6 Apr 2012

Primul meu Stephen King

Inspirat de răspunsurile de aici

În cazul meu a fost Christine, ediţia din 1994, tradusă de către Dana Sarca şi apărută în vechea şi buna colecţie Babel. Dar înainte de asta au fost filmele.


La început au fost filmele. De la John Liu Chung Liang la Dr Creed

Cu mult înainte de Stephen King văzusem câteva filme făcute după cărţile sale. Nu ştiu cine îşi mai aduce aminte, dar la începutul anilor 90 a fost explozia centrelor de închirieri casete video. Erau găzduite în buticuri, apartamente, eventual gherete din cornier şi sticlă, aveau şi catalog de regulă scris de mână - foi mari, A4, cu titlurile, genul (groază, acţiune, dramă, romantice, comedie şi interzisul erotice), eventual actorii dacă erau nume de casă şi indicativul. Sigur că nu erau videoteci pentru cinefilii rafinaţi, nu era ca şi când intrai şi pe raft era Tarkovski.  Eventual Van Damme. Dar nu Tarkovski. Cel mult, pentru mame, erau drame de televiziune şi Pasărea Spin. Erau cu filme de succes (chiar aşa scria pe afişul de pe uşa unuia dintre centrele de lângă mine). Filme de succes. Casetele, nici pe departe originale, erau copii ale unor copii după nişte copii, eventual dublate de Irina Nistor, destul de des trase de pe canale nemţeşti. Fără coperţi tip carte. Când am văzut prima oară casete originale mi s-au părut a multa minune a lumii. 

La inceput lăsai buletinul mamei sau tatălui garanţie, pe urmă, când te împrieteneai cu cei de acolo, luai casetele fără buletin. Era un fel de iniţiere în branşă. E de-al nostru, aveam încredere. Intrarea în Famiglia. Mai târziu, spre decesul fenomenului, se făceau şi legitimaţii, ştampilate, cu număr de serie, număr, etc. Nu ştiu cât costa, nu prea mult cu siguranţă, doar că plăteai în plus dacă aduceai caseta nederulată. Puteai să le ţii maxim 24 de ore, aşa că luam în fiecare seară, după şcoală, măcar una. Centrul la care mergeam, destul de aproape de casă, avea ca vânzător un tip care semăna în chip straniu cu Phil Collins. Frapant chiar. 

Luai filme cu bătăi/acţiune, pentru că se discuta despre ele la şcoală, şi fără să fi văzut Sport sângeros, Drunken Master, Cobra sau Predator te excludeai din lumea bună a vremii. Nu erai un cinefil adevărat, meritai oprobiul societăţii. Dacă nici nu aveai video - erai deja paria, un soi de creatură ce nici nu merită să mai trăiască. Luam filme cu bătăi, şi pentru bibliografie socială, şi pentru că îmi plăceau. E adevărat, preferatul meu nu era Van Damme, era John Liu, secondat de Hwang Jang Lee. Dar, pe măsură ce mizantropia infantilă se adâncea, am început să închiriez un alt gen - filme de groază. Erau, multe, destul dintre ele de categorie sub B, dar aşa am văzut Nightmare on Elm Street cu multe continuări, cât apăruse din Hellraiser, Puppet Master, Childs Play, Poltergeist, Fright Night, Friday 13th, etc, etc. Şi, printre ele, două filme care m-au marcat - Pet Sematary şi Christine. Al doilea făcut de un regizor pentru care astăzi am o fascinaţie comparabilă cu cea pentru King - John Carpenter. Nu ştiam de Stephen King, nu auzisem de el, trăiam într-o dulce şi inofensivă inconştienţă. Şi nici nu citeam altceva decât benzi desenate. 

Prima întâlnire cu Stephen King lângă magazinul Unirea

Câţiva ani mai târziu, când treceam într-o zi fleşcăită de februarie 1996 pe lângă magazinul Unirea - vechiul Unirea, amestecul acela de comerţ ceauşist şi mici firmuliţe care încercau să aducă Occidentul pe filieră turcească - am găsit la o tarabă de cărţi câteva Pif-uri, din seria nouă. Pe când îmi făceam calcule câte aş putea să iau din banii destinaţi cu siguranţă altui scop (care va fi fost) am văzut în stânga o copertă neagră, pe care scria mare, sus, Stephen King. Cu alb. Mai jos, cu roşu, era titlul - Christine. Şi sub o scurtă prezentare, pe jumătate de copertă, era imaginea unui Plymouth Fury, luată direct din filmul lui Carpenter. Ia uite, mi-am zis, au făcut o carte după film. O fi bună? Sancta simplicitas. Am luat-o, renunţând la Pif-uri. Peste două zile, tremurând de emoţie, luam de la aceeaşi tarabă Salem's Lot şi Misery. Le am şi azi, deşi nu mai arată atât de bine. Dar, cum spune şi Paul Sheldon în Misery, ăsta e un semn că o carte chiar a fost citită. Începuse. 


Unul dintre cei mai buni prieteni era Holden Caufield. Eu devenisem Arnie Cunningham. 

Christine a fost pentru mine o revelaţie, şi e astăzi lejer într-un top 10 kingian. Era cu totul diferită de tot ce mai citisem, mai ales că abia bâjbâiam printre titluri şi autori. Era viu, era îngrozitor, era convingător, era un film mai bun decât versiunea lui Carpenter (excelentă şi aceasta) dar transpus în paginile unei cărţi. Era o carte pe care am citit-o în două zile, am recitit-o şi chiar ajunsesem să învăţ pe dinafară pasaje întregi. Era visul meu, să combini filmele horror (o altă veche pasiune) cu scriitura eficientă, bună, bine ţinută în frâu. Te regăseai în Arnie Cunningham mai ales dacă, la fel ca şi el, erai un exclus care nu se simţea prea bine printre ceilalţi. Mi-au plăcut mereu mai mult toţi Arnie Cunningham-ii lumii decât cei populari şi de succes. 
El avusese un Plymouth Fury, de care se îndrăgostise de la prima vedere - frumuseţea e în ochii celui care priveşte - tu nu aveai decât să găseşti echivalentul tău de Christine. Cu care să te răzbuni pe toţi căcănarii lumii. Şi, la final, nu uita de Leigh, nu uita de Buddy Repperton şi mai ales nu uita că LeBay s-ar putea să nu-ţi ofere cea mai bună afacere. Cu siguranţă aveai să găseşti în jurul tău câte un echivalent şi pentru aceştia. 

Christine a fost prima carte ce cu adevărat m-a marcat, mi-a creat o fericită dependenţă de acele cărţi cu copertă neagră, o poză mai mult sau mai puţin inspirată, şi numele Stephen King scris mare, cu alb, în partea de sus. Şi, cel mai important, a fost cartea care mi-a arătat că cel mai frumos lucru din lume, mai preţios şi mai puternic decât orice, magic, este să stai, oriunde, cu o carte bună, să-ţi astupi urechile în faţa lumii şi să te retragi în acel colţ ascuns al minţii tale, unde nu mai sunteţi decât tu şi cartea în cauză. Un soi de uşi din Dark Tower. 

Aceasta mi-e mărturia. 

18 comments:

Jovi said...

Ce poveste frumoasa!
Mi-ai adus aminte de casetele video, de filmele cu batai... Superb!

Always10 - Top 10 List Collection said...

yay, I might add this to my top 10 lists collections. Thanks for creating this post. I'll PM you if it's done :)

Cinabru said...

Jovi: multumesc, ma bucur ca ti-a placut. Ma tot gandesc la o serie de recenzii pentru filmele cu batai de pe vremuri, si s-ar putea chiar sa pun in practica. Ma gandesc...

Ion Valentin Ceausescu said...

foarte faina povestea. nu am prins vremurile alea pe viu, eram prea mic,insa tata avea o pasiune pentru filme si muzici. tot timpul facea schimburi de casete de toate felurile. era o nebunie pe care am mostenit-o si eu, dar in alte vremuri si cu alte resurse. dar iti impartasesc pasiunea pentru stephen king. eu am inceput cu Misery si am citit ca un apucat tot ce am prins. Preferata mea este IT( Orasul bantuit), poate si pentru ca am citit-o pe la 17 ani si cred ca m-am identificat cu personajele. Oricum, ametitoare carti scrie omul asta.

Cinabru said...

Si a mea este tot Orasul Bantuit, pe locul doi ar veni seria Dark Tower (acum am ajuns la volumul 6). Daca nu ai avut ocazia pana acum, sa citesti neaparat Night Shift, Skeleton Crew si restul volumelor de povestiri, pentru mine au fost o revelatie.

Casetele video au fost o nebunie in acea vreme, pana prin 1994 cand au cam disparut centrele de inchirieri. Nu pot spune ca gaseai capodopere, dar mi-am trait copilaria cu filme horror, filme cu batai, sefe-uri si tot restul.

Alin said...

Puține menționări ale lui Pet Sematary, care-i tot ce am citit de King. Aș vrea destul de mult să mă apuc de Dark Tower dar le tot găsesc doar în niște hardcoveruri imense imposibil de manevrat și cărat prin metrou, iar pe Kindle am ceva cărți care își așteaptă rândul.

Și mi-e un pic ciudă. Proza(care nu era a lui King, dar e vorba mai mult de lumea construită prin ele) de la sfârșitul benzilor publicate de Marvel era deosebit de interesantă.

Ion Valentin Ceausescu said...

da, tin minte ca ma mai uitam cu tatal meu la tot felul de filme, luate la gramada.
nu am citit povestiri de el, doar romane. am citit si eu primul volum din Dark Tower.

chiar, dintre ecranizari care ti se pare cea mai buna?

Cinabru said...

Alin: sunt masive, e adevarat, dar traducerea e chiar buna si, de ce sa nu recunosc, arata foarte bine in biblioteca. Dar de carat... eventual facem si fitness cu ocazia asta. Ai putea lua ultima editie softcover de la Hodder, dar sunt si acestea destul de mari. Tot Kindle ramane solutia in acest caz. Neaparat Orasul Bantuit, neaparat. Si volumele de povestiri - Night Shift, Different Seasons, etc. Tot vreau sa scriu despre Pet Sematary, e una dintre preferatele mele. Nici filmul nu a fost rau.

Val: incearca povestirile, pentru mine au fost o revelatie. Daca nu ma insel la Trei a aparut Anotimpuri diferite, e un start excelent in domeniu. La Nemira au scos la Asfintit, dar raman cele mentionate mai sus, in raspunsul dat lui Alin.
Dintre ecranizari as face un top 5, deocamdata, in ordinea asta: locul 1 Green Mile, 2 The Mist, 3 Stand by Me, 4 Pet Sematary, 5 Christine. Sigur, las multe deoparte, e cumplit de subiectiv, etc. Si e o idee de postare pe viitor.

Ion Valentin Ceausescu said...

o sa caut povestirile. chiar m-ai facut curios. si oricum, am observat ca multe dintre cele mai apreciate filme s-au facut dupa povestiri, inseamna ca e ceva de capul lor . :)

dragoş c said...

mamă, ai cam devenit horror :)

Cinabru said...

Val: te rog, sunt sigur ca nu-ti va parea rau. Incepe cu Night Shift, pe urma Different Seasons, Skeleton Crew, Nightmares and Dreamscape si la final Hearts in Atlantis. Sau direct in romana Anotimpuri diferite si La asfintit.

Dragos C: eram, dar eram undercover. :) Acuma sunt sincer.

Viorel said...

Avem cam aceleasi editii ale lui King in biblioteca.
Eu am inceput insa cu Shining (de care ma mira ca nu pomenesti)...
Si am continuat cu Christine, apoi cu Misery.
Desi IT m-a impresionat mult, pentru mine, personal, a atins apogeul prin Apocalipsul.
Asta probabil pentru ca sunt fan al Taramurilor Pustiite...

Cinabru said...

Viorel: Shining a venit la rand cand deja eram tabacit de Christine, Misery, Salem's Lot, plus ca vazusem versiunea lui Kubrick. Interesant ca fanii lui King sunt impartiti in trei mari tabere: cel mai bun este 1. It, 2. The Stand, 3. Dark Tower. Eu sunt adept al taberei 1, cu simpatii mari pentru 3.

mrg said...

La mine primul Stephen King a fost "Shining", evident, influentat de film. Cred ca am primit-o cadou. Au urmat apoi "Christine", parca, si "Salem's Lot" imprumutata. Cred ca au mai urmat una, doua, dupa aceea, dar imi pierdusem interesul, dovada ca nici nu mai stiu titlurile.

Cinabru said...

Si eu am avut o perioada in care, nu-mi dau seama de ce, nu mai citeam Stephen King. Perioada care s-a prelungit la cativa ani, dar pe urma am incercat sa recuperez in forta timpul pierdut. E adevarat, la asta a contribuit descoperirea, mai mult accidentala, a volumului de povestiri Night Shift, care mi s-a parut o revelatie. Si restul... e deja istorie personala.
Undeva pe la sfarsitul anului ar trebui sa avem Dr Sleep, continuare la Shining. :)

Humidor said...

Interesanta exprimarea "(care va fi fost)" facand referire la poveste din trecut. Viitorul anterior aplicat trecutului cand de fapt acesta se foloseste pentru o actiune care urmeaza sa se produca dupa momentul vorbirii dar inaintea alteia viitoare. o_O

escu69 said...

Este primul roman de-al lui King pe care l-am citit ... Acum aproape 20 de ani intrasem intr-o librarie din oraselul meu natal, Beius, si mi s-a parut interesanta scurta recenzie de pe coperta asa ca am cumparat-o desi nu era deloc ieftina pentru buzunarul unui tanar adolescent (filmul l-am vazut abia dupa vreo 15 ani, e bunicel dar nu e de talia altor ecranizari: "shawshank redemption"- the best sau "green mile")... Urmarea a fost virusul "King": Shining (una din cele mai bune dupa parerea mea), Misery, Salem's Lot, Dolores Claiborne, It (din nou printre cele mai bune), apoi le-am pierdut sirul... Inainte citisem John Saul cam tot ce aparuse, interesant este faptul ca NIMIC de John Saul nu ma tenteaza sa recitesc, in schimb Christine sau Shining cred ca le recitesc aproape anual! It a fost cartea care a durat cel mai mult pana am reusit sa o citesc pe toata (am luat primele doua volume editate de Nemira in 1997), ma apropiam de finalul volumului al doilea si de punctul culminant in loc de deznodamant (ce dezamagire cand am constatat ca mai trebuie sa fie un volum si nu-l gasesc nicaieri!)! A durat vreo 10 ani pana cand am reusit sa cumpar editia a doua si sa-l citesc de la cap la coada... teribil de lunga asteptare...

Cinabru said...

Humidor: :)

Escu69: categoric ecranizarile mentionate sunt si cele mai bune filme dupa SK, Darabont este singurul care l-a inteles cu adevarat. Nici Carpenter nu a reusit pana la capat, din pacate. King este un virus autentic, te prinde fara sa-ti dai seama si pe urma nici nu mai reusesti sa scapi, si nici nu iti mai doresti. Eu am facut din motive pe care nu le inteleg o pauza lunga, ani de zile, in care n-am mai citit King, si acum revin cu aceeasi fascinatie. IT este preferatul meu, la paritate cu saga Dark Tower.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...