place albumul. E ceva nou. Asa cum noi sunt si interpretarile pieselor vechi de catre Paul Rodgers. Foarte reusite. Ma saturasem de epigonat, de cantareti care sa se sforteze sa il imite pe Freddie. Nu, nu mai suna a Freddie, nu mai suna a Queen cu Freddie, suna a Queen cu Paul Rodgers. Si suna al naibii de bine. Interesant ca multe persoane care nu sunt fani Queen, ascultand noul album si concerte din cele doua turnee cu Paul Rodgers, au fost incantate si le-au apreciat tare mult. Ceea ce arata ca noi, fanii Queen, suntem influentati de propriile prejudecati. Le-am avut si eu pe ale mele, dar le-am dat deoparte in momentul in care mi-am dat seama ca ma impiedica sa ma bucur de un lucru frumos, doar dintr-o loialitate prost inteleasa fata de Freddie.
Treziti-va: Freddie a murit. In 1991. De ce va asteptati la piese cu Freddie? Ce piese cu Freddie mai exista? Sunt zvonuri ca ar mai fi unele, vreo doua, dar nu stiu cat de extraordinare sunt si in orice caz nu isi au locul pe un album Queen + Paul Rodgers, care se doreste a fi un material cu totul nou.
Cat despre "acuzatia" ca muzica este bluesy si country, chiar e caraghioasa. Si ce daca e blues si country, oameni buni?! Queen n-au cantat niciodata blues si country? Foarte rau. Si foarte bine ca au facut-o acum. La multitudinea de genuri muzicale pe care le-au abordat Queen, mai degraba as regreta ca exista unele pe care nu le-au abordat (inca), decat ca au indraznit sa isi diversifice si mai mult paleta!
Un album Queen care sa sune ca Made In Heaven e redundant. Queen n-au sunat niciodata ca pe albumele anterioare. Si uneori asta nu a placut fanilor (a se vedea Hot Space), dar nu i-a oprit sa continue pe drumul pe care l-au ales. Bravo lor pentru asta. Si bravo lor si acum, pentru ca nu le pasa de toti asa-zisii fani negativisti care isi doresc cu ardoare sa "scape" de Paul Rodgers. Si bravo si lui Paul Rodgers ca nu pleaca urechea la proprii fani care il sfatuiesc sa se "debaraseze" de Queen.
Am fost saptamana trecuta la concertul de la Budapesta. O experienta unica, de o extraordinara calitate muzicala. Sunt mari. Mari muzicieni toti trei. Piesele vechi sunt foarte reusite, piesele lui Paul Rodgers sunt mereu o surpriza placuta, iar piesele noi au fost starea si piperul, pentru mine. Si Brian, si Roger, si Paul, in forma maxima. Ma bucur ca nu mai am prejudecati care sa imi strice bucuria de a fi participat la o seara minunata.
Si, un ultim lucru: daca raspunzi, Cinabru, te rog, nu mai afirma a nu stiu cata oara ca Paul este singurul care se simte bine si stie ce face. Ai repetat-o de nenumarate ori. Am inteles ca asta e parerea ta. Alte argumente mai ai?

brianmay1975 said...

Cinabru: Si eu mi-as dori sa fie lansate Hyde Park '76, Earl's Court' 77, Budapesta '86 sau Hammersmith Odeon '75. Nu stiu ce sanse sunt, pentru ca ei au mai afirmat ca nu vor sa lanseze concerte din anii '70, datorita calitatii video precare. Pacat :(

Cinabru said...

Vehementa care imi displace profund, dar in fine. Sper ca am dreptul sa nu imi placa noul album si proiectul cu Paul, la fel cum nu mi-au placut nici celelalte. Pentru mine Queen a murit odata cu Freddie, iar ultimul album ramane Made in Heaven. The End. Iar multe dintre proiectele ulterioare sunt, in cel mai bun caz, jenante.

Cu Freddie mai exista cam 10 - 12 piese ce ar putea fi lansate intr-o forma sau alta - vezi G. Brooks. Doar ca nu se va intampla.

Faptul ca imi/ne explici cand si cum a inceput sa cante Paul este, fara sa-ti dai seama poate, ridicol. Crede-ma.

Ma rog, ca sa terminam. Albumul nu mi-a placut, Paul e singurul care face intr-adevar muzica pe el si canta cu placere, ceea ce nu il face potrivit pentru piesele Queen.

Vehementa de gen nu e foarte placuta, nici pentru mine si nici pentru altii din cei care trec pe aici. Multumesc pentru timpul pierdut si comentariile ample, dar uneori tonul inseamna foarte mult.

Queenie said...

Cinabru...vorbesti serios?!?! chiar NU iti place??? Ce poate sa nu iti placa?!?! E absolut minunat albumul... sincer... ma asteptam ca albumul sa fie o porcarie... Am vazut inregistrari de cand cantau Queen cu diversi asa zisi cantareti si cantarete pe la 46664 Nelson Mandella campania anti-sida si nu imi placea deloc... persoane care falsau, care se dadeau in stamba incercad sa il imite pe Freddie... niste chiciuri... Apoi a venit turneul cu Queen+Paul Rodgers... m-a luat prin surprindere... mi-am zis... cine o mai fi si asta care a venit acum sa stalceasca cantecele lui Freddie... am ascultat cateva inregistrari si mi-am dat seama spre mare mea stupoare ca nu vroia sa semene deloc a Freddie... avea un fel unic de a fi... se misca pe scena cu asa mare lenjeritate si canta cu o dezinvoltura fantastica si se simtea super bine pe scena si CULMEA se potrivea de minune cu Brian si Roger... In seara aceea aproape ca mi-au dat lacrimile cand m-am gandit ca in sfarsit Brian si Roger la care tin atat de mult vor avea lucrul cel mai de pret pentru ei si anume o formatie in care sa le faca placere sa cante...Felul in care Brian interactioneaza pe scena cu Paul ma face sa ma gandesc ca intr-adevar ii face mare placere si ca se bucura de faptul ca e pe scena cu un astfel de vocalist. Si nu m-am mai vazut de mult timp pe Roger sa bata cu o asa mare pasiune in tobele alea (sincer nu credeam ca mai poate sa mai tina un concert intreg...il credeam "ruginit" ) Mi se pare ca amundoi , atat Brian cat si Roger au inflorit in acel turneu impreuna cu Paul si ii voi fi vesnic recunoscatoare pentru asta...Revenind la albumul nou... unde incearca Paul sa cante piesele din perioada lui Freddie?!?! Pe noul album nu se pune problema asta...e ceva cu totul nou... e o noua abordare...Daca stam sa ne gandim la cum e Queen I si la cum e sa zicem A Kind Of Magic...e o mare diferenta ca stil ca abordare, ca orice! si diferenta de ani intre cele doua albume si The Cosmos Rocks si ultimul album Queen este mai mica... Ma asteptam sa fie un cu totul alt stil...m-ar fi dezamagit daca ar fi incercat sa copie un stil de prin anii 70-80, i-as fi numit probabil, expirati, invechiti, prafuiti... dar... nu m-au dezamagit, au venit cu ceva nou nout, ceva ce nu au mai facut pana acum. M-a bucurat foarte mult si dupa prima ascultare a albumului mi-am dat seama ca e un album mare! Daca nu as fi ascultat melodiile din turneu, daca nu m-as fi familiarizat cu noul stil nu as fi stiut ce asteptari sa am pentru noul album si m-ar fi luat prin surprindere... poate mi-ar fi placut, poate nu...In concluze noul stil ii prinde pe toti 3 foarte bine. Eu cred ca si Brian si Roger s-au bucurat de acest album... nu am nicio indicatie in nicio melodie ca ar fi ceva ce nu le place...si nu inteleg de ce nu ii luat in seama si pe ceilalti contribuabili la noul sound (chitara bas, chitara a 2-a si clape) mi se pare ca se potrivesc toti de minune... Am fost la un concert din noul turneu... sunt absolut minunati toti... Spike era foarte funny, Brian se amuza de "cascadoriile" lui Paul, Roger a fost intr-o forma de zile mari si ce sa mai vorbim de Paul care mi-a oferit niste momente de o sensibilitate extraordinara! A cantat omul ala cu o asa mare pasiune si o placere de necrezut... am fost atinsa emotional foarte puternic! Eu cred ca se potrivesc unii cu altii ca o manusa! Si ma bucur pentru Roger si Brian sunt absolut minunati! Ii iubesc!!! Si cinabru de ce nu iti place Roger solo?! sau Brian solo?! Freddie solo iti place? Nu iti plac solo-urile sau ai ceva cu Roger si Brian? Eu ascult cu mare placere si albumele lor solo...Pana la urma daca e muzica buna, de ce sa nu o asculti, nu???
Queen+Paul Rodgers rocks!!!

Queenie said...

Scuza-ma am trimis postul de 2 ori... poi sa stergi tu primul meu post, te rog frumos :)

Cinabru said...

Nu ma asteptam sa starnesc asa controverse :) Dar albumul nu mi-a placut din start, si nu mi-a placut nici la reascultare. Asta este. Paul este o mare voce, dar nu imi place cum suna impreuna cu Brian si Roger. Pur si simplu nu imi place.

Freddie solo -da, asta da. Brian May in mare masura, dar Roger cel mai putin. Ma bucura entuziasmul tau, multumesc pentru un comentariu amplu si foarte politicos, dar we agree to disagree. Sincer, nu stiu daca m-as duce la un concert Queen + Paul daca as avea ocazia. Chiar nu stiu. Ce am ascultat/vazut in inregistrari nu m-a impresionat pozitiv.

Queenie said...

Cum??? Nu te-ai duce la un concert Queen+Paul Rodgers?!?! Nu ai vrea sa ii vezi in carne si oase si sa ii auzi live pe Roger si pe Brian, cei care au dat viata in prima faza formatiei Queen si singurii care au ramas sa scrie legenda Queen?!?! Oamenii pe care ii iubesti (daca iubesti formatia Queen inseamna ca ii iubesti atat pe Freddie, cat si pe Brian, Roger si John pentru ca toti 4 fac o formatie, un tot unitar) sa treaca prin tara ta si sa nu te duci sa il privesti pe Brian in ochi cand iti zambeste sau sa ii ceri disperat betele lui Roger cu care a cantat in concert... Eu ii iubesc pe oamenii astia care muncesc si trudesc din greu si se incapataneaza sa tina numele Queen inca viu!!!
In alta ordine de idei... de ce nu iti plac albumele solo ale lui Roger??? Are asa multe melodii care debordeaza de o energie fantastica cu multa baterie, cu o chitara electrizanta si vocea lui este una dintre cele mai deosebite voci pe care le-am auzit in viata mea. Multumita vocii lui, Queen au facut atat de multe background vocals foarte reusite si faptul ca poate un concert intreg sa bata la baterie si sa cante in acelasi timp nu ma face decat sa il respect...
Uite de exemplu Foreign Sand si Man On Fire sunt doua melodii extrem de frumoase si de opuse ca stil. Una e plina de energie si de vitalitate, cealalta te emotioneaza pana la lacrimi!
In incheiere te rog sa imi spui daca ai ascultat inregistrarile de la campania 46664 din 2003. Sa vezi acolo interpretari masacrate, nu ale lui Paul Rodgers ;)) (ex: Anastacia, Zucchero etc.)
Enjoy! ;))

Cinabru said...

Queenie : e bine ca pui atat de mult suflet, asta conteaza la un fan, pana la urma. Nu stiu daca m-as duce la un concert, oricum nu l-as astepta cum am asteptat Maiden-ul sau cum astept concertul Manowar de anul viitor. Si legat de asta, la Maiden fara Dickinson nu m-am dus, de exemplu.

Roger Taylor nu este exceptional, prea monoton si repetitiv. Brian mi-a placut mai mult solo, Freddie nu mai zic. Cat despre legenda, Queen ramane o legenda. Dar pentru mine legenda s-a terminat deja.

Anonymous said...

Este foarte bun intregul album, Queen au format din nou formatia fiindca simteau nevoia sa cante, nu de dragu lu nana papa.

Cinabru said...

Anonim : tie ti-a placut, mie nu. Asta nu inseamna ca nu ne mai putem frecventa online, nu ? :)

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...