22 Jun 2011

Emil Cioran vazut de Petru Comarnescu

"Ionesco si Cioran se considera de altfel scriitori universali si nu scriitori romani in refugiu sau exil". 
Petru Comarnescu

In vara lui 1966 Petre Comarnescu il revedea pe Emil Cioran, la Paris, in casa lui Eugen Ionescu. Pe 6 iulie 1966, mai precis. Petru Comarnescu venea din Italia, unde se ocupase de prezenta Romaniei la Bienala de la Venetia, in pavilionul nostru centrul de interes fiind retrospectiva Tuculescu. Trecuse mai bine de un sfert de secol de cand ii intalnise ultima oara pe cei doi, care se pare ca cel putin in anii '60 erau in relatii suficient de apropiate pentru a se vizita reciproc (vezi si episodul "coropisnitei demonizate"). Ii creioneaza in jurnalul sau un portret interesant, chiar fascinant, un Cioran care respecta in linii generale trasaturile mitului Cioran. In treacat fie spus, ar fi extraordinar ca masivele memorii ale lui Petru Comarnescu (aproximativ 5000 de pagini, din care s-a publicat excesiv de putin) sa apara macar online, daca nu tiparite. Cine stie, poate candva.

Lui Comarnescu Cioran nu i se pare schimbat prea mult, ci mai distins, dar "tot relativ slab este, tot bland in aparenta, parul il are abundent si rebel, neincaruntit, ochii la fel de vii si zambetul cald". Estetul in razboi cu Dumnezeu si insasi existenta pare in discutii "bland si docil", dar intotdeauna "a vorbit sincer, fara ascunzisuri, chiar daca gresea". 

Studentul care isi petrecea tot timpul la biblioteca fostei Fundatii Regale, pe care "nu-l preocupau aventurile amoroase, receptiile, flirturile", este pentru Comarnescu un ganditor care "s-a concentrat asupra lecturilor substantiale si asupra meditatiei filosofice. Stiind germana si franceza, a citit multe carti de filosofie si eseistica. (...) iubea aforismele stralucitoare, maximele subtile". Pasionat de Max Scheler, Simmel, de eseistii spanioli - Unamuno, Ortega Y Gasset, Eugenio D'ors - de moralistii francezi. Omul care a citit enorm, pana "si-a rafinat modul de a gandit, a cultivat tot ce era izbitor, contradictoriu, paradoxal, ajungand la patetisme ale ideilor, la explozii de sentimente izolate de rationalitate, la solutii de sadism nietzscheian". In 1934 primeste Premiul scriitorilor tineri pentru "Pe culmile disperarii", in timp ce Eugen Ionescu primea tot atunci acelasi premiu pentru volumul "Nu". Alti laureati ai premiului: Emil Botta, Constantin Noica, Horia Stamatu, Virgil Gheorghiu, Stefan Baciu, sa. La intalnire, primind reprosurile din partea lui Comarnescu pentru anumite declaratii mai vechi, dar afirmand ca se bucura ca vechi prieteni ca Noica sau Marietta Sadova sunt liberi sa lucreze. 

Intr-o intalnire ulterioara, la celebra locuinta de la mansarda a lui Emil Cioran (doua camere si bucatarie) in 14 iulie 1966, Comarnescu descopera un Cioran care traieste ca un student sarac, singuratic, doar cu Simone Boue, intr-o casa modesta dar curata, cu un telefon la care raspunde foarte rar. Isi serveste oaspetele cu whisky cu gheata si saleuri, este "amical, sincer, deschis, vorbind domol, cu usoara lui impleticire la vorba, aproape insesizabila, dovedind emotivitate, timiditate". Isi gaseste uneori greu cuvintele romanesti, ceea ce "se explica prin singuratatea, interiorizarea lui si prin eforturile pe care le-a facut spre a deveni un mare stilist al limbii franceze". 

Cioran povesteste cat de greu a reusit sa obtina mansarda, cu ajutorul unei doamne nenumite. Aparenta de modestie monahala: putine carti (Cioran prefera sa citeasca la biblioteca) pentru ca le daruieste pe cele primite cadou; intr-o camera are doar "un pat simplu, cu o cuvertura oarecare, o masa, doua scaune si pe raftul bagat in perete cateva carti". Se plange de lipsa de popularitate in Franta, fiind mult mai popular in America, de exemplu, explica de ce a refuzat sa scrie prefata pentru Paulhan, transformandu-si astfel un admirator in dusman. A refuzat premii pentru a evita atacurile din presa si noi adversari in presa. A trait mult timp nu din cartile sale, ci "traducand, in mod anonim, unele eseuri americane", impreuna cu Simone Boue. Cartile i-au adus doar "un prestigiu moral". A atacat poporul roman pentru ca-l iubeste si ii doreste o soarta mai buna, este la curent cu "unele progrese din tara", ii ironizeaza pe unii exilati (din pacate nenumiti). Isi aminteste de Tudor Vianu cu afectiune si respect, il prezentase lui Gallimard ca cel mai mare cunoscator european al esteticii. Il considera pe Eugen Ionescu "cel mai popular om din Franta, dupa De Gaulle", "are celebritatea lui Charlot", e "un Kafka sansonier", dar acum a atins "plafonul gloriei". Cea mai buna piesa a acestuia - Scaunele. 

Un Cioran fascinant, viu, autentic, un Cioran departe de mitul de mai tarziu. Un Cioran care revedea un prieten din anii interbelici dupa decenii, primindu-l in chilia sa de hermit. Si una dintre cele mai frumoase parti ale volumului. 

Petru Comarnescu, Chipurile si privelistile Europei, Ed. Dacia, 1980, vol 1, pg 138-150. 

0 comments:

Post a Comment

Share This