De veghe in lanul de secara a fost una dintre primele carti "serioase" citite. Din fericire pe la varsta critica. Nu prea iti dai seama in ce directie sa te duci. Habar nu ai de nimic. Mai incercasem Franny si Zooey, recomandata de cineva. Nu pricepusem absolut nimic si imi paruse cumplit de plictisitoare. Dar la 15 ani (aproximativ) De veghe a avut statutul de revelatie. Aveam un prieten fanatizat de cartea sa, incerca sa fie un soi de Holden bucurestean, si inclin sa cred ca se luase de fumat, in buna parte, din cauza eroului sau. Era exact genul de anti-erou care prindea. In ciuda diferentei de generatii se potrivea foarte bine cu hormonii si muzica de la varsta aia. Fiecare dintre noi era intr-un fel Holden. Tom Sawyer ajuns prea urban si prea imbatranit. Multi ani aveam sa citesc si sa recitesc romanul asta, si a fost una dintre primele carti cumparate pentru "biblioteca mea" in curs de gestatie.
Noua povestiri a venit un an mai tarziu, iar povestea unei zile a pestilor-banana e si astazi una dintre piesele preferate in puzzle-ul salingerian. N-am fost niciodata incantat de celelalte, le-am citit mai mult ca pe o completare, un adaos, o lamurire. Si nu, nu cred ca voi avea surpriza unei capodopere salingeriene postume, maxim ceva titluri la mare distanta de Holden.
Pe Salinger il citesti atunci, cand esti pusti, sau risti sa nu-l mai gusti mai tarziu. Pe la 14-15 ani e momentul ideal, ar trebui sa fie un soc salutar. Salinger citit prima oara dupa 20 de ani nu mai te prinde, mai ales daca incepi cu "De veghe...". Nu pentru ca nu ar fi o carte exceptionala. Doar ca tu esti prea batran. Cred ca mai tarziu e bine sa incepi cu Noua povestiri, pe urma De veghe, si abia la final Franny si Zooey, Dulgheri, Seymour. Si un sfat : evitati "traducerea noua" la De veghe, e slaba, total nepotrivita. Nu poti sa-l treci pe Salinger in limbaj kewl si fashion de cartier. Nu merge.
J.D. Salinger a murit miercuri, la 91 de ani.
Noua povestiri a venit un an mai tarziu, iar povestea unei zile a pestilor-banana e si astazi una dintre piesele preferate in puzzle-ul salingerian. N-am fost niciodata incantat de celelalte, le-am citit mai mult ca pe o completare, un adaos, o lamurire. Si nu, nu cred ca voi avea surpriza unei capodopere salingeriene postume, maxim ceva titluri la mare distanta de Holden.
Pe Salinger il citesti atunci, cand esti pusti, sau risti sa nu-l mai gusti mai tarziu. Pe la 14-15 ani e momentul ideal, ar trebui sa fie un soc salutar. Salinger citit prima oara dupa 20 de ani nu mai te prinde, mai ales daca incepi cu "De veghe...". Nu pentru ca nu ar fi o carte exceptionala. Doar ca tu esti prea batran. Cred ca mai tarziu e bine sa incepi cu Noua povestiri, pe urma De veghe, si abia la final Franny si Zooey, Dulgheri, Seymour. Si un sfat : evitati "traducerea noua" la De veghe, e slaba, total nepotrivita. Nu poti sa-l treci pe Salinger in limbaj kewl si fashion de cartier. Nu merge.
J.D. Salinger a murit miercuri, la 91 de ani.
12 comments:
Nu o data m-a tentat sa ma apuc de Sallinger. Dar mereu amanam; aveam impresia ca nu voi avea timpul suficient sa-i patrund sensurile. Dar sper ca voi reusi odata si odata sa termin macar cateva carti de-ale sale.
la mine s-a intamplat oarecum invers.
am avut De veghe... lectura obligatorie in clasa a 9-a. Nu mi-a placut. M-a exasperat personajul, nu l-am inteles deloc si cartea mi s-a parut un chin.
Din nou, am mai facut o incercare pe la 18 ani. Din nou a fost un dezastru.
Abia in facultate (nu mai stiu exact ce an eram), sub indrumarea lui Mihaies & co am reluat romanul, de data asta in engleza. A fost ceva extraordinar, incredibil! Apoi au urmat urgent Franny si Zooey, Seymour, Dulgherii si Noua Povestiri.
Nu stiu de traduceri, eu am avut norocul sa le gasesc pe toate la catedra de limba engleza, dar faptul ca primele incercari de lectura in limba romana au fost un esec cred ca sunt graitoare. In engleza Holden are un farmec unic :)
Eu l-am citit pe Salinger in adolescenta, iar povestirile le-am recitit ori de cate ori am simtit nevoia...ma relaxeaza si acum cand le citesc.
Ramane unul dintre scriitorii mei de suflet.
Ce fain, "fanatizat" de Salinger! Vasile Leac e şi el subjugat de Seymour! Eu, una, simt că Salinger se poate citi la orice vârstă. Într-adevăr, l-am gustat la 16 ani, poate de aceea îmi permit să generalizez... :) Faină scriitură despre Salinger.
Si pentru mine a fost o revelatie. Citeam si nu imi venea sa cred ca e adevarat ce scrie acolo. Eram in liceu, e drept. A fost o fericire deplina intalnirea cu acea carte. Poate de aceea nu am indraznit sa o recitesc niciodata, desi sta frumos in biblioteca imbracata in coperta lucioasa galbena de la Polirom.Acum imi dau seama ca am facut foarte bine.
Cristina : te rog sa citesti macar Noua povestiri si De veghe. Sigur n-o sa regreti.
Ama : eu am citit initial De veghe in romana, mult mai tarziu in engleza. Dar Noua povestiri si restul le-am citit in franceza, pur si simplu pentru ca le gasisem intr-un anticariat la un pret ridicol (ceva gen 2000 - 3000 de lei prin 98-99). Noroc porcin.
Greenfield : si pentru mine e la fel. Astept sa vad daca exista vreun manuscris pregatit pentru editare postuma.
Insemnari : multumesc mult. Sa stii ca am cunoscut multe persoane care l-au citit dupa 20 de ani si l-au detestat.
Camir : eu am o editie mai veche de la Univers, nu prea mai arata bine, dar rezista eroic. Restul le am in franceza sau poliroame.
of, slava celui negat de atei ca mai exista cineva sa spuna ca noua traducere la de veghe e cu totul altceva decit salinger.
Anonim : superba exprimare, ma tem ca o voi imprumuta. Cu noua traducere io am avut un soc. Stiam ca apare, am gasit-o intr-o librarie, am deschis cartea. Stiam baremi in mare veche traducere de la Univers. Cand am dat de Holden Caulfield/Dupa blocuri am zis ca ori sunt nebun, ori altii sunt. Ce o fi avut vechea traducere in neregula, asta as vrea sa stiu.
"De veghe in lanul de secara", carte ce am citit-o la 14 ani prima data, la a doua citire aveam sa o inteleg. Pe la 16 ani, am citit-o si in engleza, are un farmec aparte!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Cristina : si eu tot pe la 14 - 15 ani, cred ca e varsta perfecta. Ceva imi spune ca a plecat zambind.
In primul rand eu aveam alte asteptari de la romanul acesta si nu atat de la carte in sine cat de la titlu. Ma asteptam la o poveste gen Hucleberry Finn, in care un baietel (de veghe) este martor la ceva intr-un lan de secara, ori povestea mi s-a parut destul de "golaneasca", sau mai bine spus limbajul. In definitv, cand am aflat semnificatia titlului mi-a placut foarte mult. Mi s-a parut ceva foarte dragut, asta in contrast cu Holden. Desi era un tanar fara prea multe repere in viata, si usor neserios chiar, totusi exista ceva ce il facea nobil. Sufletul lui.
Foarte frumos spus. Titlul mi-a părut enigmatic atunci când mi-a ajuns cartea prima oară în mâini, însoțită de o recomandare entuziastă până la fanatism. E un golan ”avant la litru”, dar un golan cu suflet, chiar dacă revoltător pentru sensibilitățile și regulile vremii. Iar traducerea titlului, acum devenită un loc comun livresc clasic, nu mi-ar fi trecut prin țeastă o mie de ani.
Post a Comment