10 May 2010

Haruki Murakami : Iubita mea, Sputnik

Iubita mea, Sputnik nu este cel mai bun Haruki Murakami. Undeva la confluenta dintre cele doua "genuri" ale sale - romanul fantastic si romanul de dragoste - nu are nici cutremuratoarea si tragica iubire din carti precum Padurea Norvegiana sau La sud de granita..., nici jocurile imaginare din In cautarea oii fantastice sau extraordinara Cronica a Pasarii-Arc. Dar acest mic roman de vreo 200 de pagini rezista prin cele cateva teme - drama pseudo-scriitorului incapabil sa-si implineasca obsesia, alteritatea in lumea reala, prietenia ce nu poate ramane decat o simpla prietenie si nu se transforma intr-o iubire izbavitoare, lesbianismul, calatoria intr-o alta lume - recurente in opera lui Murakami. Si rezista mai ales prin personajul central, Sumire, unul dintre cele mai interesante din creatia acestui controversat si occidentalizat prozator nipon. Injurat si blamat tocmai pentru devotiunea fata de arta Vestului, cu un stil atat de simplu si care totusi te prinde. Nu sunt capodopere, dar sunt carti bune.

Sumire, o tanara de 22 de ani, este un fel de Gavroche feminin, obsedata de generatia beat si mai ales de celebrul guru al acesteia, Jack Kerouac, ale carui romane le stie pe dinafara, avand mereu prin buzunare un exemplar din Pe drum sau Calatorul singuratic. Fumeaza enorm, e imbracata intamplator, nu are nimic seducator-feminin, e chiar slaba si uratica. Nu stie sa faca nimic, sta singura intr-o garsoniera ingusta si viseaza ca intr-o buna zi sa ajunga o mare scriitoare, sa schimbe pentru totdeauna literatura lumii si sa ajunga un Kerouac japonez si, macar fiziologic, feminin. A renuntat la studii, mananca ce gaseste mai ieftin si mai prost, nu mai are prea multi bani si timp pentru a se impune. In mintea ei ideile, personajele si frazele se amesteca in fiecare clipa ca intr-o marmita uriasa, plina cu supa miso, in care arunci tot ce mai gasesti prin bucatarie. Si noapte de noapte sta la masa, in fata masinii de scris, fumeaza macar un pachet de tigari si asteapta acea fraza magica. Sumire ar fi putut deveni cu adevarat scriitoare. Daca ar fi gasit fraza-carlig, acel cuvant care sa porneasca avalansa de imagini si randuri. Nu il va gasi niciodata.

Sumire este doar unul dintre miile de autori care nu vor avea niciodata succes. Iubeste cartile, dar le iubeste prea mult pentru a se putea regasi pe sine si a scrie una originala, interesanta cat de cat, macar buna pentru o cronica inghesuita in 12 randuri. Are un singur prieten, naratorul, pe care il pastreaza doar ca inlocuitor de sine, pentru a nu se lupta cu singuratatea. Pana cand, la 22 de ani, micuta Sumire (cu o soseta cu Mickey Mouse) se indragosteste. Se indragosteste fulgerator de Miu, o enigmatica si superba femeie de afaceri, care o transforma ca pe o papusa ningyo, intr-o iubita. O imbraca si o invata cum, o parfumeaza si o hraneste, il prezinta pe un anume Brahms si rivalii sai. Ca in oricare alt Murakami, sexualitatea este ceva natural, firesc, intens si atat de simplu. Niciodata nu am gasit la el scene toride, desprinse din pornografia de duzina, nu e o explozie cliseistica de labii, fluide, corpi cavernosi plini si epiderme atent intretinute, suprapuse pe musculaturi transpirate. In Murakami se face dragoste, niciodata sex. Si nu e de mirare ca cele doua aleg sa plece intr-o calatorie, ca o luna de miere. Ciudat pentru un autor nipon este ca ele aleg... Grecia.

E un moment cheie al cartii. Grecia fata de Japonia este tot ce se poate imagina mai ciudat, geografic si cultural. Este, literalmente, la capatul lumii si in tara aspra a minunilor. E ca si cand ai pleca din Bucuresti si ai ajunge, cu o cursa El Al, in Lemuria. Un spatiu potrivit pentru Istrati sau Kazantzakis, nu pentru imaginarul unui scriitor japonez de succes. Mult prea de succes, dupa unii. Iar acolo Sumire dispare. Se evapora, aproape fara nici o urma, inceteaza sa mai existe. Iar naratorul pleaca in cautarea vechii prietene, incercand sa descopere cine este de fapt Miu si ce s-a intamplat cu Sumire.

Nu este o capodopera si nici un Murakami de exceptie. Dar e o carte de weekend sau, dupa ritmul fiecaruia, de o seara. O citesti, iti place, te atasezi de Sumire si vrei sa afli ce i s-a intamplat. Presupun ca o femeie s-ar regasi si mai bine in scenele invocand o tandra iubire, scriitorii nereusiti s-ar recunoaste cu amar in esecul literar al eroinei. Oricum ar fi, nu e deloc rea.

0 comments:

Post a Comment

Share This