13 Jun 2011

Stephen King - O mana de oase

Cat de mult este aceasta carte un tribut adus traditiei gotice a caselor bantuite de spectre malefice si nefericite ? Cat de mult este o poveste de dragoste ? Cu "O mana de oase" King reia tema cuplului si a iubirii dintre soti asa cum o va mai face, de cealalalta parte a baricadei, cu Povestea lui Lisey. Daca acolo sotia supravietuitoare isi redescopera sotul celebru, atunci scriitor clasicizat si prin moarte, aici, sub aspectul unei povesti cu fantome in stil clasic, scriitorul Michael Noonan isi retraieste si eternizeaza dragostea pentru sotia disparuta, Jo. Si aici avem o lume ascunsa a celuilalt, in care supravietuitorul trebuie sa se adapteze si sa isi afle raspunsurile. Esenta, asa cum descoperi pe parcurs, nu este povestea casei bantuite, aceasta este doar cadrul, doar pretextul, centrul este povestea de dragoste, continuata chiar dupa moartea lui Jo si transferata, in parte, asupra mult mai tinerei Mattie si a fiicei sale, Kyra. Este genul de carte ce rastoarna stereotipul "King = povesti cu monstri", intretinut de cei care nu il citesc. Genul de stereotip pe care il detest. 

Michael Noonan este un scriitor de succes. Nu este printre primii in clasamente, dar cartile sale (amestec de mister, suspans si sirop romantic) se gasesc in top 20 bestseller, adesea mai des, si in fiecare an ii apare un nou titlu. Fiecare titlu il prinde atat de mult, il atrage in lumea cu tradari si iubiri incat orice altceva dispare. Nu este tocmai literatura fina, care va ramane in topurile criticii de elita, dar are o calitate esentiala - se vinde. Noonan este un brand. Un nume. Duce viata perfecta a unui scriitor profesionist, prins in paienjenisul randurilor sale pana la absenta si traind in rest, la intensitate maxima, alaturi de Jo. O existenta paradisiaca pentru Michael, in care totul se intampla firesc, uman, real. Totul este firesc. Pana in ziua in care sotia sa, Jo, este ucisa de un atac cerebral. Era insarcinata in sase saptamani. Iar acesta, dupa cum va afla in scurt timp Noonan, nu era singurul secret. In spatele fiecarui personaj pe care il va intalni se ascunde... o mana de oase. Pornind de la un citat ce poate fi imaginar sau nu, "fiecare personaj literar este, oricat ar fi de reusit, de cutremurator, doar o mana de oase" Noonan vede cum realitatea incepe sa fie parazitata, treptat, de intrusi veniti de altundeva. 

Nu este prima oara cand eroul este un scriitor, se intampla in Shining, in Misery, in Orasul BantuIT, in Jumatatea intunecata, in mai multe povestiri, etc. Dar poate ca Michael Noonan este si cel mai impresionant dintre scriitorii care ii servesc drept alter-ego pentru King, pentru ca este si cel mai complex, mai uman, mai capabil de sentimente. Nu este bantuit de un demon, nu isi pierde familia pentru o carte, nu ajunge sa isi urmareasca maniacal sotia si fiul prin Overlook. Dincolo de scris, prefera sa traiasca. Este acel scriitor pasionat, dedicat muncii sale, dar nu unul care s-ar sacrifica pentru asta. Pierzand totul odata cu Jo, se confrunta cu finalul unui scriitor, fara a mai socoti si moartea - blocajul. Nu mai poate scrie. M. Noonan, omul care publica o carte pe an, nu mai poate scrie. Manuscrisele mai vechi, pastrate intr-un seif de banca, ii asigura prezenta pe piata pentru urmatorii patru ani sterili. De fiecare data cand incearca sa inceapa o alta carte, atacuri cumplite de panica. Apoi incep visele. 

Vise care il fac sa plece din Derry (raul si batranul Derry, culcusul lui Pennywise) si sa-si caute un refugiu la Sara Laughs, resedinta de vara din TR-90, oraselul de vacanta care ascunde la randul sau o istorie complicata. Raul este in Derry, cum s-a mai spus, dar in TR-90 raul este tacerea, acea complicitate a micilor asezari care prezinta turistilor si vizitatorilor ocazionali o pictura de Normal Rockwell, pentru ca in spatele ei sa colcaie intunericul. Comunitatea din TR-90 are regulile ei, are si un lider, Max Devore, care controleaza totul chiar in absenta, are acel zambet protocolar pentru strainul celebru si bogat care vine aici, la patru ani dupa ce si-a pierdut sotia, si se refugiaza in Sara Laughs ca intr-un uter protector. Numai ca Sara Laughs, vechea casa din lemn de langa lac, nu este goala sau nelocuita. Noonan va descoperi destul de repede ca nu este singur acolo. Va regasi vechea lui masina de scris, un IBM Selectric. Va afla ca muzica ce rasuna cu aproape in secol in urma este pe cale sa fie cantata din nou cu alta intensitate. Va citi ce ii spun oamenii din frigider, va cauta bufnitele de plastic, va incerca sa afle de ce Jo ii ascunsese adevarul ani de zile, si revenise aici in secret, cautand ceva. O va simti uneori pe Jo, dar nu va fi si singura. Va afla ca poti sa te indragostesti din nou, altfel, de Mattie si fiica ei, Kyra. Va afla ca totul a fost un plan, atent pus la punct, care nu putea duce decat la o confruntare cu Max Devore, puternicul si sumbrul afacerist care controleaza totul in TR-90 chiar si dupa moarte. Si ca el nu a fost decat un instrument. Si ca uneori "ei" pot sa foloseasca o mana de oase ce a trecut demult. Fantasticul malefic se insinueaza treptat, si poate doar in Jocul lui Gerald am mai simtit atata teama si angoasa, atata furie disperata si dragoste puse in scena de un personaj unic, asa cum se intampla aici cu Michael Noonan, prins in Sara Laughs. Dintr-un scriitor milionar si sotul lui Jo, Michael devine un erou tragic, fortat sa gaseasca o forta pe care nu stia ca o are, si mai ales sa accepte ca panza subtire a realitatii a inceput sa se rupa, si ca altcineva tese o lume altcumva. Este mult din avertismentul lui Lovecraft: sa nu incercam sa ne imaginam ce este dincolo de realitatea noastra, pentru ca mintea umana nu poate suporta abisul si oroarea. 

Dar cartea nu mi-a placut doar datorita lui Noonan. E diferita, diferita in sens bun. Este poate prima oara cand King exploreaza cu atat de mult sensibilitate si chiar durere o poveste de iubire aparent imposibila, cea dintre Michael si Jo, continuata chiar in absenta fizica a acesteia. Fara stangacii, fara clisee, fara tentatia caderii in melodramatic, este cronica unei incredibile iubiri care nu se termina, se revarsa asupra altcuiva. Sunt momente emotionante, sunt scene de un erotism surprinzator pentru King, sunt pagini in care se formeaza o tensiune aproape palpabila a dragostei. Gradatia relatiei dintre Michael si Mattie, pasii pe care cei doi ii fac, atentia cu care sunt urmariti de ceilalti din TR-90 si se urmaresc reciproc... Pentru ca la final iti dai seama ca "O mana de oase" este poate primul King ce poate fi trecut in categoria "o poveste de iubire". 

O recomand cu placere, mai ales celor care vor sa il descopere pe King intr-o alta ipostaza. Am inteles ca un film ar fi deja in proiect, ceea ce este o veste buna. Sper sa nu fie un esec, asa cum s-a intamplat cu destule ecranizari dupa Stephen King. Desi au fost cateva remarcabile. 

3 comments:

Mellon Tess said...

Am citit si eu "O mana de oase". Mi-a placut. Din cate stiu va aparea o mini serie...cateva episoade bazate pe aceasta carte. Abia astept.

Cinabru said...

Si eu sunt curios de anuntata serie, sper sa nu fie o ratare, asa cum s-a intamplat cu destule ecranizari dupa King. Din fericire au fost si cateva remarcabile. Ma tem, spre exemplu, de viitoarea ecranizare dupa It, cea veche (avand calitatile sale) fiind foarte, foarte departe de roman. Pentru mine King-ul preferat.
Sa speram ca iese bine, daca respecta cartea.

val said...

acum citesc romanul si e o surpriza placuta pentru mine. am citit mult King, stiu cam la ce sa ma astept de la cartile sale si cu toate acestea inca reuseste sa ma surprinda. pe langa "fazele" gothice/horror, descopar o bucata de literatura buna si personajul este, cum ai zis si tu, uman si dornic de viata. ma bucur ca l-am luat si sunt sigr ca va deveni unul dintre preferate. in ceea ce priveste filmul, nu prea recomand, e destul de slabut.

Post a Comment

Share This