30 May 2010

Gilbert Adair : Inscenarea lui Roger Murgatroyd

Nu am fost niciodata un amator de literatura politista, poate cu exceptia cartilor lui Vlad Musatescu. Desi e discutabil cat de bine le poti incadra in limitele canonice ale genului. De regula, o carte politista are in centru minim un omor (rareori un jaf insotit de omor), o victima sau mai multe rapuse cu sfanta treime a policier-ului - cutit, otrava, pistol - un cerc de suspecti mai mult sau mai putin credibili, un detectiv cu pipa si mustata ori, dimpotriva, cu parul permanent si fusta. Si pana la sfarsit incerci sa ghicesti cine i-a facut felul nefericitului gasit in biblioteca vilei impresionante, cu o gaura cat o moneda in dreptul inimii. Pe urma, rationand si combinand, detectivul nostru se prinde cine e de vina si il demasca, in fata martorilor inmarmuriti de atata perspicacitate. Si, daca e un detectiv imaginar tare bun si sustinut de un autor prolific, devine "brand" - Sherlock Holmes, Hercule Poirot, comisarul Maigret. Poate de aceea am avut si mari ezitari sa incep Inscenarea lui Roger Murgatroyd. De Gilbert Adair. Pentru ca era o carte politista. Pana la urma, spre surprinderea mea, am ajuns sa o citesc, sa o sfarsesc si chiar sa ma amuze.

Inscenarea lui Roger Murgatroyd este un mister politist construit in jurul temei "camerei inchise". In preajma Craciunului, in conservatorul si sumbrul conac al colonelului Roger ffolkes (da, cu litera mica si in carte), la camera de la mansarda, unul dintre musafiri, pe nume Raymond Gentry (nume care pana la sfarsitul cartii va deveni epitomul dezgustului) este gasit mort, intr-un halat foarte dandy, complimentat de o urma de impuscatura in dreptul inimii. Mansarda, aproape mereu goala, are o singura fereastra zabrelita. Usa este inchisa pe dinauntru, cu cheia in broasca. O masa, un fotoliu, scaune, un pat, mobila descleiata si scartainda, gata in orice clipa sa plece in Paradisul Rumegusului. Nici o urma, nimeni nu a auzit nimic, cu exceptia unei certe inversunate intre Gentry si o femeie, undeva spre orele mici ale diminetii. Inzapeziti si ingroziti ca presa de scandal va devora cu delicii omorul de Craciun, gazdele si invitatii lor (intre care o tomnatica autoare de romane politiste) isi dau seama ca trebuie sa gaseasca pe cineva care sa dezlege misterul. Iar omul ales este un fost detectiv de la Scotland Yard, Trubshawe, fumator de pipa (fireste), acum pensionar, mereu la datorie.

Iar cand Trubshawe vine in frumosul conac ffolkes, de la primul interogatoriu ceea ce parea o crima misterioasa devine cu totul altceva. Raymond Gentry venise ca un musafir neasteptat, adus de frumoasa Selina, fiica respectabilului colonel. A treia roata la caruta, alaturi de iubitul oficial al acesteia, americanul Donald Duckworth (exista un comic al numelor, omniprezent), imbracat fistichiu, lipsit de cele mai elementare norme de conduita, alcoolic de cariera, fumator de tigari puturoase, gata sa jigneasca pe oricine si sa-si bata joc de morga si mai ales de discutiile serioase si intelepte. Intr-un cerc de doamne si domni, fiecare cu povestea lui, preferand sa moara decat sa comita o indiscretie sau, horribile dictu, o mica impolitete, Gentry este legendarul elefant in magazinul de portelanuri. Cunoscand de la Selena o buna parte din barfele si secretele celor prezenti, Gentry reuseste intr-o singura zi sa ii jigneasca de moarte chiar si pe cei mai blanzi, aruncandu-le in fata, aluziv sau direct, tot ce poate fi mai rau. Un personaj sadic si crud, se distreaza infuriindu-i pe toti, incalcand cele mai simple norme, distrugandu-le toata sarbatoarea Craciunului. Si cand toata lumea ar fi gata sa lase cateva secole de traditii si morala la o parte, si sa-l sfasie cu mainile goale, Gentry nu se opreste. Este diavolul care stie totul despre toti, si se distreaza facandu-le praf respectabilitatea. Ideea lui Adair de a introduce un dandy obscen, vulgar si superficial, crud si detestabil, intr-o micro-societate victoriana si inghetata este "clou"-ul din Inscenarea lui Roger Murgatroyd. Si ceea ce face dintr-un roman politist clasic o carte cu umor.

Trubshawe isi da seama ca toti cei prezenti (pentru ca asasinul este sigur unul dintre ei) ar fi avut motive pentru a-l lichida pe Gentry. Mai mult, nu e aproape nimeni care sa nu-si dorit sa faca asta, si toti il invidiaza pe misteriosul asasin care a fost mai grabit. Raymond Gentry a fost mai mult decat un musafir nedorit, a fost raul prin excelenta pentru cei din casa ffolkes. Si cand ucigasul loveste din nou, Trubshawe isi da seama ca nu mai are foarte mult timp.

Inscenarea lui Roger Murgatroyd a fost o carte mai interesanta decat m-as fi asteptat de la un roman politist. Personajele sunt construite bine, chiar daca autorul aduce uneori un amuzant tribut cliseelor genului, cele care isi spun povestea dezvaluie biografii interesante, Trubshawe e un detectiv deloc plictisitor, stilul este placut si alert. Mai mult, Gilbert Adair are si o doza serioasa de umor, destul de britanic si destul de sec uneori. Si pana la sfarsit chiar ajungi sa fii extrem de curios cine a facut umanitatii un bine, eliminandu-l pe insuportabilul Raymond Gentry. Mai ales daca (e si cazul meu) nu ai experienta cand vine vorba de policier. Si mai ales cum, intr-o camera inchisa ?

Cumpara Gilbert Adair : Inscenarea lui Roger Murgatroyd de pe site-ul editurii Trei.

4 comments:

Izabela R. said...

Asta da coincidenţă, acum două zile am terminat şi eu cartea. :D Mi s-a părut un roman bun, în mare, păcat că finalul nu a fost pe măsură. Inedit, da, însă destul de prost construit. S-ar fi putut specula mult mai mult pe temă.
Oricum, Adair m-a convins, abia aştept să citesc alte romane ale autorului.

Cinabru said...

Mie mi-a placut mai mult decat ma asteptam, mai ales unde nu sunt un pasionat de romane politiste. Cred ca am citit doar Zece negri mititei si inca ceva de tanti Agatha cand eram copil, si am rasfoit un Maigret. Atat. Pentru lipsa mea de experienta a fost ok. Si mi-a placut mult Gentry, e detestabil.

Tomata cu scufita said...

Se pare ca sunt singura careia i s-a parut o copie la indigo dupa Verdict:Crima. Din cauza asta, romanul m-a dezamagit. Public si eu maine recenzia, din pacate nu tocmai favorabila.

Cinabru said...

Tomata : s-ar putea, dar cum nu citesc nici carti, nu urmaresc nici seriale politiste, pentru mine a fost o lectura destul de proaspata. Si o schimbare de ritm si tema, cumva utila. Doi prieteni, cititori pasionati de policier, au fost si ei dezamagiti. Eu, un necunoscator al genului, am vazut-o doar o carte de vacanta, usurica si amuzanta. Desi, sincer sa fiu, mi s-a parut fortat finalul. Rau de tot.

Post a Comment

Share This