4 Sep 2012

Vlad Muşatescu - De-a bîza

Cel mai greu când vine vorba de tetralogia avându-l ca erou principal pe mereu flămândul şi zăbăucul detectiv Al Conan Doi este să alegi care este romanul preferat. De fiecare dată când reciteşti una dintre cele patru părţi eşti precis (ca să-i cităm pe ostrogoţi) că aceea este şi cea mai reuşită, numai că fiind vorba de Vlad Muşatescu aceste recitiri sunt periodice şi dese. De-a bîza încheie ciclul de cărţi pseudo-poliţiste cu o nouă şi distrugătoare aventură a lui Al Conan Doi, însoţit de eternii Biba, Babane şi Babacu (sincer, îi eclipsează atât de uşor pe nesăraţii Cireşari) de această dată scriitorul nostru fiind pe urmele temutei Filiere Francezu. Şi cum un pasionat de enigme poliţiste ştie că este de datoria sa, spre disperarea Miliţiei, să rezolve orice enigmă îi iese în cale, Buflea porneşte din nou la drum. Fuge de feliuţa de brânză de veci, fuge de regim, fuge de agitaţie, măcinat de acea necesitate profund personală de a rezolva mistere. Fără să ştie că mulţi ani înainte de Filantropica principiul poveştii care stoarce bani era prezent, fără a fi condensat într-o replică memorabilă. Dar funcţiona atât de bine...

După ce este ejectat fără menajamente din clinica Institutului de Endocrinologie, unde organizase un nocturn şi sardanapalic ospăţ din merindele colegilor de salon puşi la îngrăşat, distrugând definitiv orice speranţă a specialiştilor de a reduce cu măcar câteva grame cele câteva tone ale colectivului de obezi, Al Conan Doi revine acasă. Acasă, unde totul este minunat, scrumiera plină de chiştoace, bătrâna Erica este gata de o bătaie cotidiană şi zdravănă, iar bulgăroaica Penke este, din fericire, absentă. Pentru că în acea zi nefastă Al băieţelule primeşte vizite. Mai întâi cuplul alcătuit din Gherigogu şi eventuala sa fiică, Flory, cele două persoane de serviciu, destul de dubioase ca aspect, gata să aibă grijă de curăţenia casei pentru două sute de lei. Pe zi. Plus ce se bea şi se mănâncă. Şi în ciuda imaginii mizere cei doi au un apetit ce rivalizează cu cel al detectivului. Şi un talent aproape chaplinian de a distruge tot ce ating, transformând locuinţa tihnită din Calea Moşilor într-un dezastru cu pereţi şi prize. Iar când reuşesc să se prăbuşească însoţiţi de cazanul din baie, detectivul mai primeşte vizita unui pretins frate vitreg şi pe cea a unei cucoane destul de trecute, cu părul portocaliu şi pasionată de scriitori, care zor-nevoie vrea ca blajinul detectiv să o ia de nevastă. Cu greu, detectivul reuşeşte să evacueze menajeria bipedă şi stridentă, ce îşi pusese în minte să îl uşureze de televizor, radio şi alte valori. Dar un detectiv nu doarme niciodată, şi din orice mărunţiş scoate un indiciu. Nu cumva cei patru sunt parte dintr-o reţea mai importantă? Nu cumva este mai mult aici decât pare la prima vedere? 

Retras pentru un mini-concediu la Valea cu Urşi, cantonul unde îl aşteaptă trupa de şoc a celor trei nepoţi - rotofeiul mezin Babacu, blonduţa Biba şi atleticul Babane - încleştat în lupta cu lucrările pomicole şi ”jardiniere”, cariera de bucătar amator şi pasiunea de pescar, Al Conan Doi reîncepe investigaţiile. Convins de copii să viziteze motelul Craiul Munţilor din apropiere, Al Conan Doi este sigur în scurt timp - şi acesta este, ca de fiecare dată, semnalul pentru dezastru - că se află în faţa unui nou complot. O nouă enigmă. Fauna aciuiată la motel, sub conducerea apoplecticului responsabil Grebencea, unchiul frumoasei şi inocentei Lili Mamulea, este la fel de diversă şi colorată ca în capitală. Şeful neîncoronat şi clientul răsfăţat este arhitectul Maximilian Prior, cu prietenii săi Cezar Schiledi şi Alexandru Gai. Şi nu numai. Bogat şi elegant, gata oricând să facă cinste tuturor, generos cu prietenii mai vechi şi mai noi, de ocazie sau stabili. O celebritate locală. Pândită cu toată atenţia de un grup de bişniţari extrem, dar extrem de dubioşi - Jimmy Navarrelli, trompetist bulevardier şi înţolit decadent de hippy, cu pantaloni evazaţi, plete şi restul accesoriilor la modă, însoţit de seducătoarea Dragodana Tatu şi secondat de Begibeg Mehmet Ali, sunt pentru Conan Doi, fără îndoială, eroii negativi ai anchetei. Plus restul celor care se învârt pe acolo, aruncând cu bani şi fiind într-o vacanţă aparent permanentă. Se pare că turismul românesc funcţiona teribil de bine la Craiul Munţilor. Toată trupa se ospătează pe rupte, uneori pe banii unchiului Al, alteori la invitaţia lui Prior, mese în buna tradiţie a romanelor, condimentate cu Pepsi şi sticle pântecoase de Dimple, preferatul lui Prior. Merg la petreceri ce degenerează într-o încăierare generală şi distrugerea parţială a mobilierului. Spionează şi încearcă să afle ce-i cu pretinşii studenţi hippioţi. 

Iar când arhitectul este anunţat că a primit din Germania (probabil Federală) o moştenire colosală - o jumătate de milion de mărci şi un Mercedes - apare şi marea problemă. Pentru toate acestea trebuie plătite taxe, taxe consistente, şi nu ştiu cum se face că celebrul arhitect pur şi simplu nu are bani îndeajuns. Dar când e vorba de un Mercedes pe motorină şi o avere în mărci, deşi nu este indicat cursul de schimb al vremii, nici nu se pune problema de bani când ai prieteni. Prieteni care nu ezită să te sponsorizeze, doar o să-i răsplăteşti regeşte atunci când încasezi prima tranşă a moştenirii. Şi, cum bine îşi dă seama Al Conan Doi, cu tot cu ostrogoţii, cei trei tineri bişniţari şi-au pus în cap să îi răpească lui Maximilian Prior fericirea de fi pe jumătate milionar. Cu orice preţ. Şi cât mai repede. Aşa că redutabilul şi gurmandul detectiv se dedică, şi de această dată, misiunii sale, pe care până la final vom realiza că a înţeles-o alandala. Şi când toate personajele se strâng la cantonul de la Valea cu Urşi, pentru un asalt final, este clar că nu va mai rămâne mare lucru din idilica locuinţă. Angrenaţi în prinderea celor trei bişniţari, cei patru care au speriat Craiul Munţilor vor descoperi cine era Francezu şi ce era cu misterioasa lui filieră. Total pe dos decât descoperise zăbăucul detectiv.

De-a bîza este, cred, cel mai cinematografic dintre romanele ciclului, şi este un mister pentru mine de ce nici un regizor nu s-a apucat să le ecranizeze, mai ales înainte de 1989, când se bucurau categoric de o popularitate şi mai mare. Ar fi ieşit un ciclu de comedii ce puteau rivaliza, bine puse în scenă şi cu o distribuţie de calibru, cu saga celebrelor BD-uri. Posibil şi atunci să fi avut nevoie nu doar de fonduri, ci şi de pile serioase. Posibil. Personajele îmbină acelaşi umor onomastic tipic (Jimmy Navarrelli, Dumnezeule) şi comicul de situaţie, gagul, distrugerea amuzantă, prăvălirea cadrului şi eroilor unii peste alţii la propriu şi la figurat. Indignarea lui Al Conan Doi, detectiv, jurnalist neînfricat şi autor de policier-uri mereu nepublicate în faţa decadenţei hippiote a nesfintei treimi conduse de trompetist, scenele de mulţime îngrămădite în jurul mesei, unchiul şi nepoţii la pescuit sau aducând gospodăria părintească la un pas de faliment agricol, Viţica şi restul vieţuitoarelor de la canton, Grebencea patronând adunarea ca un servil mafiot de provincie, tomnatecul cavaler Prior ce pare urmărit mai curând de ghinion decât de noroc... O nouă menajerie în ultima aventură a lui Al Conan Doi. Momentan De-a bîza este cel mai bun roman din serie. Până le iau la recitit şi pe celelalte. 

Foto: okazii.ro

7 comments:

escu69 said...

Prima carte din ciclul "Jocurile detectivului Conan" pe care am citit-o. Prima carte de Vlad Musatescu pe care am citit-o a fost "Unchiul Andi...", o luasem de la biblioteca liceului prin '94, eram intr-a IX-a si o citeam pe ascuns in ora de Romana (deh, nu facea parte din lista de lecturi din programa scolara!). Imi aduc aminte ca radeam cu lacrimi (am mai ras asa doar la "Un yankeu la curtea regelui Arthur" si la " Aventurile unui detectiv particular" de Carlo Manzoni, bineinteles tot in ora de Romana) si profesorul se uita foarte circumspect spre mine, i se parea probabil ca a fost foarte spiritual?!?... Au urmat celelalte din ciclu, apoi "Aventuri aproximative", "Contratimp", "Cei trei veseli..." etc. Din pacate, "De-a Baza" nu o mai am, celelalte da, se poate citi on-line dar pentru mine nu are acelasi farmec, cred ca nici daca o voi citi in alta editie nu va avea savoarea celei de odinioara (ma refer la cea din "Aventura", sau poate ma insel)... Sper ca o voi gasi totusi intr-un anticariat, pe Okazii sau altundeva... Mai sper ca-l voi convinge si pe baietelul meu sa le citeasca, din pacate copiii de azi nu sunt foarte atrasi de lectura...

Cinabru said...

Au reeditat cei de la Adevarul tetralogia in editie de lux, pe la 75 de lei parca. Merita, o editie chiar frumoase, desi tot cele vechi aveau farmecul lor. Se pare ca suntem de aceeasi varsta, si eu am facut clasa a IX-a in 1994-1995. Am avut noroc sa il citesc prima oara pe Vlad Musatescu in copilarie, si chiar daca unele subtilitati imi scapau pe la 10-11 ani, categoric ii gustam umorul si mai ales simtul aproape cinematografic al epicului. Si da, este unul dintre putinii autori la care de fiecare data rad sincer, cu adevarat, fara sa ma fortez. Un ras total.

escu69 said...

O mica eroare din partea mea, era prin '84, nu
'94 (eu sunt din '69)... O alta scriitoare care mi-a placut enorm (imi place si acum) a fost Rodica Ojog-Brasoveanu, era una din cele mai citite pe vremea aceea, cartile ei dispareau urgent de pe rafturile librariilor (sau nici nu erau expuse, se vindeau pe sub "mana")... Imi plac mult recenziile si comentariile pe care le faceti, am intrat intamplator pe aici, o voi face insa cu regularitate de acum incolo...





Cinabru said...

Chiar m-am gandit cand am vazut nick-ul folosit. Sunt asadar 10 ani diferenta, dv nascut in 1969, eu un deceniu mai tarziu. Va multumesc foarte mult pentru aprecieri, inseamna mult pentru mine, si va astept oricand cu mare placere.
Rodica Ojog-Brasoveanu se citeste si mai ales se vinde si acum surprinzator de mult, mai ales ca Nemira i-a dedicat o noua serie de autor. Sincer, doar am rasfoit-o, e unul dintre autorii pe care i-am tot amanat. Nu din snobism sau lipsa de interes, pur si simplu asa s-a intamplat.

escu69 said...

Puteti incepe cu unul din volumele de povestiri "Grasa si proasta" sau "Barbatii sunt niste porci". Au cam de toate: umor, suspans, final imprevizibil... Sigur nu veti regreta!

Anonymous said...

Intr-adevar o ecranizare a romanelor lui Vlad Musatescu ar fi rasturnat putin scara valorilor in comedia romaneasca.Pacat ca nimeni nu sa gandit la asta.Nu ca acum ar fi prea tarziu.Decat zeci de filme despre revolutie si politica poate se gandeste vre-un regizor sa puna in valoare si comedia romaneasca mai ales ca nu cred ca necesita un scenariu prea scump.

Cinabru said...

Escu69: multumesc pentru sugestie, voi incerca.

Anonymous: cred ca ar fi fost comedii in genul BD-urilor, cam pe aceasta filiatie le-as incadra. Nu stiu daca nu s-au gandit, daca pur si simplu a parut o ideea nu foarte vandabila, dar acum cred ca ar fi extraordinar ca cineva sa realizeze o tetralogie. Dincolo de toate revolutiile/amintirile din comunism/dramele si toate celelalte s-ar simti nevoia de ceva cu totul diferit.

Post a Comment

Share This