Gunter Grass – Decojind ceapa

“Firma Henkel, cu sediul in Dusseldorf, a produs un detergent pe nume Persil (…) Cu ajutorul acestuia, nu putini au fost aceia care si-au spalat rahatul brun din biografie. De acum inainte nepatati, isi savurau slujbele si demnitatile”.

Sincer chiar nu vreau sa mai aud de scandalul cu Gunter Grass cel nazist, cu Grass care a pozat toata viata in democrat si a recunoscut abia octogenar ca a facut parte din Waffen SS, ca a provocat furia intregii Germanii pentru a-si vinde primul volum al memoriilor, cu titlul ciudat Decojind ceapa. Toata povestea asta a umplut prea mult spatiu, fara sa se vorbeasca suficient de carte. Mai ales ca zelul inchizitorilor este al unor oameni care in perioada nazista s-ar fi pus, mai mult ca sigur, cu mult zel in slujba Reich-ului. Pana la urma Grass ramane un mare scriitor, orice ar fi. Si nu pot sa nu ma gandesc ca nu ar fi fost la fel de revoltator pentru aceiasi acuzatori ca Grass sa fi fost un tortionar comunist. Prea seamana cu ce i s-a intamplat lui Hamsun, lui Celine, cu Heidegger sau cu Mircea Eliade, Cioran, Radu Gyr, etc, etc, etc.

Decojind ceapa este o carte buna. Nu la fel de buna pe cat ar fi fost de asteptat, si cu siguranta nu cea mai buna semnata Gunter Grass. Nici pe departe. Pentru o autobiografie scrisa la o varsta de invidiat are prea putin dintr-o insiruire seaca de date si cifre si mult dintr-un poem in proza, o rememorare intensa, cu cateva momente literare de grad maxim. Ceea ce este minunat. Dar si cu pasaje in care Grass pare sa fi pierdut cartea sau pur si simplu vrea sa umple un paragraf. Inegala si lipsita de suflul tineretii., dar cu sclipiri extraordinare. Care o fac sa reziste minunat.

Cartea incepe cu copilaria viitorului prozator, o copilarie saraca si destul de trista, marcata treptat de ascensiunea nazista, copilarie petrecuta intr-un mic apartament de doua camere, cu baia comuna pe holul blocului. Ani in care invata valoare banilor recuperand datoriile celor din cartier. O copilarie in care marea pasiune a lui Grass devine arta, colectionarea de mici reproduceri ale operelor celebre si lipirea lor intr-un album special. A carui pierdere va fi si marea drama a copilariei, despartirea de inocenta, ruptura de fericire. Prima sa criza. Urmeaza adolescenta, incadrarea in Waffen SS, razboiul absurd in care Grass nu se dovedeste un erou, lagarul aliat, inceputurile sale ca cioplitor in piatra, sculptor, desenator. Apoi pictor, poet, indragostit. Totul pana la o fericita casatorie si primele proze, pana la aparitia capodoperei sale, Toba de tinichea. Moment in care ceapa isi indeparteaza ultima foaie. Povestea a ajuns la sfarsit. Nu mai e ceapa si nici chef.

Interesanta si prezentarea trecutului/actului rememorarii/vietii trecute ca o…ceapa. Fiecare foaie ascunde o poveste/un personaj/o drama/o fericire, fiecare se da la o parte pentru a face loc urmatorului capitol. Totul este dominat de cele trei feluri de foame : foamea de mancare, ce il chinuie mai ales in perioada lagarului, cand viseaza la mancare, cat mai multa mancare ; foamea de dragoste, care il face sa iubeasca si sa posede tot ce poate, cand poate si unde poate ; foamea de arta, care il indreapta spre sculptura / obsesie, spre grafica, poezie si apoi spre literatura. Trei feluri de foame, fiecare coplesitoare. La fel de interesant este ca Grass nu pare a controla memoria capricioasa, povestea, se lasa controlat de ea, se trezeste deodata in naratiune.

Merita citita fie si doar pentru trei aspecte / teme / subiecte :

1. Legatura lui Gunter Grass cu regimul nazist. Daca in trecut prozatorul evitase orice precizare, acum recunoaste ca a fost in Waffen SS, dintr-o elan mai curand romantic, marcat de propaganda epocii, fara sa fi luptat efectiv. O face totusi destul de vaporos, destul de eufemistic pe alocuri, dar cu unele momente literare extraordinare. Cum ar fi cel in care il descrie pe camaradul care in ciuda tuturor amenintarilor a refuzat sa puna mana pe o arma. Fie doar pentru banala instructie. Un rebel simplu, respingand ideea de razboi, dar acceptand orice ordin care il tinea departe de arma. Clar nici el nu isi poate explica de ce s-a prezentat ca voluntar, de ce a facut ceea ce a facut, chiar daca niciodata nu a luptat efectiv. Si cu atat mai putin nu s-a numarat printre tortionarii nazisti. Mai mult, se pare ca propaganda ascundea suficient de bine ororile din lagare, despre care Grass avea sa afle mult, mult mai tarziu. Va fi insa marcat si rusinat pentru toata viata de optiunea de tinerete. Pe care va incerca sa o plateasca prin angajarea in frontul social-democrat. Pana la excese ce ii vor fi reprosate ulterior.

2. Cat din adevaratul Grass se gaseste in cartile sale si mai ales in Toba de tinichea, inceputul pe care nu a mai reusit sa il atinga, dar sa-l depaseasca. Cate dintre elementele din cartile sale au fost inspirate din realitate. A fost cioplitor in piatra ? A existat praful efervescent ? Dar Maria ? Cine i l-a inspirat pe Oskar si cum ? A existat chiar un copil tobosar, straniu si nelalocul sau ? A fost Oskar la o manifestatie hitlerista pe care a transformat-o in haos ? De unde calcanul, tiparii, de unde covorul de bambus, de unde jazz-ul ? De unde racul ? La unele intrebari Grass da raspunsul, la altele nu.

3. Extraordinarele momente de literatura pura, numeroase si geniale. Momentul unei superbe iubiri rurale, cu miros de fan ; extraordinarul profesor de arta culinar, bucatar exotic trecut si prin Romania, care in foametea turbata a lagarului, folosind aerul, gesticulatia si o germana stricata, asterne in fata elevilor salivand cele mai rafinate preparate posibile, imparatul definitoriu ramanand augustul porc ; febra cu care lucreaza potentialul sculptor ; scenele in care baietelul Gunter Grass merge la datornici si incaseaza banii. Si sunt doar cateva. Raman destule foi de ceapa.

In esenta ramane o carte esentiala pentru cei care vor sa il inteleaga mai bine pe Gunter Grass. Astept cu nerabdare volumul al doilea, care ar trebui sa apara in Germania in curand. Sper ca va fi tradus si la noi. Recomandata, cu siguranta.