10 Feb 2010

Reguli de cumparat carti in doi

Cu multi ani in urma, cand aveam par mai mult si dioptrii mai putine, aveam si un bun prieten. Bun prieten pe care il deprinsesem sa se inhaiteze cu mine la cumparat de carti. Clar nu eram doi intelectuali rafinati, cititori 26 de ore pe zi si pregatiti sa cucerim culmile culturii de mase plastice. Nici nu ne doream asta. Eram doar doua coropisnite demonizate, parazite, pletoase si cu o singura pereche de blugi pe cap de persoana (modestie vestimentara nevoita si pseudo-proletara), cu tricouri black-metal si fara prea mare succes la fete. O pereche insolita si simtindu-se in plus cam peste tot. Si, in lipsa de altceva, de prin clasa a 10-a am inceput sa ne cumparam carti. De la anticariate, pentru ca acolo gaseai carti faine si preturi accesibile chiar si pentru noi.

Erau mai multe anticariate bune pe atunci. Ala de la "posta Puisor" (ieftin, multe bpt-uri si CLU) ; ala de pe Mosilor (acuma e o gogoserie, cel mai bun si surprinzator de ieftin, aveau si o colectie zdravana de Livre de Poche si Biblioteca de Arta) ; ala de pe Stefan cel Mare (cam sarac si amestecat, un pic prea scump, cautai dupa ceva bun), primul de langa Libraria Eminescu (fain, amestecat si preturi un pic mai mari, aveau ceva istorie si ceva literatura clasica, bun) ; al doilea de langa Libraria Eminescu (scump ca dracu, dar multa carte frantuzeasca, ceva interbelici mai rari si in dotare cu o cucoana mereu acra) ; ala de la Piata Rosetti (mediu ca preturi, aveau multi clasici romani in editii bune, multa filosofie si istorie, ceva literatura pentru copii) ; ala din apropiere de Unirii, de la Pasaj, cum ii spuneam noi (avea de toate, preturile incepusera sa fie cam mari, dar gaseai uneori mici comori, inclusiv mult Nemira). Astea erau cele pe care le vizitam mai des, nu dau mai multe puncte de reper pentru ca asa le stiam noi. Cele mai multe s-au dus dracului. Mai mergeam la PNL-ul de langa Galeriile Orizont sau in pasaj la Universitate, dar acolo doar cand aveam ceva mai multi bani decat de regula sau cand cautam disperati vreo carte. Cam astea ar fi. Geografia unui Bucuresti care s-a cam stins. Mergeam pe arsita, pe viscol, pe frig, pe ploaie, pe noapte. Eram Stalkeri.

Si in scurt timp ne-am dat seama ca e nevoie si de reguli, ca sa nu ne mai certam cand vrem amandoi aceeasi carte. Intr-o seara petrecuta intr-o bodega muncitoareasca am pus pe hartie un set de porunci pentru cumparatul de carti in doi. Sunau cam asa :

1. Cumpararea de carti se face in duo. Se accepta doar scuzele foarte serioase, gen boala, lipsa din motive de activitate sexuala cu o domnisoara, lipsa cronica de finante.

2. Se alege de comun acord traseul din ziua respectiva, in functie de timp si chef.

3. Se comunica inainte actiunii suma disponibila pentru fiecare, factor ce influenteaza major traseul ales.

4. Se avertizeaza colegul despre eventualele titluri rare/dorite/greu de gasit si domeniile de preferinta in acea perioada : magie, daci, pornache, legionari, Sade, clasici, poezie, Bacovia, basme, sefeuri, etc.

5. Deplasarea se va face cu mijloacele de transport in comun sau, preferabil, pe jos, din motive de hoinareala si uitat dupa gagici pe drum. Se comenteaza dotarile exterioare si posibilitatile imposibile ale gagicilor, fara ca ele sa poata sa auda. Eram doi domni.

6. La intrarea in anticariat fiecare merge in alta directie, fie in sens circular, fie de la raft la raft. Este interzis sa va uitati amandoi la aceleasi carti, in acelasi timp.

7. Orice descoperire iesita din comun - au Orbirea, am gasit Desertul Tatarilor, Balzacuri, au Trei Grasani, Soljenitin, 1001 de nopti, BDA, Proust in Bpt, au filosofie manca-ti-as, etc - se face pe ton confidential, pentru a nu atrage atentia unui alt potential cumparator.

8. Se aplica regula "finders keepers". Cine vede primul un titlu dorit are drept de preemptiune. Acesta aduce si obligatia de a comunica si colegului titlul, autorul, editia si, daca este cazul, pretul nesimtit de avantajos. Sunt implicite si necesare remarcile derogatorii si ironice - am gasit Divina Comedie in traducerea Cosbuc la 50.000 trei volume, ha ha ha, tu nu o ai, you suck. Daca gasitorul nu are resursele financiare necesare pentru achizitie se aplica punctul urmator.

9. Daca gasitorul nu are lovele pentru care, incepe negocierea. Celalalt poate sa il imprumute, pe termen neprecizat, cu suma necesara, daca se indeplinesc urmatoarele conditii (sau una dintre ele) : da o bere, face rost de un cd cu jocuri, se roaga convingator (mana intinsa care nu spune o poveste...) demonstreaza in cateva fraze ca fara cartea aia se sinucide, apeleaza la santaj sentimental. Cel care are banii are si obligatia morala de a ceda. Se poate folosi rar jolly jokerul - io am zis de mult ca vreau cartea aia.

10. Daca s-a aplicat punctul 9, cel care a imprumutat banii cara si cartile cele mai grele pana acasa.

11. Se pleaca tot in grup organizat de doi, dupa ce se impart achizitiile si se iau la spinare. Pe drumul de intoarcere, dupa ce toate anticariatele-obiectiv au fost vizitate - sau banii cheltuiti - se vaneaza ochiometric reprezentantele inaccesibile ale sexului misto. Se comenteaza la fel de discret. Se rade de ala care a ratat o achizitie in ziua respectiva.

12. La despartire cei doi participanti nu uita sa se insulte reciproc, sa se laude cu noile titluri si sa il gratuleze pe celalalt cu apelativele you suck, you're never going to score, nimeni nu te place, eu am luat azi Esenin. Printr-un gentlemen's agreement se folosesc si rasete gen Beavis and Butthead. A nu se uita referirile frecvente la frustrarile erotice si modestia intelectuala a colegului de colectionare.

13. Odata ajuns la domiciliu (inca neconjugal) participantii catalogheaza si aseaza cartile in raft, apoi se suna si incep din nou sa se laude, desi abia s-au despartit.


Regulile astea au functionat multi ani. Pe urma, ca orice prietenie, si asta s-a terminat. Nu stiu ce mai face fostul meu prieten, si nici nu mi-am batut capul sa aflu. Dar am cumparat carti faine impreuna. A fost frumos. Si recunosc acum ca daca am fi gasit altceva cu care sa ne umplem timpul, n-am fi luat in viata noastra o carte. Si nici nu le-am citit pe toate. Dar ne placea sa le cumparam, sa le catalogam, sa le aranjam.

14 comments:

Gingasia said...

Interesant!Pot sa pun si eu pe blog cateva reguli?
Toate cele buna!

Altheate said...

Sa le cumparati , sa le catalogati si sa va simtiti aparte, un amalgam si oximoron in acelasi timp-rockeri filosofi.
Frumoasa amintire, nostalgie.
pe cand un post despre cum ti-ai convins prietenele sa cumpere carti?

Cinabru said...

Gingasia : sigur ca da, astept sa le citesc.

Altheate : ai asa o ironie :) Sa vezi ce o sa-ti sara lumea in cap acuma. Pai pe prietene le mai convingeam sa cumpere ce vroiam si eu sa citesc. Si nu-mi permiteam.

Gloria said...

Interesante reguli :) si cred ca a fost o prietenie frumoasa. Mai rar sa ai cu cine cumpara carti. Nu-ti pare rau ca s-a terminat?

Drace said...

Şi prietenii mei blackeri erau cam la fel, mai ales în privinţa carţilor de magie, se lăudau cu unele foarte rare, xeroxate... am văzut chiar şi câteva pagini copiate de mână... unul dintre ei chiar şi publicase câteva povestiri SF... îmi mai recomandau şi imprumutau şi mie carţi, aşa am citit Pendulul lui Foucault, ambele volume! :D

Cinabru said...

Gloria : nu stiu daca am fost atat de exacti in redactare, dar sensul general acesta a fost. A fost si singurul prieten cu care am putut face asta, dar ca orice relatie si aceasta ajunsese la final. Fiecare a mers in alta directie. Si...the end.

Drace : atunci aveam foarte putini prieteni (trei, poate patru) si cam eu le dadeam lor carti. Aveam un singur pasionat de magie, si tin minte ca obsesia generala era Necronomicon-ul. Prea mult Lovecraft.
Eu eram interesat de Tarot, dar mai mult pentru divinatie si imaginar decat ca ritual magic.

CELLA said...

aşadar: "poezie" şi "Bacovia"
mmm, divergenţe la categoriile astea? tare mi-ar plăcea să ştiu ce cumpăraţi la categoria aia: poezie:)
fain de tot! aveam şi eu un amic care cumpăra cărţi pentru mineca şi când le-am fi ales împreună şi apoi mi le vindea "la şantaj":)
cele mai faine volume de poezie le am din acea comuniune
el aşa îi zicea:"cumpărată pentru tine, poate n-o iei":)
anticariatele sunt printre cele 7 minuni ale lumii mele între primele 3:)

Mircea Popescu said...

O frumoasa poveste de iubire ramasa din pacate neconsumata ?

Cinabru said...

Cella : mai mult poezie clasica, stiu eu, in principal romani si francezi. N-am inteles niciodata poezia contemporana. Si pasiunea santajului exista si pentru noi, dar cedam insistentelor celuilalt, in general.

Mircea Popescu : da, pentru cartile de anticariat. Intre mine si el nu prea :) Desi nu putini incepusera sa banuiasca si sa acuze existenta unor orientari nu tocmai firesti.

razvanvanfirescu said...

Foarte fain postul.
Eu fac asta cu consoarta mea si este foarte distractiv mai ales cand ma trage de maneca ca a vazut ceva comicsuri sau ceva DVD-uri cu Manson live sau Metallica.
Chestia tare este ca la un moment dat ai impresia ca nu mai cauti pentru tine ci pentru cel cu care esti.
Nu m-as fi gandit ca as fi fost in stare sa caut vreodata cantareti francezi cu care sa ma si duc mai apoi la casa la fel cum probabil ca nici ea nu s-ar fi gandit ca ar fi putut sa plece cu un Stephen King sau Irvine Welsh in poseta...

Cinabru said...

Razvan Firescu : asta era cea mai frumoasa parte. De exemplu, de la el am aflat de Lolita, de Kundera sau de Monstrul Colombre. Si nu numai.

Nevasta-mea e mai tehnica, isi ia doar carti de specialitate. Si suntem pe aceeasi lungime de unda cu Stephen King si Welsh. Ai luat cumva ultimele volume de povestiri Welsh, ca nu am apucat.

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
val said...

super articolul! amintirile astea nu se uita.

Cinabru said...

Multumesc. Nu se uita, pacat ca se uita prieteniile.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...