Cred ca oricine are o nostalgica si profund personala nevoie de trecut. O forma benefica si intelectuala de escapism. Redescoperim entuziast si fascinati perioada interbelica (poate cea mai pasionanta si neinteleasa din istoria noastra), intimitatea veacului al XIX-lea sau intunecatii si recii ani '80 ai secolului trecut, cu ceausismul sumbru si nebunia exuberanta a spectacolelor patriotice, impletite cu cozile si propaganda ridicola. Obisnuim sa visam cum era Romania in monarhie, cum ar fi fost sa purtam joben si mustata pomadata sau, dupa sex, corset, cum ar fi fost daca.
Citim povestile domnilor si doamnelor de altadata, patrundem in intimitatea unor fiinte care nu mai sunt nici cenusa, reconstruim biografii anonime. Reinventam cu pasiune trecutul. Dar intre toate aceste perioade exista acei ani dintre dezghet si Tezele din 71, o perioada nu foarte lunga in care comunismul stalinist parea ca se transforma intr-un atragator liberalism, ce imbina principiile marxiste cu marfurile si libertatile capitaliste (pana la un punct). Romania comunista devenise o tara de-a dreptul atragatoare. Un capitol despre care nu s-a scris/spus suficient, asa ca acest volum semnat Dan Ciachir este un potrivit prim pas in subiect. Continuare fireasca si necesara a cartii Derusificarea si dezghetul, micuta si fragmentara cronica a unor ani, Cand moare o epoca este povestea unor decenii care aveau sa duca la triumful de aproape doua decenii al ceausismului, cu toate elementele sale de dictatura si vodevil isteric. Dan Ciachir are intuitia si talentul de a selecta exact acele pete de culoare, personaje si locuri aparte, intamplari si intrigi prea rar surprinse in cronicile docte ale epocii si in lucrarile "serioase" (citeste plicticoase) care au abordat ceva mai bine de un deceniu de liberalism straniu si stangist. Citesti fara sa-ti mai dai seama ca citesti. Pentru mine e suficient.
Este o perioada frumoasa, de trecere de la teroare la libertate, o epoca in care pana la Tezele din iulie s-a scris, s-a cantat, s-a iubit, s-a suferit si s-a visat. Dupa saracia si austeritatea impuse de stalinism, in aceasta epoca femeile sunt frumoase, dorite si elegante, incep sa se importe masini straine (mai ales Fiat), poti gasi Coca Cola la doza, tigari americane (inclusiv Pall Mall), whisky, coniac frantuzesc, stilouri de lux, prajituri care pastrau retetele elitiste interbelice, specialitati de tot felul, havane, magnetofoane Tesla. Gica Petrescu nu mai are succes cu M-am indragostit de tine, Moscova, se vad filme americane de tot felul, se pun in scena piese curajoase, multi tineri incep sa fie atrasi mai curand de arta decat de zbaterea in inima productiei. Inca inainte de gloriosul moment Ceausescu - 68 tinerii erau pasionati de Beatles si nu numai, se tiparea Proust, puteai bea un Campari, un Cinzano, puteai fuma Player's. Se tipareste chiar si Biblia, si Dan Ciachir povesteste cum atunci, in 1966, "vinovata" a fost de fapt...Regina Elisabeta a II-a. Se tiparesc alti autori, altadata interzisi, chiar daca se intampla ca editiile sa fie retrase de pe piata. Si incredibil, unor actori plecati in afara li se recomanda sa dea interviuri chiar la Europa Libera.
Cenzura pare sa aiba o gripa rebela si de multe ori nu e prezenta la datorie. Cine s-ar fi gandit ca undeva, peste un deceniu, incepeau lipsurile, proiectele dementiale, demolarile, distrugerile, frigul, foamea, tacerea. Cu siguranta in acei fascinanti ani '60 nimeni nu se gandea la mai rau. Si chiar in deceniul urmator, cand surubul incepe sa se stranga, era inca frumos. Dan Ciachir a avut sansa de a-i cunoaste personal si chiar de a fi prieten cu multi dintre scriitorii, artistii, filosofii si preotii vremii. Si isi aminteste de ei cu sinceritate, fara resentimente, fara sa plateasca eventuale polite. Ca de dragi prieteni, oameni pe care i-a admirat si alaturi de care a petrecut un timp mai lung ori mai scurt.
Pasionant capitolul dedicat lui Eugen Barbu, megalomania cu care isi construia si juca propriul rol, cel de unica instanta a literelor romanesti, dusmanindu-i pasional pe Marin Preda sau Petru Dumitriu, ca pe rivali directi pe care nu ezita sa-i incondeieze cand putea. Un mare scriitor, cu ratari pe masura cartilor care raman, un histrion controversat, cu dusmani pe masura. Si un alt Barbu decat m-as fi asteptat. Superba evocarea unui Petre Tutea atat de puternic si de frumos ca inteligenta, aducand in fata unor tineri uluiti imbinarea sa de discurs sugubat, metafore memorabile, adevaruri riscant de spus si acel aer socratic. Desi isi face intrarea in naratiune printr-o butada care i-ar turba pe stangistii de atunci si de acum : "Marx era un onanist". Si povesteste cu umor nu doar despre filosofie si istorie, despre comunism si democratie, dar si despre cum s-a incercat sa fie acuzat de "trafic de valuta", la 75 de ani. Stilul securist al denigrarii. Sau cum l-ar fi ajutat pe un anume Gheorghe Vasiliu, mai cunoscut de unii ca Bacovia, platindu-i modestul salariu de contopist la MEN pentru ca poetul sa stea linistit acasa si sa scrie. Superb si caracteristic pentru Tutea.
Sau boierul Alexandru Paleologu, un domn de vita si moda veche, un fin intelectual si un spirit rafinat, cu o tragica poveste in urma si puterea eleganta de a trata cu lumea proletara in stilul boieresc de odinioara. Sirul evocarilor continua. Intalnirea cu Iosif Sava, care a avut generozitatea si inspiratia de a invita in emisiunea sa (pe atunci radiofonica) din iulie 1983 pe un tanar de 30 de ani, pe nume Dan Ciachir, sansa pe care mult prea putini au avut-o atunci sau mai tarziu. Si da, Iosif Sava era urias. Si cati altii, evocati cu aceeasi afectiune si, de ce sa nu spun, talent : Dumitru Staniloae (si scrisoare de la Cioran), Prea Sfintitul Calinic al Argesului, Tascu Gheorghiu (omul care l-a tradus pe Lampedusa la noi), Horatiu Malaele, Octavian Cotescu si altii, multi altii.
Sau chiar inceputul volumului, cu un 2 Mai inainte de Vama Veche si toata nebunia postdecembrista, un loc seducator de liber, monden si artistic, ce imbina poezia si nudismul intr-un fel unic, o libertate pe care o ghicesti ca irepetabila. La fel de frumoase sunt paginile in care, rand cu rand, revine la viata acea lume a mahalalei bucurestene si a micilor cartiere cochete de vile elegante, multe dintre ele distruse mai tarziu cu furie pentru a face loc colosului autist numit astazi Casa Poporului. La fel ca multe biserici, ca alte monumente istorice sau, pur si simplu, monumente sufletesti. Strazi, case, meserii, arome, gusturi, retete, slagare, obiceiuri, mandatari, secrete, iubiri si tradari au trait in aceasta epoca si apoi au disparut pentru totdeauna.
Prin decret, prin buldozer, prin moarte, o epoca in care se recuperase mare parte din ce fusese bun inainte de razboi s-a spulberat. Raman doar amintirile. Cand moare o epoca este pur si simplu o carte frumoasa, sincera si autentica, pe care v-o recomand cu caldura. Sa incepem anul cu o carte buna, o carte cu suficienta istorie pentru a interesa si un stil care te prinde rapid. Si nu-ti mai da drumul. Redescoperi un capitol obscur din istoria veacului trecut, si parca era cumplit de frumos. Pentru ca tocmai aceasta mi s-a parut miza cartii - nevoia de a rememora ce a fost frumos atunci, si de ce uratul era doar un capitol micut si usor de trecut cu vederea.
0 comments:
Post a Comment