6 Apr 2009

Raftul lui Cinabru

Am fumat prima mea pipa in toamna lui 2007. O pipa veche, zgariata, in stare proasta (pastrata in familie) dar din briar, si un plin de Sunday’s Fantasy. Mai am si aceasta prima pipa, are mare nevoie de reparatii serioase, dar acum prefer oricand o latakie sau o virginie, foarte rar aromatice. Am descoperit tutunuri extraordinare, dar si tutunuri incredibil de proaste, am scris si de unele, si de altele. Am facut greseli de incepator si am invatat cat am putut, de peste tot. Si mai sunt foarte multe de invatat.

Pana acum am adunat sase pipe, asezate frumos deasupra unui corp jos de biblioteca. Raftul meu de pipar. Fiecare este frumoasa in felul ei, si oricare fumeaza cel putin decent (majoritatea foarte bine), fara sa fi fost foarte scumpe sau « de firma ». Imi plac atat pipele straight, cat si cele bent, si daca e sa aleg prefer una sablata / rusticata (dupa cum se observa si din poza). Cu siguranta voi mai cumpara si altele in viitor, e o pasiune la care nu mai poti renunta dupa ce ti s-a asezat confortabil in cord.

  1. Prima mea pipa noua, un Danske Club Vario 185. O pipa masiva, cu pereti grosi si filtru de 9 mm, un model frumos. Destul de grea, fumeaza excelent cam orice tutun, a fost mult timp pipa « buna ». Acuma are concurenta puternica, dar va ramane mereu o pipa foarte draga. Danske Club sunt pipe bune si ieftine, cred ca voi mai cumpara pe viitor.
  2. O pipa cumparata recent de pe Okazii.ro, sistem Falcon (in intregime din briar), destul de grea, cu bolul mic si pereti medii ca grosime. Sigla Lorenz sau ceva de gen, e aproape stearsa. Bine pastrata si intretinuta, inca nu m-am decis ce tutun ii dedic. Fumeaza foarte bine.
  3. Un Ben Wade foarte subtire si usor, in stare excelenta, o voi pastra doar pentru latakii (s-a descurcat excelent cu un Erinmore Balkan Mixture, la ora actuala unul dintre preferatele mele). Are peretii cam prea subtiri, se incinge usor, dar cu putin grija fumeaza invidiabil. Plus ca forma delicata mi-a facut din start foarte draga. Mi se pare tare eleganta.
  4. O Erica neagra, destul de lunga, cu bolul inalt si subtire, o folosesc doar pentru aromatice. Aceeasi problema cu incingerea daca este grabita, altfel merge foarte bine si fumeaza uscat. Sa vad in timp cum se va adapta, nu prea mai fumez aromatice atat de des cat sa o forjez zi dupa zi dupa zi. Imi place mult forma.
  5. Un no-name cu filtru de 9 milimetri, putin mai grea, forma clasica, tot neagra dar cu pereti mai grosi. Virginie si orientale pana acum, se comporta excelent fara sa poarte o semnatura prestigioasa. Pipa de cursa lunga si de tavaleala.
  6. Prima mea pipa, are mai bine de 20 de ani si este ratusca cea urata a colectiei. Busita, zgariata, cu o crapatura destul de mare in shank, mustiuc decolorat si muscat. Nici sigla nu se mai vede din cauza uzurii. Era lacuita, am smirgheluit-o, i-am scos din interior filtrul metalic si fumeaza mediu spre bine. Norocul ei ca are bolul solid, gros. Cum a fost prima are deja o serioasa incarcatura emotionala implantata bine in fibre, n-as renunta la ea. Poate reusesc in viitor sa o repar si eventual schimb. Uratica, dar utila.

Am si cateva futacuri, adunate in timp (patru la numar), periile le tin intr-o mica “vaza” de alpaca, filtrele intr-o cutiuta metalica (absenta in poza), cateva cutii de tutun, un borcan din lemn (gol) si un suport, un borcan cu garnitura etansa luat din IKEA (are in el vreo 50 de grame de Germain 7). Si, fireste, scrumiera marca Twain, design Humidor, care tinde sa devina un trademark pentru membrii PCB :) Sper sa am candva atatea pipe cat sa nu mai incapa pe raft.

Foto trademark Altheate

Puteti citi articolul si pe forumul PCB, unde se gasesc si alte colectii, si mai frumoase.

12 comments:

DeMaio said...

Grrrr!

Cinabru said...

Ungh !!!

mrg said...

Ei, asta este un post care ar trebui sa fie prezent si pe forum, la "raftul piparului".
Ai o panoplie interesanta si piese bune, chiar daca nu-s noi/scumpe/de firma. La mine marea majoritate a pipelor sunt estate (deci nu noi si nu scumpe, iar de la marile case... doar cateva) si crede-ma ca nu ma deranjeaza cu nimic, ba chiar uneori cred ca e mai bine... (nu e neaparat un rationament dupa modelul strugurilor acri). Cat despre "de firma si noi" si aici poti avea surprize destule - un Peterson primit de nou, care nici dupa interventii nu fumeaza prea bine...
Si o sugestie - nu renunta la "ratusca cea urata"! Chiar daca fumeaza mediocru si arata urat are o valoare anume, pe care nu trebuie sa ti-o argumentez eu, evident. In plus, imi reinnoiesc propunerea - adu-o odata cu tine sa vad cat, daca si cum se poate reconditiona.
Fum rece si tutun bun pe-ndestulate!

Cinabru said...

Mrg : neaparat, sper azi sa pun postul si pe forum. Daca ma descurc si gasesc timp acasa. Oricum, curand il pun. Vin cu ratusca in curand :)

feeria said...

Ce sunt si ce folos au chestiile alea din lemn, rotunde, ca niste suporturi pentru pahare? :D
Arata foarte bine; mai ales culoarea e frumoasa.

(offtopic: am vazut intr-un magazin cu tot felul de chestiute decorative suporturi pentru poze, din lemn, foarte reusite. Uneori merita immprimarea fotografiilor digitale, chiar doar si pentru asta)

Cinabru said...

Aceste obiecte au un rol foarte important in viata piparului : ii aduc o placere unica si inimitabila. Si repetata. Mersi, ma bucur ca ti-au placut.

humidor said...

E bine ca ai marcat momentul acum, ca dupa cativa ani va trebui sa scrii o carte in care o sa fiu si eu trecut la marca Zarea... scuze Twain era cu marca, design humidor :)

Cinabru said...

Humidor : poate pe la batranete ma apuc de o autobiografie a piparului Cinabru, cine stie. Scrumiera a iesit foarte frumoasa si o folosesc deocamdata ca suport.

Altheate said...

Frumos aranjament. Am auzit de ceva nouati? Pentru a completa raftul?
Asta inseamna alt post si poza.Ha ha

Cinabru said...

Altheate : shhhh, sa pastram secretul pana vine coletul. Normal ca iar o sa ai de facut poze, ce credeai. Crezi ca nevasta-mea ar da macar un tutun, asa, de vara ? Un Dunhill.

Lascaris said...

Felicitari pentru colectie,ai tot ce ii trebuie unui pipar serios.

Cinabru said...

Lascaris : multumesc, nu ne-am mai citit de multa vreme. Sper ca vei reveni in forta :)

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...