Ryu Murakami - Ecstasy

Dupa Copii de aruncat, Albastru nemarginit, aproape transparent si preferatul meu, In supa miso, aveam asteptari mari de la al patrulea Ryu Murakami aparut la noi, Ecstasy. Am inceput sa am ezitari serioase dupa ce am citit recenzia lui Turnavitu, dar tot l-am luat si citit. Daca primele trei au fost foarte bune, aceasta este stupefiant de slaba. O dezamagire este putin spus, a fost una dintre rarele dati in care chiar am simtit ca imi pierd timpul citind-o. Cu o tema cel putin generoasa - lumea sado-maso - Ecstasy putea sa fie un roman extraordinar, dar nu reuseste decat sa fie o auto-pastisare, o insailare ce pare ca umple doar coli tipografice, un esec.

Povestea, atat cat este : Miyashita, eroul central, asistent intr-o echipa de filmare, ajunge la New York pentru un angajament temporar. Aici da peste un cersetor straniu care il pune in legatura cu o anume Keiko. Keiko se va dovedi cheia care ii deschide lui Miyashita cheia spre o lume sado-maso, care ar fi trebuit sa fie infricosatoare, fascinanta si mai ales dura. Si de aici lungi discutii despre sado-masochism, complimentate cu deschiderea oferita de pastilele de ecstasy, lungi confesiuni si monologuri, dialoguri care nu duc nicaieri si scene care se vor socante. Nimic nu se leaga, nimic nu iese, iar Ryu Murakami rateaza din nou si din nou. Personajele nu sunt doar lipsite de forta, dar nici macar nu sunt interesante, nu te poti lega de ele, si intr-o carte in care ar trebui sa iti pese de suferinta lor…nu iti pasa. Situatiile sunt teziste, de manga ieftina, dialogurile neverosimile si false, scenele de sex plictisitoare. Unde este stralucirea din celelalte carti nu pot sa-mi dau seama.

Ideea de baza, oarecum un truism, este ca ajungi sa experimentezi atunci cand sexul "normal" nu iti mai este suficient, cand ai nevoie de ceva care sa te duca dincolo de ultima limita, cand simti nevoia de durere. Nu stiu daca Ryu Murakami a experimentat asa ceva, nu stiu daca si-a facut macar temele de acasa si a studiat fenomenul - pentru ca este un fenomen, mai ales in Japonia de astazi. Umilirea celuilalta, sexul in grup, sufocarea, "aberatiile" sexuale, misofilia si conexele, abuzul de droguri, lovirea, schingiuirea persoanei dorite sau de catre persoana adorata, toate ar fi trebuit sa formeze scene si o lume socanta si insuportabila. Ceea ce nu se intampla. Ryu Murakami pare sa nu fi inteles nimic din lumea sado-maso, Sade - cel mai prestigios exemplu - fiind la ani-lumina. De fapt, in comparatie cu ce se intampla fie si doar in filmele de gen japoneze, printre cele mai bolnave creatii pentru pasionati, personajele din Ecstasy sunt un pic mai mult decat adolescenti in calduri. Mai exact, Murakami promite scene hard, erotic-violente, masochism, torturi, umilinte, distrugerea, aneantizarea Celuilalt, si in loc de asta ofera ceva edulcorat, care nu mai are din sado-maso decat, cel mult, un gest exterior sau un nume. Cumva autorul nu a inteles nimic din S&M si mai ales nu a inteles ce atrage si ce dezgusta.

Pentru ca aici sta prabusirea intregului esafodaj. Fara personaje interesante, dialoguri bune sau situatii macar literare, romanul se putea salva prin sado-masochism dus la extrem, prin veridicitatea unor scene morbid erotice, chiar cu riscul unor puneri in scena exagerate pana la caricatura. Este un fel de reclama mincinoasa. Nu mai poti scrie ca inainte, macar socheaza pe cat se poate. Ryu Murakami nu reuseste aici nici macar atata.

Ce se intampla pana la urma cu Miyashita ? Va reusi sa iasa din lumea sado-maso sau va ramane acolo, prea slab ori prea fascinat ? Cine este de fapt Keiko ? Care este legatura cu cersetorul din New York ? In alt roman, poate ca i-ar fi pasat cuiva. Cu Ecstasy sigur nu iti mai pasa ce dracului se intampla personajelor, te bucuri ca s-a terminat.

Nu recomand cartea nimanui. Chiar ma tem ca cineva ar putea citi Ecstasy si nu ar mai avea curiozitatea sa citeasca altceva de la Ryu Murakami. Dar cu siguranta daca si viitorul roman publicat la noi este la acelasi nivel - no more Ryu Murakami for me.