26 May 2010

Stephen King : Jocul lui Gerald

Citisem Jocul lui Gerald cu ceva ani in urma, la prima editie Nemira, si sincer sa fiu imi aminteam destul de vag totul. Stiam ca e mai curand un thriller, cu prea putin supranatural (cel putin aparent) implicat, povestea unui cosmar de 28 de ore trait de o femeie legata de un pat masiv, prinsa intr-un joc impus si transformat intr-o loterie fara prea multe numere castigatoare. Imi placuse, dar capricioasa memorie mi-a sters tocmai esentialul : cum a reusit Jessie Burlingame sa scape ? Si mai ales de ce imi revine obsesiv in amintire sintagma "cowboy spatial" ? Si daca tot sunt intr-o noua perioada de redescoperire entuziasta a lui Stephen King, unul dintre preferatii mei de ani buni, decis ca de aceasta data sa citesc absolut tot – tinta finala este Stephen King integral – am reluat si Jocul lui Gerald. Descoperind un thriller aparte in bibliografia Stephen King, un nou exemplu de situatie imposibila care l-ar tine in priza pe orice autor, o enigma din seria “poti tu sa-ti scapi personajul astfel incat sa devina credibil ? ”. Eroul din Misery trebuia sa isi invie personajul siropos din morti, pentru ultima carte a seriei. Aici eroina trebuie sa scape cu viata dintr-un joc in doi care s-a transformat intr-o capcana.

Eroina din Jocul lui Gerald este Jessie Burlingame, o femeie trecuta bine de prima tinerete, pastrand urmele unei frumuseti timide, cu numeroase secrete si regrete. Unul dintre ele atat de intunecat - petrecut pe vremea in care Dolores Claiborne rezolva pentru totdeauna amenintarea reprezentata de sotul ei – incat a marcat-o pentru totdeauna. Cedand din nou substitutului de tata care este sotul ei, Gerald, un prosper, gras si respectabil avocat, cu reale probleme erotice, Jessie se lasa legata cu catuse de patul masiv din elegantul dormitor al casei de vacanta de pe malul lacului Kashwakamak. Imposibil nume. Un lac din Maine (de unde altundeva), aflat la mile bune de orice alt om. .  Dar nu si de orice alta fiinta. Si cand jocul merge prea departe, din nou, pentru ca este singura posibilitate a domnului Gerald Burlingame de a obtine mult dorita erectie, Jessie cedeaza si, printr-un singur gest, se trezeste prinsa in cursa. Este legata de patul cantarind cu multe kilograme pentru greutatea ei, goala cu exceptia unor chilotei dantelati, aproape rastignita intr-o pozitie imposibila. La picioarele patului, doborat de un aparent infarct, zace Gerald. Mort. Este noapte, telefonul ar putea sa se gaseasca in alta galaxie, un pahar cu apa este mai dorit decat Paradisul si la doar cativa centrimetri de mana dreapta, nimeni nu stie ca cei doi sunt aici, iar in fata lui Jessie se gasesc cel putin 48 de ore de agonie si poate chiar mai multe pana la moarte. Jocul lui Gerald, unul din acele condimente pentru cuplurile ajunse la plictiseala si saturatie, dupa multi-multi ani de convietuire, a devenit ultimul joc al lui Jessie.

Din acest punct incepi sa crezi ca este o carte care se va termina rapid. Intr-un fel sau altul Jessie va reusi sa se elibereze, va intra pe usa un salvator misterios, un bun samaritean dispus sa nu priveasca prea lung la doamna goala si incatusata sau la cadavrul obez de pe podea, complet nud si dizgratios. Deux ex machina. Sau pur si simplu Jessie va sfarsi intr-o cumplita agonie, uscata de sete si foame, dorindu-si sa aiba la randul ei sansa unui infarct milos. Primul personaj secundar care intra este insa un caine vagabond, care candva a fost frumosul Print, acum un animal salbaticit si flamand, mai ales flamand. Si care vede in Gerald un bufet suedez intins in toata splendoarea sa pe podelele bine lustruite. Si se infrupta. Mananc nesatul si lacom, insensibil la urletele si amenintarile femeii, pana cand instinctul ii spune ca vine ceva rau, ca in aer se simte un miros care nu este din lumea asta. Si ca in casa de langa lac va veni un vizitator nocturn, mai cumplit chiar decat cosmarul prin care trece Jessie. Un cowboy spatial. Cu o geanta plina de suveniruri macabre. Iar Jessie, micuta Jessie, incepe sa isi aduca aminte.

Pentru ca esenta Jocului nu este lupta pentru supravietuire. Miza epica a fost dificila. In definitiv ai o femeie care si-a ucis sotul din greseala, dupa ce a acceptat sa fie din nou o jucarie incatusata. Stie ca nu va mai dura mult pana incep carceii, setea cumplita, pana cand cowboyul spatial va deveni sau nu real, pana cand Print se va intoarce, de data asta poate pentru o portie de carne vie. Stie ca mai este mult pana dimineata, ca este mai singura decat oricine si ca nu exista nici o salvare. Si aici vine turnura, rasucirea, surubul narativ care prinde totul si transforma Jocul lui Gerald intr-un thriller psihologic. Singura, terifiata, Jessie incepe sa vorbeasca, la fel ca multi altii, cu sine. In singuratate. Si descopera in ea nu doar vocea lui Jessie nevasta cea cuminte, dar si pe prietena cea rebela, pe terapeuta, pe femininista. Dar, mai ales, o descopera pe Jessie cea de la zece ani, din ziua eclipsei, ziua in care “dovlecelului” i s-a intamplat ceva. Acel ceva, pata scarboasa din memoria unei proaspete vaduve, secretul pe care este bine sa il ascunzi, scheletul putred dintr-un dulap Chipendale care abia se mai tine la incheieturile descleiate. Cu multi ani in urma, pe malul lacului, cand totul se transformase intr-un negativ straniu al lumii, micutei Jessie cineva i-a facut ceva. Acel ceva. Care a facut-o toata viata sa se teama si sa accepte. Tocmai aceasta simfonie a vocilor este trucul, misterul regelui prin care King reuseste sa construiasca si aici o arhitectura care te prinde. Ai un singur personaj real (fara a mai pune la socoteala si famelicul caine) si intri in mintea lui cu un scalpel, gata sa vezi ce se afla acolo. Ii simti suferinta, ii simti setea si foamea, durerile din tot corpul si privirile care se indreapta mereu demente spre coltul camerei, acolo unde se gaseste o silueta intunecata.

Jocul lui Gerald este, pana la urma, un lung monolog de cosmar. O rememorare. Jessie stie ca este foarte posibil sa moara acolo, in pat, prinsa in catuse, iar cei care o vor descoperi se vor distra pe cinste vazand cum se distrau sotii Burlingame. O poveste picanta pentru ziarele de scandal. Si privind la cowboy-ul spatial si la posibilitatea unei morti – a sa – Jessie intelege ca pentru a se elibera trebuie sa se regaseasca. Tema regasirii, a cautarii puterii in sine, omniprezenta la King, e aplicata aici victimei unui joculet sadomasochist. Cu un final pe care il uitasem, dar care mi-a placut. Recomand, ca pe orice alt Stephen King.


9 comments:

tyler durden said...

Cica am si eu blog :)
http://ariciulextremist.blogmagic.net/Primul-blog-b1.htm

Cinabru said...

Felicitari, era si momentul. Te-am adaugat in blogroll, in categoria Special.

krossfire said...

Intrebare : Editura Nemira nu depusese actele pentru faliment ?

Sol said...

@krossfire
Ba da, dar prim faliment s-a facut o reorganizare pare-se. Din ce observ eu Nemira is here to stay. Dovada: in 2010 au lansat in jur de 10-15 carti in fiecare luna. Iar Jocul lui Gerald a aparut in 2008 (a doua editie).

Legat de carte, si mie mi-a placut foarte mult si in acelasi timp mi-a dat un sentiment de discomfort, dar cred ca in asta consta geniul lui King. E incredibil cum poate sa descrie in 20 de pagini incercarile lui Jesse de a ajunge la un pahar cu apa, nu doar fara a te plictisi, dar mentinand suspansul la maxim.

Cinabru said...

Krossfire : nu stiu cum a fost cu falimentul asta, dar sunt mai activi si mai prolifici decat oricand. Daca ar declara anual un faliment din asta si ar scoate ca titluri si numar atat de mult, rau nu ar fi. Din pacate odata cu falimentul nu au semnat si actul acela aditional "Cinabru are dreptul sa-si aleaga ce vrea din depozit, fara nici un fel de costuri. Asiguram transport gratuit". Mai astept.

Sol : si eu sper sa ramana. Parca au mai avut probleme candva, dar au revenit. Scena cu paharul de apa m-a facut sa imi fie o sete sfasietoare, dar nici nu am putut sa o citesc cu pauze. Tare greu sa scrii asa ceva.

brightie said...

Niciodata nu stiu cum se termina pasaruica asta marsava de carte. :))
Motiv s-o recitesc la fiecare cativa ani.
Ramane totusi una dintre favoritele mele - nu pentru final, evident, ci pentru savurosul "monolog".

Cinabru said...

Misery forever ;) Eu chiar nu imi mai aduceam aminte ce si cum, am citit-o prima oara undeva prin 2000, 2001 ? ceva de gen. E buna. Acuma sunt la primul volum din La miezul noptii, dupa ce m-a entuziasmat anotimpuri diferite.

Simina said...

odata ce am inceput sa citesc din ea, abia am mai lasat-o din mana! asa mult mi-a placut! eram prin liceu, numai ce-l descoperisem pe King. incredibile paginile in care descrie scena cu paharul de apa.. Trebuie sa o recitesc.

Cinabru said...

Incredibile, asa este. Eu am redescoperit-o cu entuziasm acum cativa ani, am recitit-o recent si in engleza. Excelenta.

Post a Comment

Share This