29 Sep 2012

Richard Bachman - Fugarul


Apărut în Suspans nr 27 cu titlul Fugi sau mori

Cine se aşteaptă ca cele 101 de capitole ale romanului publicat în 1982 sub pseudonimul Richard Bachman să aibă mare legătură cu filmul omonim din 1987, suspect de bine primit de critică ţinând cont de calitate, va avea o mare surpriză. Plăcută. În afara ideii jocului de televiziune şi a atmosferei sumbre, cartea este la ani-lumină distanţă de film, este unul dintre rarele momente în care King/Bachman s-a „jucat” abordând SF-ul într-o distopie nu foarte îndepărtată de cea din Marşul cel lung. Mereu surprinzător pentru mine este că sub pseudonimul Bachman King a abordat teme, motive şi poveşti pe care poate altfel nu le-ar fi scris niciodată, ca şi când acest alter-ego (ucis de cancerul pseudonimului) i-a acordat o nesperată libertate. America fantastică a anului 2025 este o ruină în varianta din Fugarul, spaţiu de coşmar unde Ben Richards, eroul cărţii şi unul dintre cetăţenii haoticului Co-Op City, undeva la vest de Detroit, încearcă să supravieţuiască. Un 1984 în care nu îl mai asculţi pe Fratele cel Mare, dar în fiecare zi Ei au grijă să te distreze suficient pentru a nu mai avea timp să gândeşti. Sau, şi mai grav, să te împotriveşti. Nici nu ai mai avea nevoie de Fratele cel Mare cât timp ai televiziune. Un spaţiu totalitar şi post-cyberpunk, dominat de violenţă şi sărăcie extremă, murdar şi bolnav, în care singura distracţie accesibilă a rămas gama generoasă de emisiuni-concurs. Multe dintre ele soldându-se cu moartea sau măcar rănirea gravă a participanţilor. Cel mai de succes este „Fugarul”, organizat de Games Network. Foarte puţini ajung să concureze. Dintre candidaţi cei mai mulţi sunt respinşi la examenele extrem de dificile de la preselecţie. Ţinând cont de reguli şi mai ales de previzibilul final al emisiunii nu se poate spune că cei selectaţi ar fi norocoşi.

Ben Richards este unul dintre milioanele de învinşi. Face parte din clasa lumpenilor fără vreo speranţă. Şi-a pierdut slujbele mizere, apoi orice şansă de a mai lucra vreodată. Este unul dintre milioanele de şomeri. Ca şi ei, mănâncă rar şi prost, se îmbracă în zdrenţe, a renunţat de multă vreme la fumat. Nu şi-ar fi permis. În registre apare ca un cetăţean-problemă, ce refuză să accepte regulile. O oaie-neagră. Un paria. Nu există asistenţă medicală pentru cei ca el, nu există resurse, nu există decât, uneori, mici ajutoare sub formă de hrană de proastă calitate. Tot ce ai nevoie se găseşte pe piaţa neagră, unde ai nevoie de bani. New Dollars. Ben nu a mai văzut de multă vreme aşa ceva. Uneori se teme că doar şi-a imaginat că există. Soţia, Sheila, se prostituează pentru ca familia să poată supravieţui. Fiica, Cathy, în vârstă de doar câteva luni, este bolnavă de gripă şi are nevoie de antibiotice. Disperat, Ben Richards se înscrie la „Fugarul”, deşi este aproape sigur că va fi respins. Este prea slab şi destul de bolnav, pentru că nu poţi arăta ca un atlet atunci când mănânci doar uneori. Paradoxal sau nu, este unul dintre cei aleşi. Iar regulile, cunoscute de toată lumea, sunt surprinzător de simple. Fugi sau mori.

Odată selecţionat, devii un inamic al statului şi ai doar două avantaje: un avans de 12 ore şi o sumă de bani, suficientă de altfel pentru a trăi o lungă perioadă. Dacă totul merge cum este prevăzut, oricum nu vei avea timp să cheltuieşti prea mult dintre ei. Câştigi 100 de New Dollars pentru fiecare oră de supravieţuire, 100 pentru fiecare agent sau poliţist pe care îl omori şi un miliard, o sumă imposibil de înţeles, dacă reuşeşti să rezişti 30 de zile. Nimeni nu a reuşit vreodată. Recordul actual este de opt zile şi câteva ore, de care nimeni nu s-a mai apropiat de multă vreme. Oricine dă informaţii despre tine câştigă 100 de dolari, cine te omoară – 1000. Mai primeşti şi o minicameră video, cu care trebuie să te înregistrezi în fiecare zi, două filmuleţe de 10 minute, pe care le expediezi prin poştă pe adresa organizatorilor, ca o dovadă că eşti în viaţă. Dacă nu trimiţi înregistrările, eşti eliminat şi pierzi banii. Orice ai spune, Games Network va cenzura sau modifica înregistrările. Pentru că nu trebuie să uiţi – acum tu eşti inamicul public numărul unu. Te poţi duce oriunde în lume, absolut oriunde, doar că după douăsprezece ore de la start după tine pornesc şi Vânătorii, unităţile de elită ale Games Network, care nu au ratat niciodată. Oricine te poate trăda pentru bani. Chiar şi cel mai bun prieten. Devenit o vedetă a celui mai fascinant spectacol mediatic al epocii sale, o epocă cenuşie, brutală şi ucigaşă, Richards nu are de ales şi îşi începe fuga. Lumea întreagă este deschisă în faţa sa.

Iniţial, Richards pare doar un alt concurent, şi dacă s-ar paria că trăieşte mai mult de 24 de ore nu s-ar găsi mulţi amatori să mizeze pe el. Numai că în scurt timp organizatorii îşi dau seama că Richards este mai bun sau măcar mai norocos decât toţi cei dinaintea sa. Îşi face rost de acte false, îşi găseşte surprinzători aliaţi în rândurile proletariatului ce organizează o perpetuă rezistenţă, reuşeşte să scape din câteva capcane ale poliţiei şi chiar să ucidă câţiva urmăritori. Cei din clasa de jos, cei controlaţi, cei îmbolnăviţi de radiaţii şi muncind, atunci când au unde, în condiţii de exterminare, ajung să vadă în concurentul celei mai populare emisiuni un erou. Cel care nu avea nici o şansă la început s-ar putea să fie cea mai bună „achiziţie” pentru Games Network, emisiunea are o cotă de audienţă depăşind cele mai optimiste aşteptări, iar Richards este pentru cei înţepeniţi în faţa magiei mediatice personajul zilei. Chiar şi temuţii Vânători par să îl scape adesea printre degete. Atât de bun, încât s-ar putea să primească o ofertă la care nimeni nu se aştepta. Publicul va şti doar că Richards a fost prins şi ucis. Iar cel care se numea Richards va putea începe o nouă viaţă. Cu totul diferită de ce a fost înainte. Iar faptul că a concurat la Fugarul pentru a-şi salva copilul va fi doar o amintire urâtă.

Un Richard Bachman pe care l-am evitat mult timp din cauza filmului şi îmi dau seama că a fost o greşeală. Ofensiva mediatică nu mai este un mijloc de propagandă, este totul, este Alfa şi Omega în această distopie, iar Fugarul nu mai e de multă vreme o emisiune de succes, ci a devenit Emisiunea esenţială, motorul unei lumi alcătuite din imagini glamoroase şi violenţă. Poate fi interpretat ca o critică, ca un avertisment, ca o utopie întunecată. Ca un viitor foarte probabil. Un Bachman bun, ce nu trebuie ratat.

1 comments:

Unknown said...

Buna seara

Exista posibilitatea sa descarc pdf , sau sa citesc online aceasta carte?? Multumesc

Post a Comment

Share This